x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tatăl lui Michael îi vrea copiii

Tatăl lui Michael îi vrea copiii

12 Iul 2009   •   00:00

Joe Jackson a făcut cerere pentru obţinerea custodiei celor trei copii ai fiului său mort.

Dacă până acum rolul de conducător în succesul artistic al familiei Jackson nu i-a fost contestat, cel de "locţiitor" de tată pentru Prince Michael I, Paris Michael Katherine şi Prince Michael II (Blanket) este, cel puţin, controversat, având în vedere relaţiile amare între Michael şi tatăl său, mai ales în perioada copilăriei, comentează Time.

Încă de vineri, în secvenţele unui interviu ce va fi difuzat marţi, 14 iulie, de postul de televiziune american ABC, Joe Jackson spunea, între altele, că el şi soţia sa Katherine ar fi cei mai în măsură să îi crească pe cei trei copii ai megastarului.

"Bunica lor, Katherine, şi cu mine ar trebui să îi creştem. Nu există altcineva care să poată face pentru ei ceea ce putem face noi doi. I-am creşte pe toţi împreună şi i-am face fericiţi", s-a lăudat Joe.

NUMAI KATHERINE
Deocamdată, numai mama lui Michael este trecută în testamentul artistului drept custode al copiilor lui. Şi, chiar dacă Katherine nu a divorţat de Joe, cu care a avut relaţii foarte dificile o viaţă întreagă, ba chiar au sărbătorit de curând 60 de ani de căsătorie, deşi au stat mai mult separaţi, intenţiile lui de a avea grijă de cei trei micuţi par să fie exprimate mai mult de ochii lumii. Joe nu a fost în stare să şi-l apropie pe Michael, cu care se purta nejustificat de dur, umilindu-l, având pretenţii absurde de la el şi enervându-l în asemenea hal, încât lui Michael i se făcea rău şi vomita de furie şi neputinţă.

×
Subiecte în articol: special michael