Sofisticat - Diseara mergem in cazino

Salut! Ma numesc Popescu si am foarte multi bani. De aceea, vreau bani si mai multi. Am o dimensiune aparte a distractiei. Pentru mine, ideea divertismentului se revendica dintr-o zona prea putin accesibila tie. Tu nu ai bani, eu da. De aici pleaca totul.

Eu ma distrez la cazino, iar tu nu. Pentru omul cu bani, nu exista distractie mai mare decat aceea de a face alti bani. Uneori, asta implica si anumite sacrificii (nu-ti imagina ca pot castiga bani multi fara a pierde sume uriase). Cand vreau sa ma simt bine, ma duc la cazino. Vezi tu toate janghinele-astea de masini insirate pe Calea Victoriei? E, ele sunt dovada ca prietenii mei sunt aici, intre peretii astia. Uite, darapanatura asta de Audi e a lui Gigel, general-manager la o multinationala, iar rabla asta de Chrysler ma anunta inca din parcare ca azi Ionel is back in business, baby! Ia sa vedem, sa ma uit dupa masina lui Georgel, ah, da, si-a luat Roverul de parca se duce la cabana "Trei brazi", nu in creierii Bucurestilor, dohhh, de ce nu-si ia si schiurile cu el...

Sunt obisnuit cu oarecare atentie din partea personalului, atent selectionat din culturi superioare, de inalta calitate. Pe fata de la garderoba o salut din varful buzelor, "buna, draga". Fata de altii care vin aici pentru prima oara, nu am nevoie de identificari amanuntite, nume, prenume, data nasterii, stai sa-ti fac o poza, da-mi si buletinul, seria si numarul, nu, eu intru pur si simplu, zic buna seara si ma duc sus, direct. E cald, e bine, atmosfera e destinsa, uite-i si pe prietenii mei, chinezii, iar fumeaza, t-t-t, chinezii astia sunt cei mai inraiti (daca pot spune asa, si iata ca pot) fumatori. Cand o sa se lase un chinez de fumat, o sa fie pace-n lume, eu asta zic. Ma salut cu Ciu, trec de Bu salutandu-l, hai salut, Fu, hau ar iu, stii bancul ala cu cei trei chinezi, lasa ca ti-l spun intr-o pauza, nu acum, sa-mi aduci aminte, superbanc.

CHESTII DE ATMOSFERA. S-ar putea ca atitudinea mea sa para putin ostila. In fond, sunt un barbat intre doua varste, cu solida situatie materiala, nevasta, copii, "toata catastrofa", cum ar spune Zorba Grecul. Cantaresc mult peste normal si am o pronuntata calvitie, motiv pentru care ma rad pe cap o data la doua zile. Dupa ce mananc la restaurantul cu bufet suedez, eructez in surdina si miros foarte, foarte bine. As vrea s-o mai lungesc la masa, dar iar a venit Tiganu’ cu fufele lui care fac atata galagie. Intr-una din zilele astea o sa vorbesc cu Tolga sa faca ceva cu situatia asta neplacuta. Adica vine unul sa joace cinci sute de mii, de-l rad si curcile, si-si aduce tot neamul sa manance gratis. Nu doar ca au tabarat pe bufetul suedez, dar toapele astuia au umplut sala, realmente. Sunt imbracate fara gust si mai si comenteaza mancarea, dupa ce ca-i gratis: "Aici cartofi, bleahhhh, ia sa vad, aici, ce e, orez, nu-mi place orezul, si aici da, aici mai merge, aici sunt fructe de mare". De exemplu asta. Si-a umplut farfuria cu fructe de mare... O privesc cu anxietate pe prietena ei care-si umple farfuria cu mancare. In drum spre masa ia o halca, asa, d’a’mpicioarelea. Putin din mancare ii cade din gura. Cate una isi mai baga mana si-n farfuria alteia. Plescaie si vorbesc cu gura plina si au bluze urate.

