x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sufletca de basm

Sufletca de basm

05 Dec 2008   •   00:00
Sufletca de basm

Despre "bucătăria internă" a basmelor, un interviu cu Valentin Protopopescu, unul dintre puţinii comentatori şi interpreţi psihanalitici ai fenomenului cultural din România, publicist-comentator la Radio România Cultural, doctor în filosofie şi autor al mai multor cărţi, dintre care "Cioran în oglindă", un volum cu un mare ecou în România.



Lumea basmelor şi inconştientul sufletului omenesc au mult mai multe în comun decât ne-am închipui.  Oricât am crede că suntem de indepedenţi în gândire şi în gesturi, în realitate facem puţine lucruri plecând de la "libertatea" noastră. Basmele, după cum vom vedea, sunt o nevoie a sufletului omenesc, dar una frumoasă. Fără ele nu putem fi oameni. Deşi le vedem ca pe nişte creaţii fantastice ce pot să-i încânte numai pe cei mici, basmele reproduc, în realitate, viaţa noastră, inclusiv cea a adulţilor: ele descriu felul în care suntem construiţi "sufleteşte", felul în care ne îndrăgostim, felul în care ne protejăm de pericol sau felul în care retrăim marile evenimente ale istoriei omenirii, cum ar fi calamităţile naturale, bolile devastatoare şi multe altele.

SIMBOLURI
Întâi de toate, trebuie spus că basmele conţin ceea ce psihanaliştii numesc "complexul lui Oedip", anume legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, situaţie care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi de teamă. Din acest motiv, şi din multe altele, după cum vom vedea, poveştile şi basmele copilăriei noastre nu sunt chiar atât de "româneşti" cum ne închipuim noi, pentru că "ele săvârşesc acelaşi tip de acţiune, indiferent de sistemul cultural din care provin, indiferent de rasă, religie şi ideologie", spune Valentin Protopopescu. Mai mult decât atât, funcţia psihologică îndeplinită de basme face ca acestea să "exercite fascinaţie atât asupra copiilor, cât şi asupra celor maturi". Se înţelege de aici de ce cărţi şi filme ca " Stăpânul inelelor" sau "Harry Potter" sunt citite şi vizionate de zeci de milioane de adulţi din întreaga lume, în acelaşi pas cu cei mici. "Raporturile primordiale, existente în copilărie, sunt reluate, amplificate, aprofundate şi interpretate conform unor coduri morale şi comportamentale relevante pentru întreaga spiţă omenească", subliniază Valentin Protopopescu.

SUBSTRATURI REALE
"Întreaga cultură este o glosă la triunghiul oedipian.
Într-un sens, naraţiunile de tip mitic, care sunt basmele, solidarizează comunităţile omeneşti, relevându-le unitatea de valori şi sentimente pe care o regăsesc în textura ficţională. De fapt, ficţiunea basmelor se construieşte pe un substrat de realitate (evenimente naturale şi sociale cruciale, episoade etice semnificative, eroi exemplari etc.), peste care se adaugă tot ceea ce activitatea onirică şi fantasmatică de tip inconştient ajunge să brodeze. Omul nu poate fi imaginat în afara unor relaţii structurante şi civilizatoare", spune Valentin Protopopescu. Mai mult decât atât, "basmele oferă îndreptare de atitudine şi comportament", prin intermediul lor se transmit seturi de valori şi principii morale copiilor. Avantajul basmelor este că acestea beneficiază de un "ambalaj" plăcut, uşor de înţeles şi care poate produce lesne anumite stări sufleteşti. "În familiile din care lipsesc povestitorii şi poveştile, formarea viitorilor adulţi are de obicei serioase lacune, producând inşi antisociali, fără etică şi lipsiţi de solidaritate umană", atrage atenţia  acelaşi psihanalist.

