Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In Romania, statul inca se mai joaca cu vietile oamenilor. Ii batjocoreste pana la umilinta, ii pune pe drumuri la capatul carora nu gasesc decat refuzuri. Da legi pe care nu le respecta, ofera drepturi pe care le incalca sistematic si rusinos. Pe toate le simti cel mai bine atunci cand boala pune stapanire pe tine si ajungi pe mana sistemului sanitar. Chirita Troia a iesit din spital cu recomandarea medicului de a primi ingrijiri medicale la domiciliu. Era asemenea unui cadavru in maruntaiele caruia studentii la Medicina ar fi putut sa scormoneasca. Avea tot abdomenul deschis. Si o nevoie vitala de sprijin din partea unei asistente, pentru a i se curata in permanenta ranile. Avea de trecut insa, un mare hop. Casa de asigurari de sanatate. Va aproba sau nu dosarul? Adevarata loterie, desi normele metodologice de aplicare a contractului cadru spun clar ca ingrijirile la domiciliu sunt gratuite si ca de ele au parte toti cei suferinzi, asigurati, care primesc la externare recomandarea medicului de specialitate. Dupa aproape 3 saptamani de asteptare, omul a primit raspuns, desi termenul legal este de pana-n 3 zile lucratoare. Negativ. 'Nu stiam de ce. Daca nici omului astuia care era in niste dureri ingrozitoare, care avea nevoie cu adevarat de ajutor nu i se aproba, atunci cui, m-am intrebat si ma simteam vinovata, crezand ca nu am reusit sa ii intocmesc corect dosarul. Am mers zi de zi la Casa de asigurari, am dat telefoane. Pana la urma am aflat ca buba ar fi fost ca medicul care i-a dat recomandarea la iesirea din spital nu se afla pe lista celor cu care Casa de asigurari colabora', povesteste Mariana, asistenta sociala din cadrul Fundatiei Crucea Alb-Galbena. A refacut dosarul, in asa fel incat sa nu i se mai gaseasca vreun cusur. Alte 3 saptamani de asteptare. In vremea asta, batranul se scurgea pe patul de acasa, in dureri cumplite. A urmat acelasi raspuns. Alta motivatie: 'nu mai sunt bani'. 'Nu am putut sa il lasam. Se ducea colega mea si de trei ori pe zi pentru a-i schimba bandajele si a-i curata ranile. Fara sa primim nici un ban de la Casa de asigurari. Am reusit sa il trecem pe un proiect social cu Fundatia United Way. A fost singurul mod in care am putut sa il ajutam. Sunt insa tineri care sufera de afectiuni grave, de cancer, care nu primesc avizul Casei si nici in vreun proiect social nu putem sa ii cuprindem, pentru ca nu indeplinesc coditiile. Cu ei ce facem? Ne chinuim ingrozitor sa gasim solutii pentru a-i ajuta pe toti, dar e cumplit de greu cand nu ai sprijinul celor care pot sa usureze soarta acestor oameni'.
Fundatia Crucea Alb-Galbena se ocupa de aproape 800 de cazuri, oferindu-le ingrijiri la domiciliu. Dintre acestia, doar 5-6 pacienti beneficiaza in fiecare luna de ingrijiri medicale decontate de Casa de asigurari. Procedura-i simpla si usor de inteles: in spital, personalul medical, intr-o discretie totala, recomanda pacientilor, la externare, firma ce furnizeaza servicii de ingrijiri la domiciliu. CNAS, fara nici un fel de explicatii, da sau nu aviz favorabil. 'Care sunt criteriile pe care se bazeaza cand i se aproba dosarul unuia care are nevoie de pansament pe plaga, masurare puls si glicemie, caz concret, de care stim, si altuia care are cancer i se refuza? Fiecare om are dreptul la ingrijiri. De-aia si platim o groaza de bani la asigurari. Dar daca tot zic cei de la Casa ca nu sunt bani, de ce nu fac o minima selectie, de ce nu prioritizeaza intr-un fel cazurile si lasa oameni cu suferinte majore efectiv sa moara?', se intreaba Eugenia, una dintre asistentele medicale ale Fundatiei, in timp ce-i maseaza piciorul femeii de 85 de ani, pentru a putea inlesni picaturilor din perfuzie sa curga mai repede. Batrana a suferit un atac cerebral, este paralizata pe partea dreapta, este hranita cu seringa, iar de doua luni, de cand a ajuns acasa, asistenta o pacaleste ca ii face unghiile pentru a fi lasata sa-i faca injectii si sa-i puna branula in picior. Fiica ei a depus dosarul la CNAS pentru a cere ingrijiri la domiciliu, in speranta ca statul, in baza sumelor pe care mama ei le-a cotizat atata timp, nu ii va intorce spatele si nu-i va spune, asa cum a facut-o, in hartia prin care ii respingea dosarul, ca 'nu mai sunt fonduri'. De ce nu i s-a aprobat? Explicatiile Casei de Asigurari par doar vorbe pe hartie: 'Casele de asigurari de sanatate vor analiza lunar numarul de cereri, respectiv numarul de decizii privind aprobarea acordarii serviciilor emise in luna anterioara, alcatuind, dupa caz, liste de prioritate pentru asigurati. Criteriile de prioritate, precum si cele pentru solutionarea listelor de prioritate tin cont de data inregistrarii cererilor la Casa de asigurari de sanatate, de tipul si stadiul afectiunii pentru care a fost efectuata recomandarea si de nivelul de dependenta al bolnavului'. Asistentii medicali nu mai cred in astfel de raspunsuri. Bolnavii intalniti pe teren, tintuiti la pat, la un pas de moarte si carora nu li s-a aprobat dosarul descriu alta realitate. Asistentii au reusit sa o bage pe femeie pe un proiect social si nu uita, zi de zi, sa-i treaca pragul casei mici, darapanate, mobilata cu un pat, un cuier si doua scaune.
