x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Serie de morti suspecte in lupta pentru adevar

Serie de morti suspecte in lupta pentru adevar

14 Apr 2005   •   00:00


Am intrat in biroul lui Ticu-Dumitrescu sperand sa descoperim o statuie vie si adevaruri brute ale Romaniei postdecembriste. Am gasit un om ocupat, obosit si intr-adevar informat.


  • de IULIA BARBU, DORU COBUZ
  • SPECIAL
  • NEINCREZATOR. "Tatucul" legii lustratiei crede acum ca aceasta nu mai este utila societatii romanesti
    Numai ca nu ne-a vandut nici un secret care sa destabilizeze SRI, mostenitor al Securitatii. Am aflat raspunsuri la indemana oricui cu logica si cu dorinta de a pune capat unei minciuni aflate la baza acestei adevarate telenovele nationale a arhivelor. Adevarul este insa mult mai simplu decat suntem obisnuiti sa credem: securistii sunt printre noi.

    Jurnalul National: Cum s-a nascut legea care va poarta numele?

    Constantin Ticu-Dumitrescu: Am avut tot timpul ideea ca in tara aceasta nu se va putea cladi niciodata ceva sanatos pana cand oamenii nu vor cunoaste adevarata fata a comunismului, cea pe care o traisem eu si toata familia mea, nu cea din discursurile oficiale. Inca din timpul CPUN-ului, unde reprezentam asociatia, am cerut sa se spuna adevarul. De la Petrosani mi-a venit presedintele filialei AFDPR cu o traista plina de documente care fusesera salvate de la un foc facut de ofiteri de Securitate de la Petrosani. Atentie, asta era in februarie ’90! Am cerut o lege de protectie a arhivelor Securitatii si am vorbit atunci pentru prima data de nevoia de adevar.

    Ce s-a intamplat cu propunerea pe care ati facut-o in CPUN pentru o lege de protectie a arhivelor?
    Eram o voce care suna atat de aiurea acolo. Nu interesa pe nimeni nimc. Atunci era lupta pentru ocuparea functiilor in diferitele organisme ale puterii. Mai ales Iliescu, care dorea neaparat sa-si construiasca decretele-legi, ca asa se numeau atunci, pe care sa-si poata fundamenta pozitia lui de lider, de sef al statului. De altfel, divortul meu cu CPUN a venit foarte repede, dupa ce am incercat sa aduc un amendament la proiectul de lege electorala, care suna foarte simplu: acolo unde se vorbea de interdictia de a candida a celor care au facut parte din zona fascista, eu am adaugat si "comunista, retribuita pentru aceasta". Era vorba despre activistii de partid. Pentru ca nu a fost acceptat acest amendament, a doua zi mi-am dat demisia. Mi-am dat seama ca totu-i o mascarada acolo. Acest amendament era atat de logic si normal... Eu nu m-am referit la simplul posesor al carnetului de partid, pentru ca am intalnit de multe ori printre ei oameni, unii dintre ei mai valorosi moral si politic decat fosti detinuti politic care semnasera pactul cu Diavolul.

    Cea mai importanta discutie politica pe care am avut-o eu atunci a fost cea de pe Strada Transilvaniei numarul 5 cu regretatul Corneliu Coposu. Cand mi-a propus sa fiu alaturi de dansul in partid si cand i-am spus ca ma simt atras de altceva. Si anume de ideea aceasta a unui proces intentat celor vinovati de crime si faradelegi, a unei deconspirari a Securitatii, lucru care nu l-as putea face ca lider al unui partid. Pe cand ca reprezentant al Asociatiei l-as fi facut.

