x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tara condusa de trenuri - Mama India

Tara condusa de trenuri - Mama India

de Loreta Popa    |    Roxana Roseti    |    07 Mai 2006   •   00:00

Lumea pestrita a trenuri-lor indiene este dezvaluita de Excelenta Sa, Ram Mo-han, ambasadorul Indiei in Romania. In plus, Domnia sa explica invazia filmelor indiene in tarile Europei de Est: Stalin e de vina. (fotoreportaj de Christian Silva)

Click pentru fotoreportaj
FOTOREPORTAJ de Christian Silva

Daca doresti sa intelegi India, cel mai bine este sa calatoresti cu trenul. 460.000 de kilometri de cai ferate. India are nenumarate dialecte, dar cand oamenii se aduna la un loc, in tren, se inteleg perfect. Zambetele de pe fetele lor inlocuiesc cuvintele...

Acestei tari-metafora i se potriveste cel mai bine un interviu. Ceva simplu. Un text fluviu ar fi la fel de complicat ca ea. Motivul unui interviu? Contrastele Indiei ies mai bine in evidenta. Deoarece este o tara a contrastelor, ca si Romania. Si, bineinteles, o tara a trenurilor. Excelenta Sa Ram Mohan, ambasadorul Indiei in Romania, secondat de prezenta tacuta si placuta a sotiei sale, Tarana Mohan, a acceptat sa-si urce tara de bastina, copilaria, plus nelipsitele filme indiene pe bancheta intrebarilor.

ODIHNA. Oameni si tren, un popas n stil indian

Jurnalul National: Puteti sa ne definiti India?
Ram Mohan: Un Univers in mijlocul tuturor lucrurilor. Nu are ceva in mod particular, este o combinatie a celor din jur. Este o combinatie a Asiei de Est si de Mijloc si a Muntilor Urali. Asta este India de azi. Eu sunt din Patna, vechea capitala a Indiei. Alexandru cel Mare al Macedoniei a fost invins aici de regele din Patli Patna si au semnat apoi un tratat. Este prima atestare a orasului nostru cu 300 de ani inainte de Hristos. Chiar eu s-ar putea sa am sange grecesc in vene.

Ce va aduceti aminte din copilarie?
Pamantul, peisajele... Oameni care au caracteristici diferite, personalitati diferite, cu care poti vorbi si iti lasa o impresie sau alta. Copilaria mi-o amintesc doar calatorind cu trenul. Si acum, cand mergem in India, ne place sa calatorim cu trenul. Cea mai ieftina clasa din India este cu adevarat ieftina: pentru o distanta de 200 de km, cel mai ieftin bilet este de 2 RON.

Se spune ca este o tara infernala, care te mananca de viu...
Suntem peste 1 miliard de oameni. O tara de 20 de ori mai mare decat Romania. Daca in Romania intr-un loc ar fi doua persoane, in India ar fi 6 sau 7 persoane.

ODIHNA. Oameni si tren, un popas in stil indian

Ce ne puteti spune despre trenurile indiene?
La noi sunt 460.000 de kilometri de cai ferate. Ceea ce ne face a doua putere din punctul acesta de vedere, dupa Rusia. Mai mult de 20 de milioane de oameni pe zi calatoresc cu trenul. Guvernul finanteaza compania de cai ferate si aceasta este una dintre cele mai mari din lume: are 12 milioane de angajati.

O imagine colorata a trenurilor indiene…
O sa va povestesc despre drumul cu trenul din New Delhi pana in orasul meu natal, care este Patna. In partea de est a Indiei, la 1.003 km de New Delhi, 11 ore cu trenul. Cu unele trenuri faci 30 sau 40 de ore. Sunt oameni care te ajuta sa-ti asezi bagajele. Incepi sa-ti faci prieteni, parca iesi la un picnic. Poate nu este prea igienic, dar asta e. Sunt mici sate in tren. Indienii calatoresc intr-o maniera tipica: joaca tot drumul carti, iar calatoria este ca un eveniment social. Daca doresti sa intelegi India, cel mai bine este sa calatoresti cu trenul.

