Un spion francez la curtea lui Carol I (2)

Scrisorile secrete ale lui Emile Picot, secretarul francez al lui Carol I între anii 1866-1868.
Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)... Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu­ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de... spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I. Ca secretar francez al Principelui Carol I, a tras cu ochiul, a analizat şi a trimis informaţiile la curtea imperialăde la Paris, pe masa de lucru a lui Napoleon al III-lea. Codificate sau pur şi simplu strecurate ca nişte in­formaţii oarecare printre date de interes general sau istorii de fa­milie, relatările sale ajungeau mai întâi la mama sa sau la Madame Hortense Cornu (sora de lapte a împăratului) , de unde apoi erau retransmise la curtea de la Tuileries. Toate aceste scrisori sunt publicate acum pentru prima dată în limba română.
________


Scrisoarea 1 (Partea a II-a)
(către Madame Hortense Cornu)

Bucureşti, 2/14 noiembrie 1866
(continuare din numărul trecut)
Trebuie sa spun, sincer si fara echivoc: Romania se afla intr-o situatie deloc incurajatoare. Peste tot, domnesc, incredibil, demoralizarea si confuzia, ca urmare a unei proaste guvernari. Totul trebuie luat de la capat. Absolut totul.
Partea cea mai suparatoare a acestei situatii este ca Printul a jurat pe o Constitutie ciudata si absurda, opera a catorva utopisti care n-au in cap nici cea mai mica idee practica. In ochi tarii, Printul reprezinta totul; el e singurul responsabil si la bine si la rau. Cei cativa democrati care au fost autorii masurii raspunderii ministeriale sunt insa aceiasi care nu se vor da in laturi sa puna in carca printului toate greselile ce vor fi comise. De altfel, cand e vorba sa se ia o hotarare decisiva, ministrii ezita, isi depun demisia si vor sa se retraga, lasand Printului intrega greutate a evenimentelor.
Romania numara patru milioane si jumatate de locuitori; in acest numar se afla cincisprezece sau douazeci de mii de persoane, cel mult, care sunt in stare sa inteleaga ce inseamna o afacere, adica sa citeasca un ziar; sunt, deci, acesti cincisprezece-douazeci de mii de oameni care intretin in tara o agitatie constanta. Nu e vorba pentru ei nici de principii, nici de patriotism, nci de economie sociala, nci de vreuna din marile probleme care ar pasiona un om de bine; totul se margineste la rivalitati personale. Fiecare vrea sa fie ministru, senator, deputat, intr-un cuvant - sa ocupe o functie publica oarecare si sa intre in afaceri. Boierii, in loc sa stea la mosia lor, unde ar putea, cu un minim efort, sa contribuie la cresterea propriei lor bogatii, prefera sa-si sacrifice interesul in interminabile intrigi politice.
Alegerile care se incheie in acest moment au creat o miscare extraordinara. Liberali si conservatori, "rosii si albi", cum se spune, s-au dedat la adevarate batalii si putini au iesit din imbulzeala fara cateva bastoane pe spinare.
Autoritatile au respectat strict Constitutia care le cere sa fie neutre. Dar presa care impinge libertatea pana la desfrau, excita, continuu, cele mai rele pasiuni. Ministrii sunt bagati, neincetat, in noroi, strainii, evreii sunt tratati cu injuriile cele mai monstruoase chiar de cei care isi spun liberali. Cetatenii cei mai pasnici au fost smulsi din viata lor linistita de sefii de partide; chiar si cel mai mic vanzator a trebuit sa-si lase tejgheaua si sa se amestece in politica transcendenta.
Orice-ar face, Guvernul actual nu va rezista dupa primele dezbateri ale viitoarei Camere. Fiecare deputat aspira sa faca parte din Consiliu si din nefericire vom vedea curand cum se fac si se desfac ministerele, cu o rapiditate care a fost funesta ultimului guvern, daca, pana atunci, nu va fi aplicat un remediu prompt si energic acestei stari suparatoare de lucruri.
Nu ma tem, Doamna, sa va descriu tara in culori sumbre, pentru ca vreau sa o arat asa cum este. Poate ca alte persoane, Dl Ubcini (publicist francez, secretarul guvernului provizoriu de la Bucuresti in tmpul revolutiei din 1848 n.t.) de exemplu, care are aici numerosi prieteni printre personajele cele mai stimate, infatiseaza, pe buna dreptate, starea de lucruri cu ochii partidului care ii sustine pe cei cu care este legat. |n ceea ce ma priveste, estimez ca intreaga profunzime a raului trebuie examinata cu sange rece. E singura cale daca vrem sa vindecam ceva.


(va urma)
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş