Stafia CIA

Această investigaţie este un proiect al Center for Public Integrity (www.publicintegrity.org), organizaţie cu sediul in Washington DC, care coordonează investigaţii asupra unor teme globale. Seria de articole despre victimele colaterale ale războiului global impotriva terorismului a fost efectuată de membri ai Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), consorţiu aflat sub umbrela Center for Public Integrity.
Jurnaliştii ICIJ şi-au propus să analizeze consecinţele războiului condus de Statele Unite impotriva terorismului şi să evalueze efectele politicilor folosite in această luptă pe termen lung.

Acţiunile CIA in Europa: Răpirea lui Abu Omar (I)

• Leo Sisti, Italia

Era la amiază, in ziua de 17 februarie 2003. Armando Spataro era in biroul lui, din clădirea Tribunalului din Milano, construită in perioada fascistă şi aflată la 500 de metri distanţă de clădirea ornată in stil gotic a Domului. "Inapoi acasă", işi spuse Spataro. Era inapoi acasă, la Milano, pentru o nouă slujbă, după ce petrecuse patru ani la Roma, in diverse posturi in justiţie. Acum avea o sarcină diferită: nu era doar procuror, ci fusese numit adjunct al procurorului-şef, insărcinat cu investigarea mafiei şi terorismului.

Indată ce a sosit, Spataro şi-a decorat noul birou cu fotografii ce il reprezentau alergănd la curse de maraton. Erau fotografii ale unui trecut apropiat, de care era măndru, inclusiv acel record personal din 2002, la Chicago, unde a alergat in trei ore şi 13 minute, ajungănd al 56-lea din cei peste 1.000 de bărbaţi cu vărsta intre 50 şi 54 de ani. Nu era aşa rău pentru un alergător amator, care făcuse cu o oră şi opt minute mai mult intr-o cursă al cărei record mondial era de două ore şi cinci minute! Copiile celor două picturi ale artiştilor americani preferaţi atărnau pe pereţi: una era "şoimul de noapte", al lui Edward Hopper, iar cealaltă era o pictură a lui Norman Rockwell, ce reprezenta o fetiţă de culoare, escortată la şcoală de patru şerfi, după desegregarea invăţămămtului.

"Ghinionul are vederea bună"

Spataro nu şi-ar fi imaginat niciodată că la trei ani de la numirea sa va fi fost procurorul principal in urmărirea unei complicate poveşti de spionaj, care implica 25 de agenţi CIA, un colonel al Forţelor Aeriene Americane, plus trei inalţi ofiţeri din SISIMI - serviciul secret militar italian - , toţi fiind acuzaţi că ar fi răpit un cleric egiptean, printr-o operaţiune de "predare extraordinară". Este vorba despre practica controversată a CIA de a răpi suspecţii de terorism dintr-o ţară, pentru a-i transfera in ţara de origine cu scopul de a fi torturaţi. Nici nu şi-ar fi putut imagina că suspiciunea existenţei unei operaţiuni comune, americano-italiană, ce se presupune că era protejată de secretul de stat, il va afecta pe şeful Guvernului italian, condus la acea vreme de Silvio Berlusconi.
Spataro se ridică şi privi pe fereastră. Statuia Justiţiei, legată la ochi, era acolo, in curte, ţinănd in mănă căntarul perfect echilibrat cu care imparte dreptatea. Justiţia este oarbă şi nu vede unde va lovi. Răse, amintindu-şi o veche zicală italiană, care leagă ideea de justiţie cu aceea de noroc: "Norocul este orb, dar ghinionul are vederea bună …".

"Căt timp a trecut!", işi spuse Spataro, care sosise la Milano in urmă cu 25 de ani. Ca tănăr procuror, se mutase din oraşul său natal, Catania, din Sicilia, in alt oraş din sud, Taranto, din Regiunea Puglia. Milano l-a atras pe tănărul Armando cu oamenii săi liberi in găndire, cu monumentele sale, cu renumita scenă a Scalei, cu "Cina cea de taină" a lui Leonardo da Vinci atărnată pe un perete al bisericii Santa Maria delle Grazie, amintită in cartea lui Dan Brown, "Codul lui Da Vinci". In fine, deşi nu in ultimul rănd ca importanţă, restaurantele cu măncăruri fine, multe plasate in cartierul popular Navigli, de-a lungul canalului străjuit de mici diguri inventate de geniul lui Leonardo.

