Vatra Românească contra UDMR

Întreaga "presă liberă" era preocupată, la început de an 1990, de problema Ardealului. Se vorbea despre atmosfera tensionată din regiune şi se făcea apel la calm, la preluarea din istorie a modelului de convieţuire blândă şi uitarea momentelor de tensiune interetnică. Pe acest fond şi ca replică la constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR), s-a înfiinţat Uniunea Vatra Românească (UVR).

Printre membrii fondatori se număra şi Silviu Morariu, student la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş, unul dintre cei peste 800 de membri ai Ligii Studenţilor care pătrunseseră în bloc în UVR. "Liga noastră, declara medicinistul ziarului Tineretul Liber, promovează ferm respectarea ordinii de stat şi de drept în spiritul principiului suveranităţii şi integrităţii fiinţei naţionale. Noi nu suntem de acord să separăm şcolile, facultăţile, pentru că aceasta ar reprezenta doar un punct de plecare spre marea separare."

În comunicatul adresat românilor şi maghiarilor, conducerea provizorie a UVR îndemna la concordie interetnică: "Fraţi maghiari, UVR nu s-a constituit împotriva vreunei naţionalităţi, ci are ca scop lupta comună a tuturor cetăţenilor din judeţele transilvănene, pentru rezolvarea problemelor care ne preocupă pe toţi. (...) Vă înţelegem dorinţa de a învăţa limba maternă, dar nu înţelegem această dorinţă ardentă de separare a şcolilor. Până unde va merge însă acest separatism? (...) Cantine şi restaurante separate? Vom circula unii pe un trotuar, alţii pe celălalt?". Concret, UVR propunea: înfiinţarea unei comisii comune a UDMR şi UVR de dezbatere şi soluţionare a neînţelegerilor legate de convieţuirea româno-maghiară şi evitarea oricăror provocări care ar fi lezat mândria românilor ori a maghiarilor.


BURSA NEAGRĂ A PRESEI LIBERE
România liberă, "Tineretul liber, Libertatea se vindeau, la începutul anului 1990, la preţ de dumping (reducere de la 10 la 5 lei). Vânzătorii ilegali? Nimeni alţii decât tarabagiii unei noi mafii: mafia presei libere. Mână în mână cu lucrători complici de la Combinatul Poligrafic şi de la Direcţia de expediere a presei, infractorii mediatici găsiseră o sursă rapidă şi surprinzătoare de îmbogăţire: comercializarea a mii de ziare şi reviste sustrase din circuitul difuzării legale. La mare căutare erau România muncitoare, Tineretul liber, Moftul român, România liberă. Potrivit reprezentanţilor legii, unii dintre cei prinşi aveau asupra lor între 500 şi 4.800 de exemplare.


VÂNT DIN PUPA, O DATĂ GREVA STINSĂ
La 13 februarie 1990 se încheiase primul protest sindical din economia românească liberă. Greva generală a navigatorilor din porturile maritime şi fluviale ale ţării a durat o zi, la 14 februarie navele putând, în sfârşit, ridica ancora spre destinaţii. Greva a fost organizată de Sindicatul liber al navigatorilor flotei maritime comerciale. Petrică Munteanu, căpitan secund şi preşedinte al "comitetului provizoriu al sindicatului navigatorilor", a menţionat printre revendicări: acordarea alocaţiei de hrană şi a indemnizaţiei pentru deplasarea în străinătate, în mod diferenţiat pentru fiecare funcţie de la bordul navei şi pentru fiecare grupă de nave.


POLEMICI URBANE TIMPURII
"Aberanta" Casă a Poporului, "monstrul" , "monumentul cu siluetă agresivă", "opera care ne-a desfigurat oraşul", "sinistra academiciană", "megalomanul paranoic", "nebunia agresivă a perechii criminale", "unul din asistenţii călăului" ­ astfel vitupera istoricul Radu Popa într-un articol din revista "22", de la 16 februarie 1990. Reacţia sa publicistică fusese determinată de interviul acordat de Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, lui Petre Mihai Băcanu. Seninătatea cu care şefa arhitecţilor ce năşiseră colosul din centrul Capitalei vorbea despre "opera" sa a stimulat patosul pamfletar al istoricului. Radu Popa refuza să accepte ideea că uriaşa clădire nu era un proiect politic, ideologic, ci un produs arhitectural cu o anumită valoare estetică. Să admitem acest lucru ar fi fost, în opinia polemistului, să acceptăm în patrimoniul cultural şi literar naţional toate artefactele picturale şi pseudoliterare (imnuri, ode, balade, cântece patriotice) generate în cei 40 de ani de regim comunist.


BANII UTC, SPRE BTT
Fondurile fostei organizaţii a tinerilor comunişti din Republica Socialistă România, UTC-ul (Uniunea Tineretului Comunist), făceau în presa vremii obiectul unor interogări şi al unor sugestii de bună gospodărire. De unde provenea bugetul UTC-ului? era întrebarea care inflamase spiritele. Tot ziarele au dat şi răspunsul: din cotizaţiile membrilor, din procente care le reveneau în urma acţiunilor de muncă patriotică, din venituri realizate în urma manifestărilor cultural-artistice şi sportive. În paralel, a început şi lupta pentru preluarea patrimoniului fostei organizaţii de tineret. Constantin Petrescu, vicepreşedintele Biroul de Turism pentru Tineret (BTT), organism depolitizat în februarie 1990, a sugerat ca fondurile UTC-ului să treacă la BTT. Banii ar fi fost folosiţi, mai propunea oficialul, la acordarea de reduceri pentru excursii în ţară şi în străinătate, pentru sprijinirea tinerilor căsătoriţi, pentru premierea inventatorilor sub 35 de ani.