x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Stuful din Delta ia culoare politica

Stuful din Delta ia culoare politica

de Alexandru Nastase    |    20 Mar 2006   •   00:00
Stuful din Delta ia culoare politica

Un om de afaceri liberal a primit dreptul de a recolta stuf dintr-o zona strict protejata din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, s-au calcat in picioare mai multe legi.

ANCHETA
Un om de afaceri liberal a primit dreptul de a recolta stuf dintr-o zona strict protejata din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Pentru ca acest lucru sa fie posibil s-au calcat in picioare mai multe legi, hotarari de guvern si hotararea Consiliului Stiintific.

Politica a trecut dincoace de usa Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD). Dupa ce un an intreg, guvernatorul Deltei, Paul Cononov - proaspat membru marcant al Partidului National Liberal Tulcea - a declarat in stanga si in dreapta ca nu va accepta ca interesele politice sa primeze in Rezervatie, deciziile pe care le-a luat arata contrariul. Aceleasi asigurari le dadea si ministrul Mediului, Sulfina Barbu, la instalarea lui Cononov. Documentele arata insa ca Tudor Bogdan, un om de afaceri local, evident liberal, a fost lasat sa igienizeze prin firma sa, Noor Stuf, o zona strict protejata din Rezervatie, daca se respecta legea, n-ar fi avut nici un drept. Oare ministrul Barbu a fost informat?

ZONE STRICT PROTEJATE. In Rezervatia Biosferei Delta Dunarii exista 18 zone strict protejate. Aceste terenuri ocupa o suprafata totala de 50.600 ha (8,7% din suprafata Rezervatiei) si au regim special de protectie in mod obligatoriu. Pe aceste taramuri se aplica reguli extrem de severe: accesul e limitat, fiind nevoie de un permis special de intrare, accesul cu echipamente motorizate este strict reglementat, iar pedepsele pentru cei care incalca aceste reguli sunt foarte dure. Alaturi de Padurea Letea, Padurea Caraorman, Grindul Chituc, colonia de pelicani Rosca-Buhaiova sau insula Popina, in sud, in judetul Constanta se afla Grindul Lupilor. Bogat in stuf, Grindul Lupilor trebuie igienizat la perioade regulate de timp, pentru ca, altfel, stuful se degradeaza si se inregistreaza alterarea biomasei.

PROCEDURA. Potrivit hotararilor Consiliului Stiintific al ARBDD din 2-3 iunie 2005, avand la baza Nota de Fundamentare privind proiectul de igienizarea prin recoltare 2005-2006, in cateva zone strict protejate intre care si Grindul Lupilor se vor derula experimente de igienizare, iar aceasta activitate va fi facuta in urma avizului specialistilor impreuna cu "agentii economici autorizati pentru activitatea de recoltare a stufului din zonele limitrofe concesionate in conditiile legii, pe principiul vecinatatii agentilor economici cu respectivele suprafete". Agentii economici autorizati sunt cei care au obiect de activitate recoltarea si valorificarea stufului (CAEN 0201), au personal calificat angajat cu carte de munca (manipulanti stuf), utilaje speciale. Potrivit procedurii de derulare a proiectului, societatile trebuie sa depuna o cerere de igienizare la Administratia Rezervatiei, document care este trimis Institutului National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii". Institutul realizeaza un studiu, pe care il inainteaza la ARBDD si in final e vizat de Academia Romana. In baza acestor documente, elaborate si avizate de institutii ale statului, ARBDD are obligatia sa verifice si sa stabileasca ce societate indeplineste toate criteriile pentru autorizatia de mediu necesara igienizarii.

Click pt a mari imaginea
SITUARE. Grindul Lupilor se afla in judetul Constanta, intre lacurile Zmeica si Sinoie

TEORETIC, DAR NU PRACTIC. Incalcand hotararea Consiliului Stiintific si prevederile legale, ARBBD decide ca igienizarea zonei strict protejate va fi facuta de Noor Stuf doar in urma cererii de-puse de aceasta, fara a face verificarile prealabile obligatorii care sa constate daca so-cietatea desfasoara legal activitatea. Astfel, procedura nu a fost respectata. In primul rand, societatea nu are ca obiect de activitate autorizat recoltarea si valorificarea stufului, ci, la sediul social, "alte spatii de cazare", conform declaratiei facute de administrator pe propria raspundere (CAEN 5523). La sediul secundar, fabricarea articolelor din pluta, paie si impletituri, conform aceleiasi declaratii. O dovedesc actele de la Registrul Comertului (ultimul extras 20.02.2006). Toate aceste documente arata ca firma nu are nimic legat de stuf. In al doilea rand, din salariatii inregistrati la Camera de Munca se observa ca Noor Stuf SRL nu are angajat personal de specialitate pentru recoltare. Salariatii sunt soferi, secretare, contabili, confectionari rogojini. Iar firma nu are inregistrate utilaje pentru recoltarea stufului. Noor Stuf nu indeplineste nici una din conditii pentru a putea obtine autorizatie de igienizare in zona strict protejata si nu are ce cauta in Grindul Lupilor. ARBDD calca insa in picioare legea, hotararea forului sau suprem de conducere, Consiliul Stiintific, ceea ce inseamna abuz in serviciu, deci caz penal.

