x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tancuri furate, poliţişti omorâţi de infractori, şoferi beţi în trafic

Tancuri furate, poliţişti omorâţi de infractori, şoferi beţi în trafic

de Cristina Diac    |    06 Oct 2010   •   00:00
Tancuri furate, poliţişti omorâţi de infractori, şoferi beţi în trafic
Sursa foto: Andrei Iliescu/

Zicala "schimbarea domnilor, bucuria nebunilor" se dovedeşte perfect valabilă dacă-ar fi să se descrie primul an de libertate în puţine cuvinte. Şi a hoţilor de toate felurile şi de toate calibrele. Atunci a început jefuirea fără pic de jenă şi teamă de consecinţe a "comunistului" avut obştesc.



De la miniştri care, sub pretextul "reformei" şi "restructurării", împărţeau rudelor, cunoştinţelor, şi nu în ultimul rând, lor înşile, "mărunţişuri" precum vilele cochete aparţinând vechii gospodării de partid, până la ţăranii care, pretutindeni în ţară, îşi însuşeau bunurile fostelor CAP-uri, mulţi şi-au zis că dacă-i de stat, e de furat. La 20 de ani distanţă, România anului 1990 seamănă cu vestul sălbatic. Cetăţeni până atunci paşnici parcă-şi ieşiseră din minţi. Sau cel puţin aşa reiese din volumul de memorii publicat de Doru Viorel Ursu sub titlul "Ministru de Interne".

Zile grele a avut mai-marele poliţiei după numirea sa în fruntea ministerului în iunie 1990. Ajungea la birou dimineaţa şi mai pleca târziu, în noapte. Spre deosebire de alţi miniştri care au scris că făceau "reforma" cât era ziua de lungă, fostul şef al Internelor recunoaşte onest că se ocupa şi de chestiuni grave, dar şi de fleacuri. "La centrul de butelii din Strada Lt. Botea Aurel cetăţenii nemulţumiţi au blocat Strada Dristor, descrie Doru Viorel Ursu o zi obişnuită la minister. La fel s-a întâmplat şi la centrul de butelii din Ştefan Claveţ. În timp ce, în Pipera, în jurul orei 11:00, locuitorii au oprit traficul în zonă pentru acelaşi motiv. Blocajele erau la modă, peste tot, mare agitaţie. Telefon la Ministerul Comerţului: «Ce Dumnezeu faceţi, a ieşit lumea în stradă!» Cu chiu, cu vai, buteliile apăreau. (...) Eu mă ocupam de ce nici cu gândul nu gândeşti. Ajunsesem un fel de distribuitor de butelii la Târgu Mureş sau de benzină la Oradea. Nu soseau la timp şi lumea ieşea în stradă. Pe atunci, orice lucru îşi căuta rezolvarea în stradă. Unii ziarişti, mai în glumă, mai în serios, spuneau că mai e puţin şi ministrul de Interne se va ocupa şi de agricultură".

Şi oarecum s-a ocupat şi de agricultură. Pentru că, bunăoară, şefii de post din satele şi comunele patriei luau act de jefuirea CAP-urilor şi, neştiind cum să procedeze, sunau la Bucureşti după "indicaţii". "Şeful de post al comunei Gherţa Mică a transmis telefonic că 30 de locuitori au intrat în ferma zootehnică a CAP-ului cu de la ei putere şi şi-au însuşit 30 de bovine, şi-a amintit fostul ministru de Interne unul din sutele de cazuri. Preluarea bovinelor a continuat şi a doua zi, când cetăţenii şi-au manifestat intenţia să împartă între ei şi cele 1.300 de oi. «Du-te, băi, între ei şi spune-le să se potolească, a venit ordinul de la Bucureşti. Să convoace o adunare generală şi să se decidă, nu să facă fiecare ce vrea»".

Mai făceau şi alţii ce le trecea prin cap. O situaţie i-a rămas în memorie ministrului prin ineditul ei, demn de-un film SF: un soldat în stare de ebrietate a furat de la unitatea militară un tanc cu care a plecat să-şi viziteze părinţii, în frumoasa comună natală. "Un soldat de 20 de ani care se afla în serviciul de gardă al subunităţii Dobrogostea, Argeş, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a dezarmat pe comandantul gărzii de un încărcător cu 20 de cartuşe şi s-a urcat într-un tanc dotat cu 43 de proiectile de foc şi pistol mitralieră", povesteşte Doru Viorel Ursu. "A plecat la Piteşti, unde a trecut peste un autoturism în care se aflau doi tineri pe care i-a strivit. Şi-a continuat drumul cu tancul pe autostradă, către domiciliul său din comuna Conteşti, Dâmboviţa. La kilometrul 76 a fost capturat."

Hulită de toată lumea, fosta miliţie, transfomată în poliţie, reuşea cu greu să facă faţă situaţiei. Pentru că orice oprelişte pusă în calea infractorilor era imediat taxată drept "apucătură comunistă". În 1990, descrie Doru Viorel Ursu o realitate tristă, poliţiştii au fost fugăriţi, loviţi şi chiar omorâţi în bătaie. Cei de la circulaţie abia îi puteau convinge pe beţivi să se dea jos de la volan, pentru că democraţia n-a dat liber şi la condusul maşinii sub influenţa băuturilor alcoolice. "Ajutorul şefului de post din Răcăjdia - relatează fostul ministru de Interne un astfel de caz sfârşit tragic -, în timp ce se afla în misiune, a trecut la urmărirea unui autovehicul condus de un şofer în stare de ebrietate, l-a oprit în comuna vecină pentru legitimare şi a comis gestul nefast de a urca în cabina unde se mai afla şi ajutorul şoferului. Pe un drum ce traversa terenurile agricole, poliţistul a fost lovit şi a folosit armamentul din dotare, rănindu-l pe ajutorul de şofer. Cei doi civili l-au lovit cu o rangă şi o cheie tubulară în cap, după care l-au aruncat din cabină. Au coborât şi ei şi l-au bătut până l-au omorât, după care l-au abandonat pe câmp. I-au luat pistolul, muniţia, cascheta şi centura, pe care le-au aruncat în locuri diferite".

Alt caz halucinant s-a petrecut în plin centrul Bucureştiului, lângă Bi-serica Sfântu Gheorghe. Doi infractori care furaseră o maşină, umăriţi de maşina poliţiei din Rahova până la Universitate, s-au dat jos din autoturism şi au spus mulţimii că sunt urmăriţi de "terorişti". Isterizaţi, cetăţenii au snopit în bătaie mai multe echipaje de poliţie trimise la faţa locului, pe fondul sonor al clopotelor Bisericii Colţei, trase de un nebun urcat în clopotniţă. "Un echipaj al Serviciului de Circulaţie din Poliţia Capitalei a sesizat că pe Calea Rahovei o autodubă TV periclitează grav siguranţa participanţilor la trafic, povesteşte Doru Viorel Ursu cum a început toată chestiunea. Conducătorul auto a refuzat să oprească, izbind autoturismul poliţiei. După mai multe somaţii, agenţii au făcut uz de armă. S-a tras asupra pneurilor autodubei, care şi-a continuat, însă, deplasarea spre Piaţa Sfântul Gheorghe, unde a fost, în sfârşit, oprită.

Profitând de aglomeraţie, şoferul a coborât şi a incitat cetăţenii să blocheze maşina poliţiei, afirmând că în aceasta se aflau terorişti, după care a dispărut în mulţime. În aceste condiţii a fost răsturnat autoturismul şi au fost molestaţi lucrătorii de poliţie. A intervenit alt echipaj, pentru a aplana conflictul, dar a fost răsturnat şi acesta. Atacatorii, extrem de violenţi, au sustras două pistoale cu muniţia aferentă, staţiile de emisie-recepţie şi alte bunuri din dotare. În continuare, 200 de persoane au blocat circulaţia, scandând lozinci împotriva preşedintelui, guvernului şi a organelor de ordine. Au tras clopotele la Biserica Colţea şi au încercat să oprească maşinile care circulau în zonă. S-a intervenit cu forţe sporite şi au fost recuperate pistoalele sustrase de doi indivizi fără ocupaţie, recidivişti. S-a constatat că autoduba circula cu numere de înmatriculare false. Trei poliţişti, grav răniţi, au fost internaţi în spital".

Concluzia desprinsă din asemenea istorii a tras-o chiar fostul ministru: "Odată răsturnată vechea scară de valori acceptate sau impuse de regimul comunist, s-a creat un vid pe care noile autorităţi nu au putut, sau nu au ştiut să îl umple în mod credibil. Probabil că nici nu au fost în măsură să o facă".

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani