x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Victorie! Muzeul Naţional Henri Coandă – reînfiinţat prin Hotărâre de Guvern

Victorie! Muzeul Naţional Henri Coandă – reînfiinţat prin Hotărâre de Guvern

de Robert Veress    |    04 Iul 2012   •   12:19
Victorie! Muzeul Naţional Henri Coandă – reînfiinţat prin Hotărâre de Guvern

O prima batalie a fost castigata in urma campaniei Jurnalului National, de sustinere a demersurilor initiate de Asociatia Henri Coanda, pentru recuperarea, restaurarea si revalorificarea patrimoniului mostenit de Romania de la marele savant roman: Guvernul Ponta a decis, azi, printr-o hotarare speciala, trecerea parterului Casei Coanda din proprietatea privata a statului in proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), in administrarea Ministerului Culturii si Patrimoniului National (MCPN), in scopul reinfiintarii Muzeului National Henri Coanda.

Multumiri

Se cuvin multumiri speciale pentru aceasta incununare a campaniei noastre, demarata cu editia din 20 mai (online) / 21 mai (print), fostului ministrul al Culturii, Mircea Diaconu, actualului ministru Puiu Hasotti, secretarului general al Guvernului, Ion Moraru, precum si subordonatilor acestora care si-au dat silinta pentru ca reinfiintarea Muzeului Coanda sa devina fapt, acum.

Daca domnul Diaconu s-a implicat deschis si a onorat invitatia Jurnalului National si a Asociatiei Henri Coanda de a prezida conferinta pe care am organizat-o in scopul determinarii celei mai rapide si eficiente cai de recuperare a patrimoniului Coanda, iar domnul Hasotti si-a respectat angajamentul de a continua proiectul propus de predecesorul sau, domnul Moraru a preferat sa actioneze, ferm, 'din umbra'. Contributia domniei sale a fost, insa, decisiva.

Iata de ce.

Parterul Casei Coanda era, pana la adoptarea Hotararii de azi, in administrarea RAAPPS. Aceeasi institutie care a cedat, fara lupta, etajul Casei Coanda mandatarului Academiei Romane, care l-a vandut mai apoi, cu fals in acte, persoanei care a cumparat drepturile litigioase de la Academie.

La demersurile Asociatiei Henri Coanda, Ministerului Culturii si Primariei Bucuresti, care vizau transferul parterului Casei Coanda catre Ministerul Culturii sau PMB, RAAPPS a dat doua tipuri de raspunsuri: 1. imobilul este promis in vederea inchirierii; 2. statutul juridic al imobilului este nedefinitivat.

Cum adica statutul juridic al unui imobil aflat in proprietatea statului, cu acte in regula, este nedefinitivat, am intrebat noi?

O intalnire de taina

Cu aproximativ o luna in urma, domnul Moraru m-a invitat la Palatul Victoria (unde se afla si sediul Secretariatului General al Guvernului – SGG), pentru a lamuri problema. Fiind rugat, in prealabil, sa pastrez, temporar, discretia in privinta celor ce le voi afla, mi-a fost prezentata o nota informativa interna, din care reiese ca mandatarul Academiei a incercat sa obtina si parterul Casei Coanda, desi Academia nu avea niciun drept de proprietate asupra acestuia. Parterul a fost donat statului roman de sora din Franta a lui Henri Coanda. Etajul a fost donat Academiei Romane de sora din Romania. Ulterior donatiei parterului, Ministerul de Finante a transmis si parterul Casei Coanda in administrarea Academiei. Dar, proprietatea a ramas a statului.

Prin urmare, RAAPPS a fost obligat sa se opuna revendicarii exprimata de mandatarul Academiei. Acesta a dat in judecata RAAPPS si a pierdut. Sentinta a fost pronuntata inca din luna martie 2011. Cu toate acestea, dupa un an si doua luni de zile, RAAPPS nu se invrednicise sa investeasca sentinta cu titlu definitiv si executoriu, preferand sa pretinda ca 'statutul juridic este nedefinitivat', intrucat 'nu se stia' daca Academia (prin mandatar) formulase apel.

