x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Circuitul banilor în jurul unui monument pe moarte

Circuitul banilor în jurul unui monument pe moarte

de Adrian Mogos    |    02 Ian 2011   •   19:09
Circuitul banilor în jurul unui monument pe moarte
Sursa foto: /Jurnalul foto

144784-jf-dsc-3690.jpgVila Oromolu. Piaţa Victoriei. O bijuterie arhitecturală aflată peste drum de clădirea Guvernului. Retrocedată cu chiu cu vai, vândută unor rechini imobiliari, incendiată, dar salvată la timp de pompieri, vila a ajuns obiect de troc ipotecar. Zeci de milioane de euro şi dolari au fost luaţi pe împrumut, gaj fiind pus monumentul arhitectural. Ultimul troc de acest fel a avut loc la mijlocul lunii august 2010, când proprietarul clădirii, SC Central AH Pioneer SRL, a luat niscaiva bani pe împrumut de la o firmă olandeză: Telecom & Technology BV. Conform extrasului de carte funciară (CF), niscaiva bani înseamnă 10.000.000 de euro. Pe lângă sumă este evidenţiat în extrasul CF clar şi faptul că există interdicţia, printre altele, de a demola clădirea. Dar, conform contractului de ipotecă numărul 3567/13.08.2010 încheiat la biroul notarial Mentor, suma împrumutată este alta şi anume: 5.476.090,17 de euro.

Central AH Pioneer SRL, al cărui administrator a fost până la sfârşitul lunii august 2010 Alexander Ettiene Hergan, născut acum 64 de ani la Bucureşti, este deţinută de două firme: Central Eastern European Real Estate Shareholdings (CEERES) B.V. 99,98% şi Oceanis International BV înregistrate la aceeaşi adresă din Olanda, Martinus Nijhofflaan 2 din oraşul Delft, capitala porţelanului olandez. CEERES şi Oceanis deţin 50 de firme în România, toate axate pe afaceri imobiliare şi ambele au un singur proprietar: CEEIF, adică Central and Eastern European Investment Fund Limited, un off-shore din Nicosia, Cipru. La aceeaşi adresă a funcţionat până nu de mult şi Telecom & Technology, firma creditoare care acum sediul în Amsterdam, pe De Boelelaan nr. 7.  Dar cine este Telecom & Technology? Din datele oferite de Dun & Bradstreet, cel mai mare furnizor pe plan mondial de informaţii financiare despre firme, Telecom & Technology este o firmă care în nici un caz nu are potenţa financiară de a da împrumuturi de milioane de euro.

Mai interesant este faptul că cele două companii care deţin Central Ah, în special CEERES, sunt mai avute financiar decât cea care le-a împrumutat. Şi atunci de unde vin banii? Telecom & Technology este deţinută la rându-i de Altrust BV, o firmă înfiinţată în 1986, care îşi împarte sediul cu CEERES şi Oceanis. Dar nici Altrust nu este dotată financiar pentru asemenea contracte. Director executiv al Altrust este Hendrik A. Van Wijlen, iar alături îi şade ca simplu director Peter Booster. Ultimul a fost director general al Ozone Laboratories înregistrată la aceeaşi adresă din Delft. Conform unei declaraţii de presă din 2002 a fostului comisar-şef al Gărzii Financiare, Neculae Plăiaşu, Ozone Laboratories (fostă Generis Prod) a fost implicată alături de alte firme în operaţiuni de evaziune fiscală. Actorii principali: SC Sensiblu SRL şi SC Mediplus Exim SRL din grupul A&D Pharma şi libanezii Michel Charles Eid, Roger Fawzi El Akoury, Walid Abboud şi Ludovic Robert Charles Simon. Libanezii şi multe dintre fir-mele lor au fost şi în atenţia Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, dar legăturile politice pe care le aveau se pare că le-au fost de folos. Ozone Laboratories a fost vândută anul acesta către fondul de investiţii Advent.

