x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un zîmbet pentru copiii sârbi

Un zîmbet pentru copiii sârbi

13 Apr 2008   •   00:00
Un zîmbet pentru copiii sârbi

Dan Grigore, Valentin Albeşteanu şi Valentin Cucu au susţinut un concert caritabil de excepţie pentru copiii sîrbi din Kosovo.

Dan Grigore, Valentin Albeşteanu şi Valentin Cucu au susţinut un concert caritabil de excepţie pentru copiii sîrbi din Kosovo.

 

 

Pianistul Dan Grigore a fost săptămîna aceasta protagonistul unui eveniment special. Maestrul a susţinut, pentru prima dată în cariera sa, un concert de caritate într-un alt loc decît o sală de concerte, scena unui restaurant. Aşadar, Taverna Sîrbului a găzduit un recital de excepţie: trei muzicieni de clasă – Dan Grigore, Valentin Albeşteanu şi Valentin Cucu – şi-au “reunit” talentul pentru o cauză nobilă, ajutorarea copiilor din provincia Kosovo.

 

 

BUCURIE. Cei care au ales să petreacă o seară în compania muzicii clasice, politicieni, artişti, oameni de presă şi de afaceri, au avut, putem spune, un dublu cîştig: s-au bucurat ei înşişi, dar au încercat să readucă, prin donaţiile lor, zîmbetul pe chipurile copiilor sîrbi care au îndurat pe nedrept ororile războiului. “E minunat acest demers iniţiat de Dan Grigore”, ne-a declarat Margareta Pîslaru, adăugînd: “Cînd a fost prima oară «criza Kosovo» am făcut şi eu un turneu în SUA. Sînt bucuroasă că oamenii se gîndesc în continuare la ravagiile petrecute acolo. Trist este că întotdeauna copiii sînt cei care suferă cel mai mult”. “Toate iniţiativele de binefacere mi se par extraordinar de bine venite, pentru că ele au şansa să sensibilizeze publicul. Şi vă dau un exemplu: sîmbătă am participat la o astfel de acţiune caritabilă la Curtea de Argeş, organizată de o asociaţie umanitar-culturală. Împreună cu o altă artistă, Teodora Păunescu Ţucă, am mers acolo şi am cîntat pe gratis. A fost o acţiune reuşită, ne-am bucurat că am avut o sală plină, faţă de un alt spectacol de dinainte, cu un public mai restrîns. E bine că lumea aude că se fac astfel de acţiuni şi contribuie chiar şi prin a plăti preţul unui bilet. Important e să se adune asemenea gesturi şi să existe suflete doritoare să participe la astfel de evenimente pentru a putea ajuta”, a spus şi Corina Chiriac. Încîntată a fost şi Mihaela Mihai: “Mi-a plăcut foarte mult concertul, mai ales că Dan Grigore este un mare pianist şi pot spune chiar că a fost un privilegiu pentru mine să îl ascult. Am apreciat naturaleţea, simplitatea şi mai ales talentul său. Ştiu că evenimentul a fost la iniţiativa sa, iar pentru un astfel de gest nu pot avea decît admiraţie şi respect”.

 

 

ONORAT. De asemenea, Valentin Albeşteanu s-a declarat onorat de colaborarea cu Dan Grigore: “E pentru prima dată cînd am onoarea să cînt pe scenă alături de Dan Grigore”.

×
Subiecte în articol: eveniment grigore dan