x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un colectionar nascut in zodia artei

Un colectionar nascut in zodia artei

14 Iun 2004   •   00:00

EDITIE DE COLECTIE

Un colectionar pasionat. Un pictor talentat. Si un protector al artelor. Trei posturi, o singura fiinta: Vasile Parizescu. Maestrul si-a dedicat intreaga viata si toti banii cultului pentru arta si frumos.
CRISTIAN VASILCOIU, FLORINA ZAINESCU

Pe cunoscutul si recunoscutul artist Vasile Parizescu l-am intalnit la Craiova. La multi kilometri distanta de casa sa din targul Bucurestilor si de universul vrajit al colectiei de arta pe care aceasta o adaposteste. A primit cu bucurie sa ne fie ghid in lumea comorilor sale si sa ne vorbeasca despre sacrificiile pe care trebuie sa le faca un pasionat pentru a-si inmulti odoarele.

Mai mult de 40 de ani de agoniseala

Daca "jocul cu pensulele si culorile pe panza" l-a captivat inca de la varsta de 10 ani, patima de a aduna obiecte de arta si antichitati l-a atins prin anii ’60. Astfel, in casa sa si-au gasit "un culcus cald si primitor" picturi de valoare, desene, gravuri sau sculpturi. Ca sa nu mai vorbim de obiectele de arta decorativa - argintarie, fildesuri, portelanuri, minunate piese din marmura si vase din sticla stratificata - de mobila si covoare vechi romanesti si orientale, unele cu o vechime de peste 200 de ani. Toate pastrate de artist intacte, printr-un procedeu numai de el cunoscut. "E marele meu secret", spune el zambind. Si acestea sunt numai cateva dintre piesele de baza ale colectiei, dupa cum ne marturiseste maestrul Parizescu.

Obiecte luate-n rate

Dar cum a reusit sa stranga atatea comori sub acelasi acoperis? Prin anunturile din ziare si in rate. "Mergeam dupa anunturile publicate in ziarul Romania libera. Ma duceam pur si simplu la adresele date de ofertanti. Aveam marea satisfactie de a crea o astfel de atmosfera - poate chiar as defini-o drept o calitate paranormala, pentru ca am propriile teorii in acest domeniu - incat ii convingeam pe aceia care puneau in vanzare obiectele de arta sa mi le dea in rate", isi aminteste, cu placere, Vasile Parizescu.

Datorii istorice

Dar cum orice pasiune cere sacrificii, artistul ajunsese sa aiba datorii colosale pentru vremea respectiva. "In 1970 aveam 81.000 de lei datorie. Imi socoteam fiecare banut si inca o fac. Dragostea pentru arta m-a facut sa fiu dator o viata intreaga. Din 1960 sunt numai pe credit. As putea spune, figurativ, ca am fost un capitalist in vremea comunista!", marturiseste Parizescu. "Simultan, eram dator in mai multe locuri, dar nu-mi pasa daca achizitionam obiectul. Satisfactia de a detine lucruri de o valoare inegalabila iti creeaza o stare de implinire absoluta si nepasare materiala", spune el.

Un parinte isi iubeste toti copiii

Maestrul tine la fel de mult la toate obiectele din colectia sa. Nu poate sa spuna care dintre ele ii este cel mai aproape de suflet. "Daca ati intreba un parinte care copil ii este cel mai drag, v-ar raspunde ca toti. Acelasi lucru il spun si eu despre operele mele, care pentru mine reprezinta de fapt sufletul meu, munca, truda mea de zile si nopti, de chin, de emotie, de placere, de satisfactie si chiar insatisfactie".

"Am dus mai multe vieti in paralel

Pasionat de pictura inca de la varsta de zece ani, actualul maestru a primit primele lectii de desen de la Ion Popescu Negreni si Costel Nicolaevici - intaiul descalecat. Pentru ca, peste numai cativa ani, in 1962, sa faca studii libere de pictura sub indrumarea a trei mari maestri: Dumitru Ghiata, Rudolf Schweitzer-Cumpana si Gheorghe Vanatoru (primul sintetic, al doilea vibrant, iar al treilea cerebral).

"Cei trei maestri si-au pus fiecare amprenta asupra a tot ceea ce am invatat de la Ion Popescu Negreni si Nicolae Sabin, dar mai ales de la natura cunostintelor mele de filozofie si litere - pentru ca am absolvit Facultatea de Litere si Filozofie - imbinate cu cele ingineresti - deoarece am absolvit si Institutul Politehnic, Facultatea de Mecanica - si cu cele militare, cu ordinea si rigoarea militara", sustine Vasile Parizescu.

Maestrul a reusit sa-si creeze, astfel, un stil propriu - o pictura grava, tensionata, puternic colorata, dar armonica, o pictura expresionist fovista (foto), care, de fapt, nu face altceva decat sa continue pictura nationala interbelica adusa, insa, la zi. Dupa parerea renumitului artist, hiatusul de 60 de ani a rupt oarecum, cu mici exceptii, pictura romaneasca, de arta traditionala romaneasca. "Nu am reluat sentimentul ce rezulta din pictura traditionala romaneasca in mod constient, ci, in mod inconstient dintr-o mare placere de a o admira. Ulterior, cunostintele mi-au demonstrat ca este o pictura mare, la nivel international, si astfel am ajuns azi sa spun, fara sa ma fi gandit, ca am dus mai multe vieti paralel", mai spune maestrul Vasile Parizescu.