'Intotdeauna am spus ca ingrijirea la domiciliu trebuie sa fie o alternativa la spitalizare, respitalizare si spitalizare prelungita. Ganditi-va ca, de exemplu, 4-5 zile de spitalizare costa 10 milioane de ei, in conditiile in care ingrijirea la domiciliu in aceste cateva zile ar fi vreo 3 milioane. Noi vrem sa facem educatie, sa informam oamenii ca exista aceste servicii, dar cum sa facem educatie unei tari intregi, cand toate institutiile care gestioneaza domeniul sanatatii si care au obligatia morala sa informeze populatia nu fac nimic?', se plange Mariuca Ivan, cea care in 2003 avea sa fie prima care facea contract cu Casa de Asigurari pentru ingrijiri la domiciliu. Azi e presedinta Fundatiei Crucea Alb- Galbena. 'Sunt oameni care asteapta aprobarea Casei de asigurari pana cand plagile ating proprii uriase, avem pacienti cu incontinenta urinara, care, din lipsa ingrijirii, ajung sa aiba escare, cratere in carne, ulceratii. Au fost oameni care au primit raspuns de la Casa de asigurari dupa ce au murit. Iar raspunsul a fost negativ'. La fel s-a intamplat si cu nea Ion. Suferea de cancer de peritoneu. 'Burta ii era imensa, plina de lichid, nu putea nici sa respire. Avea recomandare de la oncolog pentru ingrijiri la domiciliu, durerile erau ingrozitoare. Pe 27 iulie a fost externat. Din acea clipa am mers zi de zi la el, si de doua ori pe zi pana pe 6 august, cand a murit. Decizia de la Casa de asigurari a sosit o zi mai tarziu. Raspunsul era negativ', isi aminteste Eugenia si ochii i se inrosesc, umeziti de lacrimi. De domnul Marin se ocupa Ionut. Lucreaza la Fundatie de 5 ani. Il prinde puternic de umeri pe batranul imobilizat la pat si-i face injectia. Oriunde l-ai atinge, omul scrasneste din dinti de durere. 'Este in ghips pana la brau. Si mai are inca 40 de zile de stat la pat, dupa care ar urma interventia chirurgicala la ambele picioare. E cumplit de greu, daca nu ar fi oamenii astia care vin sa aiba grija de el, nu stiu ce ne-am face', spune cumnata lui, Paula Barbu.
Mariuca Ivan stie fiecare caz in parte. Nu poate refuza nici un pacient. S-a intamplat cel mai adesea sa ii ingrijeasca cate o luna, o luna jumatate si sa afle ca dosarul pacientului nu a fost aprobat. Atunci, apeleaza la diversele proiecte sociale pe care le are cu primariile de sector si cu Primaria Capitalei, si nici asa nu prea reuseste sa isi acopere cheltuielile. 'Dintr-un proiect, de exemplu, munca pe o luna a unei asistente este platita cu 83 de lei, in conditiile in care CNAS aloca 75 de lei pe zi in primele 42 de zile si 50 de lei pe zi in urmatoarele. Pacientul nu poate sa depaseasca 90 de zile de ingrijire pe an. Si aici m-am razvratit si am zis: ca sa beneficieze cat mai multe persoane, de ce nu aproba, pentru inceput, cate 10-15 zile, cu posibilitatea de prelungire, in functie de cum evolueaza starea pacientului si se aloca de la inceput 90 de zile? Ni s-a intamplat, in cazuri aprobate de CNAS, ca dupa 15- 20 de zile pacientul sa fie bine si sa nu mai aiba nevoie de ingrijiri, desi Casa ii daduse 90 de zile. Bani alocati inutil, unde se duc acesti bani? Lucrez la un proiect prin care propunem sa se ofere aceste zile in functie de afectiune, in asa fel incat pacientul sa nu isi consume toate zielele de ingrijiri de-odata si, daca pe parcursul anului mai are nevoie, sa poata beneficia in continuare de sprijin', explica presedinta Fundatiei.
Nea Gheorghe nu are mai mult de 59 de ani, dar d-abia daca mai respira. Este piele si os, poarta pampers, iar spatele este asemenea unui crater urias sapat in carne vie, plin de sange si de puroi. Are mainile si picioarele paralizate, iar singura alinare este atunci cand il zareste pe Ionut, asistentul care-i curata si-i bandajeaza ranile. 'Credeam ca nu mai vii', spune barbatul cu vocea tremuranda. Intr-un colt, sotia lui micuta de statura, subtire ca un bat, il priveste cu ochii in lacrimi. In lipsa ajutorului de la Casa de asigurari, ea se lupta cu el, ea il spala, ea se chinuie sa il ridice si nu e clipa in care sa nu-i multumeasca Cerului pentru 'omul de la Fundatie pe care ni l-a trimis Dumnezeu, ca doar El e singurul care nu ne lasa niciodata'.
