x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Trusturile de presă atacate reacţionează

Trusturile de presă atacate reacţionează

de Marina Constantinoiu    |    Lavinia Dimancea    |    16 Mar 2008   •   00:00

Cum era de aşteptat, trusturile de presă, dar şi organizaţiile de presă, au ţinut să răspundă afirmaţiilor făcute de preşedinte. VIDEO - CT Popescu: despre "gagicuta" Elena Basescu

Cum era de aşteptat, trusturile de presă, dar şi organizaţiile de presă, au ţinut să răspundă afirmaţiilor făcute de preşedinte.

Contactată de Mediafax, Agenţia de Monitorizare a Presei, prin reprezentantul acesteia, Mircea Toma, a declarat că "Traian Băsescu nu poate vorbi ca persoană privată cât este preşedinte”. În plus, Mircea Toma l-a invitat pe şeful statului să-i dea în judecată pe cei care-l nedreptăţesc, după modelul fiicei sale, care a acţionat în justiţie două cotidiane.

"Cât timp este preşedinte, domnul Traian Băsescu nu poate vorbi ca persoană privată, nici măcar în calitate de cap de familie, pentru că orice spune este interpretat ca rămânând un punct de vedere al şefului statului. Incriminarea întregii mass-media, nediscriminat, are efecte grave asupra condiţiei jurnalistului din România. Ţinem să reamintim preşedintelui că o ieşire similară a ministrului Apărării, Ioan Mircea Paşcu, a fost urmată de o creştere a agresiunilor fizice din partea lumii interlope împotriva jurnaliştilor, pentru că această categorie interpretează acest gen de declaraţii ca pe nişte încurajări", a declarat preşedintele AMP, Mircea Toma.

Şeful AMP, organizaţie care, în România, reprezintă interesele Reporters sans Frontieres, a adăugat: "Îl invităm pe domnul Băsescu să acţioneze ca orice cetăţean român şi să-i cheme în instanţă pe cei care, în opinia lui, îl nedreptăţesc sau îl calomniază, aşa cum s-a descurcat foarte bine una din fiicele sale".

"Dacă simte nevoia să facă o critică de sistem, îl aşteptăm pe domnul preşedinte ca, după expirarea mandatului, să participe ca voluntar alături de AMP la însănătoşirea discursului public din România", a mai spus Mircea Toma.


Clubul Român de Presă se sesizează

Preşedintele interimar al Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, a anunţat că va convoca o şedinţă a Consiliului de Onoare al CRP, pentru a decide poziţia oficială faţă de declaraţiile şefului statului şi a făcut un apel ca ambele părţi să dovedească raţiune şi profesionalism."Politicienii nu pot trăi fără presă, nici presa fără politicieni. Din această interdependenţă nu rezultă obligatoriu armonie, pentru că imaginea este capitalul cel mai de preţ al politicienilor. Obligatoriu, apar asperităţi şi perioada electorală le accentuează. Înţeleg sensibilităţile personale ale domnului preşedinte. Pe de altă parte, domnul preşedinte, de la înălţimea funcţiei domniei sale, nu a menajat vreodată jurnaliştii. Inevitabil, există o atitudine în consecinţă", a declarat Indira Crasnea pentru Mediafax.


Intact: "Abordarea noastră a vizat secretarul general al tineretului PD-L”

Sorin Oancea, vicepreşedinte Antena 1 şi director general Antena 3, a declarat pentru Mediafax că nu-i "nimic nou" în ultimele acuzaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, apreciind că abordarea, în privinţa Elenei Băsescu, a fost legată de calitatea acesteia de secretar general al tineretului PD-L. Oancea a declarat că trustul Intact este obişnuit cu astel de reacţii din partea lui Traian Băsescu, întrucât îl cunoaşte de mult. Oancea a spus că îl înţelege pe Băsescu în ce priveşte supărarea faţă de materialele scrise despre fiica sa, dar a adăugat: "Noi nu ne-am legat de fiica preşedintelui, ci de secretarul general al PD-L". "Preşedintele nu ştie despre ce vorbeşte", a spus Oancea, repetând: "Abordarea noastră a fost legată de secretarul general al PD-L, nu de fiica preşedintelui Băsescu", a ţinut să precizeze Sorin Oancea.


