x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tratament - Nu mai este vaccin pe piata

Tratament - Nu mai este vaccin pe piata

de Magda Marincovici    |    15 Oct 2005   •   00:00
Tratament - Nu mai este vaccin pe piata

Efectele gripei umane pot fi reduse prin administrarea vaccinului antigripal si medicamentelor antivirale. Profesorul doctor Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, confirma ca, la ora actuala, in farmacii nu exista vaccin antigripal. Intrebat cand vom gasi vaccinul in farmacii, ministrul Eugen Nicolaescu (foto) ne-a raspuns ca doar dupa incheierea licitatiei internationale ne va putea da un raspuns. Prof. dr. Lupuleasa atrage agentia insa ca, in conditiile avertismentelor OMS legate de o posibila pandemie, cantitatile de vaccin antigripal ce vor fi achizitionate in acest an nu le vor depasi pe cele de anul trecut si, probabil, se vor alege producatorii traditionali: Pasteur-Aventis cu vaxigrip, GlaxoSmithKline cu floarix si Solvay Pharma cu influvac. Prof. dr. Dumitru Lupuleasa precizeaza ca abia la sfarsitul lunii farmaciile vor vinde vaccin antigripal, daca se ia in calcul doar timpul necesar etichetarii in limba romana, care este obligatia producatorului.

ZGARCENIE. Potrivit directorului Institutului "Cantacuzino", dr. Dorel Lucian Radu, anul acesta "institutul a produs 500.000 de doze si vaccinul se poate procura de la farmacia institutiei pe care o conduce la pretul de 195.000 de lei". Referitor la fabricarea unor noi cantitati de vaccin, nu se ia in calcul, "intrucat procesul de fabricare a unui vaccin trivalent este destul de laborios si de lung, fiind vorba de cateva luni". In aceste conditii, Ministerul Sanatatii trage cu dintii de vaccinul autohton, impartindu-l cu zgarcenie exclusiv catre zonele ce prezinta maximum de risc: judetele inundate si localitatile suspecte de gripa aviara.

Directorul Centrului de Referinta OMS pentru Gripa, doctorul Viorel Alexandrescu, reaminteste ca in terapia gripei exista si oseltamivir, medicament antiviral produs de firma F. Hoffmann - la Roche. Ministerul Sanatatii a decis achizitionarea a 5.000 de doze de medicamente antivirale de la Organizatia Mondiala a Sanatatii. Medicamentele vor fi utilizate pentru tratamentul profilactic al persoanelor din zona focarului identificat cu gripa aviara. Reprezentantii OMS au fost de acord sa asigure gratuit 1.000 din cele 5.000 de doze de medicamente antivirale. Ministerul Sanatatii intentioneaza achizitionarea medicamentului pentru a crea un stoc de lupta contra unei eventuale pandemii. Dar majoritatea populatiei si mai ales persoanele vulnerabile, cu risc major - copiii, batranii, persoanele institutionalizate, personalul medical, bolnavii cronic - , sunt complet descoperite in fata gripei. (Magda Marincovici)

×
Subiecte în articol: eveniment vaccin