Şi-aştept, aştept să mi se-ntămple ceva

Focul arde / şi-i miros de fum / noaptea cade / iar ei… ei se-ncălzesc de gerul Bobotezei cu scăndurile din gard. Tăiate cu drujba. Ei sunt "ţiganii turci" de la Călăraşi. Nici nu vor să audă de plecat prin Italia la căpşuni, la cerşit sau la furat. Dar nici altceva nu fac. Ei aşteaptă.

Focul arde / şi-i miros de fum / noaptea cade / iar ei… ei se-ncălzesc de gerul Bobotezei cu scăndurile din gard. Tăiate cu drujba. Ei sunt "ţiganii turci" de la Călăraşi. Nici nu vor să audă de plecat prin Italia la căpşuni, la cerşit sau la furat. Dar nici altceva nu fac. Ei aşteaptă.


Romii musulmani de la marginea oraşului Călăraşi nu s-au dus in Italia, ca spoitorii, aurarii, cărămidarii şi ceilalţi romi din oraş. Nici nu le-a trecut vreodată prin cap să plece din ţară, pentru că nu ştiu ce ar putea să facă in altă parte. "Fraţii" lor s-au intors cu bani mulţi şi şi-au ridicat case mari. Şi-au ridicat simţitor şi nivelul de trai, iar acum copiii lor se duc la şcoală cu haine noi, cu fruntea sus şi cu zămbetul pe buze. Dar ei nu ar face aşa ceva... "Cum să plecăm? Avem copii. Cu cine să-i lăsăm aici? Şi ce să facem acolo? Că ăia care se duce, se duce pentru altceva… ", ne-au explicat turcii din groapa de gunoi cu nume de cartier "Oborul Nou". Li se spune "ţigani turci". Nici ei nu ştiu prea bine de unde se trag şi de ce vorbesc limba turcă. Nici n-au vreo meserie tradiţională, precum romii. Cercetătorii au descoperit că provin dintr-o populaţie musulmană, care trăia pe vechiul teritoriu al Imperiului Otoman. Erau nomazi care mergeau in urma armatei otomane şi străngeau ce rămănea după bătălii. Tot ei făceau şi jafuri pe teritoriile invadate. Deci nu au nici o legătură cu romii la origine. Cu timpul, "ţiganii turci" s-au aşezat in căteva zone din Dobrogea şi au fost confundaţi cu romii, deoarece au caracteristici comune. Acolo unde au trăit in vecinătatea romilor, in ultimul secol au alcătuit şi familii mixte, astfel incăt astăzi mulţi dintre ei sunt romi musulmani. Vorbesc la fel de natural trei "limbi materne": turcă, rromani şi romănă. Dar istoria i-a "exilat" cumva la marginea civilizaţiei, fără tradiţii, fără ocupaţie şi fără posibilitatea de a fi consiliaţi.


FÃ...RÃ... SOLUŢII. Inainte aveau case in Cărămidari, cartier mărginaş demolat in 2001 pentru noul proiect de dezvoltare a oraşului. Pe turci şi pe romi ii despărţea şoseaua. Cănd au fost mutaţi la Oborul Nou s-au amestecat. "Suntem amărăţi, murim de foame, ardem smoală la foc!", ne-a intămpinat, pe uliţa cu noroi amestecat cu gunoaie şi miros greu de fum, o văduvă cu mulţi copii şi nepoţi. I s-a alăturat alta, mai bătrănă: "Da’ unii au servici, doamnă dragă, da’ unii nu au. Uite, eu sunt o femeie vădană. Dacă eu n-am serviciu, unde plătesc eu locu’ ăsta? Că aicea nu se face nici o dreptate, domniţa mea. Nici o dreptate!". Văzănd că au "musafiri", oamenii s-au adunat in jurul nostru să ne spună cum reuşesc să supravieţuiască. "Băiatu’ de optisprăzece ani mi s-a dus la cimitir. Sunt vai de capu’ meu! Sunt văduvă. Şi cu atăţi copii. Şi, uite, casa asta cade! Cănd dă ploaie mare-afară, uite, casa cade. Suntem vai de noi. Şi ne cere bani de la primărie şi n-avem de unde să dăm", a continuat prima, cu baticul legat pe cap turceşte, invităndu-ne in casa foarte mică, din chirpici, construită in stil dobrogean. Două camere distribuite de-a lungul unui hol. Un fel de miniatură, pentru că intreaga locuinţă nu are mai mult de 6 metri pătraţi, ca şi majoritatea celorlalte case din "cartier".


