x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Saracirea sindicatelor de la Petrom

Saracirea sindicatelor de la Petrom

de Adrian N. Ionescu    |    13 Feb 2006   •   00:00
Saracirea sindicatelor de la Petrom

Sorin Ovidiu Vintu si-a oficializat recent controlul asupra postului Realitatea TV. Doua luni mai devreme, sub intermedierea unui colaborator al lui Vintu, enigmatica Elbahold lua 49% din Petromservice, finantatorul Realitatii TV. Totusi, liderul sindicalistilor petrolisti, Liviu Luca, sustine ca averea acestora nu a avut de suferit.

Doua evenimente, petrecute la doua luni distanta, ridica inca un colt din cortina care ascunde spectacolul colaborarii dintre "parintele FNI", Sorin Ovidiu Vintu, si liderul sindicalistilor petrolisti, Liviu Luca.

In noiembrie anul trecut, enigmatica Elbahold Ltd, inregistrata in paradisul fiscal cipriot, obtinea 49,35% din actiunile Petromservice, printr-o tranzactie intermediata de Dan Stratan, un fost colaborator al lui Vintu.

Saptamana trecuta, SOV a recunoscut ca a cumparat 55% din actiunile postului Realitatea TV, dar ca a detinut controlul asupra acestuia inca din 2004. Elbahold a platit cu circa 12 milioane de euro pachetul obtinut la Petromservice. Intamplator sau nu, Petromservice finanteaza Realitatea TV cu o suma apropiata, 10 milioane de dolari, potrivit HotNews.ro.

LA JUMATATE. Elbahold si-a castigat pachetul de 49,35% din actiunile Petromservice, participand la o majorare de capital la care Asociatia salariatilor PAS Petrom nu a subscris. Aceasta, condusa de Liviu Luca, si-a injumatatit astfel pachetul de actiuni, care anterior era de 50%.

Petromservice detine actiuni la numeroase alte companii (vezi graficul): aproape pe toate la Petro Trust, Euroest Press, Ziua si Ana-Maria Press din Bucuresti. Are mai mult de jumatate din actiunile Giurgiu Nav, INSOMAR, Dixit Press, Petro Security Group, X-Oil Grup si 10% din Realitatea TV, unde este partenera cu Federatia sindicalistilor petrolisti condusi de acelasi Luca. Dupa schimbarea actionariatului Petromservice, puterea de decizie a PAS in companiile de mai sus s-a injumatatit, cu toate ca Luca spune ca sindicalistii ar detine inca majoritatea in Petromservice. PAS si cele peste 8.600 de persoane fizice ar controla 50,65% din actiuni. PAS are 25%, iar persoanele fizice, care mai au 25%, 65% din actiuni, ar fi tot sindicalisti.

AVEREA. Liviu Luca neaga faptul ca averea sindicalistilor s-ar fi diminuat. Acum doi ani, el spunea ca aceasta ar valora circa 300 de milioane de dolari. Surse neconfirmate oficial sustin ca, acum, numai Petromservice ar valora aceeasi suma. Petromservice, Federatia sindicatelor si PAS Petrom sunt pilonii pe care s-a construit averea sindicalistilor.

"La momentul potrivit, Petromservice va fi listata la Bursa, tot in scopul lichidarii participatiei PAS, si atunci ai mei (sindicalistii, n. red.) se vor convinge cat de bogati sunt", raspunde Luca acuzatiei.

"In 2002, PAS a primit dividende echivalente cu contributia la capitalul social initial, de 37,2 miliarde lei", adauga Gheorghe Supeala, membru in Consiliul de Administratie al Petromservice. Adaugand dividendele din urmatorii doi ani, totalul acestora ar fi ajuns la 74,4 miliarde de lei. Pentru ca alta structura de actionari urmeaza sa decida, nu se stie cate dividende se vor distribui din profitul net pe anul trecut. Supeala crede ca acesta va fi de 6%-7% dintr-o cifra de afaceri de aproape 12.000 de miliarde de lei vechi.

Luand in calcul numai activele nete (total active minus datorii totale) ale Petromservice, ca un reper al valorii de piata, Asociatia PAS era stapana pe 861,2 miliarde lei vechi la sfarsitul anului 2004. Ar trebui ca, la sfarsitul anului 2005, valoarea activelor nete sa se fi dublat, pentru a compensa efectul injumatatirii numarului de actiuni si ca averea PAS sa fi ramas aceeasi.

VECTORUL. Liviu Luca invoca acum, in favoarea deciziei de a nu subscrie, prevederile legale care obliga Asociatia sa se desfiinteze, dupa ce va fi cumparat si distribuit pachetul de 8% din actiunile Petrom, rezervate salariatilor.

"PAS Petrom este un vector, scopul sau principal este sa obtina si sa distribuie actiunile. Pe termen mediu, PAS este obligata sa vanda tot", a declarat, vineri, Liviu Luca.

