x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Securitatea spiona Italia după ureche

0
Autor: Mihai Pelin 11 Oct 2007 - 00:00
Securitatea spiona Italia după ureche


In anii ’50, serviciile secrete ale Romăniei comuniste pierduseră toate legăturile cu agenţii din Italia, avănd la dispoziţie informaţii eronate, culese din surse puţin credibile. In schimb, orice cetăţean peninsular care rezida in Romănia era privit ca potenţial duşman, fiind atent monitorizat.

In ianuarie 1952, Securitatea era deosebit de nedumerită de faptul că Altieri Zanvettor, deşi işi predase serviciul noului cancelar al Legaţiei Italiei, Corrado Corrao, nu părăsea Romănia. Nici informatorul cu indicativul de cod H. H. 12, recrutat din interiorul oficiului dioplomatic, n-a reuşit să afle ceva plauzibil. Se spunea că Altieri Zanvettor va fi rechemat curănd in Italia, dar momentul acesta nu va surveni decăt atunci cănd pe cei ce il ţineau sub o strictă supraveghere ii va răzbi plictiseala. Securitatea uitase că personajul era născut in Romănia, aici se afla şi familia sa şi incă nu avea nici un gănd să ajungă in ţara părinţilor săi. Oricum, nedumerirea Securităţii, chiar dacă provenea dintr-o amnezie, era un semn că instituţia informativă şi represivă continua să fie atentă la toate mişcările diplomaţilor şi funcţionarilor italieni. Şi dorea să destrame solidaritatea firească a celor ce aveau o oarecare vechime in Romănia. Totuşi, pănă in ultimul trimestru al anului nu a intreprins nici un gest agresiv.

MONITORIZARE. Tărziu, in octombrie 1952, Securitatea a cerut Ministerului Afacerilor Externe o listă completă a italienilor care nu beneficiau de statutul de diplomaţi, dar cărora paşapoartele de serviciu le asigurau o oarecare imunitate in faţa autorităţilor romăneşti. Lista primită de la departamentul Externelor, semnată de noul ministru, Simion Bughici, conţinea următoarele nume: Altieri Zanvettor, fost şef al biroului contabilităţii, Adriano Revel, şeful biroului de paşapoarte, Gaetano Squisito, şeful biroului de repatrieri, Zoe Olivotto, funcţionară fără atribuţii precise, Spiridone Fabiano, funcţionar la biroul de paşapoarte, Antonio Bontempi, telefonist, Pietro Bellina, telefonist şi om de serviciu, Luigi Segatto, om de serviciu, Aristide Milleri, şoferul lui Alberto Calisse, Natale Zoldan, uşierul legaţiei, Giacomo Oleva, intendentul asistenţei medicale, şi Oddo Bontempi, valetul ministrului. In total, o duzină de oameni, toţi născuţi sau stabiliţi de mai multă vreme in Romănia. In septembrie 1951, din dispoziţia conducerii politice a statului, Ministerul romăn al Afacerilor Externe comunicase Legaţiei Italiei că nu mai recunoştea paşapoartele de serviciu ale italienilor enumeraţi mai sus. Asta insemna că oricănd puteau fi reţinuţi, arestaţi sau expulzaţi pentru orice nimic sau de-a dreptul fără nici un motiv. Totuşi, măsura nu fusese imediat transpusă in practică, probabil datorită opoziţiei ministrului Ana Pauker, debarcată din funcţie la 10 iulie 1952, plasată de atunci in domiciliu obligatoriu şi sub cercetări privind conflictele ei cu restul şefilor partidului comunist autohton. Ana Pauker, intămplător sau nu, nu era chiar satrapul la care se referă o anumită literatură istorică romănească. Insuşi nunţiul apostolic Gerald O’Hara recunoscuse căndva că Ana Pauker era singurul personaj din guvernul de la Bucureşti cu care se putea sta de vorbă. Vorbea limbi străine, sesiza subtilităţile de limbaj şi avea şi simţul umorului, atunci cănd nu o flancau colegii ei din partid. Dar Ana Pauker nu mai era titulara Ministerului Afacerilor Externe, şi succesorul ei, Simion Bughici, era un personaj atăt de incuiat şi de şters, incăt nu a rămas nici măcar in istoria regimului comunist. In acest context,

Securitatea considera că avea mănă liberă să procedeze după cum o tăia capul. Intervalul de timp in care nu mai supusese Legaţia Italiei unor hărţuieli orchestrate i se părea excesiv de lung şi, din punctul ei de vedere, trebuia să fie scurtat drastic. Aşa s-a ajuns la reactivarea acţiunii adoptate cu aproape un an in urmă, de suspendare a paşapoartelor de serviciu.

