x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE ÎN FAŢĂ / Stelian Neagoe: Nu cred decât în fidelitatea propriei mele umbre

0
Autor: Marius Tucă 11 Noi 2008 - 00:00
VERDE ÎN FAŢĂ / Stelian Neagoe: Nu cred decât în fidelitatea propriei mele umbre


În partea a doua a convorbirii noastre cu istoricul Stelian Neagoe, am abordat alte trepte de pe scara vieţii; am vorbit despre cenacluri literare de altădată; s-a aruncat o scurtă ochire spre rafturile bibliotecii personale; au fost, de asemenea, evocate scene din lumea artistică; s-a discutat cu detaşare despre prieteni şi iubiri, despre fotbal şi despre… olteni; s-au făcut reflecţii asupra destinului.

  • Marius Tucă: Actori?

Stelian Neagoe: Văzuţi la lucru, nu din auzite: George Vraca, Victor Rebengiuc. Vraca pentru maiestatea aristocratică. Rebengiuc fiindcă în marile sale creaţii este eroul din rol, nu imaginea actorului suprapusă personajelor. Din străinătate: fascinantul Peter O’Toole.

 

  • În muzica de tot felul?

Maria Tănase, Tudor Gheorghe, Adriano Celentano.

 

  • Iubiri...

Trei mari iubiri care mi-au amăgit 23 de ani din viaţă. Suficient, zic eu.

 

  • Sprijin în momente importante, dure?

Au fost puţini. Câţiva, din care se detaşează ministrul Ştefan Andrei, preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase.

 

  • Fidelitatea ce reprezintă pentru dumneavoastră?

Nu cred decât în fidelitatea propriei mele umbre.

 

  • Prieteni?

Iepuri de două hotare. Dumnezeu s-a îndurat totuşi şi mi-a dat pe ultimul versant al vieţii prietenia unui vlăstar de cea mai pură esenţă umană oltenească, pe care-l privesc, însă nu-l numesc, spre a învălui şi mai abitir misterul şi a prelungi suspansul. Altminteri, cred că este un fel de “secret al lui Polichinele”.

 

  • Există genii?

Eu nu votez decât pentru două exemplare: Eminescu şi Shakespeare. Ceilalţi fie sunt doar atinşi de aripa geniului ori de-a dreptul supraevaluaţi şi imortalizaţi aşa.

 

  • O definiţie acoperitoare cuvântului democraţie – la modă în interminabila tranziţie românească?

Democraţie? Un haos ce se vrea bine organizat.

 

  • Nu vă întreb de lecturi, fiindcă vă ştiu impozanta bibliotecă. Aveţi cărţi de istorie, dar aveţi foarte multă literatură română şi universală, ediţii princeps.

Da, am tot adunat an de an, totul pe gustul şi după simţămintele mele lăuntrice. Am, de pildă, operele complete ale lui Eugen Barbu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu şi mulţi alţii: Petru Dimitriu, D.R. Popescu, Buzura, Breban, Blandiana, Alexandru etc.

  • În ce măsură, ca om care vă specializaţi în Istorie, aţi fost atras şi de fenomenul literar?

Am fost şi sunt receptiv la creaţia literară sub multipelele ei forme. Colegul meu de an în facultate, Grigore Popescu-Arbore – scriitorul şi universitarul de mai târziu, mi-a înlesnit pătrunderea în câteva citadele literare (redacţii, cenacluri). Bunăoară am frecventat în câteva rânduri Cenaclul Luceafărul, întemeiat şi condus de Eugen Barbu. Era găzduit în holul lung de la parter al Casei Scriitorilor din Calea Victoriei. Parcă-l văd pe studentul Adrian Păunescu aşezat la masa de prezidiu, în dreapta lui Eugen Barbu, făcând şi pe secretarul general al Cenaclului. Odată a citit dl Păunescu din versurile domniei sale şi, cum urmau totdeauna dezbateri, un alt tânăr poet iconoclast, Ilie Constantin, şi-a permis unele observaţii mai tăioase, la care poetul foarte iute la mânie Adrian Păunescu a replicat pe dată: “Coane Jenică (Eugen Barbu), dacă nu se potoleşte, îl înjur”. Şi asta cu voce tare, în plenul Cenaclului, amuzat la culme de duelul dintre lupii tineri care muşcau crud ca să le crească colţii. M-am nimerit şi la şedinţa Cenaclului Luceafărul când i-a avut oaspeţi pe Ioan Alexandru şi pe Ana Blandiana, coborâţi din Cluj să-şi verifice talentul şi să-şi reprime sfiiciunile. Ce vremuri, domnule Tucă. Dacă dl Păunescu mai păstrează stenogramele acelor fantastice şedinţe de cenaclu, bine ar fi să le dea publicităţii. Sau măcar amintiri să deruleze din acel moment unic al anilor ‘60 din abia trecutul secol.

  • Dar cu fotbalul cum stăm, domnule Stelian Neagoe? Vă ştiu mare iubitor al fotbalului de odinioară. Cel practicat astăzi îl socotiţi câinos, fiindcă se joacă pe bani mulţi, nu din plăcere.

Fotbalul este o invenţie drăcoasă rău. Mare pacoste pe capul fanilor şi al familiilor acestora. Când ai văzut direct, pe stadioane, fotbalişti precum Petschovschi, Ozon, Apolzan, Voinescu, Dobrin, Balaci, Dumitrache, Dumitriu II – nu poţi să nu te arăţi exigent cu talentele reale ale acestui timp, care încercând să îmbine utilul cu plăcutul pun apă în vin şi reuşesc astfel să strice şi apa, şi vinul.

 

  • Aţi văzut la lucru mari echipe din ţară şi de peste hotare. Au existat şi dintre cele care v-au entuziasmat pur şi simplu?

Din ţară: C.C.-aul lui Voinescu şi Apolzan; Dinamo lui Dumitrache; Rapidul lui Dumitriu II; Steagul Roşu Braşov al lui Adamache şi Ivăncescu, Jiul Petroşani al lui Libardi şi Pavlovici. Peste toate însă, Universitatea de aur a lui Ilie Balaci. Din străinătate, am văzut la Bucureşti Real Madridul cu Di Stefano; Milan şi Internationale pe San Siro, cu Gianni Rivera şi Mario Corso la timona celor două superechipe etc. La televizior l-am admirat pe marele Pele, cel care m-a vindecat pentru mulţi ani de fotbalul banal. Peste toate însă, în auzul meu se păstrează şi astăzi anunţările radiofonice ale imposibilei echipe naţionale a Ungariei – 1954, cu sclipitorii Grosics, Puskas, Kocsis şi Hidegkuti.

 

  • Riscaţi o ierarhizare a vârfurilor din fotbalul românesc al tuturor timpurilor?

Târziu, după ce va fi trecând şi el în lumea celor drepţi, Ilie Balaci va fi aşezat pe întâia treaptă a podiumului – prin talentul monstruos de fotbalist total şi prin drama vieţii sale de jucător căruia i-a fost întrerupt magicul fuleu tocmai când îi era lumea mai dragă (la 26 de ani).

 

  • Aţi scris, aţi publicat foarte mult. Aţi mai avut timp şi să trăiţi? Mă refer la viaţa din cotidian.

Ei, dar se trăia frumos şi pe vremea tinereţilor mele. Eu, de exemplu, până a nu mă deda cu totul glorioaselor publicistice, mi-am făcut binişor de cap (în sensul frumos al cuvântului). Pe timp de vară, aveam un fel de fief la hotelul-restaurant “Coral” din Cap Aurora. Aveam autoturism personal, aveam un salariu bunuţ, aveam 25-35 de ani. Îl aveam pe regretatul Gil Dobrică la “Paradis”, unde am ascultat-o pentru prima oară pe micuţa Elena Cârstea, cu decibeli putere şi costumată în elevă de liceu, după cum şi era.

 

  • Se purta autenticul pe atunci, astăzi cantautorii noştri se dau tot mai pestriţi... şi goi chiar.

Se trăia în real, domnule. Eu eram în sala de concerte a Teatrului de Estradă din Calea Victoriei (vizavi de Academia Română) când şi-a făcut debutul mult îndrăgitul de mai târziu Aurelian Andreescu. Vă vine să credeţi? A apărut pe scenă un puşti în pantaloni scurţi, s-a aşezat la pian şi cu microfonul în faţă... s-a născut o stea. Tot astfel, doamna Angela Similea. La aceeaşi sală din Calea Victoriei a debutat, sub ochii mei de spectator, îmbrăcată în frumoasa uniformă de liceană şi feciorelnic de sfioasă în faţa titularilor de drept: Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Nicolae Niţescu şi ceilalţi din generaţia lor, despre care nici măcar Jurnalul Naţional  nu scrie vreun cuvinţel. Ştiu, îmi veţi răspunde că urmează, le va veni rândul cât de curând. Aşteptăm!

Şi ca să închei aceste nostalgice aduceri aminte, relev că eu am fost de faţă şi la debutul la Teatrul de Revistă al inegalabilului Toma Caragiu. Era încă actor la Ploieşti când a început colaborarea cu revista bucureşteană. Într-un decor ce căuta a fi cu iarbă verde şi baltă stătută, Toma Caragiu stătea pe un trepied din piele, în costum lejer de pescar amator, cu undiţa în mână la pândă – monologând agale şi sarcastic, în stilu-i inimitabil – “Ce bine este aici, aer, apă, soare, iarbă verde şi peşte... ioc” – spre deliciul spectatorilor.

 

  • Ce este mai greu în viaţă, domnule abia intrat în deceniul septuagenarilor, urcuşul sau coborâşul?

Urcuşul este greu şi lung. Coborâşul este tot greu, numai că-i mult mai scurt. Ambele sunt experienţe de o măreţie unică.

 

  • Aveţi o structură de luptător. Aţi pierdut multe bătălii însemnate în viaţă?

Două: dispariţia cu zile din viaţă a scumpilor mei părinţi.

 

Marele război...
Pe acesta îl pierdem cu toţii oricum, noroc că se arată abia la urma urmei, care şi aceasta poate fi relativă, de vreme ce nu ştim ce ne aşteaptă dincolo.

  • După studiile universitare aţi profesat şi la catedră sau aţi rămas numai în cercetarea ştiinţifică?

Am fost şi cadru didactic universitar, la Facultatea de Drept în anii 1968-1973, mai apoi la Institutul de Construcţii şi la Institutul Politehnic din Bucureşti – la cele din urmă pe când se preda în tot învăţământul superior cursul de Probleme fundamentale din istoria României.

 

  • Cum erau studenţii pe atunci?

Sârguincioşi, respectuoşi, extrem de setoşi de adevăr şi receptivi la nou. Citez câteva nume de foşti studenţi de-ai mei care de pe atunci se afirmau, confirmând carierele universitare şi nu numai de mai târziu: cunoscutul realizator tv şi scriitor Stelian Tănase, universitarii Mihail-Radu Solcan, Adrian Paul Iliescu, Ion Bănşoiu – universitar şi patron al remarcabilei Edituri Paideia, Dumitru Borţun, diplomatul de carieră Viorel Isticioaia ş.a.

 

  • Când încheiaţi memoriile-fluviu ale lui Argetoianu?

La începutul anului viitor va apărea ultimul volum. între timp am reeditat primele patru volume din Memorii. Este destul de dificil pentru o editură mică, precum Machiavelli, să asigure tipărirea a 25 de volume, cât însumează opera scriitorului politic de excepţie de la Breasta de Dolj.

 

  • Mi se pare mie sau aşa este: v-au atras cu predilecţie personalităţile din Oltenia?

Este destul adevăr în ce spuneţi, dacă ne gândim că am consacrat cărţi de autor unor nume de rezonanţă, precum Gheorghe Tătărescu, Petre Pandrea, Constantin-Titel Petrescu, Ion Gigurtu. Însă nu-mi fac din aceasta o preocupare exclusivă. Se ştie că am acordat aceeaşi atenţie şi muntenilor Barbu Catargiu, Grigore Gafencu, I.G. Duca, Al. Marghiloman, ardelenilor Octavian Goga, Titu Maiorescu, moldoveanului nepereche Alexandru Ioan I. Cuza, bucovineanului Ion Nistor şi Hohenzollernului naturalizat român Carol I.

 

  • După câte toate, tot mai puteţi?

Nu mă plâng şi nici cei din imediata mea apropiere nu o fac, aşa că... îi dăm înainte, ignorând rugina deşertăciunii.

  • Chiar dacă în ultimul timp aţi devenit mai mult şofer de duminică, cum vedeţi – prin comparaţie cu un trecut nu foarte îndepărtat – traficul infernal din Bucureştiul zilelor noastre?

