x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un tânăr frumos care încerca să-şi ascundă sfiala râzând

Un tânăr frumos care încerca să-şi ascundă sfiala râzând

26 Ian 2013   •   00:23
Un tânăr frumos care încerca să-şi ascundă sfiala râzând
Maria, regina României - povestea vieţii mele (100)
Mulţi ani mai târziu, când soţul meu şi cu mine furăm musafirii lor oficiali la Berlin, părul ei albise, însă ea se învârtea în aceeaşi roată a îndatoririlor.
Zâmbetul ei era tot atât de statornic şi fără personalitate, cum fusese în tinereţe şi, privind-o fără voie, cu oarecare admiraţie, mi se păru deodată că văd într-însa un automat, a cărui manivelă o întorcea datoria şi pe care numai moartea ar fi putut-o opri. Multe amănunte ale acestei vizite de la Wilhlemhöhe sunt acum aburite de uitare, iar altele, fără însemnătate, au rămas limpezi, cum e, bunăoară, culoarea vioriu-deschisă a rochiilor de gală ce le purtam la marele prânz al Curţii; ba chiar şi a orhideelor pe care le-am găsit într-una din vazele imperiale, în aceeaşi culoare ca rochia mea, şi pe care mi le-am prins la umăr, foarte mândră de podoaba ce i-o adăugasem. De asemenea, îmi aduc aminte cum ridică mama din sprâncene când văzu această inovaţie,  parcă n-ar fi ştiut tocmai bine dacă îi plăcea sau nu, dar lăsă să treacă nebăgat în semă gestul meu de cochetărie. În schimb, cerca să ne întipărească în minte că trebuia mai întâi de toate să nu stăm mute în timpul prânzului: “ O prinţesă care nu vorbeşte cu vecinii ei e o adevărată pacoste într-o sindrofie” era una din maximele ei. Dacă mi-aduc aminte bine, eram aşezată, în acea seară, lângă prinţul moştenitor al României. Era un tânăr frumos şi sfios care încerca să-şi ascundă sfiala râzând mereu. Nu vorbea englezeşte şi era vădit că-i făcea mare plăcere să se afle iar în Germania. Nu ne spuse nimic despre România şi nici nu-l întrebai nimic despre acea ţară îndepărtată, neştiind tocmai bine unde se găseşte pe hartă.

Şi lui Ducky şi mie ne plăcu acest tânăr neînfumurat care-şi dăduse osteneala să ne fie pe plac. Şi-apoi, nu era el nepotul “unchiuleţului şi al mătuşichii”, aşa de drăguţi?

Nu ştiu dacă i se spusese bietului tânăr că eram prinţese bune de măritat. Pe vremea aceea fetele nu cunoşteau planurile de căsătorie ale părinţilor, căci rămânea pe seama lor, bieţii tineri, grija cererii în căsătorie.

Aş vrea să-mi amintesc mai bine vizita noastră la curtea împăratului Wilhlem, dar e o imagine care mi s-a şters din minte, afară de frumosul peisaj în care era aşezat “castelul”, minunatele grădini bine rânduite şi măreaţa pădure de fagi care-i slujea drept fundal; acestea, rochia mea vioriu-deschisă, zâmbetul Victoriei Augusta, sfiala tânărului prinţ când râdea şi glasul “unchiuleţului” tărăgănat şi prietenos, plin de părinteşti îndemnuri... Să fi fost toate puse la cale? Erau oare toţi amestecaţi în urzirea planului? Nu ştiu; această primă întâlnire, pentru mine cel puţin, n-avea nici o însemnătate.

Nu ştiu dacă în toamna aceluiaşi an sau în toamna viitoare am fost poftite să facem o vizită la Berlin verişoarei noastre, prinţesa moştenitoare Saxa-Meiningen, sora mai mare a kaizerului? Nu-mi aduc aminte bine. Oricum, câteştrele surorileam petrecut o săptămână acolo.

Charly – aşa o chema pe verişoara noastră- era o femeie cât se poate de încântătoare şi de deşteaptă. Mulţi ani jucă un rol însemnat în viaţa mea – ba mai la urmă cam prea însemnat.

Mult mai mare decât noi, cu toate că ne era vară, era mai ales tovarăşa mamei. Adesea venea în vizită la noi, la Coburg, unde era prietenă intimă cu d-rul X. Noi, copiii, o iubeam din cale-afară, cu acea învăpăiere ce o pun fiinţele tinere în dragostea lor. Ca multe din tinerele femei căsătorite, se simţea măgulită de admiraţia noastră şi ştia să fie mai încântătoare decât oricine. Era mică, predispusă să ajungă cam grăsulie- şi una din puţinele femei de pe acea vreme care purta părul scurt. Era extrem de îngrijită şi totdeauna frumos îmbrăcată, luându-se, în mare parte, după regina Alexandra pe care, toată lumea de altfel, o admira foarte mult. Niciodată n-am auzit o voce mai dulce, mai melodioasă; era într-însa un sunet mângâios care ar fi îmblânzit şi un căpcăun. Fumătoare pătimaşă, răspândea totdeauna în jurul ei o prea plăcută mireasmă de ţigări fine şi de parfum desfătător. Fără a fi o adevărată frumuseţe, chipul ei era cât se poate de atrăgător, cu toate că uşor neregulat în partea de jos; când vorbea, vârful nasului ei mic şi bine modelat nu pleca uşor.

×