Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oamenii din sate aflate şi la 20 de kilometri depărtare vin la Ilia, judeţul Hunedoara, să cumpere carne proaspătă, să se caute la doctor, să înveţe la liceu sau să înveţe condusul tractorului. În Almăşel, sat situat la 12 kilometri de centrul comunei Zam, nu există magazin, iar cei doar 20 de locuitori îşi cumpără pîine din joi în joi.
ROMĂNIA, LA EXTREME
Eterna şi fascinanta Românie. Ruptă în cur, cu burta suptă de foame, se plimbă într-un Q7 şi-şi numără terenurile. Oameni bogaţi şi oameni săraci. Aici unu’şi întinde caviarul pe feliuţă, dincolo altul taie mămăliga cu aţa. Aici copiii fac masaj de la 4 ani, "să se dezvolte armonios", dincolo cară cu spatele sacii de fier vechi, ca să aibă mălai pentru mămăligă. Aceeaşi ţară. Acelaşi aer. Plămîni diferiţi. Începem de astăzi un serial de reportaje din care veţi putea vedea România la extreme.
OM BOGAT...
Toate drumurile duc la Ilia
ATRACŢIE ● Zilnic, băieţi şi fete vin de la 25 de kilometri în acest sat să înveţe condusul tractoruluiAici nu sînt case opulente vopsite în roz sau verde şi nici maşini luxoase. Bogăţia satului stă mai degrabă în confortul pe care îl oferă locuitorilor săi, care au apă curentă şi canalizare, cablu tv şi internet, un liceu, magazine de toate felurile şi chiar un loc unde bărbaţii se pot distra sîmbătă seară.
Centru de raion prin anii ’60, satul acesta e acum un altfel de centru. Oamenii din sate aflate şi la 20 de kilometri depărtare vin la Ilia să cumpere carne proaspătă de la măcelărie sau să se caute la doctor; elevii vin să îşi continue studiile la Liceul Teoretic "Silviu Dragomir"; cîţiva muncitori vin din Deva (24 km) să-şi cîştige traiul lucrînd la o firmă de prelucrare a lemnului.
LA DOCTOR. Mai întîi, am văzut trabantul galben pe lîngă cele cîteva blocuri din apropiere de drumul naţional ce merge de la Deva la Arad. A mai dat cîteva ture de sat, torcînd domol, apoi a oprit în centru, lîngă un magazin de materiale de construcţii. Din el au coborît Vasilica şi Coriolan Rusu, sosiţi din Bretea Mureşană la centrul de comună să-şi facă aprovizionarea cu alimente. Cei doi soţi, ingineri silvici, acum pensionari, au căutat pentru vremea retragerii un loc şi mai liniştit decît pădurea şi l-au găsit la Bretea. Sînt mulţumiţi că aproape, în Ilia, găsesc şi farmacie, şi medic de familie. "Avem aici un centru de urgenţe pe care au vrut să îl mute, dar sperăm să îl lase, pentru că avem nevoie, iar pînă la Arad (100 km), nu mai e nici o «urgenţă»."
Pînă în 1992 în Ilia a existat chiar un spital, dar clădirea a fost retrocedată şi satul a rămas numai cu un centru de preluare a urgenţelor. "Sîntem lîngă DN 7, una dintre cele mai periculoase şosele din România. Avem o trusă de mică chirurgie, electrocardiograf, defibrilator", spune Monica Dan, medicul de gardă. Ea îngrijeşte victimele accidentelor rutiere, dar la fel de bine şi pe "omul din sat, care nu-şi lasă lucrul şi doar cînd nu mai poate vine la medic".
