x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Uităm şi să vorbim!"

0
Autor: Carmen Preotesoiu 22 Mai 2008 - 00:00


Satul Gherdeal. O mînă de saşi şi de români aruncaţi pe coclauri. Uitaţi de lume, oamenii nu au parte nici măcar de o pîine proaspătă. Cei 12 locuitori ai satului au trecut de mult de vîrsta tinereţii. S-au obişnuit însă să trăiască de cînd se ştiu la fel: fără apă caldă, fără gaze, doar cu o mîncare sărăcăcioasă făcută pe plită şi cu o brumă de căldură din vîlvătaia rumeguşului. Nu au farmacie, nici magazin alimentar, iar apa o iau de la singura fîntînă aflată în drum. Doctorul nu a venit niciodată în satul lor, iar preotul, doar la vreo "urgenţă", cum spun ei: moartea vreunui vecin.



ROMĂNIA, LA EXTREME
Eterna şi fascinanta Românie. Ruptă în cur, cu burta suptă de foame, se plimbă într-un Q7 şi-şi numără terenurile. Oameni bogaţi şi oameni săraci. Aici unu’şi întinde caviarul pe feliuţă, dincolo altul taie mămăliga cu aţa. Aici copiii fac masaj de la 4 ani, "să se dezvolte armonios", dincolo cară cu spatele sacii de fier vechi, ca să aibă mălai pentru mămăligă. Aceeaşi ţară. Acelaşi aer. Plămîni diferiţi. Începem de astăzi un serial de reportaje din care veţi putea vedea România la extreme.


OM SĂRAC ...

"Uităm şi să vorbim!"

STATORNICI ● Deşi le este greu, oamenii nu vor să părăsească satul
Satul Gherdeal. O mînă de saşi şi de români aruncaţi pe coclauri. Uitaţi de lume, oamenii nu au parte nici măcar de o pîine proaspătă. Cei 12 locuitori ai satului au trecut de mult de vîrsta tinereţii. S-au obişnuit însă să trăiască de cînd se ştiu la fel: fără apă caldă, fără gaze, doar cu o mîncare sărăcăcioasă făcută pe plită şi cu o brumă de căldură din vîlvătaia rumeguşului. Nu au farmacie, nici magazin alimentar, iar apa o iau de la singura fîntînă aflată în drum. Doctorul nu a venit niciodată în satul lor, iar preotul, doar la vreo "urgenţă", cum spun ei: moartea vreunui vecin.


Să tot fie cinci ani de cînd tanti Ecaterina nu a mai coborît în vale. Cei patru kilometri ce despart satul său de comună, pe care altădată îi străbătea liniştită, de parcă drumul nu s-ar fi încolăcit, ca şi acum, prin hîrtoape şi nămoale, au început să i se pară "lungi", cît o zi de post. Femeia are 83 de ani. Rîde ştirb cînd spune cîte trebuiri îi stau în cîrcă, vorbeşte repezit şi nici o clipă nu lasă sapa din mînă. Locuieşte cu fiul său, de vreo 60 de ani şi el, părăsit de soţie şi uitat de copii. Dacă n-ar avea bruma aceea de pămînt pe care a înghesuit cîteva fire de zarzavat, vaca şi păsările, ar zice că-i săracă lipită. Dar aşa, deşi casa abia mai stă în picioare, iar carne nu a mai mîncat de luni bune, îi e frică de Dumnezeu şi de mînia Lui dacă ar zice că vrea mai mult. Fără apă caldă, fără aragaz, fără căldură de la vreo centrală. Aşa s-a obişnuit să trăiască, iar în lipsa plitei pe care coace pîinea şi a ciorbei de salată nici că ar concepe alt trai. Înaltă şi uscăţivă cum e, cu ochii albaştri şi părul în şuviţe gri, abia dacă mai poate tîrî sapa pînă spre casă, aşa de slabă şi de bolnavă este.