TOC. Mai vreau un drinc inainte sa plec dezgustat de la masa, deci o chem pe chelnerita. Pe chelnerita n-o chem asa cum ai chema-o tu, ca un proletar, cu "fiti amabila" sau cu "va rog" sau cu cine-stie-ce, nu, ci asa ca in orice cazino din lume - trimitandu-i un "toc" prin aer, ca si cum ai pupa-o stregareste, dar totusi paradoxal, intr-un fel serios: "Ptu". Un "ptu" auster, fara fasoane. Un "ptu" sordid si uscat. "Ptu" si gata, fata e langa tine. S-ar putea ca acest tuguiat al buzelor sa-ti para comic, mai ales daca el provine din trupul unuia care sufera frecvent din supradoza de alimente, asa, ca mine, dar te asigur ca dupa cateva "ptu"-uri te obisnuiesti si parca nici nu mai vrei s-o chemi altfel.

Bogdan Iurascu/JURNALUL NATIONAL ELEGANTA. Sau cand dexteritatea devine o inertie a miscarii

DEALERII. Comentariile agitatelor fufe sunt de natura sa ma oboseasca. Am venit aici sa ma relaxez, nu sa ma uit in gura unor toape infometate. Intr-una din zilele astea, sigur o sa vorbesc cu Tolga, pai ce Doamne iarta-ma. Ma ridic de la masa si ma indrept spre salonul "private", acolo unde joaca numai cei cu sume foarte mari. In trecere, ma salut cu Lu (unul dintre cei multi chinezi pe care-i cheama Lu, pe toti chinezii ii cheama Lu, e ca o maioneza care incheaga natia chineza acest prenume, Lu). Iar a castigat nebunaticul. Are o mutra de copil fericit. Mai ca nu-i curg balele cand se uita la caramida de bani. Bravo lui, sa-i fie de bine, d-aia e aici, sa faca bani. Pe partea stanga, cum merg inspre "private", e casieria, pe dreapta, mesele de ruleta, de poker si mai stiu ce si cu dealerii. M-am obisnuit cu dexteritatea profesionista a mainilor lor, cu deferenta lor complicata, cu atitudinile lor preocupate. Cu impersonalitatea comportamentului lor. Si cu mutrele lor martiale. Oamenii, cu privirile lor, castiga si pierd. Stiu de ce insista sa joace, desi pierd incontinuu, inteleg mecanismul creierului lor in care misteriosi neurotransmitatori secreta intr-una adrenalina. Le inteleg slabiciunea. Adrenalina e un viciu ca oricare altul. Da dependenta si gata.

FEMEILE. Barbatii care joaca sunt mai multi decat femeile, dar nici cu femeile nu-mi e jena. E o anume discrepanta intre fotoliul de o mie de euro pe care stau asezati, pretentiile evidente de high-class society si cuvintele care le zburda prin gura, mai ales atunci cand constata ca pierd. "Sa moara cutare si cutare si cutare" si "sa-mi faci" si "sa-mi dregi". Destul de streingi, daca ma-ntrebi pe mine, mai ales ca de la prietenii mei, jucatorii high-class de noroc, am pretentii mai mari.

In privinta femeilor, eu, Popescu, jucator de noroc din anul XXXX, general-manager la multinationala YYYY, detinator de fonduri si proprietati, conducatorul celor mai bengoase masini nu atat din Romania, cat din lume, declar ca n-am vazut ceva mai lipsit de autocontrol decat femeia care joaca la cazino. Daca vrei sa vezi mostre de comportament isteric si haotic, daca nu esti familiarizat cu figura femeii care tocmai a pierdut o suma uriasa de bani, daca nu stii cum face o mahalagioaica in crize de nervi, trebuie neaparat sa vii s-o vezi. E delicioasa. In fata disperarii si a neputintei, nouazeci la suta dintre aristocrate devin toape.