DISTRACŢII. În fiecare miercuri, imediat după prînz, un microbuz opreşte în faţa Căminului cultural din Ilia. Din el coboară cîţiva bărbaţi îmbrăcaţi în haine lejere; intră pe poartă, dar nu şi pe uşa Căminului. Nu fac parte din vreo formaţie de muzică populară, ci sînt jandarmi de la Deva care au ales să-şi facă orele obligatorii de exerciţii fizice la popicărie. Călin Clej, administratorul popicăriei deschise în 1960, dar renovată de-abia de doi ani, e foarte mîndru de misiunea ce i s-a încredinţat şi de abilitatea sa într-ale jocului cu popice, joc nu la îndemîna oricui. "Tineretul nu prea vine, că e greu. Dar tot ne adunăm vreo 30-40 de oameni sîmbăta şi duminica, bărbaţi, că femeile n-au ce căuta, noi aici ne certăm, ne împăcăm, bem bere şi stăm pînă la 3-4 dimineaţa." El e fericit că după ce n-a mai avut unde să-şi facă meseria de electrician a găsit totuşi un loc de muncă. "Sînt mulţi şomeri aici, nu prea ai unde lucra, fiecare o învîrte cum poate", spune Clej.
Primarul Marius Omotă are totuşi altă părere. "În Ilia nu găseşti oameni să-i angajezi. Nici plecaţi în străinătate nu sînt prea mulţi – doar vreo 30-40", spune el şi enumeră locurile unde muncesc ilienii: supermarket, alte magazine, baruri, centrul de zi unde în fiecare zi 23 de copii din familii sărace iau masa şi îşi fac lecţiile, firma de prelucrare şi industrializare a lemnului.
LA OLIMPIADĂ, PE TRACTOR. Florin Sfartuc vine zilnic de la Deva la Ilia, pentru că aici a găsit loc de muncă. El e unul dintre cei 74 de angajaţi ai firmei lui Marius Vancu, patronul fabricii unde se face cherestea. Vancu, ce îşi trimite în proporţie de 70% produsele în Franţa, Italia şi cîteva ţări arabe, ne explică: "Cînd oamenii primesc ajutor de la stat, pe noi, care facem producţie, nu ne încîntă deloc. Mulţi preferă să stea acasă pe patru milioane decît să vină aici, unde e muncă grea, pe opt milioane şi bonuri de masă". Anul trecut el a primit, printr-un proiect SAPARD, 300.000 de euro, pe care i-a investit în utilaje performante pentru transport buşteni. "Vom mai monta un gater şi o linie pentru lemn de fag, iar astfel se vor crea încă 20 de locuri de muncă."
Nicoleta se urcă în fiecare dimineaţă în microbuzul ce o aduce la Liceul "Silviu Dragomir", cel mai apropiat de satul ei, aflat la vreo 25 de kilometri depărtare. La fel mai fac şi alţi copii, atraşi la Ilia de clasele de matematică-informatică şi filologie, dar mai ales de cele de mecanic agricol, unde învaţă să conducă maşina mică, dar şi tractorul şi camionul. Elena Epure, inginer mecanic-agricol şi directoare a liceului de 27 de ani, are permis de profesionist şi spune că şi o femeie poate conduce tractorul cu succes. Totuşi, ea intenţionează să mărească oferta de specializări şi să atragă fetele care vor să devină ospătăriţe sau coafeze. Anul acesta, la Ilia se va desfăşura faza naţională a concursului pe meserii. Vor veni elevi din toată ţara să se întreacă în abilităţi mecanice. Anul trecut, un elev de la această şcoală de arte şi meserii a obţinut premiul special la concurs, pentru "reglarea jocului între culbutor şi supape la motor".
