Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De 19 ani, femeile din Predeşti, Dolj, bat drumul Primăriei. De tot atâta timp visează la pensia ce li se cuvine după zeci de ani munciţi pe tarlalele CAP-ului. Fostul primar le-a spus că "s-au pierdut actele". Nu mai e arhiva. Sătenii au dat în judecată Primăria, apoi Casa de Pensii. Au pierdut timp, cu drumul la tribunal, şi bani, cu plata avocatului. Unii au şi murit între timp, fără să mai vadă pensia. În urmă cu câteva luni, o dată cu înscăunarea noului primar, a venit miracolul: arhiva dispărută a fost găsită în podul fostului CAP.
Pe uliţele satului, zloata se amestecă cu bocetele femeilor trase la faţă şi cu pumnii strânşi, ţinuţi în dreptul inimii. Vorbele le sunt puţine. Şi parcă de nimeni auzite. Mai mereu le vezi, când câte două, când câte trei, luând la picior dealul ce le desparte de locul care ar putea să le aducă bruma de bucurie la care speră de mai bine de 19 ani.
"NU AM CE SĂ DEPUN LA CASA DE PENSII!"
Tanti Nicoliţa îşi poartă ilicul gros, de lână, de parcă pe umeri ar duce două vieţi, nu una. În august împlineşte 59 de ani. Lacrimile care îi tot curg pe obrazul obosit şi-ncercănat fac rană în sufletul său. "Acu', în februarie, ar fi trebuit să îmi depun dosarul la Casa de Pensii, ca să pot obţine şi io pensia. Dar de unde să-l iau, dacă nu există? Măicuţă, 26 de ani am muncit la CAP şi acuma nu pot să iau nimica. Cum e posibil?", se întreabă femeia cu vocea gâtuită. Nicoliţa Ganea este una dintre zecile de femei care, după ce o viaţă au muncit la CAP, tot fără nici un şfanţ în buzunar se găsesc. "Arhiva CAP-ului a luat foc", aceasta era răspunsul cu care autorităţile locale le închideau gura oamenilor de fiecare dată când aceştia treceau pragul Primăriei pentru a se interesa de pensiile lor. Zilele au trecut, iar sărăcia îi îndemna pe săteni să muncească pe unde găseau, doar-doar vor reuşi să supravieţuiască şi să îşi poată creşte copiii. Din când în când însă, un fior le îngheţa şira spinării: "Şi dacă anii munciţi la CAP au fost în zadar? Şi dacă o să rămân fără pensie toată viaţa?". "Am muncit la CAP până în '90, când a fost desfiinţat. Muncă foarte grea. De dimineaţă până seara stăteam încălţate cu cizme de cauciuc, şi iarna, şi vara. Ne puneau să strângem bălegarul, aveam câte 12 pogoane de fiecare la prăşit, la cules de porumb, cărat baloţi de paie. Nu conta dacă eşti femeie sau bărbat, munceai cot la cot cu ei, dar la CAP cele mai multe au fost femeile. Când nu mai puteam, cădeam în genunchi, dar nu aveam voie să întrerupem munca. A fost mare chinul, dar am lucrat, că nu aveam ce face.
Şi nici nu am întrebat de cartea de muncă sau de foile alea cu normele. Ştiam că tre' să muncesc şi atât. Acuma, m-am trezit că nu am nici un ban de pe urma asta", îşi varsă năduful femeia şi-mi arată genunchii umflaţi şi picioarele butuc.