La mai puţin de doi kilometri de Tribunal, la aceeaşi oră a acelei zile friguroase de iarnă, o altă scenă avea loc pe Strada Guerzoni, din nordul oraşului Milano. Un ofiţer inferior din corpul carabinierilor - adică Poliţia militară italiană - , a oprit un musulman, Hassan Mustafa Osama Nasr. Acesta era un cleric egiptean, cunoscut şi sub numele de Abu Omar, care se indrepta spre moscheea Viale Jenner, ca să participe la rugăciuni. "Mi mostri il passaporto! (Arătaţi-mi paşaportul, vă rog!)", a zis in italiană Luciano Pironi, zis şi "Ludwig". A primit un uluitor răspuns in engleză: "Nu vorbesc italiană". "Ludwig", un italian blond, de 36 de ani, a repetat solicitarea in engleză.

Dispărut fără urmă

De indată ce Ludwig a verificat documentele, o dubiţă albă a oprit brusc lăngă el, o uşă s-a deschis şi doi bărbaţi l-au inhăţat pe clericul egiptean, trăgăndu-l in maşina care a demarat imediat in viteză. Tocmai avusese loc o răpire.
Trei zile mai tărziu, la 20 februarie, Nabila Ghabli, soţia lui Abu Omar, a raportat la poliţie dispariţia soţului ei. Erau disponibile doar căteva detalii, furnizate de o egipteancă ce fusese martoră la răpire. Asta era. Ca de obicei, a inceput o investigaţie sub conducerea lui Stefano Dambruoso, un procuror milanez care se ocupa de islamiştii radicali care comiteau ilegalităţi. Abu Omar era acum pe lista dispăruţilor. Dar era cunoscut ca veteran al taberelor de antrenament din Bosnia şi Afganistan. Era cunoscut, de asemenea, drept imam, şi ii fusese acordat azil politic in Italia. Nimeni nu a fost in stare să răspundă la o intrebare foarte simplă: de ce a dispărut Abu Omar in condiţii atăt de ciudate? Mai rău: la 3 martie, adică două săptămăni de la răpire, Ralph Henry Russomando, care ocupa din anul 2000 poziţia de Secretar 2 la Ambasada Americană din Roma, a trimis autorităţilor italiene un mesaj menit să le bage in ceaţă: "Abu Omar a dispărut in Balcani, unde ar fi putut fi relocat". De fapt, Russomando nu era diplomat, ci agent CIA, care lucra sub acoperire diplomatică.

In aprilie 2004, procurorul-şef Spataro a reinceput să investigheze cazul Abu Omar, inlocuindu-l pe Dambruoso. Acesta demisionase pentru o slujbă la sediul din Viena al Naţiunilor Unite, după ce băjbăise mai bine de un an in incercarea de a rezolva cazul. Abu Omar era supravegheat indeaproape de DIGOS, divizia specială a Poliţiei italiene care se ocupa de terorism, ca şi de către ROS, o altă unitate antiteroristă aparţinănd carabinierilor. Abu Omar era suspectat de terorism. Deci, cum fusese posibil să dispară fără urmă? Nu se făcuse nici un progres semnificativ, la mai bine de un an de la răpire. Asta pănă in primăvara lui 2004, cănd are loc un alt episod al intămplărilor.

20 aprilie 2004. Au fost inregistrate căteva conversaţii intre Abu Omar, soţia lui, Nabila, şi un ajutor de imam, Mohammed Elbadry Reda. Nabila Ghabli a fost interogată ulterior de către DIGOS şi a spus că soţul ei a fost deţinut intr-o inchisoare egipteană mai bine de un an după dispariţia sa, iar apoi a fost eliberat. "(Abu Omar) mi-a spus că a fost răpit in Milano … , de către căţiva oameni care au acţionat cu violenţă asupra lui şi l-au luat intr-o dubă albă... Soţul meu mi-a spus că nu a fost răpit de către egipteni… A fost legat la ochi pe intreaga perioadă a răpirii… Cu siguranţă a fost dus in Egipt cu o aeronavă militară, nu cu una civilă… Mi-a spus că a fost supus la torturi groaznice, tot timpul... tot felul de torturi…, pentru că egiptenii doreau să afle de la el informaţii pe care el era incapabil să le dea …el a mai spus că a fost obligat să semneze o declaraţie, după torturi, in care afirma că se predase de bună-voie autorităţilor egiptene."