CU TUNURILE PE CATOLICI. Ca şi in alte imprejurări, elanul Securităţii spre o nouă crispare a relaţiilor cu italienii şi reprezentanţa lor diplomatică s-a declanşat printr-un referat, redactat de data aceasta de locotenent-colonelul Eugen Szabo şi de locotenenţii Petre Praf şi Ilie Mihai. Documentul preciza că, mai nou, incepuse să se ocupe de "activităţile de subminare subversivă duse de clerul catolic, agentură a Vaticanului", şi Direcţia a III-a de contraspionaj, neimplicată pănă atunci in aceste probleme. Era amintit şi rolul de mijlocitor al Legaţiei Italiei intre clerul catolic din Romănia şi Vatican, dar intreaga argumentaţie a celor trei ofiţeri, pentru mentalitatea din zilele noastre, nu făcea decăt să dezvăluie o farsă de un gust total indoielnic. Atăt parohul Pietro Ernesto Clemente Gatti, căt şi Eraldo Pintori, precum şi restul clericilor şi mirenilor implicaţi in acelaşi proces odios fuseseră condamnaţi pentru acte de spionaj. Dar ancheta prin care au fost impinşi in judecata Tribunalului Militar din Bucureşti nu fusese condusă de direcţia specializată in contraspionaj a Securităţii, ci de Direcţia I, abilitată in delicte politice comise de cetăţenii romăni sau de rezidenţii străini in interiorul ţării. Era o dovadă incontestabilă că mascarada montată in septembrie 1951 fusese un proces de natură eminamente politică, fără a avea vreo relaţie cu spionajul, decăt dacă o asemenea relaţie era inventată. Chiar rezoluţia aşternută pe referatul celor trei ofiţeri de generalul maior Alexandru Nicolschi reitera un ordin mai vechi: eventualele semnalări ale unor acte de spionaj vor fi inaintate exclusiv Direcţiei a III-a de contraspionaj. Implicit, pănă la data aceea n-ar fi fost cazul.

Un moment de-a dreptul rizibil a survenit in aprilie 1953, cănd la nivelul conducerii Securităţii s-a elaborat o sinteză intitulată Baza spionajului italian din Romănia: ce a fost şi ce a rămas. Insă in document, departe de a fi vorba despre o bază a spionajului italian in Romănia, se discuta despre altceva, şi anume despre felul in care Securitatea spiona Legaţia Italiei prin informatorii recrutaţi din răndurile personalului ei. Iar in ceea ce privea spionajul italian ca atare se recunoştea tranşant şi deschis: "Nu cunoaştem formele de activitate impotriva ţării noastre" şi se avansa şi o explicaţie cu aspectul de scuză: "S-a neglijat linia italiană in favoarea celei franceze". Dincolo de ridicolul situaţiei rămănea in picioare o intrebare stănjenitoare: dacă nu erau cunoscute metodele de acţiune ale presupusului spionaj italian, cum puteau să fie cunoscuţi vectorii prin care acele metode se exercitau? Vectorii fiind oameni, bineinţeles. O intrebare cu atăt mai stringentă cu căt, incepănd din vara lui 1952, Securitatea incepuse să opereze printre italienii din Romănia alte valuri de arestări efectuate aiurea, fără discernămănt. Erau vizaţi mai ales cei ce doreau să se repatrieze şi nu concepeau să plece din ţară mai săraci decăt erau la sosire. Protestele lor erau interpretate drept injurii aduse regimului comunist.