Păi, cum să vă spun, eu am prins alte timpuri, de vis, domnule, faţă de ce-mi văd ochii şi-mi rabdă nervii astăzi. În anii Bucureştiului călcat perpedes, mai apoi cu autoturismele mele aproape două decenii, maşinile de “lux” erau Pobedele, care înlocuiseră GAZ-urile. Au urmat Volgile, Moscviciurile şi într-un târziu Renaulturile 12, 16. Ca să vă daţi mai bine seama, vă precizez că însăşi conducerea superioară de partid şi de stat din vremea lui Dej mergea cu Pobede, doar Conducătorul avea dreptul la Mercedes. În epoca Ceauşescu, până la final, conducerea la vârf politică şi guvernamentală circula în Renault 16/18. Numai soţii Ceauşescu îşi permiteau Mercedesul. Ce să vorbim despre bucureşteanul de rând. Autoturismele erau rare. Un singur Service auto în Băneasa, unde lucra faimosul inginer Florin Hainăroşie. De semafoare nici pomeneală. Lasă că nici n-ar fi avut rost într-o circulaţie rutieră fluidă până la inexistentă. Doar la încrucişările marilor bulevarde era postat în mijlocul piaţetei un miliţian cocoţat pe o strapontină de lemn, cu cascheta, vestonul şi mănuşile până la coate – albe, dirijând hazliu bruma de circulaţie, prin răsucirea corpului şi ridicare a braţului dotat cu o baghetă... asortată. Mai târziu au apărut miliţienii în borcane, la marile intersecţii, care manipulau primele semafoare rudimentare.
Se compară, domnule? Chiar şi circulaţia din anii ‘80-’90 era floare la ureche faţă de explozia de cai putere de azi, rulaţi pe artere de circulaţie de pe vremea lui Pavel Kiseleff.
Başca şoferiţele care nu era suficient că ne majoraseră în toate cele lumeşti. Cândva prin parbriz privea o fată (era titlul unei nuvelete sau roman), astăzi ne sfidează cinic, amintindu-ne că am vrut democraţie – ei, o aveţi!

 

  • Polemici, ezitări, evitări?

Am polemizat doar în trei ocazii, cu personalităţi remarcabile: Nicolae Minei – pe când era redactor-şef adjunct la revista Magazin istoric, cu regretatul Zigu Ornea şi cu preţuitul Alexandru Geroge.
Cât despre temeri, ezitări, nu mă tem decât de judecata lui Dumnezeu şi, într-un alt chip, de cea a posterităţii, cu care am început să mai cochetez din când în când.
În schimb, m-am ferit de boii care împung pieziş şi am fugit de damele de lux pe care le găsesc mai inteligente şi mai rapide în judecată decât mine. Fugă – fugă, dar tot m-am împiedicat de vreo două ori…

 

  • V-am prins. Sunteţi misogin.

Nici pe departe. Dimpotrivă, eu iubesc femeia, regina-matcă a regenerării “regnului” uman, ale cărei retorte miraculoase pun viaţa pe pământ. Ideal ar fi fost ca jumătatea noastră de toate zilele să nu sară din proiect, ca să ne amărască nouă traiul. Paradoxal sau nu, facerea lumii s-a complicat prin osmoza femininei minciuni cu masculinul adevăr. Şi am devenit ceea ce suntem. Asta aşa, între bărbaţi, femeile nu trebuie să ne audă...

 

  • Constat că vă este cam frică de femei.

M-am ferit şi mă feresc de răzbunarea femeiască vecină cu trădarea, care este cumplită. Sunteţi un om tânăr, ascultaţi sfatul unui hârşit în multe: nu daţi ocazia femeii să vă urască şi să se răzbune, fiindcă e dezastru!

 

  • Regret că spaţiul tipografic ne ţărmureşte la un anumit număr de semne. Sunteţi un povestitor care-şi neglijează aptitudinea. Vă tentează să vă scrieţi memoriile?

Memorii propriu-zise nu doresc să scriu. Ar fi să încerc a-mi justifica o viaţă ratată – or, nu este cazul în ceea ce mă priveşte. Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut şi am o viaţă plină. Poate ar fi interesant să însăilez o scriere cu o seamă de întâmplări, oameni şi fapte pe care le-am şi i-am cunoscut direct din miezul unui ev aprins (Labiş), în care am fost onorat să trăiesc.