De ce au prins filmele indiene in tarile Europei de Est?
In 1946 sau 1947 Stalin a avut ideea de a introduce filmele indiene pe piata Europei de Est. Cultura indiana nu are culoare politica. A existat o incercare si cu cultura chineza, dar oamenii nu s-au identificat si nu s-au simtit atrasi de ea.

Sunteti nascut chiar in unul din anii in care se presupune ca a aparut ideea lui Stalin, adica 1947...
Da. Revenind la Stalin, a fost o decizie politica, e adevarat, dar dupa aceea fiecare tara a inceput sa ia propriile decizii. Daca ne place sau nu, aceasta introducere a filmelor cu Raj Kapoor (cunoscutul Vagabond), a filmelor indiene in general pe piata din Romania, a fost o decizie in contextul comunist. A devenit o parte din viata. Impactul filmelor indiene a fost mare mai ales in partea de sud a Europei, modul de a fi al romanilor si al popoarelor din jurul Romaniei asemanandu-se cu al indienilor.

Culmea, sa stiti ca Salman Khan nu este atat de popular in India cum este la dvs. in tara in prezent.

Ce impact au avut filmele "de bastina", ca sa le spunem asa, asupra dvs. de-a lungul timpului?
Am crescut intr-o perioada cand singura posibilitate de distractie acasa era radioul. Asa ca exista o singura metoda de a petrece timpul liber: sa mergi la cinematograf. Chiar si acum, in ciuda casetelor video, a DVD-urilor, a internetului, in India, 45 de milioane de oameni merg la cinema. Indienilor le place mai mult marele ecran decat micul ecran.

Doamna Tarana Mohan, considerati viata alaturi de domnul ambasador precum o calatorie cu trenul?
Prefer sa raspunda sotul meu...

Excelenta...
Viata merge, tot merge, ca si o calatorie cu trenul. Multe gari au ramas in urma. Trenurile noastre rar au accidente. O data ce ai urcat in tren, continui calatoria. Imi cer scuze ca am raspuns in locul sotiei mele.

Ne puteti defini femeia indiana, doamna Tarana Mohan?
Foarte dedicata familiei, parintilor, copiilor, sotului, casei. Nu stiu daca este ca si in Romania, nu stiu cum sunt femeile din Romania, presupun ca la fel.

O definitie a barbatului indian, Excelenta?
Barbatul indian este indian. Nu exista nimic asemanator cu el!

Dintre toate tarile pe care le-ati vizitat, care credeti ca seamana cel mai mult cu Romania?
Cred ca India. Gasesc ca oamenii seamana foarte mult.

La finalul interviului, Excelenta Sa se uita pe fereastra. "Am aflat ca in vila de vizavi a locuit pe vremuri una dintre femeile de vaza ale Romaniei. De fiecare data am senzatia ca de acolo ma priveste cineva cu ura", ne spune. Cine este femeia? Elena Lupescu...

Lume pestriTA. Micile, pe alocuri neigienicele, sate din tren
DistracTie. Indienii calatoresc intr-o maniera tipica: joaca tot drumul carti

"In diplomatie este mult mai usor sa vorbesti cu un roman decat cu un francez sau un englez. Atunci cand un roman iti zambeste stii ca acel zambet vine din inima. Daca un american iti zambeste poti fi sigur ca se gandeste la cati bani ai in buzunar. Romanii sunt mai naturali. Mai asemanatori cu noi." - Excelenta Sa Ram Mohan, ambasadorul Indiei in Romania

Ambasadorul Indiei este de scurt timp in Romania. Oficial din 29 august 2005. Are o... senzatie placuta despre tara noastra. Si subliniaza aceasta senzatie, cu umor. "Langa resedinta noastra este Ministerul Afacerilor Externe. Ar trebui sa fie locul cel mai aglomerat si zgomotos din Romania. Dar aici nu se aude nici un zgomot. Acest lucru mi se pare caracteristic romanilor. Sunteti oameni tacuti, linistiti. Intr-un fel, consider ca sunteti cel mai nonviolent popor pe care l-am cunoscut! Am trait in Spania, Mexic, Argentina, Chile, Tunisia, Rusia, Cipru, inclusiv India. Daca faci o greseala aici in Romania oamenii te iarta, in alte locuri, mai putin".
×
Subiecte în articol: romania tara oameni trenul india