Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Special › Televiziunea boierilor

Televiziunea boierilor

28 Iun 2004 • 00:00

EDITIE DE COLECTIE

De doua secole incoace, prin tinutul Brailei umbla o vorba. Se zvoneste ca neamul lui Solcan stie sa cante viata cu mare patos. Solcanii au semanat lautarie, dar ultimul lor urmas a cules jazz.

LAURA TOMA

Petrea Cretul Solcan s-a nascut intr-o familie de robi, pe langa Manastirea Bistrita. Ai lui erau oameni "vechi", caci erau tigani si "nobili", pentru ca erau "de vatra", cu meserie dobandita. Dupa rascoala din 1821, familia Solcanilor a ajuns pe mosia boierului Ipsilante. Robia pe malul Dunarii le-a adus zile grele, dar Petrea i-a cantat boierului, cu vioara sa, la bucurie si la tristete. Dupa eliberare, Solcan a ajuns vataf si a reusit sa-si castige existenta numai cu arcusul. Si-a facut un nou taraf si a cutreierat cu el.

Tolba cu ritmuri

"Lautarul Brailei" s-a apropiat de toate genurile populare. A strans cantece vechi, balade si doine, cu care completa culegerile folclorice de atunci si dadea fiecarei piese o morala. Pentru culegatorii de folclor era o curiozitate. "Un mos tigan de 74 de ani, ca el, cati se mai gasesc?", se intrebau culegatorii de folclor din Capitala, dupa ce l-au intalnit pe "scripcarul Brailei".

Iubea limba romana si o indulcea cu pricepere: "Romanasii sa-mi traiasca / Poezia sa-si iubeasca / Caci romana, ea va fi / Pe cat eu o voi iubi".

I-au placut si cantecele de lume si cele ale lautarilor din Bucuresti. Solcan canta in trei zile peste 7.000 de versuri si, ca un trubadur, facea un ritual din cantare.

"Amorule, amoras..."

Cand a ajuns in Bucuresti in 1884, la invitatia unui profesor de folclor, Petrea Solcan si-a cules multe cantece lautaresti din prima jumatate a veacului sau si le-a cantat apoi in statiunile balneare. Lacul Sarat, statiunea de langa Braila, le-a ascultat cel mai des. Langa traditionalul scranciob din Braila rasuna adesea "Amorule, amoras, vedea-te-as calugaras!", pe care Solcan il furase Bucurestiului. "Tigan de catifea" i se spunea si ajunsese deja vedeta vremii. Le canta boierilor la chefuri, nunti si, cand era jalea mare, mergea si la priveghi. Boierii l-au iubit pentru ca stiau ca muzica lui se pricepea la "sufletele mari".

Johnny Raducanu, ultimul Solcan

In neamul Solcanilor, drumul de la lautarie la jazz a durat doua generatii. Bunicul lui Johnny Raducanu a fost cel mai mare frate al lui Petrea Cretul. Ultimul Solcan isi aminteste de ai sai ca interpretau cu o pasiune nebuna, "caci simteau ca-s facuti de Dumnezeu sa le aduca bucurie romanilor".

Si Johnny a cantat muzica lautareasca, mai mult peste hotare decat in Romania. In 1990, la Opera din Viena, Johnny a "chemat tot tiganetul" si a dat un spectacol incendiar. Jazz-man-ul-lautar crede ca patosul aseamana cele doua muzici. In jazz, patosul sta in pulsatia ritmului.

"Lautarul Brailei" a cantat din instinct, ultimul Solcan a urmat Conservatorul, dar gazul cu care au ars 200 de ani nu a stat in note, ci in sange.

CONT POPULAR

Solcan ii dadea lui Alecsandri balade cu imprumut. "Ghita Catanuta" e una dintre ele

"Mandra, mandrulita,
fa
De la costisoara mea
Ti-o fi glasul
femeiesc
Semanand a
haiducesc
Dar eu l-am auzit
La cantec au la jelit
Fie-ti mandro cum
ti-o fi
Cata de ma-nveseli
Si n-ai teama de nimic,
Ghita-i catanut voinic.
Atunci Ghita se scula
Si din gura ce-i graia:
Nu mai plange
soacra mea
Ca-s toate din vina
tea,
Ca lasa-i de
se-ndragea
Cu oricine se-ntalnea,
Razi mai bine de
dansa
Cum radea de mine ea
Si la pas mare-mi zicea
Ca oricarui birui
Tot un barbatel i-o fi
Ghita nu mai zabovea
Spada in mana ca-si
lua
La meseni c-o arata
Si din gura le zicea:
Iata acum mandruta
mea
Credincioasa ca dansa
N-o mai fi in toata tara"