Scandalul întoarcerii lui Teoctist în scaunul Patriarhiei

La 6 aprilie 1990, la Catedrala Patriarhală, Prea Fericitul Patriarh Teoctist, însoţit de Gherasim, episcop al Râm­ni­cului şi Argeşului, de Nifon Ploieştea­nul, vicar patriarhal, şi de Damaschin Severineanul, vicar al arhiepiscopiei Craiovei, a asistat la slujba Trisaghio­nului oficiat în memoria eroilor Re­voluţiei. Era prima sa "ieşire" publică după retragerea temporară de la conducerea BOR, petrecută în luna ianuarie a aceluiaşi an.

Întoarcerea patriarhului s-a decis cu unanimitate în şedinţa Sfântului Sinod, la 4 aprilie 1990. Pentru justificarea deciziei s-a invocat un temei legal. În urmă cu două luni şi jumătate, înaltul for bisericesc acceptase retragerea temporară a Prea Fericitului Patriarh pe mo­tive de sănătate. Cum "arhipăstorul" îşi re­ve­nise, îşi putea relua îndatoririle. În plus, mai glăsuia Sinodul, se primiseră sute de scrisori, memorii şi cereri ale preo­ţilor, mănăstirilor şi credincioşilor în favoarea revenirii. "Această hotărâre va contribui la întărirea unităţii Bisericii strămoşeşti şi la consolidarea activităţii de slujire pastorală şi misio­nară, atât de necesară astăzi", conchidea comunicatul BOR.


CU STUDENŢII ÎNAINTE!
Cu câteva zile înainte, la 30 martie 1990, cadrele didactice şi studenţii Institutului Teologic Universitar din Bucureşti au publicat un comunicat în care îl criticau pe Teoctist. Redactat în 5 puncte, memoriul era adresat chiar Sfântului Sinod.

Cu ocazia retragerii din ianuarie, aceiaşi studenţi păstoriţi de aceiaşi profesori se aflaseră în fruntea detractorilor "Preafericitului". "Socotim că revenirea în scaun a PF Teoctist ar declanşa reacţii ostile în rândurile credincioşilor şi o campanie virulentă prin mijloacele mass-media, cu consecinţe neprevăzute pentru viitorul Bisericii, se plângeau contestatarii.

Revenirea PF Teoctist ar contribui la creşterea tensiunii interioare a Bisericii într-o perioadă în care aceasta are nevoie mai mult ca oricând de unitate şi linişte pentru a putea face faţă marilor probleme cu care se confruntă. Contextul social-politic creat de revoluţia din decembrie reclamă cu urgenţă o orientare radicală nouă a Bisericii, cu deosebire în ceea ce priveşte redefinirea raportului acesteia cu puterea politică. Pentru a se realiza această orientare şi pentru a evita orice tendinţă destabilizatoare, considerăm că se impune ca persoana viitorului patriarh să fie necontestabilă."

În aceeaşi perioadă, tot printr-o scrisoare deschisă, un grup de credincioşi din Paroşeni (judeţul Iaşi) conduşi de un anume Ion Irimia, avea o idee năstruşnică. Enoriaşii cereau ca eventuala revenire a părintelui Teoctist în fruntea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, pe care o conducea, să se facă printr-un referendum.


CINE ARE NEVOIE DE TEOCTIST?
Şi nou-declarata "societate civilă" a contestat revenirea lui Teoctist. Peste 130 de intelectuali au redactat o scrisoare de protest prin care îşi exprimau "stupoarea şi marea îngrijorare în faţa refuzului Si­nodului de a accepta ideea primenirii morale şi duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe Române".
Semnau, printre alţii, Ana Blandiana, Ştefan Agopian, Horia Bernea, Ioan Groşan, Petre Mihai Băcanu, Florin Iaru, Dan Deşliu, Valeriu Anania, Ştefan Augustin Doinaş, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Rodica Palade, Radu Filipescu, Gabriela Adameşteanu, Daniel Barbu, Andrei Pleşu, Alexandru Paleologu.

Într-un articol intitulat "Ne-am întors de unde am plecat", apărut în ziarul România liberă la 8 aprilie 1990, Stelian Tănase întreba retoric: "Cine are nevoie de serviciile drept credinciosului, robul lui Dumnezeu, Teoctist? Cei cărora li s-au luat lăcaşurile, cei cărora li s-au confiscat sufletele, cei care au privit înlăcrimaţi cum buldozere năruie ziduri sfinţite acoperite de picturi...?".

Tot prin intermediul presei, părintele Galeriu a aplanat conflictul. Duhovnicul, care era şi profesor la Institutul Teologic Universitar, făcea un apel la "unitate". "Binecuvânta" interesul intelectualilor pentru cele sfinte, dar credea şi în căinţa sinceră a "Preafericitului".