JUDECATĂ FĂRĂ REZULTAT
În comuna Predeşti, vestea că arhiva CAP-ului nu mai există, de parcă ar fi înghiţit-o pământul, a circulat cu viteza unui banc cu umor negru. Vreme bună s-au întrebat sătenii: "Cum, domne, să dispară? Cum să fie posibil aşa ceva?", însă nimeni nu a făcut nimic. Nu un an, nici doi sau trei. 19 ani de zile au stat aşa, cu drobul de sare deasupra capului. Autorităţile locale sperând ca totul să fie dat uitării, iar oamenii aşteptând minune de la Dumnezeu. Iar doamna aceea aranjată şi cochetă care a cutreierat străzile prin toamna anului 2008, întrebând femeile care au pensie şi care nu, a fost pentru sătence minunea la care sperau. Tanti Dina şi-a făcut abitir semnul crucii şi bucuroasă şi-a spus în gând: "Ce bine că ne-a scos Cel de Sus în cale pe doamna asta drăguţă care ne va da pensiile de la CAP". Tanti Dina nu ştia pe-atunci că avocata aceea nu le va aduce decât o gaură în buzunar de 3 milioane de lei pentru fiecare femeie necăjită şi un drum până la judecătorie, de unde vor pleca aşa cum au venit, fără nici o speranţă că ceva se va rezolva. "Lumea se strânsese puhoi pe uliţă. Am crezut că doamna este de la Casa de Pensii. Până la urmă, am aflat că este avocată. A mers ea cu noi la Craiova, nu s-a rezolvat nimic. Noi am dat Primăria în judecată, apoi de la Primărie au zis că mai bine dăm Casa de Pensii, că ei nu au nici o vină. Ăilalţi, de la Casa de Pensii, ziseră că arhiva nu e la ei, deci nu au de unde să ştie cine a lucrat la CAP şi cine nu. Şi aşa ne-au plimbat zile întregi. Degeaba." Femeia se opreşte din croşetat. Priveşte andrelele şi se simte neputincioasă: "De fiecare dată când am nevoie de un leuţ tre' să cer la bărbat. Câteodată, când mai bea o duşcă, îmi aruncă în faţă: «Da, cumpără-ţi din banii tăi». Medicamente iau tot din pensia lui, iar din trei în trei luni se duce bărbatu-meu ca să îmi facă şi mie asigurare medicală, nu prea ştiu despre ce e vorba, numai că e greu, maică, să munceşti atâţia ani şi să nu te alegi cu nimic".
DE-A RĂSUL ŞI DE-A PLĂNSUL
"În campania electorală am aflat de suferinţa acestor oameni", spune primarul comunei, Florin Şerban, proaspăt înscăunat. "M-am consultat cu sătenii, am întrebat dacă mai există vreun sediu al CAP-ului. Mi se părea incredibil ca o arhivă întreagă să dispară aşa, fără ca nimeni să nu ştie de ea. Noi am întrebat peste tot. Oamenii ridicau din umeri. Consilierul local din Craiova, Gheorghe Albăstroiu, îl completează: "Am cerut o listă cu toţi oamenii din comună care ar fi trebuit să beneficieze de pensie de pe urma muncii lor la CAP, am xeroxat-o şi am dus-o la Casa de Pensii. M-am gândit că poate acolo este arhiva. Directoarea Casei de Pensii l-a desemnat pe domnul Ţecu să ne ajute. Nu puteam să stăm cu mâinile în sân. Eu mă trag din această comună, iar toată treaba asta, cu arhiva dispărută vreme de 19 ani, mi se părea de domeniul fantasticului. A fost dovadă de nepăsare şi de lipsă de profesionalism din partea conducerii Primăriei de-atunci, altfel nu pot să-mi explic". Ionel Ţecu, şeful Serviciului stabilire pensii din cadrul Casei de Pensii Dolj, mărturiseşte că "aşa ceva nu am mai întâlnit niciodată. De aceea am şi venit la faţa locului, am stat de vorbă cu oamenii şi, până la urmă, un băiat care locuia în fostul CAP ne-a spus că ei au găsit nişte foi pe-acolo şi că le-au urcat în pod, că nu au ştiut despre ce e vorba. Când am auzit, am luat scara, m-am urcat în pod şi chiar primul registru pe care l-am luat am constatat că avea în el date legate de oamenii care au muncit la CAP.
De-ndată ce oamenii aduc actele, noi le dăm pensia. Dar nu retroactiv".
DOAR 14 FEMEI ÎŞI IAU BANII DE PENSIE
Conform statisticilor Primăriei, peste 400 de femei ar fi lucrat în perioada comunistă pe tarlalele statului. Dintre ele, doar 14 îşi ridică de la Casa de Pensii, lună de lună, cele 2,3 milioane de lei, răsplata muncii lor de zeci de ani la Cooperativa agricolă. Celelalte, vreme de 19 ani, şi-au târât bătrâneţile prin tribunale ori pe la primarii care s-au perindat la şefia comunei, rugând cu cerul şi pământul să li se recunoască drepturile.