Spectacole
Datorită unui fiul al satului care s-a întors după ce şi-a terminat studiile, satul Ilia beneficiază şi de o viaţă culturală destul de intensă. Radu Jurca a terminat Academia de muzică din Cluj; a fost mai întîi profesor de muzică la şcoala din Ilia, apoi, în 2006, a devenit directorul căminului cultural. El organizează anual în sat două festivaluri interjudeţene: în iunie, "Mureş, pe marginea ta", trei zile de întreceri sportive, discotecă în aer liber şi spectacol folcloric, iar în preajma Crăciunului, "Festivalul dubaşilor". La Căminul Cultural sătenii au văzut şi teatrul de păpuşi din Arad, şi circul Fellini, şi teatrul de la Deva.La loto
Satul Ilia are peste 2.000 de locuitori, ce se deplasează cu 504 autovehicule personale. La bugetul local se strîng anual 3 miliarde de lei vechi, din impozitele pe salarii. "De la Deva pînă aici şi de aici pînă la Săvîrşin, suntem singura agenţie loto. Cînd sînt reporturi mari, suma pe care o joacă oamenii aici trece de 1.000 lei", spune femeia de la agenţie. Pentru distracţie există şi nişte aparate de video-loterie, ce funcţionează cu bancnote de 1,10 şi 50 lei. Cel mai mult a cîştigat cineva 1.800 lei, dar jucătorii nu se prea înghesuie.... OM SĂRAC
Zi de pîine, la Almăşel
PUSTIU ● Departe de medic şi de şcoală, oamenii au părăsit rînd pe rînd satulDacă te naşti departe de oraş sau chiar de centrul de comună, şansele tale de reuşită în viaţă sînt mai mici. Aşa stau lucrurile şi cu Almăşel, sat din comuna Zam, Hunedoara, unde cei 20 de locuitori îşi cumpără pîine numai joi şi îşi primesc veştile şi pensia în aceeaşi zi, o dată pe lună.
"Trei, patru, cinci...", numără pîinile bărbatul îmbrăcat în salopetă albastră. "Vrei şi o sticlă de suc, mamaie?", întreabă el, bătrîna n-are de gînd să cumpere suc azi, aşa că omul închide uşa în spate, se urcă în maşină şi continuă să meargă pe drumul de pămînt mai departe, mai sus, spre lizieră. Se opreşte după vreun kilometru, iese din maşină, îşi bagă două degete în gură şi fluieră. Din casa de peste pîrîu, din curtea în care un tractor tronează peste o harababură de oale şi unelte, nu răspunde nimeni. Atunci priveşte mai aproape şi dintre crengile unui copac ia un sac de rafie; îl scutură, dar nu cade nici un ban. Însă el ştie care-i tainul de pîine al bătrînului care nu e acasă, la fel cum ştie că îi va da banii săptămîna viitoare, pentru că în Almăşel nu i s-a întîmplat niciodată să rămînă neplătit. "Aici sînt ăi mai sinceri oameni!", crede Ionel Neamţ.
PĂINEA SALVATOARE. Ionel are 55 de ani şi frămîntă aluatul din ’69, cînd a căpătat patalama de brutar calificat. În 1999 a făcut "legămînt cu Domnul", adică s-a pocăit. "Tot atunci am scos băutura şi ţigara, apoi am început să cad." Şi ca să se întoarcă din cădere s-a apucat de treabă. Şi-a deschis o brutărie mare în Deva, cu 125 de angajaţi, dar în 2004 a dat faliment. Atunci şi-a mutat afacerea în Petriş, şi de acolo, o dată pe săptămână, el încarcă maşina cu pîine proaspăt coaptă şi purcede la drum, spre cătunul acesta uitat de lume, dar înflorit acum, în primăvară, ca o gură de rai.
Prima dată maşina cu pîine a ajuns la Almăşel acum patru ani. Pentru că drumul de 20 de kilometri era greu şi cînd ningea, şi cînd ploua şi se umpleau pîraiele de inundau şoseaua, iar tot la două luni maşina se cerea reparată de vreo 6-7 milioane de lei, şoferul lui Neamţ a vrut să renunţe. N-a îndrăznit să le spună chiar el celor vreo 20 de bătrînei din Almăşel vestea cea rea şi l-a luat pe patron. "Cînd le-am zis că nu mai venim, oamenii au început să plîngă. Şi atunci am plîns şi eu de mila lor şi am făcut o juruinţă, că de-ar fi să vin fie şi pentru o singură pîine tot am să fac drumul ăsta, şi pe jos de va fi nevoie. Dacă poţi să faci un bine şi nu-l faci, comiţi un păcat", spune patronul.
