Vanam o vulpe care-si avea barlogul in casa stapanului

Mergand pe urmele - peste masura de firave - lasate de "Sacal" in Romania, ne-am intalnit cu unul dintre "vanatorii" asmutiti, la inceputul anilor ‘80, pe urmele lui. Interlocutorul, caruia ii vom pastra anonimatul, ne-a istorisit stradania zadarnica a copoilor de-a prinde o vulpe, fara sa stie ca vanatul isi avea barlogul... chiar in casa stapanilor.
VALENTIN ZASCHIEVICI

Povestea incepe o data cu crearea unui organism specializat in combaterea actiunilor teroriste - UM 0920 - coordonat de USLA. Nou creata structura a angajat profesionisti din MApN, Militie si Securitate - ofiteri si subofiteri. Unitatea culegea informatii despre Carlos si despre celulele teroriste cu care el lua legatura. Se folosea de informatori dinauntru si din afara tarii, il "lucra" pe terorist cu toate mijloacele ce-i stateau la indemana, folosea si informatiile furnizate de UM 0544 - structura a DIE.

ECHIPA. Un grup de ofiteri USLA, condusi de lt. col. Sergiu Nica, au infiintat celula "R" a UM 0544. Alaturi de Nica au fost detasati la "R" colonelul Gheorghe Preda, zis "Gigi - Pumn de Fier" (un barbat de 50 de kilograme, cu un creier-calculator, care stia pe de rost mai toti membrii celulelor teroriste din lume), colonelul Aurel Dina si colonelul Ioan Dobra. Au mai fost si altii: unul care avea sa devina dupa Revolutie primar, un avocat destul de cunoscut, pregatiti pentru a evolua "in afara" sub acoperire.

LA MARE. "Cei de la UM 0544 "R" veneau la noi, la USLA, sa le dam informatii despre Carlos din sursele noastre de afara, ne povesteste interlocutorul. Nu le dadeam nimic, pentru ca nu prea ne era clar ce ordine si planuri aveau ei. Nedumeririle ne-au sporit cand, de-a lungul a patru ani, intre ‘82 si ‘85, colonelul Nica ne trimitea la plimbare, in mod constant, pe noi, ofiterii care aveam sarcina de a-l vana pe Carlos daca venea in Romania. Ne trimitea pe Litoral pe toti, cu saptamanile si lunile. Ce sa-l manii pe Dumnezeu, nu ne strica vacanta. Femei, masini, chefuri, diurna grasa... Munca, ioc."

CU OCHELARI. Ofiterilor antitero ce primisera sarcina sa-l prinda pe Carlos daca acesta venea in Romania li se pareau anormale si alte chestii: "Tin minte c-am primit o poza cu el, s-o multiplicam, s-o dam la birouri, la frontiera. M-am ridicat in sedinta: "Bine dom’le, da’ asta e de-acum 20 de ani. Una proaspata nu puteati sa ne dati?". Au ridicat din umeri. Tin minte ca am gasit atunci descrieri ale lui Carlos in presa franceza, un portret-robot in presa austriaca, m-am pus si i-am desenat eu ochelari, am chemat un retusor si uite-asa am trimis 5.000 de poze ale lui, cu ochelari, prin toata tara".

DESTAINUIRE. De ce n-au reusit sa-l prinda pe teroristul care se plimba prin Romania ca la el acasa, asta au inteles-o ofiterii de Securitate mult mai tarziu. Interlocutorul ne povesteste si cum: "Dupa Revolutie, colonelul Sergiu Nica s-a prezentat la noua conducere a tarii si a depus un raport in care dezvaluia faptul ca, la ordinul lui Ceausescu, sub coordonarea lui Plesita, a procedat in mai multe randuri la contactarea lui Carlos in tara si peste hotare. Cu mai multe ocazii, Carlos a fost adus in Romania, gazduit in locatii conspirative, s-a plimbat prin oras, in vreme ce ofiterii USLA care aveau ordin sa-l captureze erau trimisi la mare, dupa cai verzi pe pereti. La inceputul anilor ‘90, Nica s-a intalnit cu colonelul Ion Kilin, care fusese numit sef al informatiilor antitero, si l-a anuntat despre aceasta situatie, fara a-i prezenta documente, fara detalii. Un fel de "pardon, nea Ioane, dar asta a fost situatia"".

MORTI SUSPECTI. Poate sa fie o coincidenta nefericita, dar, la scurt timp dupa aceste dezvaluiri, un cancer galopant a pus capat vietii colonelului Sergiu Nica. La scurt timp, cancerul avea sa-l rapuna si pe colonelul Gheorghe Preda, in vreme ce Aurel Dina, celalalt colaborator al lui Nica, avea sa moara de inima.
Explicatia data de Nica politicii de protejare a lui Carlos este urmatoarea: "In felul acesta, teroristul n-a atacat in Romania si n-a atacat nici interesele Romaniei peste hotare". Astfel, structura care tinea legatura cu "Sacalul" a contribuit la crearea asanumitului "efect de sanctuar ". Notiunea, bine cunoscuta serviciilor secrete, defineste "asigurarea unui climat de liniste in interiorul granitelor tarii, prin realizarea unor intelegeri secrete cu celulele teroriste prezente in respectiva tara. In schimbul neutralitatii sau chiar al unor ajutoare logistice sau banesti, celulele teroriste isi luau angajamentul sa nu produca evenimente pe teritoriul respectivei tari". Aceasta practica este inca actuala si defineste politicile de securitate ale mai multor tari.

Securitatea, furnizorul de armament al teroristului
Un document publicat in ultimii ani demonstreaza ca "Sacalul" a beneficiat de armament si munitie, scazute din evidentele UM 0297, la ordinul lui Tudor Postelnicu, prin adresa nr. 102/71/00/10748 din 28 iunie 1981. In acest document emis de UM 0544 se cere ca: "In baza aprobarii date de ministrul secretar de stat al Ministerului de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului, tovarasul Tudor Postelnicu, pe raportul nostru nr. 0012578 din 21.10.1980 care, din motive de conspirativitate se afla si ramane la unitatea noastra, rugam sa procedati la scaderea din evidentele dumneavoastra a cantitatilor de armament mentionat mai jos, folosit si consumat in executarea unor misiuni speciale, si nemaiputand fi recuperat, dupa cum urmeaza... ". In continuarea documentului mentionat sunt enumerate mai multe categorii de armament, printre care: aruncatoare de grenade AG-7 si RPG (cu tot cu anexele lor si cu piese de schimb), pistoale Makarov, Walter si Stecikin, inclusiv incarcatoare si amortizoare pentru ele. Aceasta prima adresa nu facea nimic altceva decat sa consfinteasca o stare de fapt deja consumata, intrucat armele fusesera ridicate anterior din depozitul UM0297 de catre locotenent-colonel Dumitru Costin. O a doua adresa, aproape similara, emisa pe 9 decembrie 1981, contine aceeasi solicitare referitoare la scaderea din evidentele aceleiasi unitati militare a doua aruncatoare de grenade AG-7, sapte pistoale-mitraliera AKM, cu tot cu incarcatoare, opt pistoale Stecikin, sapte pusti semiautomate cu luneta, cu tot cu dispozitivele de ochire, un pistol Walter, dar si 215 de kilograme de exploziv plastic si capse de initiere.
Deocamdata nu se stie daca anterior au mai existat si alte "scaderi" de armament si munitie solicitate de catre UM 0544. Anchetatorii germani au stabilit ca la atentatul cu bomba de la sediul Europei Libere s-au folosit doar maximum 20 de kilograme de explozibil. Nimeni nu a mai aflat insa pentru ce operatiuni a folosit "Sacalul" cele 215 de kilograme de exploziv plastic oferit de serviciile secrete romanesti. Indiferent care au fost acele operatii este insa evident ca in acea perioada, Securitatea a contribuit pe cai oculte la inarmarea miscarilor teroriste, iar "Sacalul" a fost unul dintre "clientii" sai preferati. (Vasile Surcel )

De cate ori a fost "Sacalul" in Romania?
Colaborarea Securitatii romane cu "Sacalul" a cuprins mai ales perioada anilor 1978-1983. Johannes Weinrich (alias Steven), considerat drept mana dreapta a lui Carlos, a fost anchetat, judecat si condamnat la detentie pe viata de catre autoritatile germane. In cursul cercetarilor, anchetatorii germani au stabilit ca, in perioada mentionata, Steven si Carlos au fost in Romania de cinci ori, ocazii cu care au profitat din plin de "ospitalitatea" conducerii superioare a Securitatii. Carlos a fost cazat, cu multa discretie, intr-o casa conspirativa, o vila retrasa din apropierea Podului Otopeni, dar si la Vila "Lac 1" de la Snagov. A mai fost gazduit si la Neptun, aproape de vila lui Ceausescu, precum si la Poiana Brasov. Angajatii mai varstnici ai Institutului de Geriatrie "Ana Aslan" isi amintesc si acum ca, in anii 1980-81, mama lui Carlos ar fi fost internata acolo, intr-un pavilion special, in care erau cazati pacientii straini veniti acolo pentru tratament. In urma cu putini ani, in timpul procesului lui Johannes Weinrich (alias Steven), anchetatorii germani au apelat la autoritatile romane, carora le-au cerut informatii referitoare la legaturile Securitatii cu "Sacalul" si cu "locotenentii" sai, din perioada in care gen. Nicolae Plesita se afla la conducerea DIE. Atunci, gen. Plesita a fost audiat, prin comisie rogatorie, in prezenta anchetatorilor germani. Audierile s-au derulat la Sectia Parchetelor Militare a Parchetului General. Intr-o prima declaratie data atunci, gen. Plesita a recunoscut ca "in schimbul serviciilor oferite de Carlos si Steven, acestia au cerut sa li se permita tranzitarea teritoriului Romaniei si, cu alte ocazii, sa le fie puse la dispozitie documente de identitate si de calatorie. (...) Membrii grupului au fost cazati in unele case conspirative ale Securitatii". Ce documente? Ce case conspirative? Nu s-a mai aflat niciodata. Prin intermediul aceleiasi cereri de comisie rogatorie, anchetatorii germani au mai participat si la audierea generalilor Iulian Vlad si Gheorghe Diaconescu, precum si a altor fosti ofiteri superiori de Securitate. In timp ce justitia din tarile vestice a finalizat majoritatea proceselor legate de grupul terorist al lui Carlos, ancheta legata de "colaborarea " autoritatilor comuniste romane cu "Sacalul" bate si acum pasul pe loc, blocata de lipsa unor probe juridice, pe care serviciile noastre secrete le tin si acum ascunse sub "capacul" informatiilor secrete care ar putea aduce atingere sigurantei nationale. (Vasile Surcel )