CARTOFI COPŢI ŞI DUMNEZEU. "Sîntem ai nimănui aici", începe a vorbi cu mai multă îndrăzneală vecina sa, tanti Maria. Cu mîna dreaptă sprijinită de bastonul de plastic luat de la oraş, femeia începe să ne arate cele două capre pe care le are, ba şi locul în care ţine cartofii şi ceapa, mai un şopron unde a aşezat minuţios lemn cu lemn pentru soba cu plită din casă, pe toate îngrămădite în curtea lungă şi îngustă. Tanti Maria a trecut în cel de-al 71-lea an de viaţă. "Ce vremuri am trăit io!", începe să povestească femeia, şi privirea scrutează dealurile înverzite dimprejur, cînd mai blînde, cînd mai abrupte. "Aveam cuptor de pîine aici, pe uliţă. Cînd brutarul o cocea mirosea peste tot. Duminica ne adunam în centrul satului, la horă, şi noi, românii, şi saşii de aici ne aveam ca fraţii", rememorează tanti Maria frînturi din trecut. În cămăruţa joasă în care locuieşte miroase a cartofi copţi, hrana pe acea zi a femeii. În prag de sărbători, tanti Maria a aşezat pe rama icoanelor care-i împodobesc pereţii ştergare cusute pe itamină. Pe masă a îngrămădit cîteva farfurii şi castroane de lut, iar în ferestre a pus straturi-straturi de ardei şi de roşii, ca de-ndată ce capătă rădăcini zdravene să le planteze în curte.


PROVIZII PENTRU DOUĂ LUNI. Satul Gherdeal alături de Şomart informează comuna sibiană Bruiu. Drumurile găurite, lipsa apei curente, a gazelor, dar mai ales a locurilor de muncă i-au pus la grea încercare pe oamenii care au hotărît în cele din urmă să rămînă statornici locului natal. "Mai mult de jumătate dintre locuitorii comunei Bruiu au plecat în străinătate, la muncă. Angajaţi sînt cei care lucrează la primărie, la magazine şi la şcoală. În rest, toţi ceilalţi trăiesc din laptele şi brînza pe care le vînd. Dacă litrul de lapte este dat cu 6.000 de lei vechi, imaginaţi-vă cît pot fi de necăjiţi", spune primarul comunei, Cernea Mircea. Ridică din umeri cînd este întrebat ce a realizat din bugetul local. "Vrem să băgăm apă", spune el peltic, cu ochii în biroul din lemn frumos lustruit. "Din 120, cîţi locuitori erau în sat înainte de Revoluţie, au mai rămas acum vreo 12, 13. Vara ce se mai adună, să tot fie 25 de oameni, în rest, gherdălenii o duc, poate, cel mai greu de prin împrejurări", spune primarul. Să mai fi rămas vreo 5 saşi în sat, restul sînt români. Valentina Faur numără al cincilea an de cînd pune piciorul în "văgăuna" asta, după cum numeşte satul femeia. Casa i-a rămas de la proprietarii saşi stabiliţi în America. Şi nu-i vară pînă-n toamnă în care tanti Valentina să nu îşi adune calabalîcul, provizii serioase de zahăr, ulei, peşte, făină şi mălai şi să nu o pornească împreună cu bărbatul său către "linişte şi pustietate". De un an, vecinii lor, seceraţi de boală şi de bătrîneţe, i-au părăsit. "Dacă nu ne-am avea unul pe celălalt, am uita şi să mai vorbim", rîde femeia în timp ce atîrnă cele cîteva rufe pe care le-a spălat în albia de lemn. "Se întîmplă din ce în ce mai des să rămînem fără curent, dar sîntem dotaţi cu lumînări şi lanterne. Mai greu e cu frigiderul, că, dacă nu-i curent, ni se strică proviziile, iar nouă tre’ să ne ajungă cam două luni, că numai atunci coborîm pentru a lua altele", completează bărbatul femeii.