CU DRUJBA-N GARD. "Uite cum ardem carton! Da’ şi că ne omorăm aici noi, ţiganii, că afumăm ţoale la lume? Păi da, că ardem carton! A dat la lumea asta de lemne căte 2 milioane, da’ a zis că mie-mi dă un milion că n-am suficient. Am şase copii! Am trei minori care s-a despărţit fata, a rămas la mine, pe capu’ meu. Am un băiat de 20 de ani, nici ăla nu-i de muncă, că m-am dus la forţele de muncă, imi cere carte! Păi dacă noi n-am invăţat carte, obligat s-avem carte... e!", incerca să ne explice femeia, cu măinile ridicate in aer a neputinţă. La căţiva metri de casa sa ne-a atras atenţia zgomotul unei drujbe. Căţiva săteni mai "norocoşi" impărţeau frăţeşte un gard de lemn din care tăiau de zor bucăţi mari pentru foc, sub privirile pline de invidie ale vecinilor.

GUNOI. Străzile sunt mereu inundate şi acoperite de resturi menajere

CINE FURÃ... BECUL? Puţin "mai sus", pe o uliţă laterală, căteva familii incercau să se ascundă de frig in căsuţele de carton pe care şi le-au improvizat in lipsă de altceva. "Avem apă, da’ canale n-avem. Şi nici lumină, că ne fură tot timpu’ becu’ ăla de pe stălp. Nu ştim cine. Vine unii din partea aia, sparge becurile noaptea! Lemne n-avem! Ardem cartoane! Numa’ cu o cantină trăim, atăta! La o persoană. Ne-a tăiat ajutoru’ doamna Claudia că a spus că suntem dintr-o familie. Sunt oamenii răi!", se plăngeau locatarii "cazematei" din hărtie şi bucăţi de lemn in care cresc şapte copii care ar trebui să meargă la grădiniţă. Nu ne-am fi imaginat că din asemenea loc se poate fura ceva, dar uite că realitatea ne-a intrecut imaginaţia! După ce am auzit-o şi pe asta cu becul, nu ne-am mai mirat cănd, pe altă uliţă, am citit un mare anunţ imobiliar scris cu smoală pe gardul unei clădiri cu parter şi etaj: "Vilă de vănzare!" Pare culmea ironiei. Totuşi e real. Fără tencuială, cu acoperişul plin de găuri, uşi de metal, proptite cum s-a nimerit in zidurile şubrede, cu geamuri sparte şi fără curent electric, in inima unei gropi de gunoi. De vreo autorizaţie de construcţie nu se mai pune problema… N-a reuşit nimeni să ne lămurească nici care e preţul zonei, nici căt costă "vila de vănzare" sau dacă ar putea exista un cumpărător. Pentru romii turci de la "Oborul Nou" clădirea este o "vilă" la care cei mai mulţi dintre ei nici nu pot visa. Care i-ar putea feri de frigul iernii.


SÃ... SE FACÃ... LUMINÃ...... Le lipsesc multe "ţiganilor turci" de la "Oborul Nou". N-au case, n-au bani, nici vreo meserie. Au foarte mulţi copii minori pe care-i cresc in mizerie. Şi totuşi nu vor să plece din ţară. Iar de la primărie vor in primul rănd curent electric: "Iuuu! Ce să caut io la Italia? Noi aicea! Noi nu facem aşa ceva. Spoitorii! Altceva nu vrem, trăim aşa cum suntem, numa’ lumină să ne bage! Primaru’ a spus că-n aprilie sau in martie ne bagă el lumină, da’ cu ce să ne bage el?", ne-au spus in cor membrii altei familii din "cartier", a căror casă cu o singură cameră şi un hol minuscul abia işi mai ţine in picioare cartonul presat al zidurilor, legat cu folie de plastic. Incercau să ne lămurească in primul rănd că in Italia se duc numai femeile uşoare, să se prostitueze, iar femeile lor sunt mame cinstite. Nu sunt de acord nici cu "fraţii" lor care se duc la furat şi la cerşit in ţări străine. Dar nici nu se găndesc să facă ceva pentru a ieşi din mizeria care-i acoperă. Singura lor speranţă e intr-un ajutor de la autorităţi. Sau de la oricine care i-ar putea aduce spre civilizaţie. Pănă atunci vor face un singur lucru: vor sta şi vor aştepta să li se-ntămple ceva...