Se trage din sângele brâncovenilor

Constantin Brăiloiu s-a născut la 23 august 1883, în Bucureşti.
Este urmaşul uneia dintre cele mai vechi şi importante familii boiereşti din Oltenia, cu rădăcini în neamul marelui domnitor Constantin Brânco­veanu, aşa cum reiese din arborele genealogic publicat de  profesor universitar etnomuzicolog Emilia Comişel, în monografia dedicată marelui om de cultură.

"Familia Brăiloiu a făcut parte din elita politică a ţării, care a condus destinele acestei ţări şi a asigurat  cadrul juridic necesar unei bune dezvoltări de-a lungul mai multor veacuri. Ca familie este atestată încă din se­colul al XVI-lea, rădăcinile sale sunt din Gorj. A avut o vocaţie ctitoricească deosebită, multe biserici din Oltenia fiind ridicate, reparate sau pictate de vreun Brăiloiu", ne spune Toma Rădulescu, şeful Secţiei de istorie şi arheologie a Muzeului Olteniei.  

Marele Ban Cornea Brăiloiu este una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale domniei lui Constantin Brân­coveanu. Poate fi menţionat ca primul care a atestat un fel de curte de apel la Craiova, în cadrul Casei Băniei; a fost unul dintre miniştrii de Externe ai lui Brânco­veanu, a negociat cu imperii  - Habsburgic, dar şi Otoman. Este înmormântat, aşa cum şi-a dorit, la Tis­mana, a refăcut pictura acestei mănăstiri, i-a donat nu­meroase moşii.

Familia Brăiloiu a avut un mare rol în organizarea juridică a Ţărilor Române. Cornea este unul dintre cei care l-au sfătuit pe  Brâncoveanu să ia hotărârile cele mai potrivite din punct de vedere ju­ridic. A pus bazele Dreptului modern românesc; el şi alţi membri Brăiloiu au fost membri ai Divanului Craiovei. De altfel, Constantin, care a trăit între 1809-1889, buni­cul etnomuzicologului, a studiat Dreptul la Geneva şi Paris. A fost profesor de Drept penal, procuror la Diva­nul Craiovei, membru al Obşteştii Adunări 1844; în 1856 era preocupat de legiuirile pentru dezrobirea ţăranilor.

A avut un rol foarte mare - spunea că ţara are nevoie de un ţăran proprietar, loial, ca să-şi apere pământul; tatăl lui fusese alături de Tudor Vladimirescu. Constantin a fost şi primar al Bucureştilor, iar la 1848 a organizat sistemul învăţământului românesc, alături de Barbu Ştirbey, cu care era rudă.  Este conside­rat unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare - pro­punea o dezvoltare de tip european, dar păstrând credinţa ortodoxă.

Constantin Brăiloiu, bunicul etnomuzicologului, s-a ocupat de reeditarea Legiuirii Cara­gea în 1854, iar în 1865 de problema Tribunalelor corec­ţionale pentru îndreptarea tinerilor, fiind primul jurist care pune pro­blemna reintegrării în societate a minorilor.  În 1879 a fost în Comisia de revizuire a Consti­tuţiei.  

Prin toate acţiunile lor, boierii Brăiloiu au fost prin­tre cei care au făurit statul român modern. Prin cadrul legislativ pe care l-au dat. O familie de vizionari.

Brăiloii au fost înrudiţi cu alte mari familii boiereşti: Ştirbey, Glogo­veanu, Obedeanu, vechii Craioveşti. Oraşul Târgu Jiu, cartierul Vădeni. Este o margine de oraş şi aici găsim cele două monumente istorice: cona­cul marelui Ban Cornea Brăiloiu şi biserica ctitorită de el.  Conacul se află în restaurare şi aflăm că până acum vreo 20 de ani avea şi acoperiş, apoi s-a dus acoperişul şi zidurile au început să se macine. La restaurarea lui se lucrează când sunt bani. Este o clădire frumoasă, impresionantă prin longevitatea ei, dar mai ales prin pivniţele ridicate în stil brâncovenesc. "La timpul său, Cornea Brăiloiu a fost unul dintre boierii olteni cei mai bogaţi, se arată în volumul Biserica din Vădeni - trecut şi prezent, de Andrei Popete-Pătraşcu. Majoritatea moşiilor le avea în Gorj, (...) dar şi în Mehedinţi, Dolj, Ialomiţa şi chiar Ilfov."

Boierul Cornea avea multe vii, atât de multe, încât la un moment dat visa (spune legenda) să facă o conductă din olane, de pe Dealul Bălăneştilor până la pivniţa sa!

Biserica din Vădeni, ridicată pe la 1694, este construită sub formă de corabie, simbolizând salvarea credincioşilor din valurile patimilor, cu hramul Adormirea Mai­cii Domnului, este foarte bine păstrată. Arată proas­păt, străluceşte în soare şi are multe elemente ori­ginale: de la uşa sculptată până la fresca în care apare Cornea Brăiloiu înconjurat de toţi fiii, nurorile şi nepoţii săi, dar şi camera secretă, la care ajungi urcând pe trepte făcute trun­chiuri de copac. Camera secretă, aflată între pronaos şi camera clopotului, fusese gândită pentru si­guranţa domniţelor, atunci când dădeau turcii. E prevăzută cu un cuptor, o ferestruică, atât cât să intre lumina.     

Pentru ridicarea bisericii fuseseră aduşi meşteri tocmai din Italia, recomandaţi de Constantin Brânco­veanu, vărul Banului. Biserica a fost zugrăvită, la 1733, de Dositei monahul Brăiloiu, fiul marelui Ban. Cornea Brăiloiu a avut şase fii şi două fiice.

Este o lucrare temeinică, de aceea a dăinuit, ne spune părintele Doru Drăghici, cel care are grijă de ctitoria Ba­nului. "Pe atunci, boierii erau boieri, făceau multe şi pentru oameni. Aşa cum boieri adevăraţi au fost şi cei care au restaurat-o la 1907, boierul Dumitru Pleniceanu şi soţia sa, Maria, o femeie foarte credincioasă." Ei au donat conacul bisericii şi au cerut în schimb să li se facă un cavou în curtea  acesteia. Acolo sunt înmormântaţi.

Povestea conacului şi a bisericii, spusă pe scurt, este interesantă pentru că acestea mai sunt singurele clădiri din marea avere a boierilor Brăiloiu. În rest, s-a risipit.

Cu Constantin Brăiloiu, etnomuzicologul, neamul acestor mari boieri s-a cam stins.
Tatăl etnomuzicologului, "Nicolae ("Bico" - 1855-1911), fiul lui Constantin Brăiloiu, om politic, strălucit jurist, cu studii în Franţa, este consilier la Curtea de Conturi.  În 1875, Nicolae absolvă Facultatea de Drept şi Literatură (30.IV) de la Paris.

În paralel cu activitatea juridică el se îndreaptă spre literatură, talent moştenit de la tatăl său şi care se va transmite şi fiului său, Constantin ("Toto"). (...) Nicolae s-a căsătorit cu Maria Lahovary (sora mi­nis­trului Afacerilor Externe Alexandru Lahovary), o feme­ie sensibilă, cu o educaţie aleasă: cânta la pian, vorbea perfect franţuzeşte, dar era bolnăvicioasă", arată doamna Emilia Comişel în monografia dedicată marelui et­no­muzicolog.

Aşa încât Toto va creşte prin străinătăţi, alături de sora sa, Madeleine (Mady), la Viena, apoi în Elveţia. Mama celor doi este înmormântată la Lausanne, nu se ştie unde.