VIOLENŢĂ ŞI PEDEAPSĂ
Mulţi ar putea spune că violenţa e atât de răspândită, din moment ce şi basmele au din plin aşa ceva. Chiar dacă zmeii sunt ucişi "cu sânge rece", capetele sunt tăiate unul după altul, însă, în cazul basmelor, personajele negative nu sunt chiar atât de "brutale". "Violenţa este mediată de tâlcul moralizator al mesajului narativ." "Este ca în religia creştină, când, fără principiul răului, întrupat de diavol, binele suprem, adică Dumnezeu, n-ar putea fi sesizat prin relevanţa contrastivă. Ceva este bun sau rău în raport cu altceva, nimic nu este absolut în sine. Aşa şi cu basmele, în care răul serveşte ca turnesol al triumfului înregistrat de principiul pozitiv. Pe urmă, ca un basm să fie atrăgător, are nevoie, estetic vorbind, de un conflict, de o tensiune dramatică. Puţină imprevizibilitate nu strică, nu-i aşa?", se întreabă retoric psihanalistul Valentin Protopopescu. Binele nu există datorită mărinimiei sufletului unui popor sau altul. "Nimeni nu face binele din plăcere.
Binele, orice ar însemna el, este o construcţie frustrantă, bazată pe interdicţii şi repudieri.
În poveste, frica de a nu greşi, sub ameninţarea pedepsei, este una simbolizată, mlădiată, diminuată graţie frumuseţii naraţiunii, deci este vorba despre o pedagogie subtilă, care se foloseşte de violenţă pentru a-i oferi acesteia propriul antidot: învăţătura morală", susţine Valentin Protopopescu.

EXPLICAŢII ALE MISTERELOR
"Când nu poţi să-ţi explici incendiul din pădure recurgi la personificarea evenimentului fizic şi la transformarea lui într-un omnipotent divin. Învestite cu puteri magice, personajele, pentru a putea fi suportate şi reprezentate, primesc câte ceva din felul de a fi al oamenilor (autorilor, comentatorilor, scribilor etc.). Altfel, nu am mai putea vorbi despre funcţia educativă a poveştilor, căci întotdeauna pedagogia se adresează unor făpturi perfectibile, nu desăvârşite", spune acelaşi psihanalist.

JOCURILE PE CALCULATOR
"Din păcate, basmele au şi început să fie înlocuite de «PC Games». Textul basmului stimulează imaginaţia, visarea, creativitatea lingvistică şi imagistica. Ca şi filmul, jocul virtual nu oferă posibilitatea alegerii între mai multe variante, ţi se oferă o singură posibilitate, nu ai ce să combini, să recreezi, să modifici, totul fiind dat.
Apoi, nimic nu se compară cu magia rostirii, singura ce rezonează cu bătaia inimii celor mici. În burta mamei nu aveam computere şi ecrane de proiecţie, ci auzeam pur şi simplu blândeţea glasului primordial. Or, acolo e paradisul pierdut... Basmele vorbesc întotdeauna despre trecut", încheie Valentin Protopopescu.


Nevoia de inocenţă

"Inocenţa copiilor nu se poate pierde, dar poate fi erodată, diminuată, restrânsă. Basmele sunt creaţii extrem de generoase, căci au darul să-i proiecteze pe micuţi într-un univers armonios, guvernat de principii pozitive, securizat şi simbolic. Identificându-se cu acea lume mirifică, cei mici îşi iau de acolo doza de «oxigen» sufletesc de care au vitală nevoie pentru a se adapta treptat la realitatea socială. Basmele îndeplinesc rolul de «supape de siguranţă» pentru o energie căreia e bine să-i fie conservate puritatea şi lipsa de ipocrizie, trăsături ineficiente în orice contact social matur. Fără poveşti, lumea în care trăim ar fi nu numai tristă, ci şi teribil de săracă în semnificaţii, valori şi soluţii. De aceea, chiar şi la senectute, adorăm naraţiunile, indiferent că le degustăm sub forma genuină, mitică sau mai elaborată, adică romanescă, dramatică, filmică, muzicală etc. Miturile sunt parte din noi, fără ele nu am mai fi oameni", conchide Valentin Protopopescu.


"Fiind naraţiuni exemplare, prin faptul că evocă situaţii în care se joacă soarta unor eroi şi comunităţi, basmele oferă îndreptare de atitudine şi comportament. În familiile din care lipsesc povestitorii şi poveştile, formarea viitorilor adulţi are de obicei serioase lacune, producând inşi antisociali, fără etică şi lipsiţi de solidaritate umană"
Valentin Protopopescu

"În burta mamei nu aveam computere şi ecrane de proiecţie, ci auzeam pur şi simplu blândeţea glasului primordial. Or, acolo e paradisul pierdut... Basmele vorbesc întotdeauna despre trecut"
Valentin Protopopescu,psihanalist

"Nimeni nu face binele din plăcere. Binele, orice ar însemna el, este o construcţie frustrantă, bazată pe interdicţii şi repudieri. În poveste, frica de a nu greşi, sub amenintarea pedepsei, este una simbolizată, mlădiată, diminuată graţie frumuseţii naraţiunii, deci este vorba despre o pedagogie subtilă, care se foloseste de violenţă pentru a-i oferi acesteia propriul antidot: învăţătura morală»
Valentin Protopopescu, psihanalist

×