    Vorbiti acum de acel "Proces al comunismului"?
    Pe 2 septembrie am depus primul denunt penal la Procuratura Generala pentru inceperea unui proces pe care voi ziaristii l-ati numit "Procesul comunismului". Era, in fapt, un proces al criminalilor comunismului. Alcatuisem impreuna cu colegii mei din asociatie o lista cu 256 de nume: cu cei care au condus Securitatea, calai de la Jilava, comandanti de inchisori, lagare de munca... S-a mers pana acolo incat Magureanu a trimis documente de la Securitate necesare pentru probatoriu. Deci se putea! Primii inculpati au fost Alexandru Draghici si Alexandru Nikolski. O parte din documentele pe care le-am primit de la Magureanu erau... un simplu steril. Dar, culmea, in preziua interogatoriului, Alexandru Nikolski a murit. O moarte pe care eu am considerat-o mai mult decat suspecta. Draghici a fugit din tara a doua zi dupa ce a primit citatia. S-au facut apoi demersurile pentru extradarea lui din Ungaria, unde fugise la o fiica a lui care traia acolo. S-a tot tergiversat, Eugen Vasiliu, reprezentantul procuraturii, tot revenind cu documente, ca in final sa aflam ca a murit si Draghici. Nu cred ca a fost o simpla intamplare. Din cauza acestor decese, desi se vedea clar ca nu exista o dorinta vie sa se duca mai departe acest proces, au blocat toata activitatea si eu am facut un scandal in presa ca totul seamana a boicot, a tergiversare si ca nu vreau ca numele meu sa fie asociat cu ceva ce seamana a praf in ochii opiniei publice.

    Cine erau principalii dumneavoastra oponenti in acea perioada? Oameni care nu voiau ca lucrurile sa fie duse mai departe.
    N-a existat o voce clara. Nicaieri. Nici in ceea ce priveste oponenta la lege. Foloseau alte cai: se tergiversa, nu exista probatoriu, Procuratura a inceput sa invoce alte probleme, mai importante... N-a existat nici un pic de vointa politica. Functiona pe atunci pe strada Cerchez la numarul 5 o comisie de cercetare a evenimentelor din timpul revolutiei si am audiat o serie intreaga de ofiteri in activitate, chiar si pe cei care facusera anchetele de la Jilava ale celor arestati in timpul Revolutiei... Declaratiile celor audiati erau identice, semanau ca doua picaturi de apa, dovada ca fusesera instruiti. Rupeam declaratia si le spuneam: "Dom’le, asta nu e o ancheta, vrem sa ne facem o idee, despre cum a fost, ce a fost". Dar ei o luau de la capat. Identic si la fel, ca sa folosesc pleonasmul pentru a accentua ideea. Scriau de la capat, la fel. In afara de cei care "au sarit gardul", in care eu nu am avut niciodata incredere... Asta pentru ca s-a practicat aceasta metoda in Romania chiar si in cazul unora care au ajuns presedinti: rapoartele informative, de la SRI - fostii ofiteri de Securitate - care, pe langa un banal adevar care "lua ochii fraierului", strecura ceea ce trebuia. Intoxica. Si te neutralizau. Cunosc oameni politici, sefi de partid care asa au patit.

    Care este totusi inceputul pentru legea accesului la dosare?
    In ’92, cand am ajuns in Parlament, am continuat pe cale legala, pentru ca, practic, deconspirarea Securitatii era o continuare a luptei acesteia pentru adevar. Si am inceput sa ma informez. Am fost ales presedinte al Comisiei pentru abuzuri. In aceasta calitate am batut SRI-urile, am vazut centrul de la Bujoreni care, daca il aveai in mana, reprezenta 40% din arhiva Securitatii, pentru ca aici erau documentele importante, iar daca mai aveai si Centrul de Informatica si Documentare, unde totul era pus pe calculator, nu iti mai trebuia nimic. Si eu am dovedit, pentru ca eu am intrat peste ei, le-am cerut niste sinteze la care ar fi trebuit sa munceasca luni de zile. Si mi le-au dat in 24 de ore. Stiam care sunt depozitele, care sunt posibilitatile. De aceea, in proiectul meu au existat niste elemente batute in cuie si pentru asta mi-am retras paternitatea legii: cand au fost scoase, stiam ca asta-i deranjeaza, pentru ca acela era drumul spre adevar, nu altul. Deoarece, chiar daca 80 la suta din legea asta e a mea...

