x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Urgie pe autostrada

Urgie pe autostrada

de Adrian Mogos    |    10 Noi 2005   •   00:00
Urgie pe autostrada

O persoana a murit, alte doua au fost grav ranite, iar peste 40 de masini au fost avariate in urma unui accident in lant care a avut loc ieri-dimineata pe Autostrada Bucuresti-Pitesti.

Inainte cu aproximativ 150 de metri de km 19, un cetatean neidentificat a incercat sa traverseze autostrada. Un autoturism Dacia SupeRNova (un taxi cu numarul SB-05-UVA) a lovit cu partea dreapta omul care incerca sa traverseze autostrada. L-a omorat pe loc. Accidentul a avut loc chiar inainte de o pasarela pe care pietonul putea sa o foloseasca. Nu a mai apucat. Cadavrul a fost luat pe la ora 9:30 de o salvare care a trebuit sa ocoleasca tocmai pana la km 30 pentru a se putea intoarce spre Bucuresti.

FILMUL. Accidentul a avut loc in jurul orei 8:30, iar o ora mai tarziu cea mai mare parte din cele 40 de automobile implicate in coliziune fusese ridicat de masini ale Autoritatii Rutiere sau de Sevice Dacia. In urma celui care conducea taximetrul de Sibiu, spun martorii, a oprit o dubita. In ea a intrat cu putere o Dacia care si-a distrus cu aceasta ocazie toata partea din fata. In spatele acestei masini a oprit o alta Dacia care pusese avariile. In urma ei a oprit si masina in care era Mihaita Matei. Acesta mergea cu alti cativa colegi la munca: "Pe noi ne-a lovit puternic din spate un microbuz verde de la AXI Tour. Merg ca nebunii, dom’le. De aici a pornit totul. Ne-a aruncat pe sosea pe prima banda si de aici ne-a lovit o alta masina. Noroc ca nu era un TIR, ca altfel nu mai traiam acum. Microbuzul de la AXI Tour a plecat, i-a dat drumul politistul asta gras care vine spre noi", spune Matei Mihaita. Politistul indicat a refuzat sa raspunda la orice intrebare, multumindu-se sa precizeze ca "a dat drumul microbuzului deoarece nu avea avarii grave si nu putea opri circulatia pe toata autostrada".

BLOCAJ. La o ora de la accident, autostrada era inca blocata, aproximativ 15 din masinile implicate urmand a fi scoase pe banda de refugiu. Vreo 20 de politisti se straduiau de zor sa dea drumul circulatiei. In timp ce altii mai nevoiasi asteptau un prieten sa vina sa-i tracteze, un Ford Focus era tractat de o masina a MI, singura din zona, cu exceptia celor de la Rutiera.

I-am intrebat pe cei care tractau Fordul daca sunt politisti si de ce ajuta tocmai pe cineva din mijlocul sirului de masini, dar au preferat sa mormaie ceva de genul: "Da, suntem, da’ avem treaba, n-avem timp de vorbe". Cea mai avariata masina a fost tot un autoturism Dacia care a fost facuta pachet intre doua TIR-uri, unul romanesc - un Scania, si unul condus de un ceh.

GHINION
Vizavi de locul unde fusese omorat pietonul imprudent, pe sensul de mers spre Pitesti, alte trei autovehicule s-au tamponat serios. In acest accident au fost implicate o Dacia, un camion DAC si un VW Transporter care a ramas fara acoperis in urma impactului. Cum autostrada incepuse sa se mai degajeze, politistii care dirijau circulatia in zona au inceput sa dea mai putina importanta traficului, astfel incat un nou accident era sa se produca din cauza unui auto de Timis care a pus o frana de iesea fum din cauciucuri chiar langa un politist. Politistii de la Bucuresti au spus ca ei nu se ocupa, intra in atributiile celor de la Ilfov. Ciorchina Catalin. inspector principal la Politia Ilfov, ne-a declarat: "Din cauza nerespectarii vitezei pe timp de ceata au avut loc doua accidente din care au rezultat doua persoane vatamate si un mort. Au avut loc patru coliziuni in lant".

OPERAT
Una dintre victimele accidentului in lant a fost internata la Spitalul Universitar de Urgenta din Capitala, cu ruptura de splina, si a fost supusa unei interventii chirurgicale, a declarat pentru Mediafax doctorul Andrei Georgescu, seful departamentului de primiri urgente. El a adaugat ca de la locul producerii accidentului au fost adusi la spital cinci barbati, insa patru dintre ei au suferit leziuni usoare.
×
Subiecte în articol: eveniment autostradă