x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (21)

Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (21)

de Adrian Păunescu    |    29 Noi 2009   •   00:00
Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (21)
Sursa foto: /Arhiva personală

Adevărul este că nici nu prea au intrat ei în pensie, nici nu prea am venit eu. Iar Leonte Răutu n-a fost cel mai prost dintre ei. L-am mai văzut, după 1989, prin cartierul nomenclaturii, prin grădina casei în care şi-a trăit ultima parte a vieţii. Dumnezeu să-l ierte, că tare mă înfiora să-l văd în căutare de buruieni, pe undeva pe lângă casa unde locuia şi locuieşte Cornel Burtică. Asta a fost Marca Răutu: semnala şi lovea buruienile. Nu ştiu dacă a ştiut totdeauna ce e iarbă sănătoasă şi ce e buruiană în grădinile în care a lucrat.



În şedinţa aceea, pe Răutu însuşi Ceauşescu nu părea capabil să-l oprească din peroraţia lui principală, de stalinist incurabil, ce nu vedea, pretutindeni, decât deviaţii ideologice, atacuri la adresa liniei partidului, influenţe legionaro-fasciste şi greşeli politice.

"Cui foloseşte?", întreba cu un accent basarabeano-corean Malvolio, cum bine îi zisese Petru Dumitru. "Are clasa noastră muncitoare nevoie de aşa ceva? Nu cumva dăm apă la moară concepţiilor străine? Este întâmplător oare că revista «Flacăra» n-are pe frontispiciul ei lozinca dragă nouă tuturor «Proletari din toate ţările, uniţi-vă!»? Cui foloseşte aceasta? Să mă ierte tovarăşii de la secţia de propagandă şi presă a Comitetului nostru Central, dar asta e cedare în faţa ideologiei burgheze, asta e lipsă de vigilenţă în faţa atacurilor la adresa a ceea ce avem noi mai scump în viaţa noastră, Partidul, programul său, ideologia sa. Eu sper că tovarăşul Păunescu, care e un tovarăş tânăr, cu perspective, va înţelege şi va lua măsurile care se impun, pentru ca revista «Flacăra» să fie, din nou, o revistă a partidului şi a poporului".

Au mai luat cuvântul şi alţii, nu-i mai ţin bine minte, cred că m-a atacat şi Gheorghe Stoica. Singurul care m-a apărat, cu un ton foarte aprins de altfel, care m-a şi speriat, a fost Cornel Burtică. Îl enervase şi Răutu, dar îl scosese din fire şi Nicolae Ceauşescu. Ce anume îl făcea pe Cornel Burtică să iasă din orice fel de calcule şi compromisuri? Răutu chiar propusese un fel de mandat al revistei "Flacăra", un statut, o împuternicire clară şi limitată: "Flacăra să fie o revistă ilustrată a realizărilor economiei noastre naţionale, a tuturor realizărilor economiei socialiste, o revistă a noului în toate domeniile de activitate economică".

Un program al revistei "Flacăra" încercase şi Dumitru Popescu, în aceeaşi şedinţă, să-l definească, dar, desigur, era mult mai nuanţat şi mai permisiv, pentru că nu era dogmatic, nu cuprindea numai "realizări" şi nu obliga la "ilustraţii mari şi pozitive". Mai puţin activ a fost Ştefan Andrei, căruia Nicolae Ceauşescu, din câte aveam să aflu, îi atrăsese atenţia, în mai multe rânduri, asupra faptului că părtineşte pe diverşi intelectuali. Andrei desena nervos, cu o aparentă detaşare, când Ceauşescu s-a exprimat el însuşi cu privire la ceea ce trebuie să fie "Flacăra".