DORINŢE. În satul Gherdeal, caselor falnice de odinioară, cu muşcate în ferestre şi perdele  cusute cu aţă colorată, le-a căzut tencuiala, geamurile au fost sparte ba de hoţi, ba de ploi şi de vijelii. Chiar şi-aşa, "proprietarii nu vor să vîndă, deşi casele sînt în paragină acum. Doar un investitor din Sibiu, care a reuşit să cumpere clădirea unde au fost şcoala, căminul cultural şi casa parohială. Vrea să le transforme într-o pensiune, pentru a atrage turiştii", explică primarul comunei. Nea Iacob trăieşte în satul Gherdeal de 81 de ani. Şi nu ar da locul ăsta pentru nimic în lume. "Am băiatul la Făgăraş, în Braşov, dar nici mort nu m-aş duce să stau cu el", spune el hotărît. Neputinţa l-a determinat să renunţe la vaca şi la calul de care avea grijă, iar acum, dacă fiul se milostiveşte să-i aducă de la oraş cîte ceva, iar vecinul o sticlă cu lapte, are cu ce se hrăni, dacă nu, "rabd, ce să fac. Ne mai aduce Andrei, un băiet tînăr, care vine mai des de la Bruiu, pîine şi ce-l mai rugăm noi. Io îi zic să îmi aducă mai multe pîini, le pun în frigider şi mînc de-acolo chiar şi două săptămîni", spune bărbatul. De vreo şapte ani nu a mai pus piciorul pe alt pămînt decît cel al Gherdealului, iar dacă se întîmplă ca boala să-i dea tîrcoale, "beau ceiuri din ierburi de-astea pentru căldură sau gît. Că la dispensar, la Bruiu, degeaba mergi. Îţi dă o reţetă ca să te duci cu ea la Agnita. Baţi drumul aiurea. Aici poţi să mori, că nici popa nu mai vine prin sat", îşi varsă amarul omul. Tanti Maria, din cauza unui picior beteag, nu a mai putut străbate ca acum cîţiva ani drumurile bolovănoase pînă în satul alăturat, Torcla, pentru a putea ajunge în casa Domnului. Mult visează să mai poată participa, "măcar o dată înainte să mor", la slujba de Înviere, însă preotul arareori mai calcă prin satul lor, "poate la vreo înmormîntare sau cine ştie, înainte de sărbători, ca să ne spovedească şi să ne împărtăşească".


DOAR O AMINTIRE. În satul Gherdeal, oamenii îşi pun pe masă o bucată de pîine cu miros de mucegai, taie o ceapă şi fac cruce, mulţumiţi că Dumnezeu le-a mai îngăduit încă o zi. Din toamnă pînă acum, clopotul a bătut în satul lor de cinci ori, de fiecare dată cînd li s-a mai prăpădit vreun consătean. Casele înalte, cu porţi ca de cetate, sînt doar umbra a ceea ce satul lor a fost odinioară. Acum, cine are o vacă pe bătătură sau vreun cal răpciugos se poate numi om înstărit. Ceilalţi se mulţumesc că hoţii nu au ce să le mai ia de pe bătătură. "Am auzit în iarnă cum a reuşit un ţigan să fure un porc de pe bătătura vecinului meu: cică ar fi adus cîteva pîini, le-ar fi udat cu băutură şi le-ar fi dat porcului. Ameţit, animalul nu ar mai fi scos nici un sunet", spune amuzat nea Tănase. Că o fi legendă sau adevărul adevărat, nimeni nu mai stă să cugete. Cert este că în satul Gherdea doar o minune ar putea să mai scoată sărăcia aciuată de ani buni prin gospodăriile oamenilor. Cu trecerea timpului, sătenii au ajuns să se bucure de liniştea locului, de o pîine proaspătă, de o friptură la zi de sărbătoare, de vreun om care le calcă pragul…


Supărare

În sat, o singură femeie are autoturism. Degeaba însă. Bunătate de maşină stă bine mersi parcată în comuna Bruiu, iar femeia tot pe jos urcă drumul duşmănos pînă acasă, căci Dacia ei s-a dovedit a fi neputincioasă hîrtoapelor şi craterelor săpate în uliţă de tractoarele ce vin de nenumărate ori pe zi pentru a căra cărbuni. "Ni se zdruncină şi creierii cînd le auzi", se vaită Zoiţa, femeie în putere, chitită pe treabă. Şi-a cumpărat casa acum cinci ani şi planurile pentru îmbunătăţirea ei sînt deja făcute: la vară ar vrea să pună gresie, faianţă, termopane, dar ce folos atîta vreme cît nu are cum să le trasporte pînă în deal, la locuinţa sa?



OM BOGAT...

Oraşul de la sat

LA BUTOANE ● Aparatura electrică face toatĂ treaba pentru localnici
Ca să locuieşti în comuna Cristian din judeţul Sibiu e musai să fii gospodar şi în pas cu "moda" la tot ce-i nou şi modern. Aşa că nu-i de mirare că oriunde ai întoarce capul vezi ba o benzinărie, ba farmacie şi cabinete medicale particulare, coafor, brutărie, grădiniţă particulară, pensiuni şi hoteluri, service-uri auto, ateliere de tot soiul. "Nu ne lipseşte nimic", spun sătenii, mîndri nevoie mare de frumuseţe de comună în care locuiesc, dotată cu tot ce poate visa un om. "Ba avem atîta aparatură în casă, că am ajuns să ne folosim mîinile cît să apăsăm pe butoane."


