Veşminte de mare preţ

Mai aveam un rest de concediu si nu trebuia sa-l pierd, asa ca am pornit fara ceva aranjat, undeva in zona Rucarului. Am cautat o pensiune dar erau ocupate, unele rezervate, de parca o multime de oraseni musai sa se mute la munte o data cu noi. La recomandarea unei domnisoare cumsecade, ne-am cazat la o familie de localnici primitori. Dupa ce am aranjat bagajele, ne-am odih­nit putin, felicitandu-ne de norocul de a gasi un loc atat de linistit si de... 'acasa'. La fereastra ce da in curte, se fuduleau zece gutui aurii si dolofane. Parfumul lor se strecura in camera si se amesteca mirosului de scoarte din lana, tesute in razboi.

Daca tot m-am ridicat de pe patul moale, acoperit cu o scoarta cu desene geometrice, am inceput sa cercetez camera pe indelete. O ciudata imbinare a unor mobile vechi, elegante, sobre, cu scoarta taraneasca si pernele cu fete tesute in razboi. La picioarele patului se afla o bancheta lunga, sora cu scaunele. Sub bancheta era, ascunsa parca, o lada de zestre, aproape la fel de lunga, din lemn obisnuit dar cu o incuietoare veche, cat veacul. O cheie neagra, lunga, cu un model aspru iesea amenintatoare din gaura facuta intre niturile incuietorii. Pe un perete se aflau doua rame de tablouri in care erau montate fotografii vechi. Aranjate, probabil, dupa perioada in care au trait, personajele care ne scrutau pareau curioase.

Mi-a atras atentia o fotografie in care trei femei in costume nationale ale tinutului studiau un desen sau o revista a vremii, la aceeasi masuta pe care era pusa acum o tava din plastic cu o cana si doua pahare. Nici n-am simtit cand, langa mine, a aparut gazda, tanti Victorita. 'Aaa, va uitati la poza asta? Era mama cu sora ei, Gica, si Ioana, fata invatatorului, asta care arata mo­delu’.' 'Mo­delu’', intreb curioasa. 'Pai… vedeti costumele. Sunt facute de ele. Faceau modelul, il mai aranjau si apoi il lucrau. Mama a lucrat doi ani la costumul ei. Vreti sa-l vedeti?', intreba si se apleca, trase lada cea veche de sub bancheta, rasuci cheia cea lunga si salta capacul. In lada, infasurate in stergare de in, sedeau randuite mai multe straie de femeie.

O ie, o fota, o camasa, o bata lunga de un metru si jumatate au fost scoase la lumina. Pentru a cata oara? Tanti Victorita le-a pus cu grija pe pat. 'Astea-s ale mamii. Le am si p’ale tusii Gica. Ea a murit de fata. Tataie, popa Lazar, mi le-a dat mie de zestre. Eram singura fata din familie. Cand am plecat la Bucuresti, la Scoala Normala, mi le-a dat ca sa am si haine de-ale noastre, nu numai cele de oras. Ma imbracam cu ele de sarbatori. Profesoara de lucru mi le admira tot timpul. Si acum il mai port, cand este cazul. Pe-al mamii nu. Acum un an, a facut o suta de ani costumul. Il dau fii-mi. Stiu ca-i place, si-i sade bine. Doi ani… a lucrat la el. Da’… o sa tina mai mult de doua sute.'