Cu toate acestea, artistului nu-i place sa fie laudat, caci, crede el: "Nimeni nu este perfect. Niciodata nu am spus ca sunt perfect. Tot ceea ce este facut de om este imperfect. Numai Dumnezeu poate atinge perfectiunea!".

Ingerul pazitor al colectionarilor

Vasile Parizescu nu este un simplu iubitor de arta. El a fost unul dintre cei mai infocati luptatori pentru drepturile colectionarilor in perioada comunista. Inca din acele vremuri tulburi maestrul Parizescu a incercat sa infiinteze o asociatie a colectionarilor de arta, care sa-i sprijine si sa-i protejeze pe pasionatii de frumos. O incercare dificila, in care s-a izbit de nenumarate ori de usi inchise si de minti obtuze.

Demersurile sale au inceput in 1975, "pentru a demonstra conducerii de atunci ca exista niste oameni care iubesc arta atat de mult incat fac multe sacrificii materiale pentru a colectiona piese valoroase", spune Parizescu intr-un interviu acordat revistei "Antichitati Romania".

Pentru ca in 1977 sa propuna infiintarea Asociatiei Colectionarilor din Romania. "Am fost chemat de ministrul Apararii si de cel al Culturii si sfatuit sa-mi retrag propunerea intrucat nu este bine vazuta", spunea Parizescu. Si aceasta deoarece avusese curajul sa stipuleze in statutul viitoarei societati si un articol privitor la protejarea colectionarilor, pentru a-i feri de abuzurile autoritatilor comuniste care aveau dreptul sa-ti intre in casa si sa-ti ia tablourile de pe pereti.

Demersul sau a esuat. A trebuit sa mai treaca cativa ani, sa vina Revolutia, pentru ca maestrul Parizescu sa-si vada visul cu ochii. Alaturi de el, printre membrii fondatori ai Societatii Colectionarilor de Arta din Romania se numarau Nicolae Barascu, Barbu Brezianu, Ionel Constantinescu, Mircea Deac, Jean Ionescu, Ernest Morgenstern, Petru Mosiu, Dan Nasta, Petre Oprea, Constantin Stoicescu si Dumitru Radulescu.

UN HOBBY CU TRADITIE

Colectionarul Vasile Parizescu i-a avut ca mentori pe George Calinescu si Dimitrie Hogea. Insa dragostea pentru obiectele de arta, pentru frumos, i-a fost insuflata din copilarie. Pentru ca si tatal maestrului a fost un mare colectionar. Din pacate, odoarele acestuia au avut o soarta cruda. "Colectia bibliofila a tatalui meu era cea mai importanta in perioada interbelica. De la tatal meu imprumutau carti un Iorga sau un Vianu. Ma cutremur si acum ori de cate ori imi amintesc ca aceasta colectie fara egal a fost arsa toata de Militie, in curtea noastra. Colectia de arme albe si de foc a fost predata de catre mine si transportata la Militie in trei carute.

Printre ele se gaseau unele arme cu intarsii de rubine si briliante pe care tatal meu le adunase din toata lumea. S-au pierdut, de asemenea, colectia de timbre si cea de bijuterii", isi aminteste maestrul Parizescu in interviul dat revistei "Antichitati Romania".

CV - VASILE PARIZESCU

  • s-a nascut la 25 octombrie 1925, in orasul Braila.
  • a mostenit pasiunea pentru arta de la tatal sau, care a fost un mare colectionar
  • 1947 - termina Scoala de Ofiteri cu gradul de sublocotenent
  • 1945-1949 - urmeaza Facultatea de Litere si Filozofie
  • 1949-1953 - face Facultatea de Mecanica
  • face studii libere de pictura cu Dumitru Ghiata, Rudolf Schweitzer-Cumpana si Gheorghe Vanatoru
  • 1970-1973 - merge la Scoala de arte din Bucuresti unde ii are ca profesori pe Nicolae Savin si Paul Lutescu.
  • a avut numeroase expozitii personale de pictura, atat in tara, cat si in strainatate
  • este fondatorul si totodata presedintele Societatii Colectionarilor de Arta din Romania
  • a primit titlul de senator efectiv al Academiei Internationale de Arta Moderna de la Roma.

    SUMAR EDITIE DE COLECTIE

    Colectie de colectionari

    Pasionat de Luchian, client al lui Picasso

    Proprietarul unor averi "expirate"

    "O viata, un destin, o icoana"

    Uniti de pasiunea pentru ouale incondeiate

    Beri din toata lumea

    Romanul colectioneaza aproape tot ce prinde

    Raman filatelist de amorul artei"

    Juramant pentru poetul national

    Un colectionar nascut in zodia artei

    Renasterea Mogosoaiei

    Comoara din sifonier

    Muzeu de arta pentru sotie si prieteni
  • ×