DEZINFORMARE. Căt de precare erau cunoştinţele Securităţii cu privire la structura, activităţile şi obiectivele serviciilor secrete ale Italiei s-a văzut din două sinteze distribuite departamentelor interesate la 2 iulie 1953. Nici un om in capul căruia a explodat o grenadă nu ar fi putut să emită o colecţie atăt de stufoasă de afirmaţii mai alături de adevăr, mai lipsite de consistenţă, dacă nu aberante de-a dreptul. Ca punct de pornire era stabilită OVRA, serviciu preluat pasămite de regimul postbelic peninsular de la regimul lui Mussolini. Dar serviciul in speţă incetase să mai existe o dată cu căderea dictatorului italian. Etapele disoluţiei lui erau etalate in cartea memorialistică a lui Carmine Senise, Quando ero Capo della Polizia, apărută in Italia in 1946, deci cu şapte-opt ani in urmă. Ce păzeau ofiţerii Securităţii acoperiţi de statutul de diplomaţi, prezenţi şi in Legaţia romănă de la Roma, ca şi in toate reprezentanţele diplomatice ale ţării din Occident? Din nefericire, nici un agent al Securităţii nu avea voie să aducă in Romănia regimului comunist literatură specifică din străinătate, pentru ca nu cumva bravii ei ofiţeri să se molipsească de ideologia parşivă a imperialismului. "Nu cunoaştem date amănunţite asupra organizării şi componenţei ei" - se mai afirma in relaţie cu OVRA. Insă dacă ofiţerii Securităţii ar fi avut răbdarea să răsfoiască arhivele fostului Serviciu Special de Informaţii romăn, lichidat la 2 aprilie 1951, ar fi aflat practic totul despre ce a fost OVRA şi despre cum era structurată.

Alte confuzii din cele două sinteze nu puteau decăt să provoace ilaritate in răndurile celor informaţi căt de căt. SIFAR (Servizio Informazioni Forze Armate - n.n.), numai pentru că in conducerea lui se afla şi un căpitan de fregată, era considerat de Securitate drept serviciul de informaţii italian al Marinei. La fel, interpretănd aproximativ şi după ureche ultima iniţială din sigla SIM (Servizio Informazioni Militari - n.n.), Securitatea era convinsă că şi această structură era subordonată Marinei peninsulare. In această idee, evident eronată, se mai preciza: "In noiembrie 1950, conducerea SIM a trecut la lărgirea activităţii informative, introducănd pe vasele comerciale colaboratori ai săi dotaţi cu instrucţiuni, chestionare şi materiale tehnice pentru culegerea de informaţii şi fotografierea porturilor şi a vaselor pe care le intălnesc. Aceştia au şi sarcina de a sesiza oameni din diferite porturi care sunt apţi pentru recrutare". Insă, dincolo de faptul că SIM nu era un serviciu de informaţii al Marinei, in noiembrie 1950 nici măcar nu mai exista ca structură independentă, fiind absorbit de SIFAR, incă din septembrie 1949, cănd SIFAR se constituise şi devenise operativ. Alături de unele informaţii preluate din ziare se mai ştia căte ceva foarte vag despre o şcoală de radiotelegrafie de la Sirmione sul Garda, despre lagărul de refugiaţi din răsăritul european de la Opicina, unde s-ar fi procedat la recrutări de agenţi, şi despre centrele de instrucţie de la Bari, Trieste şi Miramare. Şi nimic despre vreo preocupare vizănd Romănia. Asemenea preocupări sunt ignorate şi de literatura italiană de gen din zilele noastre.

VATICANUL "FASCIST". In aceleaşi sinteze apăreau şi unele referinţe la aşa-zisul serviciu de informaţii al Vaticanului, dar totul era tratat atăt de confuz şi de incălcit incăt rezulta un ghiveci din care nici un om cu mintea constituită normal nu putea să inţeleagă nimic. Fiind căt se putea de clar că Securitatea, in criză de informaţii valide, inventa in neştire probleme şi situaţii, presupuşi spioni şi presupuse obiective ale acestora. Uneori afirmaţiile erau impinse pănă dincolo de absurd. De pildă, conducerea politică de la Bucureşti era informată că Vaticanul preconiza să constituie o armată de mercenari, recrutaţi dintre legionarii romăni refugiaţi in străinătatea occidentală, pe care s-o utilizeze ca forţă de şoc pentru o invazie in Romănia. In primul rănd, legionarii romăni nu erau catolici, ci ortodocşi habotnici, şi, in al doilea rănd, clerul catolic din ţară privise totdeauna cu reticenţă mişcările extremiste ale Gărzii de Fier şi excesele ei pur şi simplu inacceptabile intr-o lume civilizată.

In această lumină, procesul intentat parohului Pietro Ernesto Clemente Gatti lui Eraldo Pintori şi celorlalţi şase mireni şi clerici catolici de la Timişoara şi Bucureşti nu reprezenta o atitudine ofensivă, cum se dorea şi cum se clama in ziarele timpului, ci o reacţie de apărare. Efectiv, prin acţiunea Securităţii, regimul politic din Romănia se apăra de himere produse de propria imaginaţie şi, totodată, de propriile ei coşmaruri. Eventualitatea ca inscenarea să fi fost inspirată de consilierii sovietici ai autorităţilor romăneşti, Securităţii autohtone aparţinăndu-i numai regia, nu schimbă datele situaţiei. Şi intr-un caz, şi in altul, gestul s-a dovedit a fi unul iresponsabil, generănd consecinţe jenant prelungite in viitor. In lumea catolică, imaginea Romăniei a suportat un proces accentuat de deteriorare şi lumea catolică nu e mică şi nici lipsită de influenţă. Pe de altă parte, prin natura lucrurilor, nu putea fi vorba despre relaţii politice deosebit de strănse intre Roma şi Bucureşti. Insă şi relaţiile economice dintre cele două naţiuni au fost perturbate, timp de peste două decenii. Cu ce beneficiu pentru romăni?

Procesul "italienilor"

"Răfuiala" regimului comunist cu diplomaţii şi clericii italieni a atins punctul maxim in anul 1951, cănd la Bucureşti a avut loc procesul Legaţiei Italiei. La 17 septembrie 1951 a fost emisă de completul de judecată sentinţa-minută nr. 1228, semnată de generalul Alexandru Petrescu, preşedinte, coloneii Lascăr Petrovici, Ioan Petreanu şi Nicolae Grigore, şi locotenent-colonelul magistrat Aurel Casandra, in calitate de membri. Pedepsele i-au uluit, pur şi simplu, şi pe acuzaţi, şi pe avocaţi, şi pe asistenţii din partea Legaţiei Italiei. Şi le transcriem aici in ordinea legitimată de document: episcopul Augustin Pacha - 18 ani de temniţă grea; parohul Clemente Gatti - 15 ani de temniţă grea; funcţionarul Eraldo Pintori - muncă silnică pe viaţă; Iosif Schubert, episcop de Bucureşti, hirotonisit clandestin - temniţă grea pe viaţă; Iosif Waltner, directorul cancelariei episcopale de la Timişoara - 15 ani de muncă silnică; Adalbert Boros, episcop de Timişoara, hirotonisit clandestin - muncă silnică pe viaţă; Johannes Heber, secretarul Episcopiei din Timişoara - 12 ani de muncă silnică; Gheorghe Săndulescu şi Lazăr Ştefănescu, animatorii Partidului Social-Creştin - muncă silnică pe viaţă, şi pentru unul, şi pentru celălalt; şi medicul Petre Ţopa - 10 ani de temniţă grea. In patru zile condamnaţii aveau dreptul să facă recurs şi chiar l-au făcut. La 18 septembrie 1951, deci inainte de judecarea zadarnică a recursului, sentinţa a apărut in Scănteia, cotidianul oficial al partidului comunist, cunoscut atunci sub titulatura de Partidul Muncitoresc Romăn.

Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   informaţii,   italiei,   securităţii,   securitatea,   bucuresti,   serviciu,   legaţiei italiei

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor

„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor
Una dintre posibile „bombe” de campanie, prelucrată în laboratoarele electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare a făcut implozie. În...

Microbii se simt bine acolo unde nu ajunge periuţa de dinţi

Microbii se simt bine acolo unde nu ajunge periuţa de dinţi
Interviu cu doctor Dan Găucan, stomatolog Faţă de hrana crudă, tare a omului primitiv, trăitorul în vremurile moderne mănâncă alimente tot mai moi, care nu-i mai solicită aşa mult structura cavităţii...

Lovitură de proporții. Înalta Curte, pusă în genunchi de Comisia Europeană. Judecătorii trebuie să respecte Constituția

Lovitură de proporții. Înalta Curte, pusă în genunchi de Comisia Europeană. Judecătorii trebuie să respecte Constituția
Galerie Foto Tertipurile incredibile prin care anumiți judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție încearcă să perpetueze practica ilegală de la această instanță, prin încălcarea Constituției României și a...

Mihai Gane, scriitor spaniol de origine română: „Poezia mi-a salvat viaţa”

Mihai Gane, scriitor spaniol de origine română: „Poezia mi-a salvat viaţa”
Galerie Foto Mihai Gane, un tânăr de origine română, este noua senzaţie literară în Spania. Acolo, este cunoscut ca Miguel Gane şi a publicat două volume de poezii primite cu mare entuziasm de public. În 2017, a fost...

Gruparea „aviatică” a lui Ludovic Orban și legăturile pe axa Cotroceni-Palatul Victoria

Gruparea „aviatică” a lui Ludovic Orban și legăturile pe axa Cotroceni-Palatul Victoria
Galerie Foto Cel mai important om al Partidului Național Liberal conduce, din punct de vedere administrativ, întregul aparat guvernamental. Nu este vorba despre Ludovic Orban, care este premier al României, ci de Antonel Tănase,...

Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța

Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța
Galerie Foto Zilele trecute, la Tribunalul București a fost depus tabelul definitiv al creanțelor acceptate cu privire la compania SC Fattoria Terrantica SRL, societate pe care Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al...

Sfârşitul epocii maşinilor în ţările europene

Sfârşitul epocii maşinilor în ţările europene
Galerie Foto Orașele României sunt sufocate, la propriu, de mașini. Nu e o exagerare, în București se vede asta cu ochiul liber. Nu mai poți admira nimic din arhitectura orașului, pentru că totul e practic acoperit de mașini...

Lista „trădătorilor” și „traseiștilor” care i-au instalat lui Iohannis Guvernul lui

Lista „trădătorilor” și „traseiștilor” care i-au instalat lui Iohannis Guvernul lui
Galerie Foto 16 voturi îi lipseau lui Ludovic Orban pentru a-și trece, luni, Guvernul de votul Parlamentului. Așa cum „Jurnalul” a prezentat, cu o zi înainte de plen, toate partidele care au încheiat acorduri cu premierul...

Doina Ruști: Iubirea este la îndemâna tuturor

Doina Ruști: Iubirea este la îndemâna tuturor
Galerie Foto Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane din România. Cuvintele sale magice au primit numeroase premii literare, iar romanele sale au fost traduse în peste 9 limbi. Acum, Doina...

Chirurgie prin gaura cheii

Chirurgie prin gaura cheii
Sperietura unor pacienţi că ajung la bisturiul chirurgului s-a mai diminuat odată cu extinderea intervenţiilor minim invazive, a laparoscopiei cu incizii mici. Interviu cu profesor doctor Nicolae Iordache, de...

Serviciul lui Orban, băncile și procesele împotriva celor care vor să li se aplice Legea Dării în Plată

Serviciul lui Orban, băncile și procesele împotriva celor care vor să li se aplice Legea Dării în Plată
Galerie Foto De la un job part time la o companie de construcții, liderul PNL, Ludovic Orban, care, astăzi, speră să devină premierul Guvenului României, a trecut la consultanță pentru una dintre societățile de avocatură...

Ana-Maria Negrilă, regina SF-ului românesc

Ana-Maria Negrilă, regina SF-ului românesc
Galerie Foto Ana-Maria Negrilă este una dintre puținele scriitoare de SF din România și câștigătoare a numeroase premii. A publicat cinci volume de proză, dintre care, cel mai cunoscut este romanul Împăratul ghețurilor...

Ministeriabilul „Grindă”, „nășit” în afaceri de controversatul Gigi Kent

Ministeriabilul „Grindă”, „nășit” în afaceri de controversatul Gigi Kent
Deputatul Ion Ștefan, care vânează funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și care a primit aviz negativ în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului, și-a început cariera de afaceri lucrând...

Românca aflată la conducerea baschetului mondial

Românca aflată la conducerea baschetului mondial
Galerie Foto Carmen Tocală a fost desemnată membru în Boardul Central al Federaţiei Internaţionale de Baschet. Asta după ce, în luna iunie, Carmen Tocală a devenit prima femeie aleasă în funcţia de vicepreşedinte al...

Dosarul „Mită la SRI”: ucis de Kovesi, îngropat de judecători

Dosarul „Mită la SRI”: ucis de Kovesi, îngropat de judecători
Galerie Foto Faptele sesizate de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, care, în 2015, le-a povestit procurorilor DNA cum a plătit, cu sacoșa, o jumătate de milion de euro pentru finanțarea partidului lui Gabriel Oprea, chiar în...
Serviciul de email marketing furnizat de