Vînd dreptunghi la preţ derizoriu

Bogdan Forţu e un băiat normal. Este atît de normal, încît nici nu-l vezi pe stradă. Şi un om extrem de realist, care nu crede decît în forţele proprii şi-i e ruşine să-i ceară maică-sii bani pentru vacanţa la mare. Aşa că a găsit trăsnaia asta. Face dreptunghiuri pe internet şi le vinde drept spaţiu publicitar. Preţul pentru acest "spaţiu publicitar"? Două sute de lei.

Bogdan Forţu e un băiat normal. E atît de normal, că nici nu-l vezi pe stradă, atît e de normal. Genul ăla imberb, cu voce de om sincer, slab, de fapt slăbuţ de-a binelea, ras în cap. "Pe de altă parte, eu, acuma, dac-ar fi să-ţi cumpăr ţie un dreptunghi, păi mi-ar trebui ca la vreo cinci, că vreau să-i fac o declaraţie de dragoste lu’ bărbată-miu şi-mi trebuie cinci dreptunghiuri, care asta-nseamnă zece milioane, că vreau d-aia «cutare plus cutare egal iubire» şi vreau cîte un dreptunghi pentru fiecare cuvînt, înţelegi?, ce, nu mi-ai face reducere?" "Ba normal că ţi-aş face."

CIUDASNAIA IDEEA. Dacă l-ai auzi pe unu’ că vinde dreptunghiuri, tu cum ai reacţiona, acuma pe bune? Cică: "Dă-mi şi mie ca la vreo zece dreptunghiuri, că-mi trebuie, m-am trezit de dimineaţă, m-am uitat în raftul cu dreptunghiuri şi am văzut că nu mai am", "Bine, ia de-aici, asta face douăzeci de milioane, minus patru, că-ţi fac reducere, dă-mi şaişpe", "Poftim", "Mulţumesc", "Hai pa", "Hai pa". Ai zice că nu-i pe treaba lui. Ei, aici e paradoxul. Că Bogdan e foarte pe treaba lui. Om la 19 ani, se gîndeşte să investească în propriul său viitor, că el nu crede în bunăvoinţa statului şi nici în capacităţile ministrului cutare şi cutare, care au demonstrat toţi că nu au cum să-i învestească cu încrederea lui, el, un biet student în anul al doilea la Construcţii. Omul e realist şi nu crede decît în forţele proprii, aşa că. Şi.

CÎnd a avut ideea. Băi, deci ideea poate clar să spună cînd a avut-o, pentru că pe 30 iunie a avut ultimul examen, şi pe 4 iulie a avut ideea şi deci asta. Dacă a muncit de i-au ieşit ochii din cap. Da, a muncit de i-au ieşit ochii. Din cap. A muncit patru zile de i-au ieşit ochii din cap. Ce face concret. Păi ce face concret. Face aşa: achiziţionează un domeniu pe internet. Care cît costă. Păi costă cinci sute de mii pe an. Aham. Şi ce faci cu el. Păi mi-am făcut saitu’ meu, un sait simplu, că nici io nu sînt foarte complicat, şi l-am împărţit în dreptunghiuri. În dreptunghiuri. Da, în dreptunghiuri. Băi, o mie de ani dacă m-ai fi lăsat şi n-aş fi avut ideea asta, să-mi cumpăr un sait pe net, să-mi pun o poză şi să mă împart în dreptunghiuri. Ridică din umeri, că adică fiecare cu. Da, deci da.

PIXELI & DREPTUNGHIURI. Şi pe urmă a zis că el scoate la vînzare dreptunghiurile ca să fie folosite drept spaţiu publicitar. Hau maci. Două milioane. Băi, eşti nebun. Cine-o să-ţi dea ţie, mă, două milioane pe un dreptunghi? Pe bune, acuma. Păi, de ce, că uite, aşa s-a îmbogăţit un american: a scos pixeli la vînzare, a vîndut pînă la ultimul pixel şi acuma e milionar. (Sau miliardar, nu mai ştiu clar). Un pixel egal o sută de dolari. Şi? S-au îmbul-zit ăia? Da, s-au îmbulzit, că în cîteva zile s-au vîndut toţi pixelii. Băi, eşti cu capu’. Dacă-ţi zic.

Şi aşa am zis să fac şi eu: să vînd dreptunghiuri, că eu mă gîndesc că or să fie destui oameni cărora să le placă ideile trăsnite: îţi dai seama, aici e şpilul, să te scormoneşti în buzunar ca să-ţi cumperi un dreptunghi, vezi, eu pe asta mizez, pe faptul că ideea în sine e trăsnită. Aham. Am înţeles. Şi ce, oi vrea să te îmbogăţeşti acuma. Oi vrea să dea toţi buzna pe saitu’ tău să-ţi cumpere dreptunghiuri. Da. Asta oi vrea. Păi de ce eu, ditamai firma, da?, mi-aş cumpăra dreptunghi pe saitu’ tău. Păi uite, în primu’ rînd că eu nu vreau neapărat să mă îmbogăţesc, eu vreau în primul rînd să atrag atenţia asupra situaţiei tinerilor din ţara noastră.