În trecut, de-a lungul drumului prăfuit şi bolovănos, casele se întindeau cuminţi, aliniate, cu hornurile fumegînd a sărăcie. Acum, de-ndată ce intri în localitate, te întîmpină drumul lin, asfaltat, casele semeţe, viu colorat, dar mai ales puzderia de firme şi societăţi comerciale care au împînzit micul "oraş". Să tot fie 40 la număr: ba de mase plastice, betoane, service auto şi firmă de taximetrie, ateliere mecanice, carmangerie, brutărie, ferme agricole şi zootehnice, firmă de termopane şi, "dacă m-aş gîndi, tot aş mai găsi", spune primarul mîndru. "Oamenii de aici nu duc lipsă de nimic", zice răspicat edilul. Şi tindem să-l credem, căci în casele oamenilor de vreo trei-patru ani curge apă caldă, ba şi căldura apare, doar la o învîrtire de buton. Sătenii nu s-au codit atunci cînd a fost vorba să-şi tragă conducte cu gaz şi mult s-au bucurat cînd pe bătătura lor au început să apară maşinile automate de spălat, cuptoarele cu microunde sau roboţii de făcut pîine sau tăiţei.


CU DEGETUL PE BUTON. Tanti Marioara are 57 de ani. Mult timp nu a ştiut ce-i acela filtru de cafea şi nici prăjitor de pîine. De ceva vreme însă, o dată cu dezvoltarea comunei, au sosit şi în casa sa primele semne ale bunăstării: cum simte boare de frig, cum porneşte centrala termică, iar ca să nu se mai obosească, de-ndată bagă în priză maşinăria care îi feliază mezelurile sau pîinea. Pentru majoritatea locuitorilor comunei, nimic din noua tehnologie nu pare să mai aibă secrete. "Sîntem boieri, dar ne şi costă", rîde femeia. "Numai pe luna trecută am plătit gazul 6 milioane, la curent mi-au venit 2 milioane, că deh, aproape că nici nu mai îmi folosesc mîinile în bucătărie, am aparate pentru aproape orice vreau să fac. Şi nu ştiu cîte televizoare. Iar pentru nepoţi au pus copiii ăştia ai mei calculator cu internet", povesteşte tanti Marioara, în timp ce priveşte cu un ochi la nepotul care se chinuieşte să urce pe unul dintre toboganele din parcul comunei.


"SOARELE" DIN CASĂ. De cum vii dinspre Sibiu, comuna Cristian îşi arată casele strînse laolaltă, colorate asemenea celor din turtă dulce. Ici o casă galbenă cu etaj, lîngă ea ba un hotel sau restaurant, după care o altă casă ce îşi înfăţişează semeaţă acoperişul din ţiglă nouă. La toate însă, aceleaşi porţi mari, înalte, ca nişte fortăreţe, specifice saşilor. Treptat-treptat însă, cele neaoşe, construite după tipicul străvechi, încep să se deosebească de cele proaspăt apărute mai pe la marginea comunei, unde metrul pătrat a sărit de 40 de euro, în condiţiile în care în urmă cu trei ani dacă luai pe el 5 euro. Ce are Şureanu Gheorghe în gospodăria sa pare a fi unicat prin partea Cristianului. Omul, după ce mai bine de patru ani a trăit pe meleaguri străine, în Germania, şi-a adunat toţi banii şi şi-a făcut mîndreţe de casă, cu mobilă masivă, sofisticată, şi fîntînă arteziană în curte. Şi asta nu-i tot. Cum treci pe lîngă curtea sa observi cum pe acoperişul roşu al casei sale străluceşte în bătaia soarelui un ditamai panoul din aluminiu. "În Germania am văzut că este mult mai avantajos să ai apă caldă şi căldură cu ajutorul panourilor solare", ne explică omul, în vreme ce ne face turul casei. Cei 1.400 de euro pe care i-a dat pe sistemul solar par o nimica toată, pe lîngă "economiile pe care am reuşit să le fac", spune bărbatul.


