x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Chimenul, medicamentul Sfânt

Chimenul, medicamentul Sfânt

de Vlad Teodorescu    |    01 Apr 2011   •   18:53
Chimenul, medicamentul  Sfânt

Ne-am obişnuit să căutăm alinarea acolo unde nu este. De multe ori  însă miracolele sunt lângă noi, la doar un pas distanţă. Unul dintre ele este chimenul, micuţa sămân­ţă cu puteri miraculoase care de peste 5.000 de ani încoace continuă să uimească şi să vindece chiar şi acolo unde toate încercările s-au dovedit a fi fără de folos.

Nigella Sativa, aşa cum este denumit ştiinţific chimenul, a fost cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri. Interesant este faptul că nu numai înscrisurile laice pomenesc despre calităţile extraordinare ale seminţei negre, dar şi cele religioase. Din acest punc de vedere se poate spune că realizează o neaşteptată punte de legătură între credinţe, fiind pomenit atât în scrierile sfinte creştine cât şi în cele musulmane fiind considerat, din acest punct de vedere, un medicament sfânt.

Astfel, în Vechiul Testament, găsim spusele lui Isaia cu privire la grija şi modul în care trebuie cultivat şi recoltat chimenul, ca dovadă a interesului, încă din acel timp, de care se bucura planta cu seminţe negre. Isaia, Capitolul 28: „Plecaţi-vă urechea, şi ascultaţi glasul meu! Fiţi cu luare aminte, şi ascultaţi cuvântul meu! Cel ce ară pentru sămănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pământul? Oare după ce a netezit faţa pământului, nu aruncă el măzăriche şi samănă chimen? Nu... şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul, şi chimenul cu nuiaua. Grîul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-l sfărâmi”.

Dar nu numai Biblia pomeneşte despre chimen, îl regăsim şi în vorbele Profetului Muhammed, care spune: „Utilizaţi sămânţa de chimen negru în tratamentele voastre pentru că este un tratament împotriva tuturor bolilor cu excepţia otravei”. Iar Abu Huraiara, un înţelept al vremii, a relatat de asemenea că Profetul a spus: „Există remedii în seminţele de chimen negru pentru toate bolile, în afară de moarte”.

 

Bun la toate
Nu se ştie cu siguranţă dacă în urma scrierilor sfinte sau a constatărilor empirice cu privire la acţiunile benefice de adevărat panaceu chimenul negru a fost inclus obligatoriu ani de-a rândul în „reţetarul” folosit pentru prepararea hranei pentru legiunile romane. De asemenea, în antichitate, grecii au inclus în numeroase reţete vindecătoare şi uleiurile provenite din presarea chimenului negru, fiind convinşi de efectul benefic ce se putea obţine în cazul bolilor infecţioase, digestive dar şi a stărilor de epuizare la sportivi, astfel că se poate spune că a fost şi unul dintre primele forme de „dopaj” cunoscut în istorie.

Dioscoredes, de exemplu, un terapeut grec al secolului I, prescria tratament cu sămânţa binecuvantată pentru dureri de cap, sinuzită, viermi intestinali sau ca diuretic. În Orient, de secole, chimenul negru se foloseşte pentru vindecarea asmului, a bronşitelor, a reumatismului, dar şi în cazul de­fi­cien­ţelor de alăptare nu trebuie neglijat deloc, rezultatele fiind, o recunosc şi medicii de astăzi, cu totul notabile. Ciudat este şi faptul că părerile despre chimen nu au fost întotdeauna favorabile, existând chiar epoci în care şi-a atras antipatia. Astfel, renumitul botanist grec Theophrastus spunea că trebuie blestemat în timp ce este semănat pentru ca recolta să fie bogată, iar în aceeaşi perioadă exista şi părerea că ar putea fi nu numai un panaceu, ci şi un simbol al lăcomiei. În timpurile noastre, chimenul negru este folosit pe o scară tot mai largă atât ca aliment, cât şi ca medicament sau chiar talisman.

În Germania, de pildă, nu numai că se face o excelentă băutură alcoolică din el, este vorba despre Kummel, dar seminţe de chimen se strecoară mirelui şi miresei sale în buzunare pentru a avea parte de o căsnicie lungă, roditoare şi fericită. Rămânând la acest capitol trebuie să amintim că în vechiul Imperiu Britanic, soţii şi soţiile considerate a avea înclinaţii spre adulter erau trataţi fără să ştie cu sirop de chimen disimulat în mâncare şi băuturi, efectul fiind considerat ca fiind excelent în ceea ce priveşte diminuarea „dorului de ducă” şi a stărilor de surescitare continuă terminate adesea cu părăsirea căminului conjugal. Revenind la aspecte medicale, trebuie spus că francezii îl folosesc şi astăzi în reţetele secrete ale brânzei fermentate ca pe un ajutor neprecupeţit la digestie. Folosirea chimenului negru pentru a calma colicile la sugari (prin presărarea în apa de baie sau prin adăugarea în ceaiuri), precum şi utilizarea infuziilor pentru calmarea bolilor de respiraţie sunt practici folosite nu numai în toată Europa, dar şi în ţara noastră.

