x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tragicomedie in Parlament

Tragicomedie in Parlament

de Lavinia Dimancea    |    Vladimir Ioan    |    26 Sep 2005   •   00:00
Tragicomedie in Parlament

O saptamana in Parlamentul Romaniei. "Circ, maimute, idioti, marsavie, figuranti, boul ala". Sunt cuvintele lor despre ei insisi, alesii nostri. Nu au renuntat la ele nici atunci cand tara era ravasita de inundatii. Cineva vorbeste despre "farmecul dezbaterii parlamentare" sau "jocul politic". E chiar o joaca pentru ei. Una extrem de costisitoare.

O saptamana in Parlamentul Romaniei. "Circ", "maimute", "idioti", "marsavie", "figuranti", "boul ala". Sunt cuvintele lor, ale alesilor nostri, despre ei insisi.

Nu a fost nevoie de mai mult de o zi pentru ca aceste citate sa se faca bine intelese. Marti a parut cea mai spectaculoasa dintre zilele petrecute in Parlament. Nu a avut ceva in plus fata de celelalte. A fost doar primul contact cu o lume pestrita si de doi lei vechi. Un coleg spune ca ii invidiaza pe ziaristii acreditati la Legislativ. "Te poti distra teribil." In realitate, la final te alegi doar cu un profund dezgust.

CAFEAUA DE DIMINEATA. Prima ora, prima cafea la bufet. Unul prea mic pentru un parlament atat de mare. Poate ca nu ti se face foame, dar nu poti rezista preturilor. Un meniu complet nu-ti fura mai mult de 70.000 de lei. La coada, dai ochii cu cefe pe care ai putea cu usurinta scrie schite pentru un roman. Sub una dintre ele s-a asternut, tulburator, matreata, albind umerii. Dintr-un colt, un parlamentar vorbeste la telefon. Chestiuni fierbinti, probabil. De unde... isi trimite soferul la Ploiesti, s-o ia pe soacra-sa si s-o duca la spital.

GROAPA. Dupa masa se serveste plen. Puterea vrea sa voteze noul Regulament al deputatilor. Mai rar asa o densitate de specialisti in trasul de timp si in batjocura. Se vorbeste fara nici o noima, se invoca toate articolele posibile si imposibile, curg, zambind, acuzatiile de minciuna, frauda, furt. Si, uite asa, pana cand unul mai genial propune o pauza. De "consultari". Inutile. De la tribuna se aude, cateva minute mai tarziu, acelasi text. Unii par sa recite texte invatate pe dinafara, altii, insa... "S-a supus la vot nerespectarea Constitutiei!" Ori n-am inteles noi, ori vorbitorul.

Se mai huiduie din cand in cand, dar pe ton plictisit. Printre randuri se plimba deputati, stau de vorba unii cu altii si rad, cu spatele la prezidiu. Mona Musca da un interviu chiar in sala de plen. Bascalia de doi lei urca la tribuna. Pe cei din Opozitie ii intereseaza doar ca afacerea sa se lungeasca la infinit: glume colhoznice, atacuri personale si bancuri fara perdea. Nu conteaza ca afara se rup diguri. Nici pentru Putere, de altfel, dar in general se abtine. Li s-a interzis pe linie de partid. Asa ca sta si spumega in banca.

Politicienii nostri, dupa cum am vazut deja, prost crescuti, sunt si prost imbracati. Fix in mijlocul salii, un pesedist isi aduce bracinarii la loc sub burta. E un taur tanar, abundent dat cu gel. Toata fiinta lui arata ca vrea sa fie bagat in seama. E singurul sau tel pe acest pamant.

Din cand in cand se mai voteaza. Intai (asa prevede regulamentul) se voteaza "cum se voteaza", prin ridicarea in picioare sau a mainii. Sunt unii pe care-i prinde votarea pe hol. Colegii lor incep sa consume minutele alocate pentru telefonul mobil chemandu-i indarat. Nu conteaza ce se voteaza. Au aflat ca trebuie sa aiba manutele in aer.

Ceasul arata deja ora 21:00. Merge inainte cu cateva minute. Programul s-a incheiat. O coada infernala de masini se taraie prin ploaie catre iesirea din curtea Parlamentului. Sa va povestim despre multitudinea de cacofonii? Sau ca, dupa ce in plen s-au porcait reciproc, pe hol rad si isi dau mana?
MOTOR. Parlamentarii s-au asezat la locurile lor. Ce-i drept, doar pe hartie. Rar cand ii vezi pe toti la datorie. Oricum, spectacolul poate sa inceapa!

Saptamana bascaliosilor

DIALOG. "Toti ma bate si ma-njura". Dan Iosif spune ca le-ar da doar un cap in gura
Marti a fost ziua in care "a plouat" in Senat. Un parlamentar, probabil ocolit de camerele tv, s-a decis sa faca circ, deschizandu-si umbrela in Camera. Cat de fraier poate sa fie distinsul parlamentar incat sa prefere sa stea cu umbrela deschisa si sa nu-i treaca prin cap sa se mute un scaun mai incolo? Oricum nu e aglomeratie! Presa cere explicatii fostului sef de proiect al Casei Poporului. De parca doamna, parlamentar azi, ar mai avea habar. Dar e o sansa, poate singura, sa apara, si dumneaei, "pe sticla". Si da-i si lupta, si, uite-asa, ditamai stirea... In fapt, dar asta nu mai avea forta de stire pentru jurnalele de la ora 19:00, un indolent lasase deschis un chepeng de aerisire. Unul mai mititel, deasupra Senatului!

In rest a plouat cu plictiseala, lipsa de cvorum, pauze dese de consultari, vot la mai multe maini, schimburi de replici si scene comice. Ce mai conteaza discutiile la Regulament? Sau legile integrarii...

SUETA STA LA LOC DE CINSTE. Dezbaterea Regulamentului bate pasul pe loc. Iar daca senatorii au unele reusite, bautul cafelei cu siguranta este una dintre ele. Pauza de consultari dureaza zece minute. Cele mai lungi zece minute din lume. Intr-un final dezamagitor se revine in sala. Unde se citesc ziarele, se butoneaza telefoanele sau taste de laptop, se mananca biscuiti, se declama lamentari reciproc acuzatoare...

DUPA-AMIAZA SE LUCREAZA IN COMISII. Pana pe la ora 20:00. Vorba vine se lucreaza, vorba vine ora 20:00... La ora 17:00 cu greu mai gasesti vreo trei-patru comisii in viata.

Saptamana continua cu plictiseala mare, senatori preocupati de laptop si telefoane, plimbari printre bancile salii, absenti, vot repetat, vot multiplu. In ultima zi, vreo trei ore, senatorii se contreaza pe Legea calului. Ii contesta in bascalie titlul, manevreaza cu repezeala cartelele colegilor absenti (desi nu au habar despre fondul legii votate) si se incing in dispute demne de un Parlament. Al Romaniei.

La ora 13:00, cu un ceas inainte de incheierea programului, saptamana a luat sfarsit.
×
Subiecte în articol: special