Oficialii PAS Petrom sustin ca nu puteau bloca bani in capitalul Petromservice, in conditiile in care nu se stie ce va decide Guvernul privind distributia actiunilor Petrom. "Majoritatea celor 72.624 de membri ai nostri nu-si poate permite sa cumpere actiunile si trebuie sprijinita cumva", a spus Gheorghe Supeala, care este si consilierul responsabil de PAS al lui Luca.

CONTRADICTII. Potrivit specialistilor, salariatii mai vechi sau mai noi ai Petrom ar fi putut ramane stapanii a 50% din Petromservice, fiind legal ca PAS Petrom sa subscrie la majorarea de capital a companiei. "Nu cred ca vreo prevedere legala a impiedicat PAS Petrom sa subscrie la Petromservice", spune avocatul Mugur Filipescu de la firma Voicu & Filipescu, precizand totusi ca legile romanesti nu sunt suficient de clare.

"Un PAS poate supravietui tot atat cat si societatea ale carei actiuni au constituit obiectul infiintarii sale si isi poate pastra si celelalte detineri", considera un consultant care lucreaza in domeniul fuziunilor si achizitiilor, inclusiv in marile privatizari.

INTERMEDIARUL. Pe de alta parte insa, asociatia salariatilor a mandatat banca Credit Suisse First Boston (CSFB) sa se ocupe de cumpararea actiunilor Petrom cu banii pe care aceeasi banca ii imprumuta PAS-ului.

"Nici banii, nici actiunile nu trec pe la PAS", afirma Supeala. Se pare ca, potrivit contractului cu CSFB, PAS-ul va pune la dispozitia bancii lista cu membrii sai. Cei care vor avea banii necesari vor putea intra in posesia actiunilor depozitate la banca. Ceilalti vor primi profitul net cu care Credit Suisse First Boston va vinde la Bursa restul actiunilor, luate de la stat la pretul de 5,25 eurocenti/actiune, platit de OMV la privatizare. Acum actiunile sunt de trei ori mai scumpe la Bursa.

8% PETROM
Legea de privatizare a Petrom prevede vanzarea catre salariatii companiei a 8% din actiunile detinute de stat. Precizarile privind cei indreptatiti urmeaza sa fie facute printr-o decizie a Guvernului. Pachetul in cauza contine 4.480.040.486 actiuni. Cei 72.000 de virtuali beneficiari ar trebui sa plateasca in medie 3.267 de euro pentru 62.222 de actiuni, care valorau 11.074 de euro vineri la Bursa. Analistii afirma ca la Bursa cotatia poate scadea dramatic daca mii de salariati se grabesc sa-si vanda actiunile pe care le-ar obtine direct de la stat, dar si daca piata ar fi lasata prea mult timp sa astepte actiunile administrate de banca angajata de PAS Petrom in acest scop.

PROCURI
Luca a convenit cu CSFB acest mecanism sub acoperirea statutului adoptat de membrii PAS si mandatat de 55.000 de imputerniciri redactate in termeni prea generali. Statutul PAS spune ca adunarea generala a membrilor se pronunta asupra negocierii, finantarii, achizitiei si distributiei actiunilor Petrom. In fapt, la adunarile generale deciziile sunt luate prin intermediul a circa 180 de reprezentanti, care sunt lideri sindicali si sefi locali din Petrom sau Petromservice. Gheorghe Supeala afirma ca, pentru a certifica "reprezentativitatea si legalitatea activitatii PAS", documentele oficiale ale Asociatiei au fost suficiente Casei de avocatura Squire Sanders & Dempsey LLP, ca si altor experti, desemnati de CSFB sau de alte banci in acest scop. Caci nu putine au ravnit la comisionul de intermediere aferent achizitiei de la stat a pachetului de 8% din Petrom, ca si celui corespunzator celorlalte operatiuni catre salariati. Numai achizitia de la stat valoreaza circa 235 de milioane de euro.

LIVIU LUCA
Liviu Luca s-a afirmat in scurta vreme dupa 1990 ca un lider sindical de temut. A reusit sa castige increderea salariatilor din domeniul petrolier si sa-si si impuna influenta asupra unui "imperiu" estimat la sute de milioane de dolari, cu afaceri mai ales in domeniul petrolier, bancar si mediatic. Compania Petromservice a preluat 19.000 de salariati ai Petrom, care altfel ar fi fost concediati.

SORIN OVIDIU VINTU
Sorin Ovidiu Vintu a iesit din anonimat o data cu ascensiunea Fondului National de Investitii. Ulterior, fondul a inselat zeci de mii de romani, naruindu-le increderea in piata de capital si in autoritatile statului. Sorin Ovidiu Vintu a avut abilitatea de a nu se lasa implicat formal in acest scandal. Anul trecut, averea lui Vintu era estimata la 750 de milioane de dolari, de Top 300 Capital.
×