LA PROPUNEREA LUI RĂUTU, "FLACĂRA" DEVENEA O REVISTĂ DE PREZENTARE A REALIZĂRILOR SOCIALISMULUI
În mod surprinzător, Ceauşescu i-a dat dreptate lui Răutu şi a propus ca toţi tovarăşii să fie de acord ca "Flacăra" să publice fotografii mari, cu explicaţii, ce e drept ale economiei naţionale, ale tuturor realizărilor economiei socialiste, să înfăţişeze noul în toate sectoarele de activitate. N-a zis în economie. Aici am cerut cuvântul. Mi s-a dat. Am spus că e o sarcină pe care nu pot să mi-o iau, că eu nu sunt fotograf şi nu e dialectic să înfăţişezi numai realizările şi nu e interesant pentru cititori, nu e semnificativ, în raport cu lupta partidului nostru şi a secretarului său general, pentru înnoire, pentru primenire. "Cum să prezentăm numai realizările, fără necazuri şi fără a prezenta şi lupta, fără a arăta şi rămânerile în urmă, abuzurile, voluntarismul, subiectivismul, mentalităţile învechite? Cum să prezentăm, tovarăşe secretar general, numai noul, fără a prezenta şi lupta pentru afirmarea noului, în mod dialectic?"

"Lasă dragă - a zis Ceauşescu -, noi prezentăm la «Flacăra» numai realizările. Prezintă alţii rămânerile în urmă şi abuzurile. Avem organul partidului, care e «Scânteia», avem «Reflectorul», de la Televiziune, de ce să trecem noi în planul al doilea realizările? Prezentaţi realizările!"

"Măcar să avem dreptul să prezentăm lupta pentru afirmarea noului, că altfel nu văd ce rost aş mai avea la «Flacăra»."

S-a făcut linişte şi, în acel moment de încordare a voinţei, probabil că Nicolae Ceauşescu a înţeles că-mi joc ultima carte.

"Bine, dragă, aşa să facem. Lupta pentru afirmarea noului. Dar trebuie să daţi poze mari ale realizărilor."

Am crezut că înnebunesc. Ce-mi spusese el în ianuarie 1973 când mă numise redactor-şef la "Flacăra" şi ce rămăsese acum din îndemnul "«Flacăra» să fie o adevărată flacără"?, mi s-a părut urât şi ipocrit în acea şedinţă. Începeam să înţeleg că eu fusesem una dintre ţintele de taină ale întregii dezbateri la care cei mai mulţi dintre cei chemaţi erau expediaţi lesne, nici nu erau lăsaţi să termine frazele de prezenţă. Practic, până la acea clipă, numai soarta ziarului "Munca" şi a revistei "Flacăra" păruse mai interesante pentru combatanţi.

Era 1973 spre 1974 sau 1974, nu mai ştiu exact. Aşadar, s-a mai discutat despre nevoia de a se pune taxe la biblioteci şi eu m-am ridicat deodată şi i-am tras un discurs monumental în favoarea gratuităţii intrării în biblioteci, şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost mai uşor de convins de acest aspect, totuşi delicat, decât de dreptatea revistei "Flacăra" de a fi şi o revistă critică.

S-a ajuns apoi la publicaţiile judeţene. Burtică s-a bătut eroic pentru păstrarea ziarelor şi a revistelor din ţară la dimensiunile şi la condiţia materială de care se bucuraseră până atunci. I-am auzit pe mulţi înjurânjdu-l pe Cornel Burtică, în anii următori, pentru micşorarea formatelor multor publicaţii, pentru desfiinţarea unora şi pentru austeritatea la care ajunsese întreaga presă. Vreau să depun mărturie că, dacă a fost cineva care s-a opus lui Nicolae Ceauşescu în 1974, când acesta a pus bazele reducerilor de personal, de publicaţii şi de formate de publicaţii, la nivelul întregii ţări, acela care se poate lăuda cu lupta sa curajoasă şi uneori nebunească este Cornel Burtică. Lui i-am trimis ulterior şi nişte versuri (inclusiv "Drama unui sculptor") de protest şi deznădejde. Mă impresionase acest Cornel Burtică.

El o ţinea una şi bună, în acea şedinţă. "Dar nu se poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ne scumpim la tărâţe, este inadmisibil, distrugem presa, lovim în politica partidului, facem imposibil drumul cuvântului dumneavoastră spre mase, lovim în ziariştii care totdeauna au fost corecţi cu dumneavoastră şi cu partidul, nu e drept, vă rog să nu luaţi această măsură, este de neiertat..."

- Bohrtică - încerca Nicolae Ceauşescu să-l oprească - Bohrtică... Aşa-i pronunţa numele.

(Va urma)

×
Subiecte în articol: carte de memorii