ATRACŢIA COMUNEI. Păşunile întinse şi pline de flori, munţii ca o coroană pe fruntea Cristianului au făcut ca satul să devină o adevărată atracţie pentru turişti. Unii dintre cei care nu au pregetat atunci cînd a fost vorba să pună de-o afacere au fost şi cei din familia Cenan. Şi dacă proprietari de pensiuni mai sînt în comună încă trei, iar de hotel doi, pensiunea familiei Cenan se deosebeşte de celelalte prin caii de aici care pînă acum două săptămîni făceau deliciul celor mici, dar şi al adulţilor care veneau pentru cursuri de călărie. "Toată vara aveam grupuri de copii care stăteau la noi în regim de tabără, tocmai de dragul cailor. Veneau şi din Germania, Franţa. Numai că majoritatea îşi dorea doar să se plimbe cu ei, nu să înveţe să călărească, iar caii sînt de sport, au nevoie de antrenament", spune Nicoleta, una din cele două fiice ale familiei Cenan. Fostă sportivă, fata are acum grijă de pensiune, dar şi de cei doi cai şi un ponei cîţi au mai rămas din cei opt pe care i-au avut. "Întreţinerea unui cal este foarte costisitoare, aşa că am preferat să mai vindem din ei, tocmai pentru a nu se irosi bunătate de cal. Poate cu timpul o să ne reapucăm de lecţii de călărie", povesteşte Nicoleta. Şi mîngîie nostalgică coama netedă a armăsarului.


PUŞI PE AFACERI. Familia Cenan a venit în Cristian acum vreo patru ani. Aerul curat, priveliştea verde şi mai ales utilităţile care începuseră să apară: apă curentă, gaz, canalizare, staţia de epurare, toate i-au determinat să rămînă în comună. Sentimentul că a investi în comuna Cristian ar fi o afacere bună l-a încercat şi Ingrid Her. După mai bine de 10 ani petrecuţi în Germania, după ce a studiat piaţa, femeia a închiriat un vechi depozit de cărbune şi în mai puţin de doi ani l-a transformat în singura grădiniţă privată din comună. I-a pus termopane, a vopsit camerele în zeci de culori, a instalat pătuţuri rabatabile şi de-ndată ce grupurile sanitare, moderne şi cochete au fost gata, a şi dat drumul "clubului pentru copii", precum îl numeşte femeia. "Prima dată cînd am pus piciorul în acest loc a trebuit să intru pe geam", spune amuzată proaspăta deţinătoare a clubului. Andreas are 4 ani, ochi albaştri şi părul răvăşit de la joaca pe care a avut-o cu mai mica sa colegă, Denisa, de 3 ani. Este ora prînzului, iar pentru cei patru copii, cîţi numără clubul pînă acum, paturile sînt deja pregătite pentru somn. "Am început acest proiect cu gîndul de a ajuta mămicile care trebuie după doi ani să se întoarcă la lucru. Grădiniţa este destinată şi segmentului de copii 2-3 ani, neacoperit de grădiniţele de stat", spune femeia. "De două săptămîni, de cînd am deschis locul, au început să vină pentru a sta după-amiezele pînă la 6 seara şi copiii care merg la grădiniţa de stat, tocmai pentru că acasă nu au cu cine rămîne". La fel de întreprinzător a fost şi proprietarul fabricii de îmbuteliere a apei plate şi mineralizate. Omul şi-a cumpărat utilajele din Germania şi a reuşit ca în prezent să aibă sub conducere 35 de angajaţi, oameni din comună, care nu ştiu cum să mai mulţumească că au fost scăpaţi de navetă sau de statul cu săptămînile prin locuri străine, departe de familie.

Oamenii din Cristian au sonerii la poartă, curţile pavate şi înconjurate de flori. Iarba o tund cu maşina de tăiat, iar unii dintre ei, chiar şi trecuţi de prima tinereţe, ajung să comunice cu prietenii din străinătate, dar şi cu cîţiva vecini prin messenger. Un singur lucru îi desparte pe cristieni de statutul de orăşean: taxele şi impozitele nu la fel de mari. Iar alte două lucruri fac ca această comună să fie unică: numerotarea străzilor cu cifre romane şi zecile de cuiburi special amenajate pentru sutele de zburătoare care an de an se reîntorc în locul în care se pare că se simt acasă.


