x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Senzaţii tari: tatăl dumneavoastră trebuia să moară!

Senzaţii tari: tatăl dumneavoastră trebuia să moară!

de Andrei Paunescu    |    07 Dec 2012   •   21:21
Senzaţii tari: tatăl dumneavoastră trebuia să moară!
Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (103)

_______________________

2 mai 1987, Bucureşti
În urmă cu câteva luni, când bunicul meu era pe moarte (operat şi închis la loc, cu verdictul clar, dat de comisia Ministerului Sănătăţii, că nu mai are de trăit decât două săptămâni, datorită tumoarei de 14 centimetri de pe capul de pancreas), domnul Ciobanu s-a purtat foarte frumos, încercând să facă tot posibilul pentru salvarea tatălui lui Adrian Păunescu, care, ce să-i faci, era imposibilă. Medicii nu pot face minuni la comandă.

Domnul Ciobanu a citit Mica Publicitate din “România liberă” şi îi transmite lui A.P. sincere condoleanţe pentru moartea celui ce a fost Ionel Păunescu, “bunul dumneavoastră tată”. Boala nu iartă! A.P. face o precizare, care îl stupefiază pe interlocutor: “Nu, domnule ministru, cel ce a murit nu e tatăl meu, ci e unchiul meu. Tatăl meu, căruia - după cum bine ştiţi - nimeni nu-i mai dădea nici o şansă de supravieţuire astă-iarnă, este sănătos, pe picioarele lui, întinerit, datorită metodei lui Valeriu Popa”.

Domnul ministru nu mai ştie ce să creadă. Cere o confirmare, şi încă o confirmare, a faptului că Ionel Păunescu, cel trecut în nefiinţă, în urmă cu câteva zile, nu este una şi aceeaşi persoană cu tatăl lui Adrian Păunescu. A.P. alege cea mai bună dintre confirmările posibile. Îl convoacă la întâlnirea cu domnul ministru Ciobanu pe însuşi Constantin Păunescu, cel ce nu numai că se află în viaţă, dar începe să arate ca de 50 de ani, când a împlinit deja 70. şi asta nu prin magie, nu prin medicamente de milioane, ci prin dieta potrivită, indicată de Valeriu Popa.

“Da, domnule ministru, acesta este Constantin Păunescu, sănătos şi puternic, deşi nimeni nu-i mai acorda nici o şansă, în urmă cu câteva luni, când a fost operat, şi când, în afara cancerului de cap de pancreas, i s-au mai descoperit afecţiuni grave la colon, la aparatul respirator şi o tromboflebită necruţătoare! şi acesta este inginerul Valeriu Popa, salvatorul său.”

Dar tataie nu prea are timp de evaluări medicale, pentru că îl aşteaptă femeia de 43 de ani, cu care trăieşte, şi gospodăria de la Bârca, pe care, în această primăvară, a început deja s-o reînnoiască. şi ar mai fi ceva. Domnul învăţător Costică Păunescu, care a albit la maturitate şi care a mai stat şi prin puşcăriile staliniste de vreo două ori, să ispăşească pedeapsa politică (15 ani condamnare că a fost membru al Partidului Naţional Liberal şi a uneltit împotriva regimului bolşevic), începe să nu mai fie bătrânul complet cărunt. Părul i se înnegreşte, apetitul sexual îi revine, de ne face invidioşi pe noi, cei mai tineri decât dânsul, iar pofta de muncă este comparabilă cu cea din perioadele de vârf ale vieţii.

3 mai 1987
La 18 ani

N-am organizat niciodată, în ultimii ani, chefuri, aşa-numitele ceaiuri, pentru că am avut şi am prea puţini prieteni printre cei de vârsta mea. şi, oricum, am trăit mai ales între oameni mari. În mod excepţional, astăzi, presat mai mult de obligaţia de a-mi sărbători majoratul, am decis să organizăm două sărbători.

La ora 15, sunt invitaţi câţiva dintre cei mai buni colegi de la Liceul Central, Nae Leahu, Mirela Stănescu, Oana Spirescu, Andrada Maran, Simona Rădulescu, Jeni Zanfir şi Viki. Tot de la aceeaşi şcoală este şi Bobi, care participă la sărbătoare, împreună cu fetiţa noastră, Andreea, în calitate de gazde. Mai sunt printre noi Nae Vaida de la Năsăud şi Radu Popescu (prietenul faţă de care am cea mai mare sensibilitate, deşi ingratitudinea lui ar fi trebuit să mă supere).

De la ora 18, în sufrageria casei începe a doua sărbătoare, unde sunt invitaţi Cornelia, Raluca şi Mircea Angelescu, familia Emil şi Gina Apostoloiu din Vidra, bioenergeticianul Valeriu Popa, Alexandru Chiriacescu, Domniţa ştefănescu, bunicul meu Constantin Păunescu şi, ca o surpriză (deoarece foarte rar acceptă invitaţiile noastre), mama mea, Constanţa Buzea. Gazdă principală - A.P.

Sunt şi absenţe de marcă. Alex ştefănescu e bolnav, familia doctorului Ciobanu este indisponibilă, familia Vaida n-a mai apărut după micul incident de la Sinaia, profesorul Ion Rotaru nu e în Bucureşti, iar sora mea, Ioana, este ocupată cu proaspăta căsnicie, pe care abia a început-o, alături de Lucian Profirescu. Pe bunicul meu îl iau din gară, la 7 seara. Îmi aduce de la Bârca un braţ de flori de toate felurile, spunându-mi cu lacrimi în ochi: “Astea sunt de la taicu, astea de la mama, astea de la Margareta”. I-am sărutat mâna şi am plecat spre casă, abia abţinându-mă să nu plâng, cu preţul nodului în gât, care se pune în asemenea împrejurări.

Toţi mă întreabă, etalând aceeaşi mirare banală, care tinde să aplatizeze toate sărbătorile de majorat: “Ei, acum ce-o să faci, dacă tot ai împlinit 18 ani?”. Ce pot să fac? Prea multe lucruri noi n-aş putea realiza. Maximum - să le adâncesc pe cele vechi. Am un copil. Sper să mai am încă unul, cel puţin, şi în orice caz, nu mă opresc până nu fac un băiat. Drepturi şi obligaţii am acumulat cât un om ajuns la maturitate, iar din punct de vedere formal, începând de azi, voi putea să răspund cu drepturi depline, pentru faptele mele. Ar mai fi, desigur, dreptul de a avea permis de conducere şi dreptul de a vota, dacă acesta din urmă are vreo importanţă într-o ţară democratică numai în Constituţie.

Deşi nu prea înţelege nimic din cele ce se întâmplă la sărbătoare, Andreea trece pe lângă sau printre picioarele colegilor mei de liceu, sub forma celei mai importante realizări a vieţii mele de 18 ani. Lângă ea, palmaresul mai conţine: cartea aceasta, trupa “Totuşi”, desenele din volumul “De la Bârca la Viena şi înapoi” şi din presă, 350 de participări pe scena Cenaclului “Flacăra”, ceva caracter şi profunzime, multă iubire şi, nu în ultimul rând, calitatea de a fi fost un bun fiu al unui bun tată, transcris în jurnal când Adrian Păunescu, când A.P., când Poetul.

Am ajuns aşadar la majorat azi, la ora 15 şi 15 minute. La 18 ani se spune că devii matur. Eu mi-am consumat prematur viitorul. Nu am fost doar un copil cu copil. Am fost major şi până la 18 ani. Eu nu am trăit copilăreşte niciodată.

×
Subiecte în articol: Adrian Păunescu