x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sfântul Dimitrie: Cinci zile de praznic pe Dealul Patriarhiei

Sfântul Dimitrie: Cinci zile de praznic pe Dealul Patriarhiei

de Daniela Cârlea Şontică    |    23 Oct 2008   •   00:00
Sfântul Dimitrie: Cinci zile de praznic pe Dealul Patriarhiei

Sfântul Dimitrie Basarabov nu este niciodată prăznuit, doar la 27 octombrie, în Bucureşti, când este ziua lui. Momentele sărbătoreşti dedicate anul acesta ocrotitorului Capitalei încep chiar de astăzi, 23 octombrie, şi se vor încheia la 28 octombrie. 

Ca în fiecare an, pentru credincioşi vor fi zile şi nopţi de aşteptare în rândul care duce spre racla cu moaştele smeritului Sfânt Dimitrie, vor fi slujbe speciale, sfinţiri, conferinţe, expoziţii, concerte corale. Dealul Patriarhiei se va umple de mireasma tămâierii, a florilor aduse ofrandă, a lumânărilor de ceară. Zumzetul mulţimii va fi acoperit de doxologii şi rugăciuni de priveghere. Ochii vor fi furaţi de standurile special amenajate, pline cu icoane, obiecte şi cărţi bisericeşti, iar pe platou, lângă Catedrală, de strălucirea veşmintelor arhiereşti. Cei aflaţi mai departe de podiumul pe care vor avea loc slujbele nu vor pierde nici un cuvânt, deoarece microfoanele vor duce sunetul până departe. Pe toţi îi aşteaptă o Catedrală Patriarhală reînnoită. De acum şase luni şi până mai ieri, lăcaşul ctitorit de Constantin Şerban Basarab (1654-1658) a fost în şantier. Acum este consolidat, are pictura restaurată şi nişte superbe mozaicuri în firidele pridvorului.  

JOI, 23 OCTOMBRIE
O noutate a prăznuirii de acest an este aducerea moaştelor Sfântului Apostol Pavel. Sfintele sale relicve vor sosi astăzi, la ora 10:00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, fiind aduse din Grecia de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolitul de Veria, Nausa şi Kampania.

Începând cu ora 10:45, va începe procesiunea “Calea Sfinţilor” cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena pe traseul Biserica Sfântul Spiridon Nou, Strada Şerban Vodă, Strada Bibescu Vodă, Dealul Mitropoliei.

La ora 11:00, participanţii la procesiune vor întâmpina racla cu moaştele Sfântului Apostol Pavel în dreptul Sfintei Cruci de la baza Dealului Patriarhiei. Toate moaştele vor fi duse apoi, în procesiune, la Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Deal, pentru a fi venerate până în seara de 28 octombrie 2008.

Tot astăzi, la ora 12:00, va avea loc conferinţa “Sfântul Apostol Pavel, autor de scrieri biblice citite în Sfânta Liturghie”, în Aula Magna “Teoctist – Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. Vor conferenţia: pr. prof. dr Constantin Coman, Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, şi Înalt Prea Sfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania. Vor participa Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi, profesori şi studenţi de la Facultatea de Teologie “Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti şi de la Seminarul Teologic Liceal “Radu Vodă”.

DUMINICĂ, 26 OCTOMBRIE
Şi în 26 octombrie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, programul este încărcat. De la ora 8:30, va avea loc slujba de resfinţire a Catedralei Patriarhale, în urma lucrărilor de restaurare şi a multiplelor dotări cu instalaţii noi, executate în ultimele luni. La resfinţire va fi prezent şi Prea Sfinţitul Părinte Ghattas Hazim, delegatul Patriarhiei Antiohiei, ca semn de reamintire a sfinţirii de la 1658, când a participat şi Patriarhul Macarie al Antiohiei.

Sfânta Liturghie va începe de la 9:30 şi va fi oficiată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Prea Sfinţitul Părinte Episcop Ghattas Hazim, delegatul Patriarhiei Antiohiei, ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, vor fi canonizaţi trei sfinţi: Ierarhul Iachintde Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti (1359-1372), Cuviosul Dionisie Exiguul (cel Smerit), părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc, şi domnitorul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, om de cultură isihastă, numit şi “prinţ al păcii”.

LUNI, 27 OCTOMBRIE
În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie, slujbele încep la ora 9:00. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Prea Fericitul Părinte Daniel, alături de Mitropolitul Panteleimon de Veria şi de un sobor de ierarhi şi preoţi.

Împlinirea unui an de la înfiinţarea Centrului de Presă Basilică al Patriarhiei Române va fi aniversat în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Vor primi diplome o serie de preoţi şi mireni care au sprijinit activitatea centrului.

Concursul coral “Tineri, lăudaţi pe Domnul” va începe la ora 18:00, în Aula Magna “Teoctist Patriarhul”.

Se vor întrece în cântare bisericească 13 grupuri corale ale seminariilor teologice liceale din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Concursul va fi transmis în direct de posturile de radio şiteleviziune Trinitas.

MARŢI, 28 OCTOMBRIE
Marţi va fi prima zi de prăznuire a proaspăt canonizatului Sfânt Ierarhul Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti. Începând cu ora 7:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Patriarhală, la care vor participa membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În aceeaşi zi, de la ora 10:00, va avea loc în Aula Magna şedinţa Sfântului Sinod cu tema “Anul 2008, An jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii. 

După şedinţă se va vernisa expoziţia de carte bisericească “Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie în viaţa poporului român”, organizată în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Expoziţia va cuprinde tipărituri româneşti ivite la lumină pe parcursul a 500 de ani. Vor fi expuse mai multe ediţii ale Sfintei Scripturi şi Liturghiere, care vor putea fi văzute până la 10 noiembrie 2008.

O ultimă manifestare a acestor zile de sărbătoare va fi sfinţirea fabricii de lumânări “Făclia” de la Mănăstirea Duminica Sfinţilor Români din Popeşti-Leordeni, începând cu ora 17:00.

Sfântul Pavel, la noi Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Pavel în România este doar una din multele acţiuni care au omagiat personalitatea marelui apostol  al neamurilor, 2008 fiind declarat în toată Ortodoxia Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii şi aniversării a 2.000 de ani de la naşterea Sfântului Apostol Pavel. Sfântului Pavel i-au fost dedicate în întreaga lume ortodoxă manifestări, conferinţe şi simpozioane sub genericul Pavlia.

Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe, moaştele Sfântului Apostol Pavel au fost aduse în Romania, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi din 2005. Osemintele sfinte (fragmente) sunt păstrate în oraşul grecesc Veria, unde se află şi o mănăstire. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a creat tradiţia aducerii de hramul Sfintei Parascheva a moaştelor unui sfânt din altă parte spre venerare. Începutul acestui frumos obicei este transferat acum şi în Bucureşti, la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie.

×