"Marfa" a fost trimisă la Cairo

Detalii suplimentare au provenit de la Reda, care a afirmat poliţiei DIGOS: "Doi bărbaţi, care vorbeau o italiană perfectă, i-au spus lui Abu Omar să stea liniştit… După o călătorie de cinci ore, cei doi răpitori l-au inmănat pe Abu Omar altor oameni, din interiorul unei baze militare, despre care el credea că era americană, judecănd după avioanele militare americane… care purtau steagul American… El nu a spus că răpitorii săi erau italieni, ci doar că vorbeau italiana... Cei doi bărbaţi au plecat şi l-au lăsat cu un grup de oameni care vorbeau italiana şi engleza şi care se foloseau de un traducător de limbă arabă. Vorbitorii de engleză şi italiană, despre care Abu Omar credea că sunt americani, l-au intrebat in repetate rănduri, adesea cu izbucniri violente, despre trei chestiuni foarte clare: despre legăturile sale cu Al Qaeda; despre activitiăţile sale legate de războiul din Irak, intrebăndu-l dacă trimitea voluntari care să lupte impotriva Statelor Unite in acea regiune, şi despre legăturile sale cu grupurile islamiste albaneze. Mi-a spus că a fost bătut, torturat, intrebat. In zori, a fost incărcat intr-o aeronavă americană şi a zburat sub o oră... Avionul staţionase in zona cu acces restricţionat din interiorul unui aeroport uriaş, probabil militar... Abu Omar a fost scos din avion şi transportat in alt avion militar american, care a decolat imediat. Al doilea avion a aterizat la o bază militară americană de la Marea Roşie, in Egipt… De la această bază a fost dus la un aeroport din Cairo, de această dată cu un avion militar egiptean… A fost legat la ochi şi dus cu maşina la o clădire secretă din Cairo... Trebuia să se intălnească cu o persoană importantă: ministrul egiptean de Interne, Habib Al Adly… Acesta i-a spus că dacă era de acord să lucreze ca agent infiltrat al serviciilor secrete egiptene ar fi ajuns inapoi acasă in 48 de ore; altminteri urma să poarte intreaga responsabilitate a refuzului său... A fost supus la grave torturi... Prima măsură a fost să il lase singur intr-o cameră unde era emis un zgomot la nivele de intensitate insuportabile. Auzul i-a fost afectat ca urmare a acestei experienţe. Al doilea tip de tortură a fost să il pună intr-o saună, la temperaturi foarte inalte, iar imediat după aceea să il mute intr-o cameră frigorifică, ceea ce ii provoca dureri ingrozitoare in oase, de parcă erau gata să se spargă. Al treilea fel de tortură a fost să il spănzure cu capul in jos şi să ataşeze cabluri electrice de părţile mai sensibile ale trupului, inclusiv de organele genitale..., iar apoi să il supună şocurilor electrice... Sistemul său motor a avut de suferit şi, ca urmare a acestor tratamente, a devenit incontinent... L-au acuzat că era terorist Al Qaeda şi că milita impotriva regimului egiptean".
Greu de crezut, dar, la 27 ianuarie 2005, George W. Bush, preşedintele Statelor Unite, intr-un interviu dat cotidianul Times, avea să afirme că "tortura nu este niciodată acceptabilă, iar noi nu predăm oameni regimurilor care recurg la tortură".

12 mai 2004. La 15 luni de la răpirea sa şi 32 de zile de cănd fusese eliberat, Abu Omar a fost rearestat. Poliţia egipteană, care ii asculta telefoanele, l-a băgat din nou intr-o inchisoare din Cairo, după ce a descoperit că vorbise cu soţia lui şi cu ajutorul de imam. Potrivit afirmaţiilor egiptenilor, Abu Omar ar fi incălcat o interdicţie impusă de poliţia egipteană, care ii cerea să evite orice fel de conversaţii cu alte persoane.