Bog’art este o firmă de construcţii foarte cunoscută în România, mai ales prin legăturile de afaceri dintre patronul ei, Raul Doicescu, şi Adriean Videanu. În portofoliul Bog’art se găseşte şi  Tower Center International din apropierea Pieţei Victoriei. Firma Tower Center International este deţinută 50% de CEERES, restul de Industrialexport. Bog’Art Holding BV, firma care deţine companiile controlate de Doicescu, este înregistrată tot în Delft, la aceeaşi adresă. Biroul Mentor, unde a fost încheiat contractul dintre Telecom & Technology şi SC Central AH Pioneer, a fost câştigătorul unui contract de prestări servicii notariale de 2.000.000 de lei cu Primăria Capitalei, condusă atunci de Adriean Videanu. Administratorul Bog’art Holding BV este Pan Invest BV, care reprezintă de asemenea şi alte firme olandeze cu afaceri puternice în România. Printre ele, RTC Holding, strâns legată de PDL, CME România BV (CME), firma care deţine grupul media Pro, dar şi BitDefender Holding BV (înregistrată la aceeaşi adresă din Delft), firma care deţine Bitdefender SRL, producătorul cunoscutului antivirus.

Pan Invest BV este deţinută de Gobi Investments BV unde tartor este acelaşi van Wijlen, iar Altrust BV face parte din grupul controlat de Pan Invest. În paginile Jurnalului Naţional aţi putut citi acum ceva timp şi că van Wijlen este legat de Kenes BV, firma paravan care controlează producătorul de mezeluri Caroli, deţinut de fapt de familia libaneză El Sohl, cea mai mare exportatoare de pui congelat din Belgia şi Olanda. Afacerea cu pui congelat a declanşat o investigaţie de anvergură în Belgia în 2003, printre cei incriminaţi în această afacere fiind un conaţional al lui El Solh, libanezul Kassim Tajideen, proprietar al firmei belgiene Soafrimex. Compania sa a fost investigată pentru spălare de bani prin ţări africane. Tajideen era implicat în schimbul de pui congelat contra diamante ilegale, aşa-numitele diamante ale sângelui, dar şi în asasinarea preşedintelui RD Congo, Laurent Kabila.

Hendrik Andries van Wijlen, Henk cum îi zic prietenii, este foarte activ şi în ceea ce priveşte activităţile executive ale firmei olandeze ShalikyaZinc N.V., unde şefi sunt kazahii Rifat Rizoev şi Zhaksylyk Dayrabaevich Zharimbetov. Cei doi sunt oamenii de bază ai lui Mukhtar Ka-bulovich Ablyazov. Procurorii kazahi i-au acuzat în martie 2009 pe cei trei de inginerii financiare legate de BTA Bank şi de organizarea unui grup de crimă organizată şi spălare de bani. Conform presei ruse şi nu numai, Alyazov, oponent declarat al preşedintelui kazah Nursultan Nazarbayev, a fost implicat în mai multe falimente de răsunet şi şmecherii financiare în Kazahstan, Ucraina, Rusia. Numele lui Ablyazov şi Rizoev mai apar în falimentul Eurocommerce în 2008, când sume imense de bani de au fost transferate în firme off-shore din Cipru.

Până una alta, Alexander Ettiene Hergan, de numele căruia se leagă proprietarul vilei din Aviatorilor 8, este şi administratorul Minded Realty Service, o firmă care a preluat de la statul român Danubiana, fabrica de anvelope. Ca un făcut, Minded Realty este deţinută exact de CEERES şi Oceanis şi este evident că nu a cumpărat Danubiana pentru că ar intra în afaceri cu cauciucuri, ci pentru terenurile ei valoroase din Bucureşti. Iar atunci când pe locul actualului monument din Aviatorilor 8 se va ridica un turn de câteva zeci de etaje şi adevăratul proprietar va fi greu de găsit în jungla off-shore-urilor cipriote ori din altă parte va fi interesant ce reacţie vor avea autorităţile.

×
Subiecte în articol: special ancheta