    Care au fost elementele care au deranjat si care au fost scoase din proiectul dvs. de lege?
    Primul: predarea arhivelor se face cu spatiile si logistica din dotare. Ca sa ordonezi o arhiva iti trebuie ani de zile. Sa o asezi pe grade, categorii... Ca sa o pastrezi iti trebuie conditii tehnice extraordinare. Nu numai tehnice, ci si climatice.

    N-ai voie sa te joci, ca asta e arhiva de 60, 70 de ani. Or, acum ce se intampla: se ia aceasta arhiva, tinuta in conditii ultraoptime, si se arunca... Unde? Sa vedeti ce-i acolo. Stau intr-un frig, intr-un curent, amaratii astia, bietii astia de salariati ai CNSAS-ului.
    SPERANTA. Ticu-Dumitrescu spera sa cunoasca si cele mai intunecate "cotloane" ale dosarelor Securitatii

    Se incearca eroizarea Securitatii

    Alte astfel de elemente?
    A doua problema: ce inseamna sintagma asta "siguranta nationala"? Ce ma bateti la cap, ziceam eu atunci, la zece ani (in ’99 - n.r.) de la o revolutie anticomunista, sa-mi ziceti ca mai sunt elemente in arhivele astea care ar atenta la siguranta nationala. Nu era vorba nici macar de SIE, unde se amesteca cu spionatul, chestii... Ce mai poate exista in arhivele Securitatii, preluate de SRI, care sa afecteze siguranta nationala? Asta-i smecheria voastra. Bagand aceasta sintagma, voi va asigurati acum de protectia legii pentru a scoate ceea ce dauneaza imaginii, ca lupta asta este: sa nu existe element din care sa reiasa ca au fost crime, ca au fost torturi, acte violente. Asta-i batalia. Se incearca eroizarea Securitatii. Ascultati-i pe securisti cum vin pe posturi... sau cititi-le cartile, sa vedeti cum indraznesc sa sfideze aceste adevaruri. Or, pentru asta s-a tergiversat atat, si se tergiverseaza in continuare, ca sa se perieze tot ce este de periat. Nu se scoate altceva, decat tot ce inseamna imaginea securistilor, a Securitatii. Si ultimul din elementele importante ale proiectului meu a fost povestea cu securisti care au facut politie politica si securisti care nu au facut. M-am dus si am stat o luna pe capul nemtilor, la STASI. Dom’le, acolo, listele pe care le-au publicat au fost listele pe care le-au gasit in fisierele lor, pe calculator, de la inceput pana la sfarsit. N-a facut nimeni vreo selectie, ca ala a facut, ca ala n-a facut. Ca doar era vorba de ce? De publicarea ofiterilor care au facut parte din politia asta, denumita STASI la ei, Securitate la noi.

    Or, pentru mine nu exista decat acest adevar: Securitatea in intregul ei a fost un aparat care a facut politie politica. A fost de fapt scutul si sabia PCR. Nimic altceva. Iar conducatorii Securitatii erau din varfurile PCR: si Draghici era membru in Comitetul Central, si Nikolski, si toti. Primul secretar il chema pe seful Securitatii si ala ii inchidea pe unul si pe altul. Deci, nu poate cineva sa spuna, dar nu a existat o legatura.

    Aveau contract cu IBM

    Ati vorbit de organizarea pe calculator a arhivelor. Dumneavoastra ati vazut calculatoare in sediul arhivelor?
    Da.

    Le-ati vazut lucrand?
    Da, mi-au si demonstrat ce bine sunt ei pusi la punct acolo, pe Bujoreni. Repet, eu am cerut predarea hardurilor. Adica, dom’le, dam tot ce tine, pana la informatica centrala...

