x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special TVR - Licitatie, subiect de scenarii

TVR - Licitatie, subiect de scenarii

de Cristina Ologeanu    |    Dorian Cobuz    |    08 Noi 2005   •   00:00
TVR - Licitatie, subiect de scenarii

TVR si-a licitat comerciantul pentru spatiul de publicitate intr-un mod controversat.

:

La sfarsitul acestui an expira contractul dintre Televiziunea Nationala (TVR) si Arbomedia, regia de publicitate care s-a ocupat incepand cu noiembrie 1999 de aducerea calupurilor comerciale in spatiul oferit de toate canalele publice. TVR a organizat o licitatie pentru a stabili cine se va ocupa de aceasta treaba pe mai departe, dar rezultatul facut public in urma cu o saptamana a socat pe cunoscatorii problemei. Castigatoarea licitatiei a devenit o agentie cam tanara si cam mica, care nici macar nu s-ar prea incadra in criteriile de eligibilitate anuntate.

Licitatia este una care se desfasoara intr-o institutie publica si se refera la singura sursa de finantare a TVR, care nu are legatura directa cu buzunarele noastre. TVR traieste din banii de abonamente, platite de noi, telespectatorii, (care inghitim si reclama de pe post), din subventie bugetara (din taxele platite de noi intre doua pauze publicitare) si din incasarile pentru clipurile publicitare. Aceasta ultima sursa de venit este adusa catre TVR de o regie, o companie care intermediaza dialogul intre doritorii de spatiu de reclama si post.

CONFUZIE? Anuntul initial al TVR cu privire la castigatorul licitatiei de altfel induce in eroare pe neatenti. Respectiv, licitatia a fost castigata de o firma care nu a participat la concursul de oferte, Splendid Media Zece/SMZ. De altfel, tot asa a aparut stirea intr-un cotidian central controlat de grupul media al ziaristilor de la Catavencu. Numai ca, adevaratul castigator este Splendid Media. De ce a gresit TVR-ul nu se poate intelege. De ce au gresit ziaristii de la Catavencu? E usor de intuit. Splendid Media Zece este o firma infiintata de catre "catavenci" in asociere cu fondatorii altei firme, Splendid Media, respectiv castigatorii licitatiei. Iar confuzia acopera unul dintre lipsurile castigatorului licitatiei. Splendid Media SA are doi ani de zile si s-a ocupat pana acum de vanzarea de spatiu publicitar la Realitatea TV. Una dintre conditiile licitatiei era experienta complexa a competitorului, respectiv lucrul cu mai multe tipuri de media. Splendid Media Zece/SMZ este o firma care reprezinta fuziunea dintre Splendid Media si Media Zece. Ultima este firma care se ocupa de reclama din presa scrisa a grupului Catavencu. Cine citeste ca SMZ a castigat licitatia intelege ca a castigat o firma cu experienta diversa: atat pe televiziune cat si pe presa scrisa. In mod real, datorita vechimii de doar 8 luni de zile, Splendid Media Zece nu s-a putut inscrie la licitatie. In schimb, in ciuda prevederilor din caietul de sarcini, comisia care s-a ocupat cu organizarea licitatiei, condusa de catre presedintele TVR, Tudor Giurgiu, nu a vazut nici o problema ca firma competitoare are o experienta diversa doar prin.... asociere.

PLATIM, DECI SA NE UITAM. Castigatorii licitatiei incerca sa ne fenteze si cu un alt aspect. Intrebat de catre reporterul Jurnalului National care a fost argumentul care i-a facut castigatori, Radu Budes, unul dintre actionarii Splendid Media zice ca comisionul de doar 5% din incasari, perceput de regie. Adevarul nu se afla nici de data asta insa in bratele asociatilor "catavencilor". Oferta cea mai buna la capitolul financiar a facut-o Arbomedia. Rezultat oficial, adus la cunostiinta tuturor participantilor la licitatie. Ba mai mult, oferta Splendid Media nici macar nu a fost a doua, ci doar a treia dupa cea a DBV Media House (cel de-al patrulea concurent, Cable Direct, a fost descalificat pentru ca nu ar fi adus o hartie la timp). Pentru noi, cei care ne uitam sau nu la emisiunile TVR, dar platim abonamente si subventionam postul national, aspectul este mai mult decat interesant. Atat timp cat TVR ne da motive sa ne gandim la modul in care isi vinde timpul de reclama, adica isi aduce singurii bani care nu n-i ia din buzunar, nu putem decat sa marim ochii si sa intrebam de ce. De ce toti participanti la licitatie, mai putin castigatorii contesta rezultatul? Pai si atunci sa ne uitam si mai atent cine sunt castigatorii si cine pierzatorii.

LA TELEFON, INACTIVA! Radu Budes, actionar si director Splendid Media, ne-a declarat ca, de la data infiintarii, Splendid Media Zece, practic nu a functionat, nu a executat tranzactii. "Splendid Media Zece nu a derulat actiuni, nu a taiat facturi. Noi doar am inregistrat acest nume pentru a proteja brandul". Cu toate asigurarile lui Budes cum ca SMZ este o firma inactiva, la numarul de telefon al Splendid Media, surprinzator sau nu, secretara raspunde suav: "Splendid Media Zece, buna ziua!"

REALITATEA SPLENDID. Cu mici exceptii, atat la Splendid Media, cat si la SMZ, actionarii sunt aceiasi. In plus, doi dintre acestia, respectiv Radu Budes si Catalin Sandulache, au facut parte din echipa Arbomedia care a lucrat pentru TVR. Dar ei au demisionat in urma cu doi ani, dupa care au infiintat Splendid Media. Experienta acumulata in perioada in care ei au lucrat la Arbo nu a putut fi decat in favoarea celor doi. Pentru ca, spune Budes, stiau care sunt punctele slabe ale contractului dintre TVR si Arbomedia, astfel ca au stiut exact ce sa scrie in proiectul lor pentru licitatie.

Realitatea Tv este clientul cu care Splendid Media se poate lauda in materie de contracte de publicitate derulate pana la licitatia organizata de TVR. Ba chiar Budes sustine ca firma sa a adus acestui post tv o crestere a veniturilor cu 600-700%. Numai ca, de la 1 ianuarie 2006, Splendid Media nu va mai gestiona publicitatea Realitatii. De ce? Pentru ca, dupa aprecierile lui Budes, cei de la Realitatea au ajuns la concluzia ca nu mai este nevoie de o prelungire a contractului intrucat se pot descurca si singuri. Or, daca Splendid Media vinde publicitate si pentru TVR si pentru Realitatea, atunci ar aparea un conflict de interese.

BERECHET SI VANTU. Foarte interesant, numele unui alt actionar, Catalin Sandulache, retine atentia pentru ca acesta este ginerele generalului Be-rechet. "A gresit cu asta?", s-a multumit Budes sa comenteze subiectul. Ar mai trebui spus ca in 2004, pentru cateva luni, Comac Ltd, un off-shore celebru pentru ca tot apare prin afaceri sub semnul lui Vantu si Liviu Luca (binecunoscutul manager de la Petrom Service - n.r.), a fost detinatorul pachetului de actiuni majoritar al Splendid Media. Pachetul majoritar de actiuni a fost vandut insa dupa aceea unei firme, SC Poligraf SA, controlata tot de ziaristii de la Catavencu. Cu toate ca Splendid Media s-ar putea zice ca este data la o parte de la felia Realitatea, este de observat ca unul dintre actionarii care aparea anul trecut in evidentele de la Camera de Comert, Eftime Ionut-Adrian, este fiul lui Ioan Eftime, om de incredere al lui Liviu Luca si nume mare in Realitatea. Budes a intrat de altfel in afacere cu o societate care isi avea sediul in aceeasi cladire cu Realitatea. Un adevarat concurs de coincidente.

DELICAT

"Contestatia asta se intoarce la aceeasi comisie... Care ar avea o pozitie foarte delicata in cazul in care ar vrea sa corecteze scorul nostru cu oricat de putin. Diferenta dintre noi si firma castigatoare este foarte mica si, practic, orice corectura ne-ar face pe noi castigatori"
Serban Ciusca
managing director Arbomedia

ACTIONARI

Splendid Media SA:
1. Sandulache Catalin Gabri- el - 23.99%
2. Budes Radu Mihai - 23.99%
3. Vulpe Sorin - 0.01%
4. SC Poligraf SRL (apartinand Academiei Catavencu) - 51.99%
5. SC Superb Advertising SRL - 0.02%

Splendid Media Zece SRL:
1. Sandulache Catalin Gabriel - 16%
2. Budes Radu Mihai - 16%
3. Straut Marcel Petre - 16%
4. SC Poligraf SRL (apartinand Academiei Catavencu) - 52%

COMISIA LUI GIURGIU TREBUIE SA RASPUNDA
Arbomedia este o firma cu actionariat german, o regie independenta (adica actionarii nu au interese in diverse institutii media) cu o experienta si o dotare greu de pus la indoiala de cineva. "Diferenta dintre noi si ceilalti participanti la licitatie este de vechime, anvergura, tip de actionariat, performante", nu se poate abtine sa nu observe Serban Ciusca, managing director Arbo. Licitatia a fost organizata pe doua aspecte. La capitolul oferta financiara, cea a Arbomedia a fost net superioara, prin urmare, regia a fost punctata maxim. Analiza caietelor tehnice a facut-o comisia in doar doua zile, desi e vorba de mii de pagini si aspecte de urmarit si in conditiile in care avea la dispozitie doua saptamani, conform regulamentului licitatiei. Si surpinzator, Arbomedia, superioara la capitolele numere de angajati, dotare tehnica, experienta a obtinut doar jumatate din punctajul Splendid Media care astfel a castigat la o diferenta de 0,6 puncte fata de mai titratii concurenti. "Pai, numai softul de control a intregilor operatiuni pe noi ne costa anual zeci de mii de euro, licenta", subliniaza Ciusca, convins ca rezultatul anuntat de comisie este "fie o nedreptate, fie o greseala". Arbomedia a contestat rezultatul, dar asteptarile acesteia sunt mici. "Contestatia asta se intoarce la aceeasi comisie... Care ar avea o pozitie foarte delicata in cazul in care ar vrea sa corecteze scorul nostru cu oricat de putin. Diferenta dintre noi si firma castigatoare este foarte mica si, practic, orice corectura ne-ar face pe noi castigatori", constata Ciusca.
×