Titanic. Povestea locului din barca de salvare numărul 14

De la bordul navei Carpathia, un pasager descrie ce a vazut el la locul naufragiului Titanic, cand a fost descoperita prima barca de salvare cu victimele la bord, si ce a aflat el din discutiile cu acestea. Dezvaluie mai departe povestea celebra a locului din barca numarul 14, o intimplare ce i-ar fi salvat viata femeii nascute in Romania si a fiului sau.

Cititi si:
● Fabuloasa poveste a supravietuitoarei de pe Titanic nascute in Romania
● "Nici bunica, nici tata nu au purtat tricouri pe care sa scrie «Am supravietuit naufragiului Titanicului»"
● Destine de supravietuitori: Cum au reusit Bella si Meir Moor sa ajunga intr-una din barcile de salvare de pe Titanic

Bella Moore, femeia nascuta in Romania ce s-a aflat pe Titanic, a stiut din totdeauna ca a primit contract nou pe viata pentru ea si fiul ei datorita unei femei de bine care i-ar fi cedat locul in barca de salvare. Bella nu a stiut numele acelei femei, si nici nu prea avea cum. Femeia era americanca, iar Bella calatorise tocmai din Rusia sa ajunga in America. S-au aflat amandoua pe Titanic, desi nu se stiau una pe alta. S-a banuit initial ca ar fi fost vorba de Lady Astor, sotia unui bogatas american. Numai ca se descoperise imediat ca Lady Astor nici nu se aflase pe Titanic si ca, de fapt, era divortata de sotul ei. Acesta din urma se intorcea acasa pe Titanic cu o amanta de 19 ani, care a supravietuit naufragiului. Dl. Astor a pierit, lasandu-si amanta indurerata si incarcata cu jumatate din averea lui datorita unui contract pre-nuptial pe care l-au semnat.

Cine era femeia ce nu si-a putut parasi barbatul?
Daca nu era vorba de Lady Astor, atunci de cine era vorba? Joan Adler, Director Executiv al Societatii Istorice Straus din America, a fost indrumata in 2003 sa scrie un articol general despre Titanic. Ea nu a fost incantata. Intr-un interviu telefonic Joan mi-a spus ca astfel de povesti au tot fost scrise, si ca ar fi o nedreptate pentru victimele si supravietuitorii Titanicului sa fie priviti doar din acest punct de vedere. 'Ei au fost mult mai mult decat pasageri pe Titanic. Au fost parinti, copii, soti, sotii, filantropisti, prieteni, au fost tot ce poate fi o viata de om. Am vrut sa privesc povestea din alt punct de vedere.' Atunci Joan, stiind ca Ida Straus –membra a familiei Straus ce s-a aflat pe Titanic impreuna cu sotul ei Isidor- a refuzat sa plece in barca de salvare pentru ca nu si-a putut parasi sotul, s-a decis sa afle ce s-a intamplat cu femeia care a primit locul Idei in barca de salvare.

Timp de doi ani de zile Joan a cautat, a cercetat, a vorbit cu istorici si cu membrii familiilor celor care au supravietuit. Dintr-o pura coincidenta, un prieten a mentionat intr-o doara ca exista in El Paso, Texas, o supravietuitoarede pe Titanic. Joan a luat legatura imediat cu rudele Bellei, cu Carl Moore si fosta lui sotie, Linda, si a inceput cercetarile din nou. Cand a aflat de la Carl si Linda ca Bella a sustinut toata viata ei ca a primit locul in barca de salvare datorita unei femei din inalta societate, Joan a dat vina pe soarta ca, timp de doi ani nu a reusit sa gaseasca ceea ce a gasit din pura intamplare datrita unei informatii banale venita de la o cunostinta. Joan gasise rudele femeii pe care o cauta de doi ani.

Astazi, desi unii istorici vor sa o contrazica, Joan Adler este convinsa in mintea si inima ei ca locul Idei a fost cedat Bellei si copilului sau. Trebuie de mentionat ca schimbul locului din barca este o poveste pe care unii istorici o sustin, altii o dezmint, dar nici unul din aceste grupuri nu pot produce dovezi conclusive.

Isidor si Ida Straus erau americani recunoscuti la acea vreme. Isidor era unul din asociatii celebrului lant de magazine Macy’s din Statele Unite. Isidor si Ida au murit la naufragiu, doar corpul lui Isidor a fost descoperit cateva zile mai tarziu. Incercand sa afle de soarta parintilor, copilul mezin al cuplului Straus a luat legatura cu un client ce se afla pe vasul Carpathia, cel ce preluase victimele din barcile de salvare. John A. Badenoch a relatat, pe 24 Aprilie, povestea intreaga a cuplului Straus inainte de scufundarea Titanicului din informatiile adunate personal de la pasagerii salvati.

Cuprinsi in brate, Ida si Isidor Straus au asteptat. Viata sau Moartea.
Redam in urmatoarele randuri parte din text scrisorii lui Badenoch catre Percy Straus, fiul mezin al Idei si Isodor:
' Draga Domnule Percy, Asa cum ati solicitat, va transmit aici faptele. Pe la 1:30, in dimineata lui 15 Aprilie, am fost trezit din somn de zgomotele activitatii neobisnuite ce acea loc pe puntea de deasupra. Tocmai atunci furnalul a sunat o data iar eu m-am trezit si m-am uitat uitat prin hublou. Era o noapte perfect clara luminata de stele iar marea era neteda. Bineinteles, am realizat imediat ca fie noi, fie alta nava are probleme. Atunci am mers in hol si am vazut un servitor care m-a informat ca Titanicul avea probleme. El a spus ca echipajul incepuse comunicarea de la ora 12 si ca, la ora aceea, fiind aproximativ 1:45, tocmai au primit ultimul mesaj in care s-a spus ca incepuse sa se scufunde. Disciplina dovedita pe Carpathia a fost perfecta si nava a folosit ultima suflare de abur pentru a se grabi a scena accidentului.

Pe la 3:15 am vazut prima barca de salvare si ajunsese langa noi la 3:45, tocmai cand incepuse sa se faca ziua. Aceasta prima barca era plina la trei sferturi din capacitate cu oameni, dintre care un sfert era femei. Nici unul dintre cei aflati in prima barca de salvare nu stia daca tatal si mama dumitale erau pe Titanic. A doua barca a ajuns 15 minute mai tarziu si era destul de plina aproape numai de barbati. Nu erau mai mult de patru sau cinci femei in acea barca. De la unul din pasagerii din aceasta barca am primit informatii cum ca Domnul si Doamna Straus s-au aflat pe Titanic. Abia cand a treia barca a ajuns am facut rost de o lista de calatori a Titanicului si am verificat informatia cum ca tatal si mama dumitale au avut rezervare pe Titanic. Am primit fiecare persoana din barcile de salvare cu mare interes. Desi a fost imposibil sa disting fetele fiecareia, era aproape lumina de zi cand a patra si a cincea barca a ajuns. Dupa aceea au descarcat patru barci in acelasi timp, doua pe o parte si doua pe cealalta parte. Pentru ca nu avut cum sa urmaresc toate barcile in timp ce descarcau pasagerii, am descris cum aratau parintii dumitale unui pasager sa fie atent, asa incat sa fiu sigur daca cumva apar, sa aflu imediat. Dupa accea barcile au venit una dupa alta. De la a sasea pana la a noua barca, doua dintre ele au venit cu mai putin de 12 persoane la bord iar cealalta nu a avut mai mult de 20 de persoane.

La 7:30, primiseram deja toate barcile aflate in vedere. Atunci am pornit la viteza mica in directia naufragiului si am asteptat sa vedem daca alte barci sunt prin apropiere. Pe la 8:30 capitanul de pe Carpathia parea sa fie convins ca toti cei aflati in barcile de salvare au fost incarcati pe nava. Atunci am vorbit cu un ofiter ce parea sa fie unul din oamenii companiei Wite Star (era al treilea ofiter) si l-am rugam sa imi spuna daca toate barcile de pe Titanic au avut ocazia sa ajunga. La inceput a refuzat, dar cand i-am spus motivul pentru care intreb, mi-a raspuns ca toate barcile lansate au ajuns pe nava si ca nu exista nici o speranta pentru cei de pe Titanic ce nu au avut ocazia sa urce in barci. Crezand ca poate tatal si mama dumitale erau pe una din barcile de salvare dar eu nu am avut ocazia sa ii vad, am umblat de-a lungul si de-a latul navei incercand sa ii gasesc. La momentul acela se facuse deja ora zece. Atunci m-am apucat sa scriu mesajul pe care l-ai primit marti dimineata, l-am inmanat sefului si i-am explicat ca este absolut necesar sa il expedieze imediat. A raspuns politicos ca va face tot posibilul dar ca prima data trebuie sa faca numaratoarea pasagerilor care avea prioritate inaintea trimiterii mesajelor private. Am acceptat acest lucru ca fiind rezonabil. Numaratoarea nu a fost terminata decat pe la pranz, cand am fost asigurati ca numele celor salvati au fost trimise catre birourile din New York. M-am asteptat ca, acesta fiind cazul, numele celor ce au supravietuit sa fie publicate in ziarele din New York nu mai tarziu de ora 3 dupa amiaza. Mai tarziu in acea dupa amiaza am inrebat ofiterul daca vreunul din mesajele private au fost expediate si el a raspuns ca nu crede ca au fost trimise, dar ca vor fi trimise pana la caderea noptii, cu siguranta.'

Pentru a-si face datoria de prieten, Badenoch a intervievat cativa dintre supravietuitorii care au ajuns la New York despre soarta sotilor Straus.
'Toti supraviesuitorii au fost de acord cu un singur lucru si acesta este ca, daca ar fi fost aplicata disciplina de rigoare, nu exista nici un dubiu ca tata si mama dumneavoastra ar fi fost salvati.
Preluand declaratiile de la opt sau noua dintre supraviesuitori si comparandu-le, cred ca urmatoarele pot fi considerate cele mai aproape de adevar.
Dl. si D-na Straus erau in pat la vremea accidentului. Imediat dupa ce s-a produs impactul au fost vazuti pe hol, in halate de baie. La acest moment, un ofiter si alti cativa pasageri i-au aigurat ca totul e in regula si ca cel mai bine e sa se intoarca in camerele lor. Povestea menajerei este ca mama dumitale realizase pericolul si isi pregatise rochia, cerandu-i tatalui dumitale sa se pregateasca si el. Ca sa grabeasca lucrurile, a trimis menajera sa trezeasca valetul ca sa vina sa il ajute cu imbracatul. La putin timp dupa aceasta au aparut amandoi pe punte, imbracati complet, s-au alaturat celorlalti pasageri si au vorbit despre pericol intr-o maniera foarte calma. Evident, ei nu au crezut ca a existat pericolul ca nava sa se scufunde. La sfatul Capitanului, au pus vestele de salvare peste hainele de blana si au ajutat alti pasageri sa se echipeze. La timpul acela barcile au fost umplute cu femei si copii si mama dumitale a fost intrebata de catre un ofiter care era responsabil si rugata de tatal dumitale sa ia loc intr-una din barcile de salvare. Ea a refuzat sa se urce si a insistat ca menajera ei sa ii ia locul in barca cu numarul 8. Au stat privind in timp ce alte barci erau incarcate cu pasageri iar in tot acest timp tatal dumitale a tot rugat-o pe mama dumitale sa se urce intr-o barca de salvare. In cele din urma, cand devenise clar ca Titanicul se va scufunda, tatal dumitale a insistat ca mama dumitale sa intre in penultima barca ce fusese lansata de pe partea pe care se aflau ei. Ea a refuzat continuu spunand ca nu se duce nicaieri fara el, iar cand ofiterul responsabil a insistat din nou sa intre in barca si a incercat sa o impinga cu forta, ea a pus un picior in barca crezand atunci ca tatal dumitale va veni cu ea. Tocmai atunci niste barbati devenisera agitati iar ofiterul responsabil le-a ordonat sa se retraga cu totii din fata barcilor. Dl. Isidor, crezand ca mama dumitale e in siguranta in barca de salvare, s-a retras cu ceilalti barbati. Mama dumitale, vazand ca tatal dumitale nu e in barca, s-a ridicat, a iesit si s-a dus din nou langa el si l-a cuprins in brate. Ofiterul respectiv, vazand ca nu e nici o sansa ca mama dumitale sa se urce in barca a ordonat ca barca sa fie lansata catre apa. Tatal si mama dumitale au mers impreuna catre cealalta parte a navei iar ultima imagine a lor a stand impreuna, cuprinsi in brate, asteptand calm orice forma de ajutor. Ce s-a intamplat dupa aceea nu e foarte clar, dar cred ca nu au mai incercat sa intre in vreo alta barca si nu au facut nici un efort sa scape din cauza, cred eu, a comportamentului dezordonat al unui numar de pasageri.