Care tineri? "Ai noştri tineri la Paris învaţă." Lasă-i p-ăia, eu zic că tinerii noştri de aici e vai de capul lor, că n-au nici o perspectivă, că, dacă nu e mami sau tati sau şi mami, şi tati mai baştani, aşa, n-ai cum să-ţi faci o carieră normală, înţelegi? Înţeleg. Eu sînt foarte dezamăgit de ţara noastră, adică nu, nu de ţara noastră, de statul român, de statul român sînt foarte dezamăgit, la noi, statul te încurajează să-ntinzi mîna, să ceri, nu să munceşti, tu eşti la picioarele statului, eşti tratat ca ultimul om. Asta aşa e. Şi eu nu vreau să fie aşa. Eu vreau să fiu un om normal, un om tratat normal în ţara mea, nu vreau să mă simt un intrus în propria mea ţară. Mereu mă gîndesc că, dacă se schimbă un guvern sau dacă se schimbă preşedintele sau aşa, mă gîndesc c-o să fie mai bine, dar văd că nu, nu e nimic mai bine, nimic nu se schimbă în mai bine, toţi te tratează ca pe un sclav, ca pe un fraier, ca pe un nimeni, dacă stai în banca ta, şi eu sînt un om care stă în banca lui.

BAGABONŢII & POLITICA. Da. Bogdan e un tip care stă în banca lui. Asta da, asta aşa e, n-am ce să zic. Aceeaşi regie, alţi actori. O regie cam proastă. Da, o regie cam proastă, o regie care te învaţă să fii şmecher, să fii şmenar, să fii bagabont. Eu vreau să muncesc, să mă întreţin în facultate, să nu-mi mai dea maică-mea bani de mîncare, înţelegi? Înţeleg. Că eu nu sînt un copil de bani gata. Înţeleg. Păi mi-e ruşine să-i cer maică-mii bani ca să mă duc la mare. În ţara asta trebuie să faci lucruri disperate ca să te duci la mare sau la munte. Nu-i normal. Aşa e.

Şi să zicem că ţi-ai vinde toate dreptunghiurile. Ce-ai face pe urmă. Păi aş face, că am multe în cap. Aş vrea în primul şi primul rînd, n-am să obosesc să repet asta, să atrag atenţia asupra situaţiei tinerilor din ţara noastră. Aş vrea să promovez un sistem de burse pentru studenţi, că ştii foarte bine cît sînt de mici bursele. Ştiu. Aş vrea să pun la punct un program de susţinere în găsirea locurilor de muncă pentru tineri, dar nu aşa oricum, ci să lucreze fiecare în branşa lui, să nu fie nevoit să se facă şofer dacă vrea să facă nişte bani, să cîştige experienţă în meseria pentru care se pregăteşte. Frumos lucru vrea Bogdan, se vede că e tînăr, mă simt bătrînă şi închisă într-o sferă de prejudecăţi şi inerţii faţă de el. Şi, oricum, să nu uităm că, totuşi, vorbim despre o afacere, despre un proiect de afacere. Da. Să nu uităm asta.

BUN DE CONSUM. Şi de ce tocmai dreptunghiuri? Păi că n-am găsit altceva mai bun decît o trăsnaie de-asta şi am zis să încerc şi eu. Mă gîndesc mereu ce bine-ar fi dacă mi-ar ieşi, şi am de gînd să muncesc mult în vacanţa asta pentru această trăsnaie a mea. Aş putea chiar să dau pe gratis nişte dreptunghiuri, adică la ce mod, adică la modul să dau spaţiu publicitar, da?, că asta e de fapt dreptunghiul, să dau spaţiu publicitar unor societăţi nonguvernamentale, "Salvaţi Copiii", de pildă. Aham. Şi, în fond, ce-are dacă vînd dreptunghiuri? N-ai auzit de ăla care şi-a vîndut viaţa? Viaţa? Da. A făcut o avere. Divorţase, era deprimat, voia s-o rupă cu trecutul, şi atunci şi-a vîndut casa, maşina, barca. Avea şi barcă? Da. Şi-a vîndut şi barca, şi-a vîndut tot, farfurii, furculiţe, tot, tot, ce să zic, şi a făcut o avere, nu ştiu cît, dar ştiu că foarte, foarte mulţi bani. Viaţa ta cît ar valora acum. Viaţa mea nu valorează nici cît o ceapă degerată. ’ai, mă.

Are ochii albaştri şi stă cu ei în cafea.

Capul

"Păi în mod intenţionat nu vreau să vînd dreptunghiurile care-mi compun capul, pentru că prin asta vreau să sugerez faptul că în ţara asta nu e folosit creierul omului, ci capacităţile lui de şmenar, iar eu mă încăpăţînez să cred că pot să-mi construiesc şi altfel viitorul"
Bogdan Forţu,Student