x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Aceiasi jucatori, dar cu alta identitate

Aceiasi jucatori, dar cu alta identitate

16 Iun 2004   •   00:00

Doi fosti jucatori la Victoria, Alexandru Culcear si Dan Daniel, au acceptat sa primeasca o alta identitate pentru a putea evolua la echipa fostei Militii. Astazi, ei recunosc ca au avut numai de castigat din acest lucru.

SORIN ANGHEL, VICENTIU NEAGOE - Oradea

Inainte de Revolutia din 1989, clubul care s-a bucurat cel mai mult de atentia mai-marilor vremii a fost Victoria Bucuresti, echipa Militiei.

ACHIZITII. Pentru ca nimeni nu le statea in cale, conducatorii acestei echipe, printre care s-a numarat la un moment dat si Dumitru Dragomir, actualul presedinte al LPF, apelau la tot felul de tertipuri pentru achizitionarea jucatorilor. Doua dintre transferurile cu cantec ale acelor vremuri au fost cele ale bihorenilor Sandor Kulcsar si Ernest Szekely.

AMINTIRI. Aflat pe banca tehnica a Victoriei, Florin Halagian i-a cerut lui Dragomir sa fac tot posibilul pentru aducerea celor doi jucatori la Victoria. "Am avut de ales intre Steaua, Dinamo si Victoria. Oamenii de fotbal din Oradea m-au sfatuit atunci ca e bine ca atunci cand te vrea Victoria sa te duci, fiindca nu e bine sa fie refuzati. Auzind astea, m-am dus eu de buna voie", spune acum Kulcsar, cu o doza de regret in glas.

PROBLEME. Pentru ca aveau origini maghiare, transferul celor doi la echipele din Capitala constituia o problema la acea vreme. Dumitru Dragomir insa a gasit solutia. "Fiecare jucator care ajungea atunci la Victoria primea grad de ofiter. Eu aveam nume de ungur si nu puteam deveni militian, asa ca nea Mitica a hotarat sa imi schimbe numele. Mi-a spus ca nu aveam o origine sanatoasa. Atunci, cei care deveneau militieni trebuiau sa fie romani neaosi, fii de tarani. La mine era cu totul altfel. Aveam si rude in strainatate", povesteste Sandor Kulcsar motivul pentru care dupa transferul la Victoria a purtat numele Alexandru Culcear.

SCHIMBARE. Un alt jucator caruia legitimarea la Victoria i-a dat o alta identitate este Ernest Szekely, ajuns in 1988 la formatia bucuresteana. "Nu am avut incotro si am luat numele de Dan Daniel, pe care il port si astazi. Mi-au facut actele in 30 de minute, desi in mod normal trebuia sa umblu vreo 30 de zile pe la Monitorul Oficial. Dupa Revolutie nu am incercat niciodata sa imi recapat noul nume, pentru ca era prea costisitor si as fi cheltuit foarte multi bani fara sa am vreun motiv", povesteste acum Dan Daniel, care privestea schimbarea numelui sau ca pe un lucru anormal de firesc.

Dupa Revolutie, Kulcsar a jucat in Ungaria timp de 11 ani

Dupa ce a plecat de la Victoria, in 1990, o data cu desfiintarea clubului, considerat atunci unul a carui ascensiune a fost abuziva, Sandor Kulcsar a ajuns la FC Bihor. La formatia din Oradea a mai jucat pana in 1992, atunci cand a retrogradat in Divizia B. Fostul jucator al Victoriei a preferat sa plece in Ungaria, unde a evoluat la Bekescsaba timp de 5 ani. "Am plecat acolo pentru bani. In Romania, eu nu aveam nici o sansa sa ma afirm. La echipa nationala nu aveam loc de jucatori precum Hagi, Sabau, Lacatus sau Raducioiu. Ei erau mult mai valorosi decat mine", spune Kulcsar, care recunoaste ca a petrecut cele mai frumoase clipe ca fotbalist in Ungaria. Evolutiile sale i-au incantat si pe cei de la Ferencvaros, formatie la care a evoluat timp de 3 ani, dupa ce mai trecuse pe la Diosgyor. Ultima echipa la care a evoluat romanul a fost Siofok. In Romania, in clipa de fata, Kulcsar locuieste la Oradea, ocupandu-se impreuna cu unul dintre fratii sai cu vanzarea de materiale de constructii.

