Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În luna august 1990, situaţia economică a Întreprinderii de Automobile "Dacia" din Piteşti se arăta îngrijorătoare, conform datelor statistice pe primele şapte luni ale anului. Într-o discuţie cu reporterii ziarului Adevărul, Constantin Stroe, directorul general al unităţii, a explicat principalele cauze ale declinului şi a prezentat soluţii de redresare.
Situaţia de la Uzinele "Dacia" nu era cauzată numai de schimbările economice de după Decembrie 1989. Încă din 1987 se înregistraseră mari pierderi, estimate la circa 1,7 miliarde de lei. După Revoluţie, noua conducere a întreprinderii a propus un program de relansare economică, ce prevedea fabricarea a 900.000 de autoturisme şi piese de schimb pe an, în valoare totală de 2,24 miliarde de lei. Dacă planul s-ar fi respectat, Uzinele "Dacia" ar fi acumulat un profit de 473 milioane de lei, suficient să echilibreze balanţa pierderilor din ultimii ani.
Însă proiectele ambiţioase ale conducerii Uzinei nu au putut fi realizate. Până la 1 august 1990 se produseseră doar 39.300 de automobile, cu 13.335 sub nivelul aceleiaşi perioade a anului 1989. Mai grav, obligaţiile de export fuseseră onorate doar în proporţie de 27%! Iar în ţară, doritorii de Dacii aşteptau şi de cinci ani, cu banii integral sau parţial daţi, la coada livrării autoturismelor. Piaţă era, aşadar, dar nu şi marfă pe ea.
Constantin Stroe sugera că una dintre cauzele lipsei de randament era reducerea săptămânii de lucru. Dacă în 1989 la "Dacia" se lucrau 208 ore pe lună, în 1990, numărul scăzuse la 170. Nu lipsită de importanţă în prăbuşirea producţiei era şi indisciplina. Fie de natură tehnologică, fie de natură infracţională. La marginea Piteştiului se puteau cumpăra piese de schimb la preţuri de nimic, sustrase de muncitori din halele Uzinelor "Dacia".
Problemele apărute în industria românească în general în anul 1990 au afectat inevitabil şi producţia de automobile de la Uzinele "Dacia". După şapte luni, economiştii unităţii au estimat că un mare număr de maşini nu s-a realizat din cauza diverselor lipsuri: 1.741 de autoturisme din pricina lipsei de acumulatori; 832 autoturisme din cauza lipsei de cuzineţi; 616 autoturisme din cauza lipsei de cablaje şi antene; 601 autoturisme din cauza lipsei de vopsele şi grund; 468 autoturisme din cauza lipsei de anvelope etc. Spre exemplu, Întreprinderea de Autocamioane Braşov întârzia frecvent furnizarea de arbori cotiţi, Întreprinderea "Chimica" din Orăştie era restantă la mânerele de uşi, "Prodcomplex" din Târgu-Mureş nu onora la timp comenzile de tablouri climatizoare etc. Din cauza unor astfel de întârzieri, până în luna august 1990 nu au putut fi realizate circa 8.000 de autoturisme, iar calitatea celor scoase pe piaţă era în regres. Competiţia pe piaţa liberă a început să ridice şi problema plăţilor. Astfel, conducerea Combinatului Siderurgic Galaţi dorea ca jumătate din tabla furnizată Uzinelor "Dacia", cel puţin, să fie achitată în valută.
În faţa situaţiei dezastruoase, Constantin Stroe făcea un apel la guvernanţi să ajute Întreprinderea de Automobile "Dacia" cu un credit în valoare de 250.000 de dolari, ce urma să fie rambursat în scurt timp. Directorul general al unităţii era de părere că astfel se putea relansa producţia, ajungându-se la finalizarea a 430 de autoturisme pe zi. Pentru retehnologizarea benzilor de producţie, directorul avea în vedere să cumpere piese de schimb din export, întrucât erau superioare calitativ celor furnizate de industria autohtonă. Astfel creştea şi calitatea Daciilor vândute românilor şi scădea numărul reclamaţiilor.
Pentru relansarea vânzărilor şi creşterea veniturilor la "Dacia", Constantin Stroe propunea înfiinţarea unei bănci a întreprinderii, prin care românii să cumpere direct de la producător automobilele. Astfel se evita intermedierea CEC-ului, unde cumpărătorii aşteptau cinci-zece ani să le vină rândul. Prin această metodă, zicea, banii ar fi fost folosiţi direct de Uzinele "Dacia" pentru retehnologizare, cercetare, lansare de noi produse, şi nu redirecţionaţi de CEC spre alte sectoare economice, cum se întâmplase în anii comunismului.