 

De toate pentru toţi.
Cercetările de laborator au arătat faptul că există în micuţele seminţe ale chimenului negru mai multe elemente decât ne-am fi putut imagina vreodată. Atfel, analizele au mai descoperit existenţa carotenului care este transformat, în ficat, în vitamina A, atât de folositoare în cazul prevenirii oricăror forme de cancer. S-au mai evidenţiat elemente ca de exemplu stimulenţi sexuali, enzime digestive, diuretice şi chiar sedative. Ultimele cercetări au arătat că folosirea preparatelor pe bază de chimen negru poate fi nu numai un mijloc de vindecare a diferitelor boli, dar şi unul de prevenire prin creşterea aproape miraculoasă (şi soldaţii legiunilor romane au simţit din plin acest efect) a imunităţii.

În prezent, numai cine nu vrea nu se informează cu privire la calităţile deosebite, chiar miraculoase am putea spune. Internetul este plin de nenumărate siteuri şi mii de articole apărute în cele mai prestigioase publicaţii medicale din întreaga lume. În toate limbile pământului se vorbeşte despre efectele chimenului negru (numit „al-sânoudj” în Algeria, „habat al-baraka” în Egypt, „al-kamoun” în Libia, ăal-shounîz” în Iran, „devil-in-the-bush”, „fennel flower” sau „love-in-a-mist” în engleză, „graine de nigelle” sau „cimen noir” în franceză), cu privire la proprietăţile seminţei însăşi, a capsulelor cu pudră de chimen, a ceaiului de chimen negru sau a uleiului obţinut prin presarea seminţelor.

 

Medicamentele pe bază de chimen negru folosite pentru:
1. Migrenă
2. Căderea părului
3. Insomnie
4. Dureri la nivelul urechii
5. Mătreaţă şi exfolieri ale pielii
6. Impetigo – infecţie bacteriană a pielii
7. Laringite
8. Disfuncţii endocrine
9. Acnee şi tot felul de boli ale pielii
 10. Lepră
11. În cosmetică, pentru obţinerea unui ten frumos
12. Pentru o recuperare rapidă în cazul fracturilor
13. Reumatism
14. Diabet
15. Hipertensiune
16. Nivel necorespunzător al colesterolului
17. Hepatită
18. Afecţiuni respiratorii
19.  Colici şi diaree
20.  Balonări şi digestive
 

Miracolul, departe de a fi epuizat
Yashar Helmy (dreapta) se trage dintr-o veche familie egipteană a cărei principală preocupare, de-a lungul mai multor generaţii, a fost aceea farmaceutică. Iar chimenul, studierea capacităţilor sale vin­de­cătoare precum şi producerea acestor remedii naturale au constituit principale domenii de acţiune, inclusiv datorită faptului că numele acestei plante a fost pomenit în scrierile sfinte. „Egiptenii au cunoscut valoarea vindecătoare a chimenului, numit «habbatu al-baraka», adică «sămânţa binecuvăntată» încă în urmă cu mii şi mii de ani. Trebuie să menţionez faptul că a fost găsit chimen în piramide, chiar în mormântul lui Tutankamon, alături de obiecte de valoare pe care faraonul a dorit să le ia cu el după moarte”, spune Yashar Helmy.

De altfel, cercetările mondiale asupra puterilor medicale ale Nigella Sativa au condus la obţinerea de către un grup de cercetători în 1983 a premiului Nobel pentru Medicină pentru un produs în care fracţia provenită din chimen ocupă un rol important. „Sunt convins, mai spune Yashar Helmy, că această plantă sfântă nu va conteni să ne uimească cu puterile sale, puteri care sunt departe de a fi fost dezvăluite în totalitate. Cred că cercetările viitoare, din ce în ce mai sofisticate şi desfăşurate cu mijloace noi şi tehnologie modernă, ne vor face să verificăm ştiinţific ceea ce vechii egipteni, şi nu numai, au intuit şi folosit cu succes în urmă mii de ani.”

×
Subiecte în articol: special chimen