x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Singurul român membru al The Royal Historical Society din Londra caută bani pentru a-şi publica lucrările şi pentru a-şi face cercetarea pentru doctorat

Singurul român membru al The Royal Historical Society din Londra caută bani pentru a-şi publica lucrările şi pentru a-şi face cercetarea pentru doctorat

de Irina Munteanu    |    23 Noi 2011   •   21:00
Singurul român membru al The Royal Historical Society din Londra caută bani pentru a-şi publica lucrările şi pentru a-şi face cercetarea pentru doctorat

Intr-o lume ce nu mai stie sa vorbeasca bine romaneste, Sorin Dan Damian, un tanar de 25 de ani, traduce din limba latina "Liturghia Sfantului Ierarh Ambrozie episcopul Mediolanului", isi face doctoratul si devine singurul roman membru al Societatii Regale de Istorie din Londra. Locuieste impreuna cu parintii sai in Berceni, traieste din venitul lor modest de pensionari si viseaza sa aiba intr-o zi banii pentru a ajunge in Italia si a-si termina teza de doctorat cu titlul "Construirea de identitati in sudul Italiei in secolele IX-X".

Sorin a facut liceul "Traian Vuia", la sectia filologie, apoi Facultatea de Teologie ortodoxa "Patriarhul Justinian" la Universitatea Bucuresti. A absolvit si Facultatea de Istorie a Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" si are si un master in istorie. "Prin intermediul bisericii m-am apropiat de epoca medievala. Biseri­ca ortodoxa se foloseste de istoria Imperiului Bizantin, dar si de cresti­nis­mul apusean, pentru ca, pana la 1054, a fost o singura biserica cres­ti­na. Asa am facut si pasul spre stu­diul limbii latine. Am trei carti publicate, care sunt traduceri din limba latina cu co­mentariile mele." Pentru a-si publi­ca cele trei carti: "Vietile episcopilor Romei socotiti sfinti in biserica orto­do­xa", "Martiriul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel", "Liturghia Sfantului Ierarh Ambrozie episcopul Medio­la­­nului", Sorin a trimis 4.000 de mailuri in tara si in strainatate. Primele doua au aparut cu bunavointa Editurii Herald, iar cea de a treia cu ajutorul unor sponsori.

In timp ce traducea si isi facea stu­diile, Sorin a aplicat si la facultati de istorie din Marea Britanie, care l-au acceptat. Insa tanarul nu dispune de banii necesari pentru a face studii in strainatate. Vorbind cu profesorii de la aceste facultati, ei au vazut cat de pasionat e de istorie, iar faptul ca la varsta asta are deja trei carti publica­te i-a impresionat. Ei i-au sugerat sa can­dideze pentru a deveni membru in Royal Historical Society din Londra, patronata de majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Aceasta societate a fost infiintata in 1868. "In iulie am tri­mis aplicatia, ce a fost pusa in dis­cu­tia Consiliului Societatii, alcatuit din 12 membri. Pe 28 septembrie am pri­mit vestea cea buna. Societatea a emis o scri­soare oficiala prin care spune ca am fost acceptat ca membru. Am scris secretariatului si am intrebat daca mai sunt si alti membri romani si am aflat ca sunt singurul roman", povesteste Sorin. Mandru de reusita sa, el crede ca acceptarea lui in aceas­ta Societate este "o recu­noas­tere adu­sa educatiei romanesti si un plus pentru Romania, in situatia actuala, cand romanii sunt luati peste picior in toata Europa".

Faptul ca e membru al Royal Historical Society presupune participa­rea activa la conferinte si sedinte, pre­zentarea de referate si studii, insa So­rin stie ca nu are nici o sansa sa ajunga la aceste intruniri, pentru ca nu are bani. El a scris cereri de fi­nan­ta­re pentru proiectele sale si ro­ma­nilor milionari din top, dar si printului Charles si regelui Norvegiei. Spre deosebire de romani, care nu s-au de­ranjat sa-i raspunda, prin secreta­rii lor, printul si regele au trimis ras­pun­suri, chiar daca de refuz. "Nu am ser­viciu, nu am gasit nimic potrivit cu pregatirea mea de istoric, teolog, tra­ducator. Nu e nimeni interesat de ce stiu si acum exista justificarea cu criza", spune Sorin. El ar avea nevoie de bani pentru a-si publica lucrarile, dar si pentru a ajunge in sudul Italiei, unde ar vrea sa cerceteze arhivele pentru a-si finaliza teza de doctorat. "Mi-am ales aceasta tema pentru doctorat pentru ca am vrut sa fac ce l-a noi nu s-a mai facut. In cercetarea mea, ma bazez pe doua cronici: «Historia Longobardorum Beneventum», scrisa de Erchempert, si «Chronicon Salernitanum», scrisa de un ano­nim. Acestea trateaza istoria principa­te­lor de Benevento si Salerno in secolele IX-X. Vreau sa scot in evidenta teme precum constructia sociala, relatia biserica-stat, relatiile dintre italieni, bizantini si musulmani, cat si relatia acestor principate cu papalitatea", isi explica Sorin pasiunea.

Tanarul se trezeste in fiecare dimineata la ora 6:30, lucreaza pe calculator la traduceri si la teza, merge la biblioteci si la arhive, citeste lucrari din domeniul teologiei si istoriei. In fiecare duminica si de sar­ba­tori merge la Manastirea Duminica Sfintilor Romani din cartierul sau. Aceasta manastire i-a prilejuit in­tal­ni­rea cu un personaj care l-a inspirat: Sfantul Ambrozie. "In 2004 au fost aduse o particica dintre moastele sale in Romania si in 2006 o alta particica a fost asezata in Manastirea Duminica Sfintilor Romani. Sfantul Ambrozie se tragea dintr-o familie in­starita, iar tatal sau conducea prefectura Galliei. Sfantul Ambrozie a avut pregatire juridica si a fost guvernator al nordului Italiei. A trait in se­co­lul al IV-lea. A fost ales printr-o mi­nune episcop al Mediolanului. El vin­deca oamenii de boli, scotea du­hu­rile din cei posedati si a inviat un mort. Studiindu-i viata, am devenit foarte apropiat de Sfantul Ambrozie si am decis sa scriu o carte despre el", spune tanarul. Pe langa "Viata Sfan­tu­lui Ierarh Ambrozie", Sorin mai are scrise doua carti: "Evanghelia lui Nicodim" si "Libertatea religioasa in statele membre ale UE. Legislatie si perspective" si cauta in acest moment oameni care il pot ajuta sa le publice.

×