Este acum un fapt istoric ce circula in toata lumea ca ei au aratat curaj magnific, sacrificiu de sine si devotament cum nu s-a mai vazut in timpurile noastre.
Al dumitale, cu respect, John A. Badenoch'

Daca o fi sau nu o fi vorba de locul Idei in barca de salvare, poate ca nu vom afla niciodata cu siguranta. Dar stim sigur ca pe barca de salvare numarul 14, unde s-a aflat Bella cu fiul ei Meyer, din totalul de 37 de persoane, doar 5 erau de la Clasa a 3-a. Intre acestea cinci s-a numarat Bella cu fiul ei. Restul celor salvati in barca 14 provenea de la Clasa a 2-a si Clasa I.

Este cu atat mai miraculos ca Bella a reusit sa se salveze cu cat, conform statisticilor, 67% (54 de suflete) din copiii aflati la Clasa a 3-a si 49% (87 de suflete) din femeile aflate la Clasa a 3-a au pierit in naufragiu. Prin comparatie, doar un singur copil aflat la Clasa I a pierit, toti cei 25 aflati la Clasa a 2-a au fost salvati. Patru femeie de la Clasa I (3%) si 12 (13%) de la Clasa a 2-a au murit la naufragiul Titanicului. Peste 90% din barbatii de la Clasa a 3-a s-au scufundat impreuna cu Titanicul in apele inghetate ale Atalnticului.

Cine este Joan Adler
Joan si-a inceput cariera in sistemul educational, in invatamantul special. Intre timp, devenise mama si a hotarat sa stea acasa ingrijind de copii. Cand acestia au crescut, Joan a decis sa isi caute de treaba din nou. Astfel a primit o oferta de la familia Straus sa se ingrijeasca de istoria si documentele familiei. Dovedindu-si calitatile invatate la locul de munca, Joan a ajuns sa scrie cateva carti pe tema aceasta iar in momentul de fata este Director Executiv al Societatii Istorice Straus.Scopul principal al Societatii istorice este de a promova si activitati educationale cu privire la stabilirea evreilor in Statele Unite si, in special, al familiei Lazarus si Sara Straus, predecesorilor si urmasilor acestora.

Cititi in editiile urmatore ale Jurnalului National discutia cu cel de-al doilea nepot al Bellei Moore, pe numele sau Ira Moore. Ira locuieste in Olanda de multi ani, dar isi aminteste de bunica sa si despre povestile ei din 'tara Veche' Romania. Ira a marturisit ca toata viata lui a trait in umbra Titanicului.