x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Timişoara, de vânzare!

Timişoara, de vânzare!

de Tiberiu Kiss    |    26 Feb 2008   •   00:00
Timişoara, de vânzare!

FALSURI ÎN STIL MARE UMFLÅ CONTURILE CLANURILOR ŢIGÅNEŞTI
Fenomen fără precedent în Timiş. Cu procuri, certificate de proprietate, sentinţe judecătoreşti, extrase de cadastru şi multe alte acte, perfect măsluite, se vând terenuri şi case de sute de mii de euro. Falsificatorii au complici la Primărie şi la Cadastru. Aceştia îi ajută să vândă proprietăţi care nu le aparţin. Parchetul se arată neputincios. Poliţia ridică din umeri. În imagini, trei intermediari: Joie Marinescu, Sorin Tudor Johann şi Ionelaş Cârpaci, surprinşi de reporterii noştri pe când ieşeau de la o negociere "fierbinte".



AUTORITÃŢILE DORM ÎN PAPUCI! ● Cu acte false, clanurile ţigăneşti vând blana ursului din pădure
Case adevărate, vândute cu acte false. La Timişoara şi nu numai, falsificarea a devenit industrie. Cărţi de identitate, certificate de naştere, permise auto, cărţi funciare, dispoziţii de retrocedare, certificate de proprietate, orice. Cu profituri de milioane de euro.


Reţelele româneşti de falsificatori nu pot supravieţui fără protecţia şi ajutorul unor funcţionari publici. Dovadă, rapoartele serviciilor secrete! Faptul că actele de identitate contrafăcute stau la baza tuturor nenorocirilor, nici asta nu mai reprezintă o noutate. Au demonstrat-o, negru pe alb, în urmă cu puţin timp, chiar şi reporterii Jurnalului Naţional, care au reuşit să-şi schimbe identitatea o dată la două ore! Totuşi, când autorităţile statului asistă impasibile în faţa unor probe mai mult decât evidente de săvărşire a unor infracţiuni grave, motivând că legea e proastă, atunci înseamnă că nu mai e nimic de făcut! Înseamnă că proprietăţile oamenilor sunt de vânzare, sunt la liber şi pot fi accesate şi în străinătate, chiar de oricine. Totul a început în urmă cu mai puţin de o lună, când la biroul unui om de afaceri din Timişoara, Ahmad Jabri Tabrizi, s-a prezentat cetăţeanul german Tudor Sorin Johann. Înarmat cu o procură din partea unui etnic maghiar, Robert Berger, acesta i-a oferit timişoreanului o suprafaţă de teren din centrul oraşului situată pe Strada Romulus la nr. 42-44, pentru suma de 600.000 de euro. Toate bune şi frumoase. Omul de afaceri a verificat procura la Biroul Notarial Safta Criste şi a constat că este autentică, actul existând în arhivele instituţiei. Chiar şi cartea funciară a fost confruntată la Oficiul de Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol (OCAOTA) Timiş, angajaţii serviciului confirmând corectitudinea datelor înscrise în document, în sensul că Robert Berger este proprietarul tabular al suprafeţei de teren situate pe Strada Romulus nr. 42-44 din Timişoara. Mai mult, angajaţii oficiului de cadastru i-au adus la cunoştinţă lui Jabri Tabrizi că cetăţeanul maghiar a intabulat terenul în cartea funciară, în baza dispoziţiei de restituire nr. 2447 din 2005 a Primăriei Timişoara, document semnat de însuşi primarul Gheorghe Ciuhandu. Deci, totul, cât se poate de autentic şi de real!


VERIFICÅRI AMÅNUNŢITE. Totuşi, pentru că intermediarul afacerii i-a ridicat o serie de semne de întrebare, omul de afaceri timişorean a vrut să vadă cu ochii lui conţinutul actului prin care Robert Berger s-a intabulat în cartea funciară. Zis şi făcut! A accesat mapa de lucru de la OCAOTA Timiş şi s-a convins că dipoziţia primarului

Gheorghe Ciuhandu este cât se poate de reală, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi celelalte acte, care au stat la baza documentaţiei. Cu această ocazie, Jabri Tabrizi a mai constatat că cererea de intabulare a parcelei a fost făcută la data de 20 decembrie 2007, la solicitarea Biroului Notarial Mihai Cimpoeşu, în numele lui Robert Berger. Mai mult, chiar şi taxele pentru executarea lucrării de cadastru au fost plătite, factura şi toate documentele în original găsindu-se în mapa de lucru de la OCAOTA Timiş. Până şi planurile de situaţie şi cele de încadrare în zonă, documente care-l aveau ca beneficiar pe cetăţeanul maghiar, erau în original, atât la Primăria Timişoara, cât şi la instituţia de cadastru. Practic, nu mai era nimic de verificat. Totul era beton-armat!


SURPRIZÅ MARE. În mod normal, în acestă fază omul de afaceri trebuia să se deplaseze la notar, pentru a perfecta tranzacţia cu reprezentantul lui Robert Berger, recte Tudor Sorin Johann. şi, totuşi, cumpărătorul a mai vrut să verifice şi la Primăria Timişoara conţinutul dipoziţiei de restituire nr. 2447 din 2005, deşi îl citise în mapa de la OCAOTA. Aici, şoc anafilactic! Diferenţe de la cer la pământ! Dacă actul de la OCAOTA făcea referire la terenul din Strada Romulus 42-44 şi la Robert Berger, în arhiva Primăriei Timişoara acelaşi document cu acelaşi număr de înregistrare făcea trimitere la Ecaterina Dumitru şi la un imobil din Strada Florilor nr. 5 din localitatea Chişoda! Deci, abia în acel moment, omul de afaceri a conştientizat că se află în faţa unor falsuri-legalizate, care ar fi putut să-l coste 600.000 de euro! După acest episod, la data de 22 februarie a.c., "cumpărătorul" s-a adresat procurorilor timişoreni, oferindu-se să facă flagrant "împuternicitului" Tudor Sorin Johann. Magistraţii au înregistrat doar un dosar penal pe numele cetăţeanului maghiar Robert Berger, pentru fals şi uz de fals. În ce-l priveşte pe Tudor Sorin Johann, procurorii bănăţeni au refuzat flagrantul, motivând că procura pe care acesta o are de la Berger este una autentică şi că va fi imposibil să-i probeze acestuia faptul că avea cunoştinţă că cetăţeanul maghiar falsificase documentele de proprietate de pe Strada Romulus 42-44 din Timişoara.


CIRCUIT ÎNCHIS. Practic, după acest episod, Tudor Sorin Johann ar fi putut pleca în căutarea unei alte victime, căreia să-i înstrăineze, beneficiind de drepturi depline din partea lui Robert Berger, "terenul" de 600.000 de euro. Cert e că, între timp, graţie sesizării, angajaţii OCAOTA Timiş au blocat cartea funciară de pe Strada Romulus. Mai mult, şeful instituţiei, ing. Arthur Ursu, s-a arătat şocat de toată această poveste: "Eu nu am văzut aşa ceva în viaţa mea. Atât de bine făcut! Oricum, săptămâna aceasta, voi depune la Primăria Timişoara o adresă, prin care îi voi aduce la cunoştinţă primarului

Gheorghe Ciuhandu că OCAOTA Timiş nu va mai opera dipoziţiile de retrocedare în cartea funciară, dacă acestea nu sunt semnate olograf de întâiul urbei şi de secretarul insituţiei. S-a terminat cu ştampila seacă! Aici ne jucăm cu proprietăţile oamenilor, care pot valora zeci de milioane de euro". De cealaltă parte, Direcţia Generală Anticorupţie Timiş confirmă că, în ultimele luni, fenomenul a luat o amploare de neimaginat. "În această speţă avem două certitudini. Cineva a vândut draftul şi fişierul dispoziţiei de retrocedare unei filiere, iar altcineva a ajutat la intabularea lucrării, dându-i un aspect de legalitate. Cu alte cuvinte, avem complici şi în Primăria Timişoara, şi la Cadastru", susţin surse din DGA Timiş.


POVESTEA SE REPETÅ. Şi DGA Timiş a avut dreptate, când a spus că fenomenul a luat amploare. La nici o oră de la derularea acestei poveşti, în biroul notarului timişorean Ana Claici s-a prezentat un cetăţean care a dorit să facă o împuternicire pentru tranzacţia unui imobil situat pe Aleea CFR, prezentând o carte de identitate pe numele de Şerban Petru. "Mi s-a părut ciudat că, în momentul în care l-am întrebat, nu îşi cunoştea datele din buletin. A dat în bâlbâială. L-am trimis după certificatul de naştere. A spus că-l are în maşină. Şi dus a fost. Buletinul nu e în regulă. Trebuie să înţelegeţi că nu e vina notarilor, pentru că nu suntem experţi grafologi. Facem şi noi tot ce ne stă în putinţă", a declarat notarul Ana Claici. În fine, Jabri Tabrizi a ţinut să-şi facă singur dreptate. L-a chemat la birou pe Sorin Tudor Johann, pentru a-i aduce la cunoştinţă cele constatate. Acesta a venit însoţit de alte două personaje, Joie Marinescu şi Ionelaş Cârpaci, membri de vază ai comunităţii ţigăneşti din Timişoara. Evident, toţi trei, în calitate de "intermediari" ai afacerii de 600.000 euro. "Sunt convins că acest dosar se va termina cu autor necunoscut. Treaba a fost foarte bine făcută. Pot să vă spun, din experienţă, că o asemenea porcărie nu s-ar fi putut face niciodată fără complicitatea funcţionarilor din Primăria Timişoara şi OCAOTA Timiş", susţine Jabri Tabrizi.

×