x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ultimul interviu al lui Michael Jackson

Ultimul interviu al lui Michael Jackson

de Veronica Micu    |    01 Iul 2009   •   00:00
Ultimul interviu al lui Michael Jackson

Era plin de bucurie când repeta pe scenă pentru marea revenire. Cu mâinile în aer, după ce executase o piruetă în stilu-i inconfundabil, Michael a strigat: "Mă simt atât de viu! Tu poţi să simţi asta?". Megastarul, care a încetat din viaţă în urma unui atac de cord, i-a spus fotografului Kevin Mazur: "Aici este locul meu. Pe scenă. De ce, de ce am lipsit atât de mult?".



Jacko se întorsese. Regele muzicii Pop părea să iubească fiecare minut petrecut la repetiţii şi să simtă fiecare tremur al scenei. "Eu aparţin scenei", îi spunea Michael lui Kevin, într-una dintre pauze. Kevin, prieten cu Michael timp de 20 de ani, a declarat că starul jubila în timpul pregătirilor pentru grandiosul turneu "This Is It".

După o interpretare impecabilă a melodiei Smooth Criminal, atât din punct de vedere vocal, cât şi al mişcării scenice, Michael i-a spus lui Kevin: "Sunt atât de entuziasmat. Mai avem nevoie de antrenament la câteva melodii, dar suntem atât de aproape. Despre asta e vorba: eu pe scenă! Singurul lucru care-mi lipseşte sunt fanii, oamenii mei, familia mea. Dar vor veni. Ştiu că vor veni. Sunt foarte fericit de cum merg lucrurile. Tu simţi chestia asta, Kevin?".

Kevin privea fermecat cum Michael repeta fără încetare, timp de o oră şi jumătate, până la miezul nopţii. A cântat 12 piese şi se oprea doar pentru a-şi trage puţin răsuflarea şi pentru a se şterge de transpiraţie cu un prosop plasat strategic, undeva lângă scenă.

La un moment dat, Jacko a trimis un sărut către cei care se aflau în sală, spunând: "Ăsta sunt eu. Adevăratul EU. Mă simt plin de viaţă şi de energie. Simt că aş putea cânta la nesfârşit".

"Era ca un bărbat care urma să devină tată pentru prima oară, plin de emoţie şi plimbându-se de la un capăt la altul al scenei. Era concentart la maximum. Între melodii, râdea şi făcea glume cu dansatorii şi regizorul. Nu-l mai văzusem niciodată atât de fericit. În plus, profesionalismul era la el acasă. Michael se afla pe scenă pentru a-şi face meseria, şi, Dumnezeule, ce bine o făcea! Era incredibil", îşi aminteşte Kevin.

După ce termina setul de melodii, Michael o lua de la capăt pentru că simţea că poate face mult mai bine. "Michael şi Kenny Ortega (regizorul) discutau despre melodia Smooth Criminal, iar lui Jacko îi plăcea la nebunie fumul care acompania melodia. În plus, era deschis la orice idee care i-ar fi putut îmbunătăţi show-ul", spune Kevin.

Păşind prin ceaţă, Michael pocnea din degete şi începea să cânte ca şi cum în acel moment înregistra melodia. "Era incredibil. Aveau de gând să folosească păpuşari suspendaţi undeva deaspura publicului, iar Michael şi Kenny s-au dus să-i aleagă pe cei mai buni. Puteai să vezi pe faţa lui Michael cât de mult era cuprins de acea melodie. Singurul lucru pe care nu l-am văzut în timpul repetiţiilor au fost cele două elevatoare din public, pe care Michael urma să le folosească. Cred că era senzaţional", a mai spus Kevin pentru mirror.co.uk.

Prima fotografie pe care Kevin i-a făcut-o lui Michael a fost în 1984, în timpul turneului din America de Nord.

Moartea artistului l-a şocat pe fotograf, mai ales că văzuse un om plin de energie cu câteva ore înaintea trecerii lui Michael în nefiinţă. "Când apărea pe scenă toată lumea era fermecată. avea o energie incredibilă. Era fericit, râdea şi făcea glume cu dansatorii. Era 100% dedicat. Nu pot să-mi imaginez cum a dispărut atât de repede, mai ales că-l văzusem cum dansa şi cânta. Este ne neînţeles. La început am crezut că este o glumă proastă. Nu am crezut. I-am sunat pe cei din staff-ul lui şi aşa m-am convins. Este tragic. Vroia să creeze ceva special pentru fanii lui, să le dea ce are el mai bun. Tragic".

×
Subiecte în articol: special michael