    Si existau la CID evidente informatizate?
    Acolo am intrat ilegal, dar ce am vazut acolo semana aproape perfect cu ce am vazut la nemti. Sali intregi cu lanturi de calculatoare, unde te-ai dus cu fisa, ti-a bagat datele, intr-un sfert de ora. Daca datele sunt ultrasecrete, te duci cu fisa la a doua sala... Exista acelasi model si aici. De altfel, contractul cu IBM a fost facut si de Securitate si de STASI. N-au existat diferente.

    N-ar putea acum sa vina si sa ne spuna ca acele calculatoare erau romanesti, neperformante, ca au pierdut acele baze de date?
    Nu, dom’le. Contractul cu IBM exista din jurul lui ’70. Ceausescu nu s-a scumpit vreodata la dotarea, la modernizarea Securitatii. Intrebati-l spre exemplu pe seful Centrului de Informatica, colonelul Mateescu Lucian.

    Ce fel de arhive ati vizitat? Arhivele Securitatii, arhivele SRI-ului?
    Arhivele Securitatii. Pana in ’92, la Bujoreni nu era nici urma de dosar de la SRI. Nu existau decat dosarele Securitatii. Si erau halele arhipline. Dupa aceea am aparut cu proiectul de lege si am spus, vreau Bujorenii, vreau cutare, si ca urmare au inceput sa impaneze, iar cand m-am dus ultima oara, in ’93, intr-adevar aveau 30 de dosare noi aici, 50 aici. Au procedat asa sa aiba o justificare, o acoperire. Falsa, total lucrata. Tergiversarea este arma care ucide cel mai bine o problema

    De ce a durat din ’93 pana in ’99 adoptarea acestei legi?
    O problema pe care vrei sa o omori... nu o faci respingand-o fatis: nu vreau, nu sunt de acord. Ci folosind ipocrizia, cum au facut-o unii din fruntasii PNT-ului, dar facand tot posibilul pentru a o tergiversa. Tergiversarea este arma care ucide cel mai bine o problema. Si acum nu fac altceva. Pentru ca, daca ar fi zis ca predau tot ce au, cartoteci si tot... Dar, oricat de schiloada a iesit legea, a ramas agatat textul asta sa predea arhiva integral, cu microfilme, opusuri... Pai cand vad ca aduc acel steril cu camionul, dezorganizand, distrugand - ca asta-i cuvantul - si le arunca acolo la gramada, cu camionul... Nu stiu de ce nu au avut ideea bascularii. Sa le fi adus cu niste basculante si hasti... Ca tot aia e. Si nota bene: avem in fata o hartie care deja este coapta de vechime, pe care, cand o iei la mana si o innebunesti, nu poti decat sa o distrugi. Nu se doreste nici acum decat tergiversare. Deci, ca sa creeze conditiile de depozitare tehnice ne mai trebuie un timp de organizare de o luna de zile. Ca sa reorganizeze arhiva ne mai trebuie un an. Cinci, sase ani i-au trebuit lui Mateescu sa organizeze CID... Rezultatul este tergiversarea problemei: finalizarea problemei, iesirea ei din interesul marelui public, disparitia unor oameni ca mine, ca altii care erau mai documentati in problema arhivei. Se adauga confruntarea oamenilor cu problemele de zi cu zi, asa incat daca mai apare un Ticu Dumitrescu, o sa i se spuna: "Mai du-te, dom’le, cu arhiva asta a dumitale...!" Pe cand, daca ea ar fi fost rezolvata din start, astazi, ca si in Germania, n-ar mai fi existat problema asta.

    Din randul partidelor politice a fost vreun partid care v-a ajutat in mod real? Sau vreunul care a avut o atitudine net ostila accesului la arhive?
    Trebuie sa recunosc ca UDMR a votat "pentru" in corpore, masiv. Eu voi publica si stenogramele discutiilor din parlament, ca nu vreau sa am discutii, iar la partide selectiv, adica unii asa, unii asa.