Ion Moraru a cerut RAAPPS sa faca, urgent, demersurile pentru obtinerea copiei legalizate a sentintei din luna martie 2011 a Tribunalului Bucuresti, investita cu mentiunea definitiva si irevocabila.

In acest fel, s-a eliminat obstacolul din calea trecerii imobilului in proprietatea publica a statului. Nuanta 'publica' este foarte importanta, intrucat bunurile din patrimoniul national aflate in proprietatea publica a statului sunt, conform legii, inalienabile si imprescriptibile si insesizabile. Adica, nu pot fi vandute. Bunurile din proprietatea privata a statului pot fi vandute, in anumite conditii.

Asadar, incepand de azi, parterul Casei Coanda este definitiv securizat, din punct de vedere al proprietatii.

Hotararea de Guvern adoptata azi a fost pe ordinea de zi si cu prilejul unei sedinte de acum trei saptamani a Guvernului Ponta. Atunci, Ministerul de Finante s-a opus adoptarii, intrucat RAAPPS nu rezolvase chestiunea investirii deciziei TMB cu titlu executoriu. Amanari ulterioare au survenit pentru ca, pe de o parte, Mircea Diaconu a fost fortat sa isi dea demisia, iar pe de lata parte, au intervenit unele neclaritati cadastrale. Totul s-a rezolvat, din fericire, inca de acum o saptamana, dar normativul nu a putut intra pe ordinea de zi miercurea trecuta.

In ziua in care Hotararea a intrat in dezbaterea Guvernului, pentru prima oara, la imobilul Coanda s-a inregistrat activitate, dupa luni de zile de liniste mormantala.

In imagine este reprezentata o fotografie realizata atunci, cu o dubita este parcata in fata intrarii. Usa de la intrarea in imobil este deschisa si in dubita se incarca diverse materiale. Probabil, cei de la RAAPPS s-au asigurat ca nu lasa in urma decat peretii...

Mai raman, insa, multe si importante probleme de solutionat.

In primul rand, problema etajului Casei Coanda, despre care am relatat ca a fost vandut cu fals in acte. Respectiv, mandatarul Academiei a pretins ca imobilul nu are sarcini si nu este obiect de patrimoniu. In acest fel, a fost eludat dreptul de preemtiune (intaietate la cumparare) al statului roman (prin Ministerul Culturii).

Mircea Diaconu a anuntat, deja, ca Ministerul pe care il conduce a demarat formalitatile in Justitie pentru anularea contractului de vanzare-cumparare al etajului Casei Coanda.

La randul sau, Jurnalul National a cerut Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 sa se autosesizeze in legatura cu infractiunile ce au fost comise la redactarea si autentificarea contractului de vanzare-cumparare a Casei Coanda si semnalate prin articolele publicate de ziarul nostru, in editiile online si print. Solicitarea noastra este, in prezent, in analiza procurorilor.

Pe de alta parte, Muzeul National Henri Coanda va trebui amenajat si populat cu patrimoniul stiintific si cultural lasat de familia Coanda statului roman.

La reuniunea organizata de Asociatia Henri Coanda, Biblioteca Nationala a Romaniei si Jurnalul National, s-a obtinut acceptul conducerilor Muzeului Tehnic 'Dimitrie Leonida' si Academiei Romane pentru ca patromoniul Coanda depozitat, actualmente, la Muzeul 'Dimitrie Leonida' sa fie transferat si expus in Muzeul National Henri Coanda.

Pe de alta parte, exista inca reticente, exprimate de reprezentantii Statului Major al Fortelor Aeriene, fata de transferul patromoniului Coanda depozitat la Muzeul Aviatiei sa fie si el transferat si expus la Muzeul National Henri Coanda. Ministrul Culturii si-a exprimat, insa, determinarea de a se lupta cu acest 'instinct de closca', fiind prevalent interesul national.

×