FRAŢII. Apoi se urcă iar în maşină, mai merge vreme de vreo cinci minute şi se opreşte pentru a opta oară şi ultima în capătul Almăşelului. Un bătrînel mărunt, îmbrăcat într-o flanelă maronie de lînă, găurită pe la coate, veche de ani, de cînd nu mai sînt oi prin Almăşel vine la uşa din spate a maşinii cu plasa lui de rafie şi o sticlă de plastic, goale. O furnică se strecoară prin şanţurile pălărioarei de culoarea pămîntului, ce-l fereşte de soarele arzător al miezului de zi pe bătrînel. Brutarul îi întinde mai întîi un lacăt, lacăt comandat demult, acum o săptămînă, atît de demult încît omul a uitat şi i-l dă înapoi brutarului. Sacoşa lui moş Aurel Adam, care şi-a petrecut anii de putere lucrînd la mină, se umple de pîine. Sticla de plastic goală, inutilă, se schimbă pe una plină de un suc ce aduce aici, în ţara afinelor şi-a fragilor, arome chimice de fructe de pădure. Moş Aurel trăieşte cu trei milioane pe lună, care-i ajung pentru că "nu strică el mulţi bani", mă lămureşte Mărioara Biriş, o vecină.
Mărioara, născută pe "ceea vale", tocmai avea în gînd să gătească o mîncare de ştevie pentru ea şi soţul ei, care a muncit şi el la mină. Povesteşte încîntată cum copiii le-au făcut şi lor o cameră în casa lor din Zam, centrul de comună de care aparţine şi Almăşelul, cameră în care se vor muta în curînd, părăsind satul acesta care n-are nici magazin, nici doctor şi unde poştaşul vine, vrînd-nevrînd, fie că sînt sau nu scrisori, o dată pe lună, cînd oamenii trebuie să-şi primească pensia. Biserică este, preotul ţine slujba o dată la cinci săptămîni, pentru că mai are şi alte sate de păstorit. Însă Mărioara nu mai are nevoie de preot, pentru că i-a venit vremea de "pregătit pentru viaţa veşnică" şi a trecut la penticostali, care vin săptămînal de la Deva şi de la Hunedoara pentru adunare. "Fraţii au spus că trebuie să ne naştem din nou din apă şi din duh şi ne-au adus haine şi alimente!"
VECINII. "Doamne, dă-i sănătate, că o venit şi iarna, cînd o fost frig, şi era nea şi nu ne-o lăsat niciodată fără pîine!", îl blagosloveşte şi Paulina Farău pe brutar, apoi, înăsprindu-şi tonul, o apostrofează pe Olga, căţeaua: "Du-te acasă!". Paulina s-a născut în ’42 şi a venit pe lume la timp să mai prindă şcoala cu patru clase în sat. Fiica ei a mers la şcoală în satul vecin. Acum nu se mai aude pe drum pas de copil. Singurul pui de om din sat, Paula-Alexandra, e încă în burta mamei, Marinela. Femeia stă la călduţ, se uită la "Noră pentru mamă", căci e singura de pe-aici care are antenă şi televizor, şi aşteaptă să meargă să nască la Deva, apoi să plece cu tot cu soţ, şi vaci, şi cai, şi albine mai aproape de lume, la Zam. Poate acolo, pe o bucată de pămînt or să cultive cartofi şi fasole. "Aici, pe dealuri, dacă pui cartofi, mănîncă mistreţul, şi cerbul, şi porcii sălbatici. Înainte stăteau oamenii şi păzeau noaptea şi aşa o betegit soţul meu." Nici găinilor nu le e mai bine, că dacă scapă de vulpe atunci sigur le mănîncă uliul sau corbul.