 

  • Nu rezist să nu vă întreb, cum vedeţi oltenii? Cum sunt ei astăzi?

Îi văd ca pe fraţii mei de cruce. Din păcate, constat că suntem cam în deficit de popularitate, dacă bancurile cu noi nu mai prind ca înainte. Domnule Marius, şi în privinţa bancurilor este de observat că ele au fluxuri şi refluxuri dictate de împrejurările istorico-politice. Am avut pe timpuri bancuri cu greci, cu turci, cu ruşi, cu unguri; mai apoi cu nemţi, cu evrei, cu armeni, cu ţigani. Iar cum oltenii se cred un fel de naţie în naţie, au sfârşit prin a-şi naţionaliza şi valorifica propriile bancuri. Actualmente nu mai este aşa. Au prins bancurile cu miliţieno-poliţişti şi sunt în vogă cele cu Bulă şi cu blonde.

Cu toate aceste mutaţii, parcă tot mai frumos este să asculţi ora exactă dată pentru toţii oltenii de pe mapamond: “Icişa Craiova, dăm ora exactă, la al cincelea semnal fură unu ceasu!”.

 

  • Reproşaţi ceva Istoriei prin care s-a nimerit să treceţi?

Nu, deloc. Acesta îmi este destinul, pe care îl găsesc bun şi mi-l asum, de vreme ce feciorul unor ţărani anonimi, plecat în lumea mare, a izbutit să urce măcar câteva trepte pe scara vieţii; vorbesc despre împlinirile spirituale şi, de ce să fim ipocriţi, şi despre cele materiale – modeste, atâtea câte sunt.
Am învăţat de la lucidul mare om de litere Şerban Cioculescu că nu e bine să ne bruscăm destinul, nici să reflectăm prea mult asupra lui, fiindcă devenim pesimişti. Sunt din acest punct de vedere, cum spuneam, un om împăcat cu soarta mea.
Şi asta îmi este de ajuns.

 

  • Un precept după care vă ghidaţi în viaţă?

Da, platonianul “Să-ţi faci prin propria-ţi viaţă un judecător!”.

 

  • Mulţumesc şi încă o dată la mulţi ani! Acesta a fost doar începutul. Într-o bună zi va trebui să continuăm, consimţiţi?

Consimt.

 
Ne-am luat la revedere de la istoricul Stelian Neagoe, pe ai cărui umeri vânjoşi stau bine şi frumos anii petrecuţi. De altminteri, domnia sa are o vorbă: domnule, eu nu sunt bătrân, nu mă simt bătrân, doar că sunt cam de mult. Autoironie de oltean, semn al robusteţii sale spirituale.

Citeşte mai multe despre:   special,   viata,   domnule,   stelian neagoe

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Pericolul „ruperii inimii”, la 3 zile după infarct

Pericolul „ruperii inimii”, la 3 zile după infarct
Apariţia chirurgiei cardiovasculare cu soluţia by-pass-urilor şi a cardiologiei intervenţionale de montare de stenturi au însemnat un salt uriaş în salvarea celor cu necazuri mari la inimă. Profesorul Horaţiu...

Minunea din Teleorman. Satul cu palate construite la mișto

Minunea din Teleorman. Satul cu palate construite la mișto
Galerie Foto Comuna Buzescu a apărut la National Geographic, la Discovery și la BBC, titrată ca „Beverly Hills din Teleorman” sau „Pagodele romilor de la Alexandria”. Într-adevăr, aceste case sunt o atracție, pe de-o pa...

Aplicații de spart orice telefon, cumpărate din fonduri europene

Aplicații de spart orice telefon, cumpărate din fonduri europene
Galerie Foto La nici două luni după ce fostul procuror general Augustin Lazăr a fost scos la pensie, cu un venit de lux, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a demarat un proiect de achizţii, vizând...

Pe urmele lui Eminescu, la Odessa. Glossa teilor pierduți

Pe urmele lui Eminescu, la Odessa. Glossa teilor pierduți
La Odessa este singurul ţărm de unde Eminescu a privit îndelung marea. În august 1885, Eminescu trimitea o scrisoare prietenului său, Burlă, la două săptămâni după sosirea la Odessa, unde urma o cură de...