"PRO TV nu se ocupă de discreditarea nimănui”

Reprezentanţii postului PRO TV, care difuzează serialul "Anticamera", cu Florin Călinescu în rolul unui şef de stat, au declarat, referitor la afirmaţiile lui Traian Băsescu, că acest serial "este un program de ficţiune", iar postul nu se ocupă cu discreditarea şi compromiterea nimănui, relatează Mediafax.
"Ne bucurăm că Preşedintele promovează un program al PRO TV. Este important, însă, să subliniem că PRO TV nu se ocupă cu discreditarea şi compromiterea nimănui. PRO TV promovează idei şi oameni de care România are nevoie. «Anticamera» este un program de ficţiune, pe care fiecare telespectator are libertatea să-l descifreze aşa cum vrea", a declarat Maria Apostol, PR Director al MediaPRO. Ea a spus că aceia cărora nu le place acest program au şi alte opţiuni. "Cine nu vrea să-l privească, mai are şi alte opţiuni. Desenele animate cu Tom şi Jerry ar fi una dintre ele", a adăugat ea.



Cristian Tudor Popescu: "Poate preşedintele ar trebui să se supună unui control medical”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că, prin declaraţiile făcute, la întoarcerea de la Bruxelles, de către preşedintele Băsescu, am asistat la "desfiinţarea funcţiei de preşedinte în România”. "Replica care dă fiori este ultima şi anume că de astăzi, toţi aceştia, ziariştii-tonomat, cum s-a spus, mogulii care îl atacă pe domnul preşedinte, vor primi replica în fiecare zi. Vasăzică preşedintele României se va ocupa de astăzi cu replici date cotidian, în fiecare zi presei. Pentru asta a fost ales în 2004 domnul Traian Băsescu preşedinte. Asta denotă o pierdere aproape completă a controlului de către domnul preşedinte. Eu sper să fie în continuare în toate facultăţile mintale pentru exercitarea acestei funcţii pentru că această ultimă frază mă face să cred că are probleme în această direcţie. Poate ar trebui să se supună unui consult medical”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Realitatea TV. Jurnalistul a precizat că nu ştie cât sunt de întemeiate articolele din presă la care a făcut referire şeful statului, dar a arătat că "un preşedinte nu răspunde în felul acesta”. "Preşedintele nu poate să intre în această încăierare. Dânsul acum a coborât în stradă şi se ia la bătaie, se încaieră cu cei care îl atacă. Nu spun că aceste atacuri sunt justificate, dar comportamentul domnului preşedinte este total descalificant”.



Victor Ciutacu: "Ieşire de om disperat”

Vizat de atacurile preşedintelui, Victor Ciutacu, redactor-şef la Jurnalul Naţional, s-a declarat consternat, la Antena 3, de postura "penibilă” în care se găseşte acum. "Cineva mă acuză de nemernicii şi eu trebuie să mă apăr pe toate posturile de ceea ce n-am făcut”, a spus Victor Ciutacu, catalogând declaraţiile lui Băsescu drept "o ieşire de om disperat”. "Ţara i-a plătit lui Băsescu, în calitatea oficială pe care o are, toate cheltuielile de la Bruxelles ca să ne reprezinte şi apoi să ne spună şi nouă ce a făcut acolo. Mai nou, aflu că marele mafiot de azi e Victor Ciutacu”, a arătat jurnalistul.

 

 

Mugur Ciuvică:”Deja nu mai este o chestiune personală”

Atacat în discursul preşedintelui Băsescu, Mugur Ciuvică a declarată că şeful statului "are probleme cu toată presa, şi în acelaşi timp se consideră un apărător al familiei sale. Familia sa, sigur e o chestiune privată, pe care, sigur, este îndreptăţit să şi-o apere. Dar în momentul în care un membru al familiei intră în politică, deja nu mai este o chestiune personală”. "Acea persoană care a intrat în politică intră într-o bătălie în care trebuie să înveţe şi limba română, şi trebuie să se şi comporte ca secretar general", a declarat Mugur Ciuvică, ca reacţie la discursul preşedintelui, prin care a condamnat atacurile "mincinoase" din partea trusturilor de presă la adresa sa şi a familiei sale.
Mugur Ciuvică a mai precizat că Traian Băsescu ar trebui să îşi rezolve problemele în familie, nu în public, după reuniunea Consiliului European.

 

Corina Drăgotescu: "Băsescu a acumulat câteva frustrări”

Corina Drăgotescu, editorialist la Cotidianul, a declarat că Traian Băsescu a început un război strict personal, într-o ieşire foarte calculată. "A folosit nişte cuvinte jignitoare şi a încercat să-şi alieze populaţia în războiul pe care îl desfăşoară împotriva presei. (...) El a acumulat câteva frustrări de când fiica sa încearcă să se manifeste ca un lider politic şi a izbucnit pe fondul acestui articol de la Jurnalul Naţional. Supărările sale sunt legate de faptul că fiica sa nu perfomează în politică şi că e de râsul întregii clase politice”, a spus Drăgotescu.