Amenintat de secretarul de partid

Transferul lui Kulcsar la Victoria a produs un mare scandal la acea vreme in judetul Bihor. "Secretarul de partid, Vulturar tin minte ca il chema, era un impatimit suporter al Stelei. Acesta mi-a atras atentia ca daca e sa plec la o echipa din Bucuresti, aceasta sa fie Steaua. Eu, cu 5 minute inainte de aceasta discutie, semnasem cu Victoria, dar mi-a fost frica sa ii spun", povesteste Kulcsar, care trebuia sa plece spre Capitala cu avionul. "Vulturar a aflat si imediat a trimis Militia pe aeroportul din Oradea si m-au adus cu forta la el in birou. Mi-a spus ca el taie si spanzura in judet si familia mea va avea de suferit. Dragomir a aflat si a venit dupa mine sa ma ia. El l-a induplecat pana la urma si am plecat impreuna la Bucuresti", descrie fostul atacant peripetiile prin care a trecut.

"Mi-au schimbat numele in doar 30 de minute"

  • Jurnalul National: Cum ati ajuns la Victoria?

    Dan Daniel: S-a intamplat in 1988. Am ajuns la Victoria impreuna cu Sandor Kulcsar, tot bihorean de al meu, iar peste un an a venit si Sorin Cigan.

  • Cine era antrenor la Victoria atunci?

    Florin Halagian, dar nu el a fost cel care m-a vrut la Victoria.

  • Dar cine?

    Seful Militiei Capitalei, Marin Barbulescu. A trimis un avion dupa mine la Oradea ca sa fie sigur ca ajung la ei.

  • Secretarul de partid al Bihorului era stelist. Nu v-a fost teama ca veti avea probleme?

    Eu jucasem la Jiul Petrosani opt ani de zile si am plecat de la ei pentru ca nu m-au bagat la facultate. De fapt am fugit si pentru asta m-au suspendat doi ani. Eu doar m-am antrenat cu FC Bihor, fara sa joc la ei.

  • Cum a fost posibil tranferul la Victoria, daca erati suspendat?

    Cand am ajuns la Bucuresti am fost dus cu o masina direct la Marin Barbulescu, care in acea zi trebuia sa asigure drumul coloanei oficiale a lui Nicolae Ceausescu. A plecat de acolo ca sa se intalneasca cu mine. Mi-au spus ca imi pot ridica suspendarea numai cu o singura conditie. Sa imi schimbe numele.

  • Ati fost de acord?

    Pai, nu am avut incotro. Aveam 28 de ani si voiam sa joc ca sa castig si eu un ban. Victoria era o echipa unde se castigau bani seriosi pe acea vreme.

  • Cine v-a ales noul nume?

    Pana atunci m-a chemat Ernest Szekely. M-a intrebat Marin Barbulescu cum vreau sa ma cheme, iar eu am zis Dan, dupa numele mamei, care tocmai divortase de tata. Am vrut sa ma cheme Ernest Dan, dar nu i-a placut, spunandu-mi ca este nume de fascist. Si atunci mi-a spus: "Tovarase, de astazi te numesti Dan Daniel". Am mai stat o jumatate de ora de vorba la o cafea si m-am trezit ca a intrat cineva in biroul in care ne aflam si mi-a inmanat certificatul de nastere, buletinul si toate actele de care aveam nevoie. Mi-au schimbat numele in 30 de minute. Pe toate scria ca ma cheama Dan Daniel. Numele asta mi-a ramas si astazi. Nu am mai umblat sa mi-l schimb.

    Dan Daniel are doua hoteluri

    In prezent, Dan Daniel, fost Ernest Szekely, locuieste la Ginta, un sat aflat la 60 de kilometri de Oradea. Acolo, el detine o discoteca, un bar, iar de curand a intrat in posesia a doua hoteluri pe care le va renova. "Pana acum am investit, dar am incredere ca peste doi-trei ani voi ajunge sa imi recuperez banii", si-a descris Dan Daniel afacerea.
  • ×
    Subiecte în articol: sport numele oradea kulcsar dan