x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Teatrul, ca un imens izvor de frumuseţe

Teatrul, ca un imens izvor de frumuseţe

de Serban Cionoff    |    21 Dec 2008   •   00:00
Teatrul, ca un imens izvor de frumuseţe

LA CARACAL  •  O VALOARE DE PATRIMONIU REINTRĂ ÎN CIRCUITUL NAŢIONAL
Oraşul meu natal, cu flori în gară,/cu chioşc în parc/şi festival/urmat de bal – sună versurile cântecului scris de  neuitatul Radu Şerban. Mi-am adus aminte de ele când am primit vestea că au fost finalizate lucrările de restaurare şi consolidare ale Teatrului Naţional din Caracal.



Cortina acestui teatru deosebit s-a ridicat, după 22 de ani de pauză, la 19 decembrie, ora 16:00, o valoare de patrimoniu reintrând astfel în circuitul naţional.

Clădirea barocă a "teatrului cel nou", aflată la poalele Dealului Protosenilor, inaugurată în anul 1901, este, înainte de toate, simbolul unei vocaţii. Astfel, din "Monografia Municipiului Caracal", scrisă de tinerii cercetători Dana-Roxana Dincă, Vera Georgescu şi Sabin Popovici, aflăm că primele manifestări teatrale ale acestei aşezări – atestată documentar la 1583 şi, mai apoi, aleasă de Mihai Viteazul pentru curtea sa domnească, au fost cele ale trupelor de scamatori şi de măscărici ambulanţi care se produceau pe scenele improvizate de la bâlciuri.

CONSTRUCŢIA. Cu vremea, reprezentaţiile s-au mutat la casele Bibian (transformate în Clubul Unirea), la Cafeneaua centrală T. Borcescu, ori la grădinile de vară ale lui Boşoteanu şi Savu Teodoru. Între anii 1885-1886, la Grădina Paradis joacă trupa lui Matei Millo. Prima sală de spectacole se va amenaja în 1883, în grajdurile lui Iorgu Jianu.

Pe tavan, deasupra scenei, era agăţată o lampă petrol, iar lojele din scândură erau îmbrăcate cu cimbrică roşie. Aici, la "Teatrul Vechi", au dat spectacole trupe renumite ale vremii, printre care trupa Nottara, trupa lui Burinescu sau trupa Mariei Teodorini.

În noiembrie 1891, primarul oraşului Caracal solicită preşedintelui Consiliului Judeţean "construirea unui local de teatru sistematic". La 14 iulie 1894 s-a pus piatra fundamentală a Teatrului Naţional din Caracal, "menit a aduce propăşire a culturii locuitorilor oraşului". În 1901 se inaugurează "Teatrul cel Nou", edificiu conceput în stil baroc, după planurile arhitectului austriac Franz Billek. Construcţia, în stil baroc, impresionează prin bogăţia aranjamentelor: coloane, capiteluri, balcoane, cupole, frize. Vizitând-o, N. Iorga va scrie despre acest "teatru cochet împodobit cu stucaturi şi inscripţii care chiamă trupe şi o intenţie bună de care trebuie să se ţină seama".  

SPECTACOLE.
Şi s-a ţinut seama! Societatea dramatică din Craiova a deschis în mod solemn Teatrul cel Nou, pe scena căruia, de-a lungul timpului, au jucat cele mai mari trupe dramatice ale ţării (trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, trupa Nottara,  compania Bulandra, – Manolescu, trupa C. Tănase) şi mai toţi marii noştri actori: George Vraca, Grigore-Vasiliu Birlic, Radu Beligan, Dina Cocea, Tanţi Cocea, Fory Etterle, Amza Pellea, Ştefan Bănică,  Carmen Stănescu, Florin Piersic sau emblematicii slujitori ai Naţionalului craiovean: Manu şi Madelaine Nedeianu, Ovidiu Rocoş.

La rândul lor, mari muzicieni au concertat pe scena Teatrului Naţional din Caracal. În 1915, George Enescu, acompaniat de pianistul Theodor Fuchs, susţine un concert în cadrul unui turneu efectuat pentru strângerea de fonduri destinate achiziţionării orgii de la Ateneul Român. La 1 decembrie 1923, Enescu vizitează din nou Caracalul; va veni, pentru un ultim spectacol pe aceste meleaguri, la 18 decembrie 1929.

Pe scena Teatrului Naţional din Caracal, au conferenţiat N. Iorga, A.D.Xenopol,Vasile Pârvan, Octavian Goga, Take Ionescu şi Nicolae Titulescu.

MARI ACTORI.
Puţini, poate, mai ştiu că la Caracal s-a născut  unul dintre cei mai mari actori ai scenei noastre: Ştefan Braborescu. Şi tot la Caracal a deprins pasiunea scenei neuitatul Silviu Stănculescu, timişorean prin naştere, dar caracalean cu tot sufletul. Nume de referinţă ale teatrului, la care adaug pe cele ale graficienilor Ioan Truică, Vintilă Mihăescu şi, fireşte, pe cel al scenografei Liana Manţoc.

În anul 1927 actorii localnici prezintă "Stigoii" lui H. Ibsen, iar cu fondurile obţinute a fost ridicat bustul poetului Haralamb G. Lecca, amplasat în Parcul municipal – Parcul Nicolae Poroineanu –, amenajat după planurile peisagiştilor francezi Pinard şi Redont.

În vara lui 1947, o trupă de entuziaşti, printre care Niki Etty (mai târziu, redutabilul regizor de revistă Nicolae Frunzetty), Costică Marinescu şi Mişu Slătculescu, pun bazele primului teatru popular din localitate. În  decembrie 1955 ia fiinţă Casa raională de cultură – azi: "Casa de cultură Radu Şerban" –, iar trupa de teatru s-a pus pe treabă. Între timp, clădirea teatrului trecuse în patrimoniul statului şi devenise cinematograf. La jumătatea anilor ’60, clădirea Teatrului Naţional îşi revine la menirea adevărată. Pe scena sa se desfăşoară, de mai bine de patru decenii, Concursul interjudeţean de comedie al teatrelor de amatori. Iar trupa de teatru a Casei municipale de cultură Radu Şerban este o veritabilă colecţionară de trofee, beneficiind de îndrumarea  unor nume consacrate ale scenei româneşti: regizorii Paul Stratilat, Tudor Mărăscu, Alexa Visarion sau scenografii Gabriel Bratu şi Sandu Maftei.

DE SUFLET.
Din nou, simt nevoia unei menţiuni de suflet. Tot ceea ce astăzi se numeşte, pe deplin meritat, instituţia Teatrulului Municipal din Caracal se leagă, irevocabil, de pasiunea, dăruirea, speranţele  şi truda unui împătimit:  Mişu  Slătculescu. Poate, odată, am să scriu mai mult despre "nea Mişu", despre dibăcia cu care reuşea să treacă printre furcile caudine ale cenzorilor şi îndrumătorilor neaveniţi ai vremii. Până atunci, recitesc paginile de evocare pe care le-a adunat între coperţile cărţii sale "D’ale teatrului la Caracal". Fac însă o rugăminte la mai tinerii iubitori de teatru şi, desigur, nu numai pentru ei. Atunci când, pe străzile Caracalului, vi se întâmplă să întâlniţi un domn cu pas apăsat şi cu cătătura ochilor vioaie, descoperiţi-vă. Aveţi de ce şi aveţi pentru cine!

Clădirea Teatrului Naţional din Caracal, adevărată emblemă a urbei, redevine gazda primitoare a unor spectacole de excepţie. Ca un imens izvor de frumuseţe. De aceea, închei cu "Prologul" scris de Iancu Văcărescu la 1819 şi rămas atât de actual: "V-am dat teatru, vi-l păziţi".

×