Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A trecut un an si jumatate de la cazul care a socat Romania. In noaptea zilei de 26 spre 27 iunie 2010, un pastor unitarian din municipiul Medias si-a ucis cei doi copii, in varsta cinci, respectiv sapte ani. Le-a taiat gatul in incinta bisericii, dupa care barbatul, de 35 de ani, s-a sinucis, aruncandu-se in fata unui tren. Dupa luni de agonie, sotia lui Cseh Denes, Jolan, accepta sa vorbeasca in premiera despre cele intamplate.
Spune ca nu mai suporta ca toata lumea sa ii catalogheze sotul drept un criminal. Arata cu lacrimi in ochi fotografii cu sotul si cei doi copii. "Acesta era Denes, un om bun, cu suflet cald. Sunt zile, tot mai multe, in care imi doresc sa nu mai fiu pe lumea asta, sa ma duc langa ei, sa fiu cu ei pentru totdeauna. Doar atat imi doresc', s-a confesat Cseh Jolan pentru TV2. "Nu stiu cat mai am de trait, o zi sau poate o luna si nu vreau ca lumea sa ramana cu imaginea sotului meu din acea seara blestemata', isi motiveaza Cseh Jolan decizia de a vorbi despre caz dupa atata timp. "Simt ca innebunesc cand lumea spune despre sotul meu acel cuvant. De ce sa fiu suparata pe el? Ca si-a sacrificat viata pentru mine? In acea seara nu a fost el. Nu era lucid. Denes era incarcat de sentimente nobile si nu ar fi putut face rau nimanui', spune Jolan.
Tumoare de 4.5 kg
Ea isi aminteste cu regret momentul care a adus dezastrul in familia lor. "Am fost la medic, in 2008, fiindca ma durea stomacul si mi-au depistat o tumoare de 4.5 kg. Am fost devastati, dar am ramas optimisti. Nu pentru mult timp, fiindca, la fiecare control, mi se spunea ca tumoarea e in crestere si nu exista nici un semn care sa ne dea sperante pe viitor. Atunci sotul meu parca a innebunit gandindu-se ca, in curand, va ramane singur. A inceput calvarul. Sotul meu a inceput sa sufere de insomnie si nu trecea o zi, sa nu imi spuna ca il doare capul foarte tare. Am mers si la psihiatru cu el. Acesta ne-a spus, la ultima sedinta, ca nici un medicament nu il mai poate ajuta. El trebuie sa se ajute singur si sa treaca peste aceasta problema. Vorbeam des cu el despre subiectul decesului. Simteam ca e ingrozit de gandul ca va trebui sa ii creasca singur pe cei doi copii. Ma simt vinovata pentru ce s-a intamplat. Eu sunt vinovata, fiindca el mereu a fost un stalp de rezistenta al existentei mele, iar eu nu l-am ajutat, nu suficient', considera sotia indurerata.
Baiatul cel mic nu a vrut sa plece din casa!
Femeia de 34 de ani povesteste ce s-a intamplat in acea seara. "Cu cateva zile inainte de tragedie am fost cu el la spital, i-au administrat mai multe medicamente, printre care si calmante. In acea zi nu am observat nimic neobisnuit la el. Era trist, asa cum a fost mai mereu in ultima perioada. Seara am inceput sa pregatesc cina si mi-am dat seama ca nu avem paine suficienta. Le-am zis copiilor sa mearga pana jos, pana nu urca tatal lor, si sa aduca impreuna o paine. Baiatul de 5 ani parca a presimtit ceva. Mi-a zis ca nu vrea sa mearga, dar l-am convins. Dupa acel moment nu i-am mai vazut niciodata. Au pornit cu tatal lor spre magazin, insa nu au mai ajuns acolo. Au trecut cateva ore, timp in care mi-am sunat sotul pe telefonul mobil de mai multe ori, insa nu mi-a raspuns. M-am imbracat si am iesit pe strada sa ii caut. M-am dus si la rau, sa vad daca nu cumva sunt acolo. Intr-un final, m-am dus la biserica. Am tipat dupa ei, dar nu mi-a raspuns nimeni. Am inceput sa trag de poarta, dar nu am reusit sa intru. Atunci l-am chemat pe responsabilul bisericii sa imi deschida. Crezand ca nu sunt acolo, nu am mai asteptat si am plecat spre casa, sperand ca intre timp s-au intors. La cateva minute, responsabilul bisericii a venit la mine si mi-a spus vestea groaznica. Cel mic in birou… si cel mare nu se stia inca.. Am alergat la biserica, insa deja era politia acolo si nu m-au lasat in preajma lor. Despre Denes nu se stia nimic, abia dimineata am aflat ca s-a aruncat in fata trenului', isi aminteste femeia.
Se temea pentru soarta copiilor!
Despre motivele acestui gest, Jolan spune ca sotul se temea ca cei doi copii vor ajunge pe drumuri. "Daca eu nu mai eram, iar el bolnav, copiii ar fi ajuns in grija altora, poate chiar la orfelinat, sau in cel mai rau caz, pe drumuri. El nu vroia asta. In ultimul timp ma uit tot mai rar la fotografiile copiilor, fiindca imi provoaca o durere de neimaginat. Erau doi copii veseli, care cantau, dansau, adunau, se uitau prin enciclopedii, spuneau pe de rost planetele. De multe ori ma uitam la ei si ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a dat astfel de copii. De multe ori imi doresc ca Denes sa imi fi luat si mie viata, dar sunt credincioasa si viata este cadoul lui Dumnezeu, la fel cum au fost si copiii mei', a incheiat Cseh Jolan.