 

 

Cornel Nistorescu: "Cred că Băsescu a intrat în week-end şi a tras un şpriţ”

"Traian Băsescu a început să încurce vorbele. Tonomatele cântă, nu scriu. Patapievici, Cărtărescu, ei sunt tonomate, cântă toată ziua o muzică plăcută”. Declaraţia îi aparţine lui Cornel Nistorescu, atacat şi el indirect de şeful statului, în discursul susţinut pe aeroportul Henri Coandă, la revenirea de la Bruxelles. Jurnalistul a declarat însă că nu înţelege de ce s-a referit preşedintele la el. "N-am zis nimic de Elena Băsescu, în ultima vreme. Mie mi-e ruşine să vorbesc despre oameni care sunt penibli. Eu am crezut că se referă la Sorin Roşca Stănescu sau la Ion Cristoiu”, a continuat Nistorescu.
Replica fostului director al Evenimentului Zilei a fost însă la fel de tăioasă: "Cred că Traian Băsescu a intrat prea repede în week-end, a tras un şpriţ sau ceva. El a început să vorbească fără nici o legătură cu realitatea. E într-o fază de mare confuzie şi care cred că are nişte cauze extrem de grave”, a încheiat Nistorescu.

 

 

 

 

"Gagicuta" Elena Basescu

 

 

  • preluare de pe www.youtube.com

 

Dan Voiculescu: "Preşedintele Băsescu recurge la un discurs de victimizare”

Preşedintele de onoare al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, consideră că preşedintele Traian Băsescu a recurs la o mişcare de victimizare prin declaraţia susţinută vineri în care a atacat unele trusturi de presă, relatează Rompres. "Întâmplător, am văzut declaraţiile preşedintelui României. Se pare că domnul Traian Băsescu recurge la o mişcare de victimizare, încercând să acopere cu familia aspecte pe care nu le-a clarificat suficient şi care au legătură cu atitudinea sa ca om politic”, a declarat Dan Voiculescu. În opinia liderului conservator, în mod evident, Traian Băsescu era extrem de iritat şi confuz. "Şi ar trebui să răspundă raţional la suspiciuni sau la acuzaţii”, a subliniat Dan Voiculescu.


Vadim Tudor: "Băsescu şi-a dat foc la valiză”

Liderul Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, susţine că atacul lui Traian Băsescu la adresa presei este sub demnitatea unui şef de stat şi că, prin gestul său, preşedintele "şi-a dat foc la valiză", el apreciind totodată că Băsescu era "beat mort" când a făcut declaraţiile de presă, relatează Mediafax.

El a declarat că atacul "în rafale" împotriva ziariştilor şi a trusturilor de presă lansat de Traian Băsescu este fără precedent în istoria politicii europene. "Şi eu sunt pamfletar, mai critic, mai fac glume, dar nu îmi permit să îmi bag familia în faţă şi, în plus, nu sunt şeful statului", a menţionat senatorul PRM. "În mod normal, dacă ar mai avea o urmă de luciditate, ar trebui să caute cea mai apropiată secţie de poliţie şi să se predea", a mai spus liderul PRM.
Pe de altă parte, Corneliu Vadim Tudor a reiterat faptul că preşedintele Traian Băsescu are de dat, în continuare, explicaţii în legătură cu contractele fiicelor sale cu firma Luxten, în legătură cu vânzarea flotei, privatizarea Alro Slatina, vilele şi maşinile fiicelor sale, precum şi în legătură cu casa din strada Mihăileanu.


Norica Nicolai: "Atitudinea lui Băsescu demonstrează că mentalitatea lui Ceauşescu bântuie la vârf”

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Norica Nicolai, a declarat, pentru Mediafax, că regretă să constate faptul că şeful statului nu mai suportă niciun fel de critică, subliniind că, după 18 ani de la Revoluţie, "mentalitatea lui Ceauşescu bântuie la vârf". "Mă aşteptam ca preşedintele să vină la Bucureşti şi să ne informeze despre problematica care s-a discutat la Bruxelles, care este importantă pentru România şi regret să constat că domnul preşedinte Băsescu a ajuns în postura în care nu mai suportă nici un fel de critică, atacă fără argumente şi jigneşte clasa politică şi presa pentru un singur motiv, că îşi permit să aibă altă opinie decât domnia sa", a spus Norica Nicolai.

Vicepreşedintele liberal a subliniat că atitudinea preşedintelui demonstrază că mentalitatea lui Ceauşescu persistă la nivel înalt. "Acest lucru demonstrază că, deşi au trecut 17-18 ani aproape de la Revoluţia din 1989, mentalitatea lui Nicolae Ceauşescu bântuie la vârf", a conchis Nicolai.


×