Paulina mai primeşte din cînd în cînd un blid de mîncare de la Mărioara, vecină ce stă la cîteva sute de metri. În Almăşel sînt cei mai buni vecini. Poate pentru că distanţele dintre case sînt mai mari decît prin alte locuri. Poate pentru că au mai rămas puţini. Sau poate pentru că, aşa ca baba Paulina, se gîndesc la plecări. Ea arată cu mîna spre munte şi spune: "Unii au plecat la Zam, alţii s-au mutat mai sus". Privind mai sus, vedem mormintele prin curţile oamenilor şi înţelegem că aici nu există cimitir. Paulina, bunică pentru nouă nepoţi ce trăiesc într-un alt sat, nu-şi părăseşte gîndul: "Cred că cel mai bine ar fi să ia primarul şi să mute de-aici satul ăsta!".Bogăţia săracului
Cum mergi dinspre Deva spre Arad şi treci de Zam o iei dreapta şi mergi pînă se termină şi asfaltul, şi piatra, şi începe un drum de pămînt, traversat la răstimpuri de pîraie. Aşa ajungi în Almăşel, unul dintre cele 13 sate ale comunei Zam. Conform ultimului recensămînt, aici trăiesc 27 de locuitori; numai 18 locuinţe sînt populate, din 36. Primarul Gheorghe Sicre spune că intenţionează să asfalteze cît mai mult din drumul de 12 kilometri dintre Almăşel şi Zam. "Au venit la primărie persoane interesate de terenurile din Almăşel. Dacă se face drumul, vor apărea şi societăţi care vor să-şi facă acolo parcuri de vînătoare." Şi, totuşi, satul nu-i aşa de sărac; natura e frumoasă şi darnică cu cei care au mai rămas pe plaiurile alămăşene. "Din piersicii ăştia pe care-i vedeţi, aştia cu florile roz, luăm fructe pentru gem, iar din pere şi mere – ţuică. În pădure cresc tot felul de ciuperci: gălbiori şi iuţari, crăiţe şi ghebe. Dacă plafarul ar fi mai aproape, am putea şi noi să adunăm şi să vindem obligeană şi muşeţel, rostopască şi sunătoare", spune Vespasian Popa, un bărbat de 53 de ani pe care l-am găsit într-o poiană mov, cosind florile de ţîţa-oii.MODEL OCCIDENTAL ● Cea mai prosperă localitate din Satu Mare dă luxul pe trăinicie
Foieni – cei mai bogaţi dintre sătmăreni
La Foieni, Satu Mare, bogăţia nu se măsoară în maşini scumpe sau vile fiţoase. Oamenilor le place să spună că averea le stă în sapă, dar e numai o figură de stil. Pămîntul e lucrat în întregime în asociaţii, cu utilaje moderne. Peste 250 de oameni din localitate muncesc la fabrica de mobilă tapiţată, iar un investitor francez, atras de rodnicia pămîntului, visează ca la anul să culeagă primele afine de Foieni.
VÎRSTA SĂRĂCIEI ● Boldenii au adunat în viaţă doar ani şi nevoi
Bolda – satul azil
Bătrînii din cea mai săracă localitate sătmăreană trăiesc la fel ca strămoşii lor de acum 100 de ani. Dacă n-ar fi curentul electric, ai zice că timpul a prins într-o buclă cele 80 de suflete risipite printre casele pustii. Cel mai tînăr boldean are 64 de ani.
ZONA METROPOLITANĂ ● Bogaţii răsar precum ciupercile după ploaie
Lupu-şi schimbă blana-n Vale
Despre omul bogat se zice că e ca iepurele, sare unde vrea. Se mai zice că bogăţia îl strică pe om, dar astea-s doar proverbe din bătrîni cînd vine vorba să trăieşti bine, aşa cum trăiesc cei de la Valea Lupului. Aproape de Iaşi, la o aruncătură de băţ, legat ombilical de mamă, lupul din vale se bucură de cea mai stufoasă blană.
IAŞI 2008 ● Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr
Glodenii Gîndului, săraci lipiţi pămîntului
A fi sărac este adesea un mod de viaţă, în care unii sînt încătuşaţi încă de la naştere. Glodenii Gîndului, un toponim. Sintagma prăbuşirii, simţită pe viu, la faţa locului. 30 de kilometri despart lumea "civilizată" a Iaşiului de satul oprit în timpul lui Ştefan cel Mare. "Vai ce gloduri sînt aici, că nici cu gîndul nu te duce", zicea domnul Moldovei, şi aşa i-a rămas: Glodenii Gîndului. Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr.
