Ştefan Mihăilescu-Brăila - Regele teatrului românesc

Artistul cu un umor plin de tristeţe
Fie că trecea prin cadrul filmelor serioase, pe scenele noastre de prestigiu sau prin momentele de divertisment, Ştefan Mihăilescu-Brăila se arată a fi un actor dintre aceia pe care natura nu-i scoate decât în unicat, dăruindu-le virtuţi irepetabile.

Artistul cu un umor plin de tristeţe
Fie că trecea prin cadrul filmelor serioase, pe scenele noastre de prestigiu sau prin momentele de divertisment, Ştefan Mihăilescu-Brăila se arată a fi un actor dintre aceia pe care natura nu-i scoate decât în unicat, dăruindu-le virtuţi irepetabile.


S-a remarcat printr-o prestigioasă activitate teatrală şi la televiziune. Chipul cordial şi acurateţea naturală a atitudinii scenice l-au impus printre actorii populari ai ecranului românesc.

Ştefan Mihăilescu-Brăila s-a născut la 3 februarie 1925 la Brăila, mama lui fiind infirmieră. Nu au fost prea apropiaţi. Se-ntâmplă şi asemenea lucruri când se nasc femei cărora le lipseşte instinctul de iubire. Şi poate că şi acest talent al lui Ştefan Mihăilescu-Brăila, atât de special, atât de tulburător, trebuia într-un fel sau altul să fie plătit. Angela Spânu, rudă a popularului actor, povestea că "s-a născut la Brăila, în casa bunicilor din partea mamei, dintr-o relaţie de o noapte cu un medic care locuia în cartierul Lacul Dulce. Nu a avut o copilărie fericită. Mama lui era rece, se purta rău cu el. Unchiul lui îi spunea mereu că e foarte urât, îl băteau cu lingura în cap. A suferit toată viaţa panicat de sărăcie. Era posesiv cu lucrurile lui, dar era şi în stare să dăruiască foarte mult. Poate că era zgârcit – din cauza copilăriei în care a fost tratat cu răutate, refuzat de toată lumea, având şi nişte rude obtuze şi neînţelegătoare‘‘.


ACTIVITATE ARTISTICÅ. A urmat cursurile primare şi secundare în oraşul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Din 1949 până în 1954, Ştefan Mihăilescu-Brăila a jucat la Teatrul "Maria Filotti‘‘, în spectacole ca "La Ilie bun şi vesel‘‘, de Ion Damian, "O scrisoare pierdută‘‘, de I.L. Caragiale, "Poveste de dragoste‘‘, de Margarita Aligher, "Burghezul gentilom‘‘ de Molière, "Bădăranii‘‘, de Carlo Goldoni, "Nunta lui Kecinski‘‘, de Suhovo Kobalin, şi "Ultima oră‘‘, de Mihail Sebastian.

A debutat în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică în cele mai reuşite comedii din cinematografia românească: "Nea Mărin miliardar‘‘, "Ciocolată cu alune‘‘, în 1978, "Păcală‘‘, în 1974, şi "Elixirul tinereţii‘‘, în 1978. "Puiu Bumbescu‘‘ din filmul "Secretul lui Bachus‘‘, realizat în 1983 de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol de film al lui Ştefan Mihăilescu-Brăila.


MÅNA DESTINULUI. În spatele lui Ştefan Mihăilescu-Brăila s-a ascuns o fiinţă care răspândeşte o feminitate agresivă şi accentuată de focul ochilor negri. "L-am cunoscut pe când eram în liceu‘‘, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila. "El făcea teatru de amatori. În acea echipă era şi sora mea mai mare. Ei, şi într-o zi a trebuit să-i aduc o pereche de pantofi, şi-n loc să nimeresc în cabina ei am nimerit în cabina lui. Pe urmă sora mea mi-a povestit cum că el tot îi spunea că o fetiţă frumoasă, care avea candoare şi puritate, a intrat în cabina lui şi tare şi-ar dori s-o mai vadă. Sora mea nici măcar nu ştia că e vorba despre mine şi râdea de el. Dar destinul lucra şi el, aşa că într-o după-amiază însorită, pe strada mare, veneau de sus sora mea, cumnatul meu şi el, Brăila, şi din jos, eu, de la şcoală. El zice: «Uite, ea este!». Iar sora mea: «E sora mea, las-o în pace, e fată cuminte şi deja e cerută-n căsătorie. O să se mărite». Eu aveam 18 ani, dar arătam de 14 ani. Din opt cereri în căsătorie l-am ales pe el. Ştiţi de ce? Din cauză că a spus câteva cuvinte când m-a cerut în căsătorie: «Să nu cumva să ai zestre». Asta mi-a declanşat interesul.‘‘


INTUIŢIE. Marele actor Florin Piersic îşi aduce aminte de Ştefan Mihăilescu-Brăila: "Era aşa de convingător în rol, încât mie mi-era frică să joc cu el. Am trăit ceva foarte rar. Juca fără să facă nimic demonstrativ. Avea o credinţă şi o concentrare care-i dădeau o putere de uriaş. Se juca cu Fucik la interogatorii. Juca acest personaj «negativ» cu un fel de «drăgălăşenie», un personaj care iubea pisicile, florile, natura, dar care ura oamenii. Oamenii cu mari calităţi îi făceau rău Gauleiter-ului Böhm. Era un artist foarte mare, uriaş, bun. Un artist mare e cel care are intuiţia personajului jucat. Intuiţia lui îi recompune biografia. Brăila era uluitor. ştia tot despre personaj. Luneca, nu-l puteai prinde, era ca un peşte ţipar. Eu aveam majoritatea scenelor cu el. Am învăţat foarte repede textul, ca să pot să mă lupt cu el. Mi-a plăcut să joc cu el. Am rămas cu amintirea jocului, a duelului actoricesc pe care l-am avut cu Ştefan Mihăilescu-Brăila. Vă daţi seama ce-am trăit când, după ce l-am văzut atât de dur, atât de dramatic, l-am văzut după aceea în comedie‘‘.


Reuşita, dacă se poate vorbi despre asta, se datorează şi celor întâlnite în anii săi de meserie. "Eu intru în Teatru cu emoţie, ca la un examen‘‘, spunea Ştefan Mihăilescu-Brăila, "urc pe scenă cu sufletul la gură, ca acum 20 de ani, când eram actor amator. Îmi place să fac publicul să râdă. Dar când EL râde, vreau să-i fie limpede de ce râde! Când îl  fac pe Arturo Ui, vreau să-l înţeleagă şi să-l urască. Aceasta este profesia mea. EU fac oamenii să iubească.‘‘