De acum incolo situaţia a devenit mai clară. In primele luni ale lui 2005, Spataro primise de la Bruno Megale, şeful din Milano al DIGOS, analize ale convorbirilor telefonice realizate prin reţelele a trei operatori de telefonie mobilă italieni (Telecom, Vodafone, Wind). Şaptesprezece telefoane mobile au fost identificate prin examinarea convorbirilor care au avut loc in preajma răpirii lui Abu Omar intre aceste telefoane şi celulele radio de transmisie a semnalelor aparţinănd operatorilor de telefonie mobilă. Utilizatorii sunau prin aceeaşi celulă radio, adică erau la mică distanţă unul de celălalt; s-au sunat reciproc de căteva ori, pentru convorbiri foarte scurte. Au fost identificate in total 62 de apeluri telefonice. Unele dintre cartelele SIM nu erau inregistrate pe vreun nume, altele erau emise pe nume false sau pe numele unor persoane reale, dar care nu aveau habar de ce se făcuse in numele lor (romăni, italieni, şi aşa mai departe). Prin asamblarea raportărilor făcute de registrele cărţilor de credit folosite de agenţi - Diners, Visa - , inregistrările lor la hoteluri şi firme de inchirieri de maşini a fost posibilă obţinerea numelor oamenilor care au acţionat la locul faptei şi in timpul stadiilor pregătitoare ale răpirii.

Uraganul arestărilor incepe

Intre iunie 2005 şi iulie 2006, Spataro a cerut judecătorului să emită mandate de arestare pentru 26 de americani şi doi agenţi SISIMI, pe care i-a acuzat de răpirea lui Abu Omar. In capul listei se aflau nume foarte importante. In primul rănd, Jeff Castelli, care ocupa in mod oficial postul de consilier al Ambasadei SUA la Roma, dar care nu era un diplomat autentic, fiind şeful celulei CIA din Italia. Ceilalţi erau: Robert Seldon Lady, şeful celulei CIA din Milano; Sabrina De Souza, un alt agent CIA care ocupa in mod oficial postul de secretar 2 la Consulatul American din Milano; Ralph Henry Russomando, deja menţionat. Pe listă era şi un ofiţer bine plasat: locotenent-colonelul Joseph III Romano, comandantul Escadrilei 31 a forţelor de securitate (SFS), insărcinat cu securitatea pe aeroportul din Aviano, adică locaţia din nord-estul Italiei, unde Abu Omar fusese transferat după ce fusese răpit la Milano.

Numele celorlalţi agenţi CIA aflate in mandatele de arestare erau impărţite in două grupuri, potrivit cercetărilor făcute de poliţia DIGOS. Primul grup ii cuprindea pe: Anne Lidia Jenkins, James Robert Kirkland, Eliana Isabella Castaldo, Brenda Liliana Ibanez, Victor Castellano şi John Thomas Gurley. Toţi au fost acuzaţi că au luat parte la stadiile pregătitoare ale răpirii, adică la cercetarea şi evaluarea locaţiei unde urma să aibă loc răpirea, observarea obiceiurilor lui Abu Omar, cercetarea zonelor invecinate celei stabilite pentru efectuarea răpirii şi evaluarea celor mai sigure şi potrivite trasee către autostrada care duce spre Aviano. Al doilea grup ii cuprindea pe: Gregory Asherleigh, Betnie Medero, Vincent Faldo, James Thomas Harbison, George Purvis, Lorenzo Carrera, Ben Amar Harty, Raymond Harbaugh, Pilar Rueda, Joseph Sofin, Monica Courtney Adler, Cynthia Dame Logan, John Kevin Duffin, Drew Carlyle Channing, Michalis Vasiliou. Toţi ar fi participat atăt in stadiile pregătitoare, căt şi la executarea efectivă a răpirii.