AUTORIZATIE ILEGALA. La 27 decembrie 2005 - a treia zi de Craciun - Noor Stuf depune la Administratia Rezervatiei o cerere de igienizare pentru Grindul Lupilor. A doua zi, prin adresa nr. 17.020/GB/ARBDD/28.12.2005, semnata de guvernatorul Cononov, ARBDD cere INCD "Delta Dunarii" sa efectueze studiul de evaluare a potentialului stuficol al zonei Grindul Lupilor in vederea igienizarii. In text apare si propozitia urmatoare: "In aceasta zona, igienizarea va fi facuta de firma SC Noor Stuf SRL", care arata ca guvernatorul da cu dedicatie colegului liberal spre igienizare zona strict protejata, incalcand legea. Autorizatia de mediu este emisa cateva saptamani mai tarziu, iar pana la 30 martie 2006, Noor Stuf trebuie sa se ocupe de igienizarea zonei Grindul Lupilor. La dosarul depus la ARBDD, Tudor Bogdan anexeaza o lista a angajatilor salariatilor pe care Administratia ii autorizeaza sa intre in zona strict protejata. Nici unul din aceste nume nu figureaza cu contract de munca valabil inregistrat la Camera de Munca. In Codul Penal, asa ceva se defineste ca "fals in acte publice".

ISTORIC. Tudor Bogdan a detinut in calitate de asociat administrator, printr-o asociatie, o concesiune pentru activitatea de recoltare a stufului, insa contractul i-a fost reziliat pentru neplata corecta a redeventei. In 2002, Bogdan s-a inscris din nou la licitatiile pentru concesionarea activitatii de recoltare a stufului, cu firma Noor Stuf, insa a fost respins tocmai pentru ca nu avea ca obiect principal de activitate recoltarea stufului, conditie esentiala eliminatorie prevazuta in caietul de sarcini. Liberalul a atacat decizia, insa verdictul i-a fost nefavorabil. Aceasta inseamna ca guvernatorul Cononov a incalcat si aceasta hotarare cand i-a dedicat lui Bogdan zona strict protejata. Organele de control ale statului (Politia, Parchetul, Curtea de Conturi, Garda Financiara), dar si superiorii lui Cononov, in speta ministrul Sulfina Barbu pastreaza in mod ciudat tacerea, desi actele sunt la vedere.

Desi documentele arata exact contrariul, guvernatorul-gunoier a declarat ca firma Noor Stuf avea tot dreptul de a igieniza zona strict protejata - Grindul Lupilor.

INTERESE
"In nici un caz prin numirea domnului Cononov nu vom inlocui niste grupuri de interese din Delta Dunarii cu altele!"
Sulfina Barbu
ministrul Mediului
APOLITIC?
"Partidul se opreste la usa Rezervatiei. Aici, in interiorul acestei administratii, avem un singur partid, care se numeste Delta Dunarii!"
Paul Cononov
guvernatorul Deltei Dunarii
PRESIUNI
"Cand vor fi presiuni va voi anunta imediat. Si asta le-o transmit si celor care vor incerca sa initieze astfel de presiuni, daca vor incerca, ca presa va fi imediat informata!"
Paul Cononov
guvernatorul Deltei Dunarii

BALBE SI DECIZII CONTROVERSATE
Inca de la numirea sa in functie, in aprilie anul trecut, asupra lui Paul Cononov (foto) au planat suspiciuni privind politica de partid pe care ar urma sa o faca la ARBDD. Venit de la o firma care ridica gunoiul in Tulcea, in urma "unui CV pe care l-a depus la Ministerul Mediului" si "cunoscand problemele ARBDD doar din exterior", Cononov a emis autorizatie de pescuit sturioni in plina perioada de prohibitie, fapt care nu s-a intamplat nici macar pe vremea lui Ceausescu. In vara, Cononov a fost de acord sa cedeze administrarea resursei piscicole din Delta Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, institutie din subordinea Ministerului Agriculturii. Si asta desi in anul 2000, Consiliul Europei a cerut in mod imperativ printr-o rezolutie ca toate resursele din Rezervatia Biosferei sa aiba un singur administrator: ARBDD. In toamna, desi expertii anuntau iminenta izbucnirii unor focare de gripa aviara in Delta, Cononov a autorizat deschiderea sezonului la vanatoare cu o luna si jumatate mai devreme decat in mod obisnuit, dand posibilitatea vanatorilor sa intre in contact direct cu pasarile moarte.
×