Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe 26 iunie 1990, membrii guvernului provizoriu se întâlniseră în ultima şedinţă. Ei îşi terminaseră misiunea. Acum venea rândul Executivului desemnat în urma alegerilor să încerce să păşească pe teritoriul nou al democraţiei. Pe 5 iulie 1990 avea loc prima şedinţă a Guvernului nou investit în Parlament, tot sub conducerea prim-ministrului Petre Roman.
SE PĂSTRA SCHEMA DE SALARIZARE
Discuţiile au început în forţă, menţinâdu-se în general în sfera economică. Primul subiect abordat a fost cel al salariilor. Un subiect dificil şi sensibil, pentru că presiunile salariale erau deosebit de puternice. Majoritatea participanţilor la discuţii susţineau păstrarea vechiului sistem de salarizare, bazat pe planuri de producţie.
Mihai Zisu, ministrul Resurselor şi Industriei, a propus: "Să mergem pe ideea că nu putem înlocui un sistem de dirijare cu un alt sistem de dirijare. Să se dea credite, să se scoată bani din bancă doar pentru plata a ceea ce s-a lucrat efectiv." A fost însă contrat de noul ministru al Finanţelor, Theodor Stolojan, care a încercat să lămurească problema: "Banca are o gestiune a resurselor, ea primeşte resurse, poate acorda dobânzi şi dă credite pentru care încasează dobânzi. Dacă acordă dobânzi mai mici, trebuie ca cineva să-i acopere diferenţa. Şi nu prea e în regulă."
"Au apărut destule dezechilibre în economie care, dacă le vom suporta, în continuare vor produce conflicte sociale în diferite puncte şi noi vom fi răspunzători de aceasta...", a punctat Petre Roman, adăugând că nici măcar prim-ministrul nu mai avea dreptul să dea bani din buzunarul statului şi că pentru aplicarea oricăror măsuri era nevoie de o Hotărâre a Guvernului.
Corect ar fi fost, după părerea lui Andrei Pleşu, să se adopte o relaţie de comunicare directă cu populaţia, pentru a evita conflictele sociale. "Să se explice că nu se munceşte", a îndemnat acesta. "Mi se pare foarte important să se includă în declaraţie: situaţia este următoarea - sunt inevitabile măsuri de austeritate din pricina cutăror şi cutăror lucruri... Să nu ajungem în situaţia să guvernăm prin decrete şi hotărâri cum se făcea înainte şi fără o adresare directă..."
În consecinţă, hotărârea a fost aceea de a menţine vechiul sistem de salarizare. Adrian Severin, consilier al premierului, a ţinut să precizeze că "aceasta este o relaţie dincolo de etică; este o relaţie logică. Cât s-a produs, atât se plăteşte şi, dacă apar şi nişte elemente de etică, acestea se rezolvă de la caz la caz".
Mihai Zisu, ministru al Industriei, a precizat că acordarea a 50% din salariu pentru cei trimişi acasă (pe motiv că nu aveau un obiect al muncii) şi a 25% pentru cei care rămăseseră încă în producţie (pentru că atât realizaseră) era departe de a fi o rezolvare logică a problemei salarizării. Faţă în faţă cu această relatare, Adrian Severin a pus punct discuţiilor pe această temă: "Să ştiţi că nu putem fi perfecţi de la început...".
NIMIC NOU ÎN AGRICULTURĂ
Un alt subiect al şedinţei de Guvern din 5 iulie a fost campania agricolă de vară. Ministrul de stat însărcinat cu activitatea industrială şi comercială, Anton Vătăşescu, era vădit nemulţumit în ceea ce privea ritmul desfăşurării lucrărilor agricole şi organizarea Ministerului Agriculturii. A fost sprijinit aici şi de premierul Petre Roman: "Domnule Ţipu, chestiunea este clară. Toată lumea zice să ajutăm agricultura şi este corect. Totuşi, ca idee, am impresia că aveţi încă în structura ministerului o mulţime de oameni care nu fac nimic şi nu-i interesează nimic...".
În 1990 toate schimbările veneau de-a valma. Trebuia să se treacă la un sistem democratic, liber, existau idei şi iniţiative, mai greu era însă cu aplicarea lor pe domenii. Guvernul era acuzat ori că încearcă să controleze prea mult agricultura şi industria, ori că le-a lăsat la voia întâmplării. Cert e că veneau plângeri şi nemulţumiri din toate părţile.
30 DE LEI DOLARUL
În ultima parte a şedinţei s-a discutat despre liberalizarea preţurilor, despre raportul leu-dolar, dar şi despre raportul dintre productivitatea muncii în România şi cea din ţările dezvoltate.
Rămânând în domeniul agriculturii, Theodor Stolojan a intervenit: "Întrebaţi-l pe dl ministru al Agriculturii cât lapte dă o vacă la noi şi cât dă o vacă din Danemarca, de exemplu. De aici trebuie să pornim când vorbim despre preţul laptelui". Răspunsul din partea lui Ioan Ţipu a venit imediat: "Noi am făcut anul trecut 1.800 de litri de lapte, în medie, la o vacă, iar anul acesta sperăm să facem 2.800; acolo, la danezi, s-au făcut 6 până la 8.000 litri...".
Conform unui raport privitor la reforma preţurilor, întocmit de ministrul de Finanţe, "pornind de la resurse de materii prime din ţară şi din import, de la energie, cu un curs de revenire de 25%, vedem ce se întâmplă în principalele grupe şi ramuri la nivelul preţurilor, inclusiv până la bunurile de consum. Cine a citit raportul a putut să vadă această creştere a preţurilor ca urmare a costului aproape real, inclusiv în agricultură. Diferenţele ating aproape 70 miliarde lei. Noi am făcut şi liste cu produse esenţiale pentru nivelul de trai la care ar trebui să păstrăm un control riguros, ca să nu avem probleme cu populaţia. Această listă însumează 50 miliarde lei. Ca sarcină pentru bugetul de stat. Aceste preţuri nu sunt practic de echilibru. Dacă le-am echilibra, ele ar sări în cer până când să ajungă să facă acest echilibru între cerere şi ofertă".
Discuţiile privind liberalizarea preţurilor au condus, inevitabil, la raportul dintre leu şi dolar. În vara lui 1990, schimbul valutar preconizat era de 30 de lei dolarul. Raport de schimb a fost considerat de unii participanţi la discuţii "prea în defavoarea monedei noastre naţionale".