Familia „liberalului” Vasile Blaga derulează afaceri cu instituţiile conduse de PSD

Familia „liberalului” Vasile Blaga derulează afaceri cu instituţiile conduse de PSD
Vasile Blaga a devenit europarlamentar din partea României, pe listele PNL. Formaţiunea liberală s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare care au avut loc în data de 26 mai, după o campanie...

Cum poți să previi sindromul „burnout”

Cum poți să previi sindromul „burnout”
Sindromul „burnout”, tradus ca “epuizare profesională”, a fost introdus recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în Clasificarea internaţională a maladiilor, care serveşte drept bază pentru...

Afaceri din “lumea de dincolo”. Dinu Patriciu, acţionar şi posesor de documente de identitate valabile, la cinci ani de la moarte

Afaceri din “lumea de dincolo”. Dinu Patriciu, acţionar şi posesor de documente de identitate valabile, la cinci ani de la moarte
Galerie Foto Omul de afaceri Dinu Patriciu, decedat, în august 2014, în urma unui cancer hepatic, continuă să deţină acţiuni în companiile de construcţii care le-a fondat şi figurează pe lista acţionarilor care iau decizi...

Coffee Made in Romania

Coffee Made in Romania
Galerie Foto Există cafea românească? Există un brand românesc de cafea? Desigur, o astfel de idee te-ar duce cu mintea la cine știe ce curajos care s-a apucat să cultive cafea în România. Așa m-am gândit și eu când am...

Constanţa: Cetăţenii vor avea acces gratuit la internet pe faleza Cazinoului, anunţă municipalitatea

Constanţa: Cetăţenii vor avea acces gratuit la internet pe faleza Cazinoului, anunţă municipalitatea
Primăria Constanţa a informat luni că cetăţenii vor avea acces gratuit la internet wireless pe faleza Cazinoului, de la Poarta nr.1 a portului maritim până la Comandamentul Flotei, municipalitatea instalând...

“Micuţul trebuie lăsat să mănânce când vrea şi cât vrea”

“Micuţul trebuie lăsat să mănânce când vrea şi cât vrea”
Cât adevăr există în zicerea poporului „laptele sfânt de la sânul mamei”! Alăptarea pruncului până la 6 luni pune bazele sănătăţii viitorului adult. Interviu cu profesor doctor Dumitru Matei,...

Scandalul școlilor profesionale, explicat de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu

Scandalul școlilor profesionale, explicat de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu
Galerie Foto Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, explică de ce s-a preferat transferul unui număr mai mare de locuri de la licee către școlile profesionale. Sindicatele au adus foarte multe acuzații Ministerului, însă...

Pactele pe justiţie. Cum se instaurează poliţia politică

Pactele pe justiţie. Cum se instaurează poliţia politică
Galerie Foto Istoria se repetă, în 2019, în paşi inverşi cu cei petrecuţi în 2012, după ce Traian Băsescu a încasat cel mai mare număr de voturi împotrivă. După ce 7,4 milioane de români au decis ca Băsescu să plece...

Consilier USR “ecologist”, administrator al unei firme care taie pădurile

Consilier USR “ecologist”, administrator al unei firme care taie pădurile
Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, dezvăluie că Ana Ciceală, consilier local USR “şi o vajnică apărătoare a parcurilor şi copacilor din Bucureşti, este administratorul unei firme...

Avocatul Poporului dorit de USR şi PNL, partener de afaceri cu persoane condamnate într-un dosar de spionaj şi trădare

Avocatul Poporului dorit de USR şi PNL, partener de afaceri cu persoane condamnate într-un dosar de spionaj şi trădare
Galerie Foto Peter Eckstein-Kovacs, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, pentru care USR, PNL şi Victor Ponta negociază, în această perioadă, pentru a fi numit în funcţia de Avocat al Poporului, este...

Relaxează-te şi stimulează-ţi imaginaţia în acelaşi timp

Relaxează-te şi stimulează-ţi imaginaţia în acelaşi timp
În era vitezei, ne place să îmbinăm utilul cu plăcutul. Aşa că atunci când avem puţin timp liber, putem să facem activităţi care ne relaxează dar în acelaşi timp ne stimulează imaginaţia şi ne...
Serviciul de email marketing furnizat de