Gînduri mari

Comuna Cristian are 4.500 de locuitori şi este situată la 12 km de Sibiu. Unul dintre planurile pe care le are primarul Ioan Seuchea este construirea unui campus agromontan de 25 ha pentru 300 de elevi. Aceasta va cuprinde 25 de săli de clasă, cantină, internat, un teren de sport, garsoniere pentru profesori, laboratoare şi ateliere de lucru, fermă didactică, pensiuni de cîte zece camere. Valoarea proiectului este de 11 milioane de euro. Un alt proiect pe care primarul l-a iniţiat a fost construirea de trei cartiere pentru tineri, cu 100 de case fiecare. Anul acesta, din colectarea taxelor şi impozitelor au intrat în buzunarul Primăriei 4.110.000.000 de lei.


Nu rataţi!
Citiţi în Jurnalul Naţional de mâine despre construcţiile care se fac pe islaz în Vama Veche, în timp ce, la nici 10 km distanţă, în Hagieni, peste casele dărîmate creşte islazul.



MODEL OCCIDENTAL ● Cea mai prosperă localitate din Satu Mare dă luxul pe trăinicie
Foieni – cei mai bogaţi dintre sătmăreni
La Foieni, Satu Mare, bogăţia nu se măsoară în maşini scumpe sau vile fiţoase. Oamenilor le place să spună că averea le stă în sapă, dar e numai o figură de stil. Pămîntul e lucrat în întregime în asociaţii, cu utilaje moderne. Peste 250 de oameni din localitate muncesc la fabrica de mobilă tapiţată, iar un investitor francez, atras de rodnicia pămîntului, visează ca la anul să culeagă primele afine de Foieni.


VÎRSTA SĂRĂCIEI ● Boldenii au adunat în viaţă doar ani şi nevoi
Bolda – satul azil
Bătrînii din cea mai săracă localitate sătmăreană trăiesc la fel ca strămoşii lor de acum 100 de ani. Dacă n-ar fi curentul electric, ai zice că timpul a prins într-o buclă cele 80 de suflete risipite printre casele pustii. Cel mai tînăr boldean are 64 de ani.


ZONA METROPOLITANĂ ● Bogaţii răsar precum ciupercile după ploaie
Lupu-şi schimbă blana-n Vale
Despre omul bogat se zice că e ca iepurele, sare unde vrea. Se mai zice că bogăţia îl strică pe om, dar astea-s doar proverbe din bătrîni cînd vine vorba să trăieşti bine, aşa cum trăiesc cei de la Valea Lupului. Aproape de Iaşi, la o aruncătură de băţ, legat ombilical de mamă, lupul din vale se bucură de cea mai stufoasă blană.

IAŞI 2008 ● Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr
Glodenii Gîndului, săraci lipiţi pămîntului
A fi sărac este adesea un mod de viaţă, în care unii sînt încătuşaţi încă de la naştere. Glodenii Gîndului, un toponim. Sintagma prăbuşirii, simţită pe viu, la faţa locului. 30 de kilometri despart lumea "civilizată" a Iaşiului de satul oprit în timpul lui Ştefan cel Mare. "Vai ce gloduri sînt aici, că nici cu gîndul nu te duce", zicea domnul Moldovei, şi aşa i-a rămas: Glodenii Gîndului. Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr.


ATRACŢIE ● Zilnic, băieţi şi fete vin de la 25 de kilometri în acest sat să înveţe condusul tractorului
Toate drumurile duc la Ilia
Aici nu sînt case opulente vopsite în roz sau verde şi nici maşini luxoase. Bogăţia satului stă mai degrabă în confortul pe care îl oferă locuitorilor săi, care au apă curentă şi canalizare, cablu tv şi internet, un liceu, magazine de toate felurile şi chiar un loc unde bărbaţii se pot distra sîmbătă seară.

PUSTIU ● Departe de medic şi de şcoală, oamenii au părăsit rînd pe rînd satul
Zi de pîine, la Almăşel
Dacă te naşti departe de oraş sau chiar de centrul de comună, şansele tale de reuşită în viaţă sînt mai mici. Aşa stau lucrurile şi cu Almăşel, sat din comuna Zam, Hunedoara, unde cei 20 de locuitori îşi cumpără pîine numai joi şi îşi primesc veştile şi pensia în aceeaşi zi, o dată pe lună.