    De ce credeti ca UDMR a fost singurul partid care v-a sustinut?
    Pentru mine a fost clar. Eu nici nu mai aveam nevoie sa cercetez documentele: vazandu-i si discutand cu amicii mei din partid sau din alte partide... De la Romania Mare si pana la Dreptatea (oficiosul PNTCD - n.r.) erau pe aceeasi linie cand era vorba de mine. Ma faceau hot de cai, turnator, tortionar... Discreditarea mea insemna si discreditarea legii.

    S-a publicat un document cum ca ati fi colaborat cu Securitatea.
    Exact. Iata ce scenariu... Ce am realizat eu: in unele partide si-au dat mana informatorii cu securistii din alte formatiuni politice. Si atunci au facut front comun impotriva lui Ticu Dumitrescu. Corneliu Coposu mi-a si zis: "Sa-ti faci cruce zi si noapte, ca nu cred ca te lasa astia intreg! Nu te pot ierta, ca prea esti indarjit. Baga-te in lupta asta, dar ia-ti ramas bun de la familie!". El era foarte constient de ce pot urzi astia. Si am avut, Slava Domnului, atatea accidente si tot felul de chestii care nu au fost intamplatoare. Isi dadusera mana cele doua categorii si trebuiau sa faca totul ca sa tergiverseze legea si sa ma discrediteze: ca am fost turnator, ca am fost tortionar, ultima, ca am fost hot de cai si niciodata detinut politic.

    Ca am fost comisar legionar, condamnat la moarte, pe cand aveam 10 ani. Dar ce importanta avea asta? La urechile marelui public ajungea doar ca am fost comisar legionar... Ca am participat la asasinatele de la Jilava si am fost condamnat la moarte in contumacie.

    Daca puneam mana pe arhiva Securitatii, aflam adevarul despre ce s-a intamplat in tara asta?
    Daca puneam mana imediat sau intr-un an, doi, da. Dar cu cat trece timpul, cu atat elementele dispar. De exemplu, daca le ceri un document, tu acum nu ai de unde sa stii de unde au scos acel document, pentru ca inscrisuri pe dosare sunt nenumarate... Le-am spus: "Eu vreau sa vad opisurile voastre". Ce am constatat vizitand, in calitate de senator, jumatate din arhivele din tara: Revolutia n-a impietat... In afara de Sibiu, nicaieri nu s-a umblat in arhivele Securitatii. A! A existat o categorie: aceea a dosarelor operative aflate in sediul de vizavi de Centrul Militar din Bucuresti. Acelea, in general, ori le-a luat Gelu Voican ori le-au distrus securistii, fie din proprie initiativa, fie la ordin. Acelea, intr-adevar, doar in proportie de 30% s-au recuperat. Cam 70% au fost distruse. In general, in tara, mai usor s-au pastrat. La Bucuresti s-a lucrat concentrat, cu tinta.

    Se vor putea recupera dosarele distruse in acesti ani?
    O parte din cele care au fost scoase se poate recupera de pe microfilme. Mai toate sunt microfilmate. Exista stampile pe dosare care atesta ca au fost microfilmate. Dar cred ca actiunea de stergere a urmelor s-a facut si in cazul microfilmelor. Din marturiile unor fosti securisti am aflat ca microfilmarea a inceput sa se faca imediat ce s-a inceput arhivarea. Microfilmarea s-a introdus la noi prin ’62 si doar cu ajutorul lor s-ar putea recupera documente care au disparut intre timp. Foarte important ar fi de gasit si cartotecile cu ofiteri acoperiti. La noi au inceput sa lucreze cu ofiteri acoperiti prin ’70, oameni care acum au 40, 50 de ani. Daca s-ar face publice aceste liste, cred ca am avea mari surprize.

    Dosarele puternicilor din perioada postdecembrista vor mai putea fi vazute vreodata?
    Nu. Cea mai importanta dovada este cazul Ion Iliescu. El a avut datoria morala sa-si prezinte public dosarul. Am mai fi avut o sansa daca arhivele s-ar fi facut publice in ’96, cel tarziu.
    ×