Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu douăzeci de ani, în cadrul Ministerului Economiei Naţionale s-a înfiinţat un departament care urma să coordoneze strategia de trecere la economia de piaţă. În fruntea acestuia a fost numit Adrian Severin, secretar de stat în ministerul respectiv, şi un membru activ al CPUN.
Echipa condusă de Severin era compusă dintr-un număr mic de persoane, care includea funcţionari din Ministerul Economiei Naţionale şi celelalte ministere economice ale Guvernului, precum şi specialişti din institutele de cercetări economice şi învăţământul superior.
Scopul principal al echipei era să studieze modalităţile în care se putea simplifica şi accelera formarea şi dezvoltarea unităţilor de industrie mică şi a serviciilor pe bază de liberă iniţiativă. Printre obiectivele pe termen scurt se număra acţiunea de atragere a capitalului străin, inclusiv de la românii stabiliţi în alte ţări.
Problematica formării managerilor pentru economia privată se număra şi ea printre nevoile urgente ale României anului 1990. Nu în ultimul rând, specialiştii Guvernului trebuiau să elaboreze măsuri pentru pregătirea sectorului public al economiei, astfel încât acesta să fie organizat pe principii comerciale, şi nu de plan.Adrian Severin, şeful echipei guvernamentale, a relatat într-un interviu pentru ziarul Adevărul care erau principalele probleme ale tranziţiei spre economia de piaţă: "Statutarea dreptului egal la existenţă a diferitelor forme de proprietate, în condiţiile creşterii în continuare a celei private, până când aceasta va fi preponderentă; asigurarea autonomiei agenţilor economici; funcţionarea întregii economii pe baza liberei iniţiative a agenţilor economici şi a concurenţei libere între aceştia. Pentru aceasta se va acorda atenţie atragerii capitalurilor autohtone şi străine, creării şi funcţionării instituţiilor corespunzătoare (bănci comerciale, burse de valori, societăţi de asigurări etc.) inexistente în regimul trecut, creării şi perfecţionării cadrului juridic şi instituţional de înfiinţare, funcţionare, lichidare şi dizolvare a firmelor, incluzând şi reglementarea falimentului, compensarea dezechilibrelor cantitative şi structurale dintre cererea şi oferta de locuri de muncă, crearea şi funcţionarea sitemului de protecţie socială, adică pensii, ajutoare de şomaj, asistenţă sanitară etc.".
Planul era ambiţios, însă guvernanţii nu puteau omite realitatea etatizării economiei, moştenite de la regimul comunist. Cel puţin declarativ, Adrian Severin prognoza o intervenţie minimă a instituţiilor statului în sectorul economic: "În noile condiţii, rolul statului în conducerea economiei şi ca titular al dreptului de proprietate se va modifica, urmând să se manifeste cu precădere în domenii ca ocrotirea bogăţiilor de interes naţional ale solului şi subsolului, producţia cu caracter strategic, în speţă armament, energie electrică şi termică, energie nucleară, precum şi în alte sectoare vitale ale economiei. Chiar şi în societăţile comerciale cu capital de stat responsabilitatea gestiunii întregului patrimoniu va reveni exclusiv societăţilor respective, care acţionează pe piaţă în calitate de agenţi economici independenţi".
Speranţele de relansare a economiei se îndreptau în primul rând spre investitorii străini. În opinia lui Adrian Severin, ţara noastră, în 1990, avea o mulţime de avantaje de exploatat: "România este o piaţă de afaceri potenţială foarte promiţătoare, deci există interesul real din partea virtualilor parteneri ca această piaţă să fie pregătită corespunzător, la un nivel acceptabil de compatibilitate cu oferta. Şi, de aceea, ni s-a sugerat cu insistenţă că este deosebit de important să pregătim opinia publică, în sensul de a-i înlătura orice inhibiţii şi temeri, de a crea cadrul pentru a descătuşa realmente iniţiativa şi gândirea creativă. Iar privatizarea este în primul rând o problemă de mentalitate: omul trebuie să ajungă la convingerea că poate să câştige prin manifestarea iniţiativei lui şi că este preferabil, în ceea ce-l priveşte, să rişte în câmpul liberei iniţiative decât să aştepte protecţie de la stat. Din păcate, mijloacele «mass-media» nu ne ajută încă suficient în această privinţă".
În aprilie 1990, Adrian Severin nu avea de unde să ştie cât de anevoios urma să fie procesul de privatizare şi cât de refractari erau liderii politici în "a-şi vinde ţara". În calitate de şef al departamentului de privatizare al Ministerului Economiei Naţionale, Severin considera atunci că România avea multiple avantaje faţă de ţările din zonă: "Ne aflăm într-o situaţie diferită faţă de a multor ţări din zona noastră geografică, deci şi străinii vor fi interesaţi să-şi nuanţeze opţiunile. Astfel, ştim cu câte suferinţe am ajuns să nu avem datorii externe; dar aceasta este o realitate, care ne permite să ne mişcăm mai lejer pe piaţa tranzacţiilor externe; în ţara noastră există un mare volum de fonduri fixe, este adevărat învechite fizic şi moral, însă orice investiţii pentru retehnologizare are o bază: chiar dacă ne lipsesc, deocamdată, manageri, avem forţă calificată de muncă, care nu este prea scumpă - deci un motiv serios pentru o economie tentantă.
În ceea ce priveşte domeniile economice, cu prioritate în prima fază scontăm pe iniţiativa privată, autohtonă şi străină, mai ales în agricultură şi turism şi în economiile adiacente acestora, unde investiţiile sunt deosebit de rentabile şi se recuperează rapid, cu risc minim şi profit mare".