Apoi a fost şi rolul jucat de SISIMI, serviciul de informaţii al armatei italiene. Doi inalţi oficiali au fost arestaţi la 5 iulie 2006: Marco Mancini, şeful contraspionajului militar, şi de facto numărul doi in ierarhie, generalul Gustavo Pignero, director al unei divizii, care a fost plasat sub arest la domiciliu din motive de sănătate. Ambii au fost acuzaţi că au susţinut agenţii CIA in timpul executării răpirii şi că au abuzat de funcţia lor. Dar peştele cel mare a fost generalul Nicolò Pollari, numărul unu al SISIMI. El nu a fost arestat, doar cercetat. Iar atunci cănd a fost interogat, la 15 iulie, generalul Pollari a susţinut că activitatea sa era acoperită de secretul de stat. Făcănd acest lucru, inaltul oficial din comunitatea de informaţii l-a atras in scandal şi pe fostul premier italian Silvio Berlusconi, ca şi pe actualul premier, Romano Prodi, care i-a trims o scrisoare lui Spataro la sfărşitul lui iulie, confirmănd ceea ce fostul premier nu menţionase niciodată: că toate problemele referitoare la predarea lui Abu Omar au fost parafate ca fiind secrete, un regim pe care Prodi decisese să il păstreze.

Dar nici un mandat de arestare care ii privea pe americani nu a fost executat. La căteva luni de la răpirea lui Abu Omar, toţi fugiseră din Italia, o ţară care devenise "periculoasă" acum pentru ei. Bob Lady chiar demisionase din CIA şi intrase in sectorul privat al industriei de securitate. Era hotărăt să continue să locuiască in Italia, la noua sa vilă, pe care o cumpărase in Piedmont, Penango, in Provincia Asti. Dar o mare problemă s-a ivit pentru investigatori: purtau agenţii CIA numele lor reale? Nu era nici o indoială in ce ii privea pe Lady, Castelli, De Souza şi Russomando, care fuseseră toţi identificaţi corect ca urmare a faptului că ocupaseră poziţii oficiale (ca şi Joseph Romano, de altfel, dar care nu era agent CIA). Dar cum rămănea cu celelalte nume? Potrivit unor informaţii, doar doi sau trei dintre ei puteau fi identificaţi cu certitudine. Majoritatea agenţilor operativi folosiseră identităţi false. Cu toate acestea, in noiembrie 2005, procurorul Spataro a cerut pentru prima dată extrădarea şi arestarea a 22 de agenţi CIA (numele de Castelli, De Souza şi Russomando vor apărea mai tărziu).

De fapt, potrivit procedurii italiene, bazată pe un tratat bilateral intre Italia şi Statele Unite, un procuror are dreptul să aresteze şi să solicite extrădarea cetăţenilor americani, cu condiţia să fie aprobată de ministrul italian al Justiţiei. Cererea lui Spataro a fost făcută in temeiul prevederilor aşa-numitei "asistenţe juridice internaţionale", o clauză inclusă in tratatul italiano-american de asistenţă reciprocă in probleme juridice. Dar procurorul milanez a primit răspuns abia in aprilie 2006. Ministrul de Justiţie de atunci, Roberto Castelli, care reprezenta Alianţa Nordului, un partid rasist din coaliţia de centru-dreapta, condusă de fostul premier Berlusconi, a refuzat să transmită procurorului general al SUA cererea lui Spataro, pe motiv că "domnul Spataro este un magistrat activist. Cred că nu e lipsit de idei preconcepute in ce priveşte America".

Vă amintiţi de Luciano "Ludwig" Pironi, ofiţerul de grad inferior al carabinierilor, prezent la "locul crimei"? La 14 aprilie 2006 a fost chemat de Spataro in instanţa de la Milano, ca să depună mărturie despre dispariţia lui Abu Omar. El a fost citat la acest moment ca fiind complice al infracţiunii de răpire. Deoarece s-a decis să spună tot adevărul din interior, el a fost "salvat" şi nici un mandat de arestare nu a fost emis pe numele lui. Tot ceea ce a spus poate fi acum folosit, impreună cu alte documente ale instanţei - in total 1.000 de pagini - pentru a reconstitui faptele, incepănd cu data de 17 februarie 2003.


Traducere Anca Păduraru