Cocoş Viorica a murit în urmă cu un an, în mijlocul procesului pe care îl avea cu statul pentru a-şi recupera pensia. Muncise la CAP, sectorul zootehnic, mai bine de 25 de ani.
La fel s-a întâmplat şi cu Petre Bică. Toată viaţa rânise bălegarul la animale. Pe nimic.
A murit în urmă cu câţiva ani, fără să apuce să mănânce o pâine cumpărată din banii ce i se cuveneau de la stat. Femeile din comuna Predeşti îşi scuipă în sân şi cu vocea tremurândă se roagă să mai trăiască să apuce pensia. Speranţa le-a mai revenit în suflet de când cu comoara de hârtii dezgropată în podul casei. Dar, de când au văzut cât de "jumigăite şi de rumegate sunt foile alea sfărâmicioase", o altă temere le arde inima: "Dacă nu vor găsi toate actele şi, din 26 de ani de muncă, îmi găsesc doar 3?".
Discurs pregătit
La Primărie, secretarul, cu state vechi în funcţie, mă pofteşte tacticos în biroul şefului său plecat pe la Craiova şi spune scurt şi repede, ca nu cumva să-l întrerup: "Eu mi-am făcut un discurs pe foaie, aşa că aş vrea să mă ascultaţi: pe data de 2005 am predat Poliţiei opt cereri...", începe omul să citească rar şi precipitat cuvintele aşternute pe hârtie. "Spuneţi-mi cum de nu s-a găsit arhiva vreme de 19 ani!", îl întrerup brusc. Omul, vizibil deranjat, îmi spune răspicat: "Don'şoară, eu vreau să ne limităm la ce am scris io aici, nu să mă întrebaţi dumneavoastră ce vreţi". "Cine a găsit arhiva, cum?", insist. "Ajungeam la finalul materialului şi vă răspundeam", spune el şi, în cele din urmă, lasă deoparte foile cu scris mărunt. "Secretarul unei primării de la sat este asemenea juristului, el se ocupă de foarte multe acte, de procese-verbale care se fac atunci când predai un document, mai ales o arhivă. Secretarul comunei însă lasă de dorit", se revoltă consilierul Albastroiu.În vremea aceasta, în magazia alăturată Primăriei, Bică Marin, fost contabil la CAP, a fost desemnat să ia la mână, foaie cu foaie, arhiva găsită în podul fostei clădiri a Cooperativei. Nea Marin vine rar, când sănătatea îi permite. În încăperea mică, pe rafturi de lemn, bărbatul a aranjat grămăjoare-grămăjoare foile, pe fiecare an, începând cu 1965. A muncit la început în curtea Primăriei, ajutat de câteva femei care au şi descărcat arhiva din pod, apoi a trecut pe holul Primăriei. Nea Marin speră ca-ntr-o lună să dea gata foile înghesuite în saci.
"Fostul primar ştia unde e arhiva!"
În clădirea fostului CAP trăiesc trei familii. Cazuri sociale. Zugrăvită în alb, cu uşă din termopan, Cooperativa a ajuns iar în centrul atenţiei, de-ndată ce camioneta noului primar a cărat în curtea Primăriei arhiva ce se dăduse pierdută. În realitate, spune una dintre chiriaşe, Ioana Gabriela Tănase, "de arhivă a ştiut tot timpul fostul primar, Gicu Bogdan. Numai eu de câte ori m-am rugat de el să vină să o ridice din pod, pentru că vara, mai ales, mirosea cum nu vă puteţi închipui, colcăiau şoarecii noaptea. Primarul îmi spunea mereu: «Las-o acolo, nu avem ce face cu ea»". Luat la bani mărunţi, fostul primar se precipită: "Conducerea Primăriei din '91 e de vină, ei au fost dobitoci", aruncă mâţa în curtea vecinului. Nu ştie ce să răspundă când este întrebat de ce nu a făcut nimic pentru a scoate arhiva din pod. Găseşte însă repede varianta salvatoare: "Întrebaţi-l pe fostul contabil, Vânzaru, că el trebuie să ştie, şi-apoi arhiva aia oricum nu e bună de nimic, sunt tot felul de acte, cote la lapte, chitanţe, nu am auzit pe nimeni care să zică că şi-a găsit anii de CAP, arhiva aia e fără valoare şi apoi, ce, sunt la interogatoriu sau cum?".
Foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional