Scînteia lui ’89, zi de zi şi ceas de ceas, în 2009

A fost ideea lui Marius Tucă. Cronica mare şi cronica măruntă a anului 1989, ca şi cum n-ar fi fost cenzură şi dictatură. Şi cu mijloacele gazetarului şi istoricului din 2009.

Faţa vizibilă a României oficiale de atunci - relatări despre producţii-record, angajamente socialiste din fabrici şi uzine, întreceri pe frontul recoltelor şi "neîmpliniri", totul documentat însă prin martori, arhive istorice şi de presă. Din amintiri, fotografii şi jurnale personale - fărâme din cotidianul conductorului de la metrou, activistului de partid, universitarului, mamei-eroine, pionierului, inventatorului, cantorului bisericesc şi miliţianului.

Dezvăluiri despre oamenii puterii şi dizidenţi, artişti şi cenzori, securişti şi delincvenţi, revo­luţie în direct şi lovitură de stat, terorişti şi eroi. Vizite în cantine muncitoreşti, case de creaţie şi orfelinate, turism la munte şi la mare, întâlniri cu scriitori şi agenţi de circulaţie. Vizionări de spectacole omagiale şi casete de contrabandă, premiere cinematografice şi cărţi de sub tejghea, Daciada şi Cântarea României, sfaturi gospodăreşti, "noutăţi" despre modă, înscrieri pe şantierele tineretului şi excursii prin ACR. Descoperirea unei lumi îngropate sub clişee.
Jurnalul României după 20 de ani într-un cotidian al anului 1989. O idee năucitoare cum va fi fost la-nceput chiar Casa Scînteii.


CALEIDOSCOPUL MEMORIEI
Am pornit ca-ntr-o călătorie pe tărâmul celălalt după hărţi din memorie. Un tărâm bântuit de balauri, zmei, duhuri rele, vârcolaci, strigoi... - securiştii şi comuniştii. Cu foame, frică, cenzură, cozi şi frig. Cu adeziuni, plan la export şi datorii externe. Cu economii la orice, exceptând omagiile pentru conducători. Aşa-zişii, de-acum, odios dictator şi
sinistră soţie.

Numai că locurile comune s-au epuizat repede în numărătoarea subiectelor de interes gazetăresc în democraţie. Cu riscul avântării în larg, redactorii Jurnalului Naţional au explorat nesfârşitul arhipelag al memoriei individuale. Din amintirile celor dispuşi să şi le povestească s-au făcut "deschiderile" suplimentului, Jurnalul omului simplu şi rubricile de gastronomie, sport sau cultură.
În caleidoscopul memoriei, anul 1989 a fost nepreţuit de bogat. Cât o felie mare de viaţă.


SURSE EDITE ŞI INEDITE
Patru pagini late şi mari - cearceaful Scînteii! Tehnoredactate în stilul compact al oficiosului PCR, fiecare înghiţea "marfă", la număr de semne, cât patru file ale Jurnalului Naţional. Am "produs", şase zile din şapte după regimul de lucru al anului '89, mai mult decât dublul a ceea ce se chema pe-atunci presă locală. Căci în criza aceea grozavă (şi de) hârtie, cotidian (unic) aveau doar judeţele privilegiate, presa din celelalte fiind limitată la câte-un săptămânal.

Parcelat în rubrici şi generice, cu citate, titluri-chemări, titluri-sinteză şi titluri-învăţăminte, suplimentul Jurnalului Naţional de anul trecut a calchiat macheta-robot a Scînteii. Copia chiar, la zi, din presa lui 89: articolul zilei; su­gestii, sesizări, reclamaţii, buletinul meteo, anunţuri de mică publicitate, programul tv, iar într-un Jurnal al zilei - un buletin de presă şi o sinteză a cotidianului public. Acesta a fost faţa oficială a României în clişeele verbale şi imagistice ale propagandei de partid. Aici Radio Europa Liberă şi România în presa internaţională au fost rubricile lor de balans şi presă alternativă. Colaboratori valoroşi de la Agerpres, Radio Europa Liberă, Bi­blioteca Academiei, Biblioteca Centrală Universitară, Agenţia Infomina, Centrul de Studiu al Istoriei Evreilor din România (Ierusalim), Arhivele Europei Libere (Budapesta), organizaţii şi fundaţii ale emigraţiei româneşti - prea dragi cât să nu mă tem că nominalizând aş uita vreunul - ne-au ajutat în consultarea şi selecţia strivitorului flux de informaţie ce sunt arhivele de presă.

Rubricile cu documente din arhivele diplomatice, arhivele CC al PCR şi Securităţii au înfăţişat feţele ascunse ale lui 1989. Factori de decizie şi martori ai culiselor politicii, diplomaţi, securişti, activişti, directori de întreprinderi şi preşedinţi de CUASC au fost sursele inedite de recompunere pentru tabloul Partidul-Ceauşescu-România.
Inegalabilul Mihai Stănescu şi caricaturile sale - pagina întâi, dreapta-jos; memorii şi jurnale personale (autentice sau post-datate); bancuri, bârfe, zvonuri şi rebus; cărţi poştale şi reclame; mărci, sigle şi amintiri ale unei lumi dispărute; agenda zilnică a Elenei Ceauşescu... Zi de zi şi ceas de ceas, cum ar fi scris în Scîn­teia lui '89, un an de istovitor maraton!


UNIC ŞI IREPETABIL
Prea puţin? Sau poate prea mult? Pentru cei care-am scris "la Scînteia", anul 2009 s-a scurs într-un proiect fascinant - faţa văzută şi nevăzută a României în "annus mirabilis" 89.

Produs original, din perspectiva demersului jurnalistic şi a celui istoric deopotrivă, suplimentul Scînteia - Jurnalul României 1989 este deja impresio­nantă colecţie de arhivă. Şi suntem convinşi, cei ce l-am scris, că peste alte două decenii cercetătorii memoriei colective şi ai istoriei recente îl vor clasa în topul surselor documentare.
Un început e însă-n tot sfârşitul...

Mai interesant, mai plin de suspans, imprevizibil, necunoscut ne pare acum 1990. Mineriade şi golaniade, tunuri şi ţepe, bişniţă şi privatizări, pluripartidism şi greve... Anul calului în zodiacul chinezesc. Dar anul schimbării la faţă a României.


DOCUMENTARE
Dac-ar fi să scriu şi eu jurnalul unei zile din 2009, aş alege-o pe cea de documentare la Petreşti-Dâmboviţa. Un filigran al istoriei şi memoriei lui 1989. Ori al memoriei resemnificate politic în istoria naţională.
Aş povesti cum am făcut documentare de-o zi în comuna de origine a academicianei doctor inginer, savant de renume mondial, eminent om politic etc... Elena Ceauşescu. Şi n-am mai găsit nimic despre ea, document sau vreo fotografie. Nici la primărie, nici la şcoală, nici la biserică.

Căci petrecuseră şi petreştenii în carnavalul Crăciunului lui '89. Satul a chefuit dintr-o margine într-alta. Şi câţiva "oameni de bine" au făcut focul în uliţă cu cărţi şi panouri propagandistice, steaguri ale partidului şi gazete de perete. Au adormit cu televizoare aprinse şi s-au trezit în democraţie. Iar construcţia "centrului civic" a rămas până-n zilele noastre în stadiul neterminat în care l-a prins revoluţia.