BUDILA ● Satul unde sărăcia merge în curul gol pe stradă
"Visul meu este să fiu servitoare"
Budila. Bodola. Aş vrea să-l văd pe preşedintele Băsescu făcînd o baie de mulţime aici. Mi-aş dori să aibă curajul să intre în casa unde copiii mici adorm plîngînd de foame, pentru că sora cea mare nu mai are haine de pus pe foc, să termine de fiert fasolea. Aş vrea să-l aud pe preşedintele tuturor românilor vorbindu-le celor patru copii care stau singuri, îngrămădiţi într-un pat, acoperiţi de-o pătură şi de mizerie, cu o juma’ de pîine în faţă. Budila. Bodola. Şi aici tot România e…

SÎNPETRU ● Dacă ai cu ce, cu cine şi de unde, poţi!
"Săracu’ e născut pentru aşa ceva"
Budila e la 18 km de Braşov, înspre est. Sînpetru e la nord de Braşov, la 5 km distanţă. Satele nu-s departe unul de celălalt. Geografic.În realitate, distanţa e ca de la cer la pămînt.


DUMBRĂVIŢA ● Satul în care nu se mai cultivă decît vile
Copii de oraş, la şcoala de la ţară
În urmă cu cinci ani, Ministerul Învăţămîntului era pe cale să închidă şcoala din comuna timişeană Dumbrăviţa. Unitatea de învăţămînt abia dacă mai întrunea numărul de elevi necesar pentru două clase cu predare simultană. Astăzi, aceeaşi şcoală are două clădiri, dotări care ar fi invidiate de multe şcoli din oraş, iar cei 280 de elevi stau la cursuri de dimineaţa pînă seara, ba mai vin şi în week-end.


BÎRNA ● Un colţ de rai unde nici din agricultură nu mai poţi să trăieşti
Aici banii sînt scumpi
În comuna Bîrna din judeţul Timiş, lucrurile parcă merg anapoda. Oamenii, care au păduri şi lanuri întinse şi trăiesc de cînd se ştiu din munca cîmpului, sărăcesc pe zi ce trece, pentru că, spun ei, "cei mari ne-au uitat". Abia acum, în 2008, primăria a demarat lucrările de asfaltare. Măcar profesorii care vin să predea în şcoala din sat să facă cei 16 km dinspre municipiul Lugoj pe drum lin, dacă tot şi-l plătesc singuri.
Citeşte mai multe despre:   special,   casa,   două,   satul,   copii,   casele,   femeia,   apă,   oamenii,   tanti,   comună,   comunei,   sînt,   pîine

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

„Ochii se simt bine dacă sunt solicitaţi la capacitate maximă”

„Ochii se simt bine dacă sunt solicitaţi la capacitate maximă”
În privinţa ochilor, în populaţie circulă versul acela din poezia lui Topârceanu: „Lung prilej de vorbe şi de ipoteze”. Multe ziceri în popor despre ochi sunt neclare, încercăm să limpezim o serie de...

Statul român, creditor la firma lui Mircea Băsescu, complet dezinteresat de prețul de vânzare a bunurilor datornicului

Statul român, creditor la firma lui Mircea Băsescu, complet dezinteresat de prețul de vânzare a bunurilor datornicului
Galerie Foto Ghinion pentru Mircea Băsescu, în legătură cu cea de-a doua companie pe care o patronează și care se află, în prezent, în procedura falimentului. Propunerea lichidatorului judiciar al SC MB Consult Company SRL C...

Cum au “spălat-o pe “zeița anticorupție” procurorii lui Nicolae Solomon. CSM susține, într-un document oficial, că Laura Kovesi nu a semnat protocolul cu SRI din 2009. Actul arată că da

Cum au “spălat-o pe “zeița anticorupție” procurorii lui Nicolae Solomon. CSM susține, într-un document oficial, că Laura Kovesi nu a semnat protocolul cu SRI din 2009. Actul arată că da
Galerie Foto Într-un mod scandalos, Secția de Procurori de la CSM notează, într-un document oficial, faptul că fostul procuror general al României, Laura Codruța Kovesi, nu și-a asumat, prin semnătură, protocolul secret...

Salariul, primele, diurnele și bonificațiile încasate de fratele Laurei Kovesi de la Transgaz, trecute la secret

Salariul, primele, diurnele și bonificațiile încasate de fratele Laurei Kovesi de la Transgaz, trecute la secret
Galerie Foto Odată cu mutarea, cu arme și bagaje, a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, la Luxemburg, în calitatea ei de procuror general al Parchetului European, și familia acesteia de la Mediaș a făcut două mișcări...

Klaus Iohannis se contrazice pe el însuși și numește în funcții pe procurorii-șefi respinși de CSM

Klaus Iohannis se contrazice pe el însuși și numește în funcții pe procurorii-șefi respinși de CSM
Galerie Foto Președintele Klaus Iohannis acționează identic cu Traian Băsescu în privința numirii șefilor marilor Parchete și, în ciuda avizului negativ al CSM, a semnat, ieri, decretul de numire în funcția de procuror...

Dr. Iosif Niculescu: Menopauza, o perioadă a vieții în care femeile au mare nevoie de ajutor

Dr. Iosif Niculescu: Menopauza, o perioadă a vieții în care femeile au mare nevoie de ajutor
La femei, în general, afecţiunile cardiace apar cu 5-7 ani mai târziu decât la bărbați, iar acest avantaj se datorează efectului protector al estrogenilor, hormonii sexuali feminini având şi funcție de...

Chirițoiu și-a angajat partenerii de afaceri ca să apere concurența

Chirițoiu și-a angajat partenerii de afaceri ca să apere concurența
Galerie Foto Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, și-a adus în subordinea sa, la instituția publică pe care o conduce, familia de prieteni, alături de care deține atât proprietăți imobiliare, dar...

„Vezica biliară este o «grenadă» pe care fiecare o poartă în raniţă”

„Vezica biliară este o «grenadă» pe care fiecare o poartă în raniţă”
Îndepărtarea vezicii biliare este o operaţie des întâlnită, deoarece medicamentele pentru dizolvarea calculilor nu sunt eficiente. Se discută multe despre această intervenţie, astfel că propunem limpezirea...

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat
Galerie Foto Cu doar câteva zile înainte ca Guvernul Orban să fie demis, de Parlament, prin moțiune de cenzură, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care Executivul a modificat Legea...

Cum dai jos miniștri doar cu acuzația de plagiat

Cum dai jos miniștri doar cu acuzația de plagiat
Războiul plagiatelor nu a-nceput în România, în anul 2012, ci în țările din vestul Europei, apoi s-a extins. Urmărind evoluția cazurilor de acuzații de plagiat la nivel înalt, constatăm că toate au același...

Cum l-a scăpat imunitatea prezidențială pe Iohannis de un nou dosar privind casele de la Sibiu

Cum l-a scăpat imunitatea prezidențială pe Iohannis de un nou dosar privind casele de la Sibiu
Galerie Foto Președintele României, Klaus Iohannis, un autointitulat adversar al practicii de utilizare a legilor sau a procedurilor legale de către politicieni, pentru a se pune la adăpost de eventuale anchete, a beneficiat el...

Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici

Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici
Galerie Foto Giorgiana Hosu, unul dintre procurorii propuși de demisul ministru al Justiției Cătălin Predoiu pentru preluarea șefiei DIICOT, este legată, prin intermediul familiei sale, de afacerile unui cunoscut liberal. Mama,...

Migrenele durează până la 72 de ore şi îşi anunţă venirea

Migrenele durează până la 72 de ore şi îşi anunţă venirea
Lumea încă nu a tras hotarul, în sfera durerilor de cap, între migrene şi nevralgii. Profesor doctor Dorin Sarafoleanu ne lămureşte care sunt deosebirile dintre cele două afecţiuni frecvent...

Războiul plagiatelor - împotriva sistemului universitar, nu a imposturii

Războiul plagiatelor - împotriva sistemului universitar, nu a imposturii
Mulți au crezut în nevoia de a face epurare în sistemul universitar și în nevoia de a elimina impostura, prin dovedirea unor plagiate. Datele și faptele arată însă că nu a fost vorba despre o luptă împotriva...

La Braşov, reclamarea abuzurilor se sancţionează cu dosare

La Braşov, reclamarea abuzurilor se sancţionează cu dosare
Galerie Foto La mai bine de jumătate de an de când un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, instrumentat de Curtea de Apel Braşov, a ajuns în atenţia Ministerului Justiţiei şi a Secţiei pentru Investigarea...
Serviciul de email marketing furnizat de